SFATURI DE LA PARINTELE PAISIE AGHIORITUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

Legile duhovniceşti şi dragostea lui Dumnezeu

– Părinte, legile duhovniceşti acţionează întotdeau­na imediat?

– Depinde. De multe ori rămâi uimit cât de repede reacţionează ele. Unul se mândreşte puţin şi imediat o păţeşte; adică legile duhovniceşti au acţionat fulgerător.

De pildă, o soră şterge geamurile şi îi vine un gând de mândrie că le şterge mai bine decât alta.

Atunci dintr-odată se întâmplă ceva şi, ţac, se sparge geamul. Alteori aceste legi acţionează mai târziu.

– Părinte, ce înseamnă atunci când legile duhov­niceşti acţionează imediat?

– Aceasta este bine. Căci în această situaţie omul trebuie să înţeleagă că dragostea lui Dumnezeu îl ocroteşte, pentru că plăteşte treptat şi nu le va plăti toate odată.

Insă atunci când nu acţionează legile duhovniceşti asupra unui om se află în primejdie, deoarece aceasta arată că acel om este un copil îndepărtat de Dumnezeu; nu se află în casa Sa. Există unii care acţionează mereu cu mândrie şi nu păţesc nimic.

Aceasta arată însă că mândria lor a depăşit-o pe cea omenească şi a ajuns la gradul cel mai înalt al ei, la mândria diavolească, la trufie.

Atunci căderea lui se face de cealaltă parte a vârfului, când cade direct în iad. Iar aceasta este căderea luciferică pe care nu o văd cei ce se află de cealaltă parte a vârfului. Adică asupra unora ca acestora nu acţionează legea duhovnicească în această viaţă, potrivindu-li-se spusa Apostolului: “Oameni vicleni şi fermecători care vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei insisi“.

– Părinte, se poate ca cineva să-şi admire un lucru făcut de el şi din aceasta să-i vină vreo vătămare?

– Da, pentru că acţionează legile duhovniceşti. Dumnezeu îşi retrage harul Său de la cineva, iar aces­ta îi strică celuilalt lucru pentru care s-a mândrit. Iar aceasta o îngăduie Dumnezeu pentru a se cuminţi.

– Părinte, adică atunci când se întâmplă aceasta înseamnă că acţionează legile duhovniceşti?

– Fireşte.

– Dar nu se poate ca cineva să facă aceasta din neîndemânare?

– Rare sunt aceste cazuri. De aceea pe cât puteţi să trăiţi în smerenie.

Să vă gândiţi că nu avem nimic al nostru, ci pe toate ni le-a dat Dumnezeu.

Toate pe care le avem sunt ale lui Dumnezeu, numai păcatele sunt ale noastre.

Dacă nu ne vom smeri, vor acţiona mereu asupra noastră legile duhovniceşti până ce ni se va încovoia egoismul nostru.

Să dea Dumnezeu să se facă aceasta înainte de a ne găsi moartea.

– Părinte, se poate ca omul să nu-şi dea seama că au acţionat asupra lui legile duhovniceşti?

– Dacă nu se cercetează cineva pe sine însuşi, nimic nu înţelege şi de nimic nu se foloseşte.

– Aşadar, Părinte, legile duhovniceşti încetează să acţioneze numai atunci când se smereşte omul?

– Da, mai ales cu smerenia, sau atunci când cineva se află în starea de iresponsabilitate. Să-ţi spun un exemplu: O femeie îşi bătea mereu bărbatul, iar el nu spunea nimic ca să nu-şi piardă prestigiul, deoarece era învăţător.

Asupra acestuia însă acţionau legile duhovniceşti. Rămăsese orfan de tată încă de mic copil, iar mama lui cu o pensie de văduvă se străduia să-l poarte la şcoală şi să-l facă învăţător însă el o bătea.

Câte nu a avut de tras sărmana lui mamă! Şi astfel a îngăduit Dumnezeu ca să-l bată femeia lui, pentru ca să-şi plătească păcatele. Dar ce s-a întâmplat după aceea?

Moare acesta, iar fiul său a început să o bată pe mama lui. Astfel şi-a plătit şi ea păcatele. Fiul ei se însoară şi ia pe una uşoară la minte, care îl bătea şi cânta “Hristos a înviat!”.

Cum a rânduit Dumnezeu ca să-şi plătească şi acesta păcatele. Aici însă legile duhovniceşti au încetat să acţioneze, pentru că aceas­ta se afla în stare de iresponsabilitate.

– Părinte, atunci când cineva cade într-un păcat şi se mâhneşte, i se iartă păcatul în felul acesta?

– Simte că este dator sau se mâhneşte în chip ego­ist? Dacă simte că este dator, nu va plăti. Dacă însă nu-şi simte datoria, atunci Dumnezeu îngăduie să plătească. De pildă, creştinul trebuie să facă milos­tenii.

Dacă cineva este împietrit la inimă şi nu dă ci adună banii, atunci vor intra hoţii la el, îl vor bate, îi vor lua şi banii şi astfel va plăti nemilostivirea sa.

Atunci când avem datorii şi nu le plătim în această viaţă, acesta este un semn foarte rău, este o părăsire a lui Dumnezeu. Iar atunci când cineva nu primeşte palme, ci numai binecuvântări, se vede că a făcut ceva bun şi este răsplătit aici de Hristos îndoit şi întreit.

Cu aceasta însă nu-şi ispăşeşte greşelile lui. Şi aceasta este un semn rău.

Să presupunem că am făcut zece fapte bune, iar Hristos îmi răsplăteşte pentru douăzeci la sută şi nu am nici mâhniri, nici supărări. În cazul acesta însă nu-mi plătesc păcatele.

“Cel certat aici pentru ruşinea lui mănâncă din gheena lui“, spune Avva Isaac. Adică atunci când asupra cuiva acţionează legile duhovniceşti, i se ridică o parte din chinurile iadului.

Cuviosul Paisie Aghioritul,, Viata de familie,, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003