"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
....de Eliana Popa..
Într-o cetate veche elinească, trăia un negustor bogat și fericit
Avea copii, la număr treisprezece, dar într-o zi acesta a murit !
Fanurie era copilul cel mai mare, avea atunci cam doi'șpe anișori
Și a rămas doar el și-a sa măicuță, să-i crească pe micuții frățiori !
Au sărăcit căci mama lor frumoasa ,nu a știut a duce mai departe
Negoțul început de soțul său si s-au trezit datornici peste noapte !
Nu a rămas nimic, doar o cămară in care viețuiau ca vai de ei
Și biata mamă-i îngrija cu sârg și nu-i lăsa o clipă singurei
Muncea doar noaptea, după ce cu grijă, îi adormea cu lacrimile-ascunse
Ca ei să aibă haine și mâncare , Fanurie-i simțea durerile nespuse !
El o vedea adeseori cum plânge și-adoarme stând pe scaun, obosită !
Erau curați și toți aveau hăinuțe , doar ea purta o haină zdrențuită !
Flăcăul povestea la toți, cum mama... îi crește cu iubire,ca o sfântă
Dar un prieten l-a-ndemnat așa : ,, - Fanurie, o clipă stai și-ascultă !
De vrei să vezi cât este ea de sfântă și-n care loc pentru un ban trudește
În seara asta nu mai adormi și pas cu pas pe străzi o urmărește !"
Și ispitit de vorbele acelea, Fanurie a hotărât să vadă
Ce face mama sa când ei adorm și iată-l c-o urmă ca o iscoadă !
Femeia după ce i-a adormit și rând pe rând plângând i-a sărutat
Și-a împletit în păr șirag de perle și-n haine sclipitoare s-a-mbrăcat !
Era frumoasă cum el, niciodată, nu a văzut-o ...și-a rămas uimit
De ce în seara asta se impodobeste și-și leapădă veșmântul ponosit?
Apoi ieși usor, ușor pe ușă să nu-și trezească puii adormiți
Fanurie a alergat ca umbra și-n urma ei a mers cu pași grăbiți .
O, Doamne, ce uimit rămâne ,văzând cum mama lui s-a strecurat
Într-un local cu lăutari și dans ,un loc cu mulți bărbați și rău famat !
Și a urcat pe scenă unduindu-și trupul, dar ochii ei ca două peruzele
Sclipeau de lacrimi ce stăteau a curge precum sclipesc in noapte tainic, doua stele !
Și nimeni nu simțea durerea ei, toți se gândeau că poate este beată
Fanurie privea uimit și o vedea, așa cum nu o mai văzuse niciodată !
S-a îndreptat spre scenă tulburat..era timid...dar nici nu și-a dat seama
Cum a ajuns aproape, lângă ea și a strigat cu voce tristă: ,, - Mama!!"
La glasul lui s-a-ntors cu groază,mama,căci,fiul taina i-a descoperit
Cu ochii mari și inima zdrobită și cu-n oftat adânc s-a prăbușit !
El a ieșit atunci în fugă, scârbit de ce-a văzut .. și s-a-ndreptat,
Spre-o apa ce curgea lângă cetate , unde câțiva păstori s-au așezat
Și i-a rugat să-l treacă și pe el,pe malul celălalt ,dacă se poate...
Și l-au trecut la timpul potrivit, iar ei și-au purtat pașii mai departe !
Rămas pe malul apei singurel, gândea pe care drumuri să apuce
Dar Dumnezeu cel Milostiv din cer i-a arătat pe care drum să urce !
Trăia departe de tumultul lumii, un pustnic ce-L iubea pe Dumnezeu
Și a primit porunca de la Domnul : ,, - Coboară pân' la râu, plăcutul Meu !
Primește-acest toiag ,să te ajute, s-ajungi mai repede că-i grabă mare
Și-ai să găsești acolo un copil...Fanurie cu sufletul de floare
Am hotărât, să-mi fie vas ales, prin el s-aduc in lume mângâiere
Tu să-l ajuti , să-l iei de ucenic c-a suferit necazuri și durere!"
Luând toiagu-n mâna sa cea dreaptă, porni sihastru-n mare grabă către râu
Era bătrân și-avea un chip ca din icoane,cu barbă albă,lungă ce-i trecea de brâu.
Și într-un ceas ajunse la băiat, când îl zări strigă cu bucurie :
,, - Fanurie ! Te rog să vii la mine și împreună să pornim către chilie !"
,, - Bătrâne, oare-ai cunoscut pe tata ? De m-ai strigat pe nume sau mai știi ?
Te-o fi trimis ca să mă cauți,mama ? De-aș fi mâncat aici de fiare, n-aș veni!
Mirat de cele spuse l-a privit bătrânul ,cu dragoste de umeri l-a cuprins :
,, - Nu știu de ce vorbești așa, copile! Nu mama ta, ci Domnul m-a trimis!"
Și au pornit la drum către chilie,bătrânul pustnic lângă ucenic
I-a aratat bătrânul multe taine și i-a citit povești din Pateric!
L-a botezat creștin și împreună,când noaptea cheamă peste pleoape somnul
Îngenuncheati in mica lor chilie, ardeau in rugăciune pentru Domnul !
Fanurie cu greu s-a hotârât ( căci dojenit de avva a luat seama)
Să se întoarcă iarăși în cetate, să-și ceară iertăciune de la mama !
Dar ajungând la casa părintească , n-a mai gasit-o cum era odată
I-au spus vecinii despre maica sa, că-n noaptea aceea ea căzuse moartă!
Iar frații săi au fost luați de rude și duși departe (cine știe unde ?)
Fanurie a părăsit cetatea și s-a întors la pustnicul din munte !
S-a lepădat de lume și de patimi și a trăit în post și rugăciune
S-a ridicat pe treptele virtuții și zi de zi sporea in cele bune !
În preajma lui se îmblânzea și fiara și împăca jivinele pustiei
Un șarpe îl păzea chiar lângă prag când se stingeau luminile chiliei !
Făcea minuni și vindeca bolnavii, trimiși de pustnici din vecinătate
Și-adesea cobora să cerceteze pe toți betegii și săracii din cetate !
Și într-o zi a fost chemat degrabă,să vindece o fiică de-mpărat
Într-o cetate unde multi trăiau în patimi, puțini fiind cu sufletul curat !
Dar a găsit-o moartă pe copilă, părinții i-au sărit plângând 'nainte,
Și biruit de marea lor durere, el s-a rugat cu lacrimă fierbinte
Așa de mult a plâns în rugăciune si Domnul pentru el s-a îndurat
Să-ntoarcă-n trupul mort suflarea vie și fata lor din morți s-a ridicat !
Și multi văzând uimiti acea minune, s-au botezat cu toată casa lor
Crezând în Unul Dumnezeu din ceruri , Acel ce e deasupra tuturor !
Însă vicleanul cel neadormit avea și el ascunși prigonitorii
Care urzeau râzând in întuneric, pe robul lui Hristos să-l dea pierzării !
Și-au aruncat o vorbă la-mpărat si-au spus minciuni in mod acuzator ,
Cum că Fanurie toate le face , nu ca un sfânt ci ca un vrăjitor !
L-au acuzat de tainci uneltiri ,asupra fetei sale ce- a înviat
Spunând că el prin vrăji a omorât-o și tot prin vrăji din morți s-a ridicat !
Și că acestea le-a făcut știind ,că cei ce vor vedea așa minune
Nu-l vor lăsa să plece din cetate și-n locul împăratului pe tron vor vrea a-l pune !
Și auzind acestea împăratul, s-a mâniat și-a poruncit îndată
Să fie dat pe mână la călăi și dus la moarte fără judecată !
Și l-au legat cu funii și cu lanțuri ,târându-l către locul osândirii
Și a băut și el amara cupă, precum Hristos în timpul răstignirii !
Îl mângâiau mergând cu el alături , mulțimea celor ce i-a ajutat
Săraci , femei și toți acei sărmani,ce i-a tămăduit si-apoi s-au botezat!
Fanurie văzându-i cum suspină ,cerând un strop de milă pentru el
Din chinul agoniei și al morții , un lung suspin înaltă către cer :
,, - O, Doamne-al îndurărilor și-al Vieții , te rog, eu, păcătosul robul Tău,
Să-i miluiești cu marea Ta iubire, să-i scapi din mreaja duhului cel rău
Pe toți aceia ce vor împărți o pâine sau o plăcintă pentru mama mea
Să îi asculți si să le fii aproape și pâinea lor să fie jertfă pentru ea !
Să Te înduri și să o ierți de toate, să o așezi cu dreptii-n a Ta casă
Să nu socoti că buna mea măicuță, când a murit era o păcătoasă!"
Un tunet răzbătut atunci din ceruri si glasul Domnului s-a auzit :
,, - După cuvântul tău să fie ....Fanurie ! Așa cum ți-ai dorit !
Și toți acei care vor striga la tine in boli și-n neputintele trupești
Voi împlini degrabă a lor ruga și tu vei merge să-i tămăduiesti!"
Și multi prigonitori văzând aceasta,plângeau în urma lui, înfricoșați
Chiar și călăii-au aruncat securea, strigând că vor să fie grabnic botezați !
Atunci o ploaie a căzut ca roua ,era botezul cel venit de sus,
Peste călăi și peste toți aceia , ce L-au primit în suflet pe Iisus !
Iar împăratul împietrit de groază a dat poruncă la călăi îndată
Ca sfântului să i se curme viața ,căci altfel se botează-ntreaga gloată !
Însă aceștia n-au voit s-audă, plângeau cu lacrimi multe și cu vai
Fanurie le-a spus : ,, - Tăiați-mi capul ! Și vă promit că azi veți fi in rai ''
Zicând acestea și-a plecat grumazul și a primit mucenicească moarte
Și-n loc de sânge, mare-i Dumnezeu ! Ne spune cartea, că a curs doar lapte.
Și cei ce l-au iubit și l-au cinstit ,precum un uragan s-au ridicat
Strigând și ocărând pe împăratul , că a ucis un om nevinovat !
Și-nspăimântat de tumultul mulțimii a dat poruncă la soldații săi
Să-mprăștie mulțimea răzvrătită și să-i ucidă pe cei trei călăi !
Si-atunci într-o lumină orbitoare s-a arătat Fanurie ,oștean
Ținând în mână o făclie-aprinsă și în armură de soldat roman
A potolit mulțimea speriată și-a-mbărbătat pe aceia trei călăi
Apoi s-a ridicat la cer în slavă ,spre groaza și uimirea celor răi !
Și-atunci călăii au primit să moară și au murit pentru Hristos martiri
Din ceruri peste ei, ai slavei ingeri au aruncat cununi de trandafiri !
Și-n clipa când pe cap le-au pus cunună , pe trupurile lor scăldate-n sânge
Miresmele de nard s-au așezat și mir ceresc a început a curge !
Hristoase,Cel ce ești Lumina sfântă și faci din păcătoși martiri,
Mai înfloresc în ceruri,astăzi Doamne, pentru cununa vieții, trandafiri ?
Într-o cetate veche elinească, trăia un negustor bogat și fericit
Avea copii, la număr treisprezece, dar într-o zi acesta a murit !
Fanurie era copilul cel mai mare, avea atunci cam doi'șpe anișori
Și a rămas doar el și-a sa măicuță, să-i crească pe micuții frățiori !
Au sărăcit căci mama lor frumoasa ,nu a știut a duce mai departe
Negoțul început de soțul său si s-au trezit datornici peste noapte !
Nu a rămas nimic, doar o cămară in care viețuiau ca vai de ei
Și biata mamă-i îngrija cu sârg și nu-i lăsa o clipă singurei
Muncea doar noaptea, după ce cu grijă, îi adormea cu lacrimile-ascunse
Ca ei să aibă haine și mâncare , Fanurie-i simțea durerile nespuse !
El o vedea adeseori cum plânge și-adoarme stând pe scaun, obosită !
Erau curați și toți aveau hăinuțe , doar ea purta o haină zdrențuită !
Flăcăul povestea la toți, cum mama... îi crește cu iubire,ca o sfântă
Dar un prieten l-a-ndemnat așa : ,, - Fanurie, o clipă stai și-ascultă !
De vrei să vezi cât este ea de sfântă și-n care loc pentru un ban trudește
În seara asta nu mai adormi și pas cu pas pe străzi o urmărește !"
Și ispitit de vorbele acelea, Fanurie a hotărât să vadă
Ce face mama sa când ei adorm și iată-l c-o urmă ca o iscoadă !
Femeia după ce i-a adormit și rând pe rând plângând i-a sărutat
Și-a împletit în păr șirag de perle și-n haine sclipitoare s-a-mbrăcat !
Era frumoasă cum el, niciodată, nu a văzut-o ...și-a rămas uimit
De ce în seara asta se impodobeste și-și leapădă veșmântul ponosit?
Apoi ieși usor, ușor pe ușă să nu-și trezească puii adormiți
Fanurie a alergat ca umbra și-n urma ei a mers cu pași grăbiți .
O, Doamne, ce uimit rămâne ,văzând cum mama lui s-a strecurat
Într-un local cu lăutari și dans ,un loc cu mulți bărbați și rău famat !
Și a urcat pe scenă unduindu-și trupul, dar ochii ei ca două peruzele
Sclipeau de lacrimi ce stăteau a curge precum sclipesc in noapte tainic, doua stele !
Și nimeni nu simțea durerea ei, toți se gândeau că poate este beată
Fanurie privea uimit și o vedea, așa cum nu o mai văzuse niciodată !
S-a îndreptat spre scenă tulburat..era timid...dar nici nu și-a dat seama
Cum a ajuns aproape, lângă ea și a strigat cu voce tristă: ,, - Mama!!"
La glasul lui s-a-ntors cu groază,mama,căci,fiul taina i-a descoperit
Cu ochii mari și inima zdrobită și cu-n oftat adânc s-a prăbușit !
El a ieșit atunci în fugă, scârbit de ce-a văzut .. și s-a-ndreptat,
Spre-o apa ce curgea lângă cetate , unde câțiva păstori s-au așezat
Și i-a rugat să-l treacă și pe el,pe malul celălalt ,dacă se poate...
Și l-au trecut la timpul potrivit, iar ei și-au purtat pașii mai departe !
Rămas pe malul apei singurel, gândea pe care drumuri să apuce
Dar Dumnezeu cel Milostiv din cer i-a arătat pe care drum să urce !
Trăia departe de tumultul lumii, un pustnic ce-L iubea pe Dumnezeu
Și a primit porunca de la Domnul : ,, - Coboară pân' la râu, plăcutul Meu !
Primește-acest toiag ,să te ajute, s-ajungi mai repede că-i grabă mare
Și-ai să găsești acolo un copil...Fanurie cu sufletul de floare
Am hotărât, să-mi fie vas ales, prin el s-aduc in lume mângâiere
Tu să-l ajuti , să-l iei de ucenic c-a suferit necazuri și durere!"
Luând toiagu-n mâna sa cea dreaptă, porni sihastru-n mare grabă către râu
Era bătrân și-avea un chip ca din icoane,cu barbă albă,lungă ce-i trecea de brâu.
Și într-un ceas ajunse la băiat, când îl zări strigă cu bucurie :
,, - Fanurie ! Te rog să vii la mine și împreună să pornim către chilie !"
,, - Bătrâne, oare-ai cunoscut pe tata ? De m-ai strigat pe nume sau mai știi ?
Te-o fi trimis ca să mă cauți,mama ? De-aș fi mâncat aici de fiare, n-aș veni!
Mirat de cele spuse l-a privit bătrânul ,cu dragoste de umeri l-a cuprins :
,, - Nu știu de ce vorbești așa, copile! Nu mama ta, ci Domnul m-a trimis!"
Și au pornit la drum către chilie,bătrânul pustnic lângă ucenic
I-a aratat bătrânul multe taine și i-a citit povești din Pateric!
L-a botezat creștin și împreună,când noaptea cheamă peste pleoape somnul
Îngenuncheati in mica lor chilie, ardeau in rugăciune pentru Domnul !
Fanurie cu greu s-a hotârât ( căci dojenit de avva a luat seama)
Să se întoarcă iarăși în cetate, să-și ceară iertăciune de la mama !
Dar ajungând la casa părintească , n-a mai gasit-o cum era odată
I-au spus vecinii despre maica sa, că-n noaptea aceea ea căzuse moartă!
Iar frații săi au fost luați de rude și duși departe (cine știe unde ?)
Fanurie a părăsit cetatea și s-a întors la pustnicul din munte !
S-a lepădat de lume și de patimi și a trăit în post și rugăciune
S-a ridicat pe treptele virtuții și zi de zi sporea in cele bune !
În preajma lui se îmblânzea și fiara și împăca jivinele pustiei
Un șarpe îl păzea chiar lângă prag când se stingeau luminile chiliei !
Făcea minuni și vindeca bolnavii, trimiși de pustnici din vecinătate
Și-adesea cobora să cerceteze pe toți betegii și săracii din cetate !
Și într-o zi a fost chemat degrabă,să vindece o fiică de-mpărat
Într-o cetate unde multi trăiau în patimi, puțini fiind cu sufletul curat !
Dar a găsit-o moartă pe copilă, părinții i-au sărit plângând 'nainte,
Și biruit de marea lor durere, el s-a rugat cu lacrimă fierbinte
Așa de mult a plâns în rugăciune si Domnul pentru el s-a îndurat
Să-ntoarcă-n trupul mort suflarea vie și fata lor din morți s-a ridicat !
Și multi văzând uimiti acea minune, s-au botezat cu toată casa lor
Crezând în Unul Dumnezeu din ceruri , Acel ce e deasupra tuturor !
Însă vicleanul cel neadormit avea și el ascunși prigonitorii
Care urzeau râzând in întuneric, pe robul lui Hristos să-l dea pierzării !
Și-au aruncat o vorbă la-mpărat si-au spus minciuni in mod acuzator ,
Cum că Fanurie toate le face , nu ca un sfânt ci ca un vrăjitor !
L-au acuzat de tainci uneltiri ,asupra fetei sale ce- a înviat
Spunând că el prin vrăji a omorât-o și tot prin vrăji din morți s-a ridicat !
Și că acestea le-a făcut știind ,că cei ce vor vedea așa minune
Nu-l vor lăsa să plece din cetate și-n locul împăratului pe tron vor vrea a-l pune !
Și auzind acestea împăratul, s-a mâniat și-a poruncit îndată
Să fie dat pe mână la călăi și dus la moarte fără judecată !
Și l-au legat cu funii și cu lanțuri ,târându-l către locul osândirii
Și a băut și el amara cupă, precum Hristos în timpul răstignirii !
Îl mângâiau mergând cu el alături , mulțimea celor ce i-a ajutat
Săraci , femei și toți acei sărmani,ce i-a tămăduit si-apoi s-au botezat!
Fanurie văzându-i cum suspină ,cerând un strop de milă pentru el
Din chinul agoniei și al morții , un lung suspin înaltă către cer :
,, - O, Doamne-al îndurărilor și-al Vieții , te rog, eu, păcătosul robul Tău,
Să-i miluiești cu marea Ta iubire, să-i scapi din mreaja duhului cel rău
Pe toți aceia ce vor împărți o pâine sau o plăcintă pentru mama mea
Să îi asculți si să le fii aproape și pâinea lor să fie jertfă pentru ea !
Să Te înduri și să o ierți de toate, să o așezi cu dreptii-n a Ta casă
Să nu socoti că buna mea măicuță, când a murit era o păcătoasă!"
Un tunet răzbătut atunci din ceruri si glasul Domnului s-a auzit :
,, - După cuvântul tău să fie ....Fanurie ! Așa cum ți-ai dorit !
Și toți acei care vor striga la tine in boli și-n neputintele trupești
Voi împlini degrabă a lor ruga și tu vei merge să-i tămăduiesti!"
Și multi prigonitori văzând aceasta,plângeau în urma lui, înfricoșați
Chiar și călăii-au aruncat securea, strigând că vor să fie grabnic botezați !
Atunci o ploaie a căzut ca roua ,era botezul cel venit de sus,
Peste călăi și peste toți aceia , ce L-au primit în suflet pe Iisus !
Iar împăratul împietrit de groază a dat poruncă la călăi îndată
Ca sfântului să i se curme viața ,căci altfel se botează-ntreaga gloată !
Însă aceștia n-au voit s-audă, plângeau cu lacrimi multe și cu vai
Fanurie le-a spus : ,, - Tăiați-mi capul ! Și vă promit că azi veți fi in rai ''
Zicând acestea și-a plecat grumazul și a primit mucenicească moarte
Și-n loc de sânge, mare-i Dumnezeu ! Ne spune cartea, că a curs doar lapte.
Și cei ce l-au iubit și l-au cinstit ,precum un uragan s-au ridicat
Strigând și ocărând pe împăratul , că a ucis un om nevinovat !
Și-nspăimântat de tumultul mulțimii a dat poruncă la soldații săi
Să-mprăștie mulțimea răzvrătită și să-i ucidă pe cei trei călăi !
Si-atunci într-o lumină orbitoare s-a arătat Fanurie ,oștean
Ținând în mână o făclie-aprinsă și în armură de soldat roman
A potolit mulțimea speriată și-a-mbărbătat pe aceia trei călăi
Apoi s-a ridicat la cer în slavă ,spre groaza și uimirea celor răi !
Și-atunci călăii au primit să moară și au murit pentru Hristos martiri
Din ceruri peste ei, ai slavei ingeri au aruncat cununi de trandafiri !
Și-n clipa când pe cap le-au pus cunună , pe trupurile lor scăldate-n sânge
Miresmele de nard s-au așezat și mir ceresc a început a curge !
Hristoase,Cel ce ești Lumina sfântă și faci din păcătoși martiri,
Mai înfloresc în ceruri,astăzi Doamne, pentru cununa vieții, trandafiri ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.