"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...✞✤☦
Monahul nu ţine predici cu voce tare, ca să-l audă ceilalţi, ci predică în tăcere pe Hristos prin viaţa lui şi ajută cu rugăciunea.
Voi face rugăciune ca voi, cele trei surori, să nu mai creşteţi, ci să rămâneţi aşa, cu aceste broboade albastre, la aceeaşi înălţime şi la aceeaşi vârstă. Ştiţi cum sunt ajutaţi oamenii fără zgomot atunci când vă văd? Pentru că astăzi în lume nu găsesc uşor o copilă serioasă. Cele mai multe sunt sălbăticite, cu ţigara în mână şi fac nişte grimase... Iar când văd aici tinere afierosite lui Dumnezeu, care cântă şi se bucură, te întreabă: „Ce se întâmplă aici? Ceva se petrece. Oare să spunem că sunt năroade? Nu sunt. Să spunem că le lipseşte ceva? Nu le lipseşte. Se vede că este vorba de ceva mai înalt”. Într-adevăr, ştiţi cât de mult ajută aceasta?
Când mirenii merg la o mănăstire şi văd monahi corecţi, atunci şi necredincioşi de ar fi, dacă au intenţie bună, devin credincioşi. Mulţi oameni de ştiinţă atei, care au venit în vizită în Sfântul Munte, şi-au schimbat viaţa. Îşi fac probleme în sensul cel bun şi se folosesc. Acolo văd oameni tineri, veseli, care aveau toate condiţiile să trăiască îmbelşugat în lume, dar îşi lasă bogăţiile, funcţiile etc. şi trăiesc pustniceşte, cu rugăciune şi priveghere şi spun: „Ce se întâmplă? Dacă într-adevăr există Dumnezeu, dacă există şi o altă viaţă, dacă există iad, eu ce voi face?”. Şi astfel încep să-şi frâneze viaţa lor păcătoasă sau şi-o îndreaptă. Cunosc o fată de douăzeci de ani care a făcut o încercare de sinucidere. Şi-a tăiat venele, dar au reuşit s-o salveze. După aceea s-a aflat un monah care a luat-o şi a dus-o la o mănăstire de maici. Sărmana era sălbăticită. Dar când a văzut acolo monahiile, şi-a revenit. „Văd o altă lume aici”, a spus, „oare pot să rămân şi eu?”
Aceasta este predica fără zgomot a monahului. Mulţi predică, dar puţini insuflă încredere, deoarece viaţa lor nu corespunde cu cuvintele lor. Monahul nu ţine predici cu voce tare, ca să-l audă ceilalţi, ci predică în tăcere pe Hristos prin viaţa lui şi ajută cu rugăciunea. El trăieşte Evanghelia, iar harul lui Dumnezeu îl „dă de gol”. Astfel se predică Evanghelia în modul cel mai eficace, lucru de care însetează lumea, mai ales cea de azi. Chiar şi atunci când monahul vorbeşte, el nu spune în mod simplu un gând, ci mărturiseşte o experienţă. Dar chiar şi un simplu gând de ar spune, şi acesta este luminat.
Voi face rugăciune ca voi, cele trei surori, să nu mai creşteţi, ci să rămâneţi aşa, cu aceste broboade albastre, la aceeaşi înălţime şi la aceeaşi vârstă. Ştiţi cum sunt ajutaţi oamenii fără zgomot atunci când vă văd? Pentru că astăzi în lume nu găsesc uşor o copilă serioasă. Cele mai multe sunt sălbăticite, cu ţigara în mână şi fac nişte grimase... Iar când văd aici tinere afierosite lui Dumnezeu, care cântă şi se bucură, te întreabă: „Ce se întâmplă aici? Ceva se petrece. Oare să spunem că sunt năroade? Nu sunt. Să spunem că le lipseşte ceva? Nu le lipseşte. Se vede că este vorba de ceva mai înalt”. Într-adevăr, ştiţi cât de mult ajută aceasta?
Când mirenii merg la o mănăstire şi văd monahi corecţi, atunci şi necredincioşi de ar fi, dacă au intenţie bună, devin credincioşi. Mulţi oameni de ştiinţă atei, care au venit în vizită în Sfântul Munte, şi-au schimbat viaţa. Îşi fac probleme în sensul cel bun şi se folosesc. Acolo văd oameni tineri, veseli, care aveau toate condiţiile să trăiască îmbelşugat în lume, dar îşi lasă bogăţiile, funcţiile etc. şi trăiesc pustniceşte, cu rugăciune şi priveghere şi spun: „Ce se întâmplă? Dacă într-adevăr există Dumnezeu, dacă există şi o altă viaţă, dacă există iad, eu ce voi face?”. Şi astfel încep să-şi frâneze viaţa lor păcătoasă sau şi-o îndreaptă. Cunosc o fată de douăzeci de ani care a făcut o încercare de sinucidere. Şi-a tăiat venele, dar au reuşit s-o salveze. După aceea s-a aflat un monah care a luat-o şi a dus-o la o mănăstire de maici. Sărmana era sălbăticită. Dar când a văzut acolo monahiile, şi-a revenit. „Văd o altă lume aici”, a spus, „oare pot să rămân şi eu?”
Aceasta este predica fără zgomot a monahului. Mulţi predică, dar puţini insuflă încredere, deoarece viaţa lor nu corespunde cu cuvintele lor. Monahul nu ţine predici cu voce tare, ca să-l audă ceilalţi, ci predică în tăcere pe Hristos prin viaţa lui şi ajută cu rugăciunea. El trăieşte Evanghelia, iar harul lui Dumnezeu îl „dă de gol”. Astfel se predică Evanghelia în modul cel mai eficace, lucru de care însetează lumea, mai ales cea de azi. Chiar şi atunci când monahul vorbeşte, el nu spune în mod simplu un gând, ci mărturiseşte o experienţă. Dar chiar şi un simplu gând de ar spune, şi acesta este luminat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.