În fiecare an, Biserica prăznuiește sărbătoarea SFÂNTULUI SPIRIDON, ale cărui moaște se află în insula Corfu, din Grecia...
...Deosebit la acest sfânt foarte iubit al Ortodoxiei este faptul că, periodic, papucii din mătase care îi acoperă picioarele, în raclă, se tocesc.
Mai mult decât atât, de multe ori au prezentat urme de praf și de iarbă.
Nimeni nu știe unde și când „pleacă” sfântul, însă mărturiile despre minunile pe care le săvârșește nu sunt deloc puține.
Una dintre cele mai cunoscute minuni ale sale, reprezentată și în iconografie, printr-o flacără pe care o ține Sf. Spiridon în mână a avut loc la Sinodul intai Ecumenic de la Niceea, 325...
Aici, pentru a combate erezia lui Arie, care nu recunoștea Sfânta Treime.
„Sfântul ia în mână o cărămidă, face deasupra ei semnul Crucii și se roagă, zicând:
"În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh."
Apoi, strângându-o în mână, cărămida se descompune în cele trei părți din care fusese compusă:
1) focul se înalță în sus,...
2) pământul îi rămâne în palmă,..
3) iar apa curge pe podea...
Așa a arătat sfântul cum trei lucruri pot exista simultan într-unul:
Precum într-o cărămidă se află simultan și foc și apă și pământ, tot așa, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt Trei și Unul în același timp.”...
Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la cele veșnice în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinții Apostoli, din cetatea Trimitunda.
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.