"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Pr. Arsenie Boca – despre invidie
Invidiosul nu primeşte doctor pentru boala lui şi nu poate găsi leac tămăduitor al suferinţei, deşi Sfânta Scriptură e plină de ele. El aşteaptă uşurarea bolii numai într-un singur fel: să vadă prăbuşit pe unul din cei invidiaţi. Capătul urii lui e să vadă pe cel invidiat, din fericit, nefericit, din norocos, nenorocit. Pe unii oameni cu totul potrivnici, binefacerile îi îmblânzesc. Pe invidios însă, binefacerile mai mult îl înrăiesc, cu cât invidiosul are parte de mai mari faceri de bine, cu atât mai tare fierbe de ciudă, mai mult se supără şi se mânie. Mulţumind pentru darurile primite şi mai mult se cătrăneşte de purtarea binefăcătorului. Ce fiară nu întrece invidiosul prin răutatea năravului lui? Ce sălbăticie nu depăşeşte el prin cruzimea lui? Câinii, cărora li se aruncă o coajă se domesticesc. Leii cărora li se poartă de grijă, se îmblânzesc. Invidioşii însă, mai mult se irită când li se arată îngrijire şi atenţie.
Rănile invidiei sunt adânci şi ascunse şi ele nu suferă vindecare, ca unele ce s-au închis în durerea lor oarbă, în ascunzişurile propriei sale suferinţi. Invidiosul este du?manul propriei sale sănătă?i suflete?ti. Cel invidiat poate să scape şi să ocolească pe invidios, dar invidiosul nu poate scăpa de sine însuşi. Tu, invidiosule, duşmanul tău e cu tine, vrăjmaşul ţi-e continuu în inimă, primejdia e închisă în adâncul tău: eşti legat cu un lanţ neîndurat, eşti prizonierul invidiei şi nici o mângâiere nu-ţi vine în ajutor. A prigoni pe un binecuvântat de Dumnezeu şi a urî pe cel fericit, este o nenorocire fără leac.
Pr. Arsenie Boca – despre invidie
Invidiosul nu primeşte doctor pentru boala lui şi nu poate găsi leac tămăduitor al suferinţei, deşi Sfânta Scriptură e plină de ele. El aşteaptă uşurarea bolii numai într-un singur fel: să vadă prăbuşit pe unul din cei invidiaţi. Capătul urii lui e să vadă pe cel invidiat, din fericit, nefericit, din norocos, nenorocit. Pe unii oameni cu totul potrivnici, binefacerile îi îmblânzesc. Pe invidios însă, binefacerile mai mult îl înrăiesc, cu cât invidiosul are parte de mai mari faceri de bine, cu atât mai tare fierbe de ciudă, mai mult se supără şi se mânie. Mulţumind pentru darurile primite şi mai mult se cătrăneşte de purtarea binefăcătorului. Ce fiară nu întrece invidiosul prin răutatea năravului lui? Ce sălbăticie nu depăşeşte el prin cruzimea lui? Câinii, cărora li se aruncă o coajă se domesticesc. Leii cărora li se poartă de grijă, se îmblânzesc. Invidioşii însă, mai mult se irită când li se arată îngrijire şi atenţie.
Rănile invidiei sunt adânci şi ascunse şi ele nu suferă vindecare, ca unele ce s-au închis în durerea lor oarbă, în ascunzişurile propriei sale suferinţi. Invidiosul este du?manul propriei sale sănătă?i suflete?ti. Cel invidiat poate să scape şi să ocolească pe invidios, dar invidiosul nu poate scăpa de sine însuşi. Tu, invidiosule, duşmanul tău e cu tine, vrăjmaşul ţi-e continuu în inimă, primejdia e închisă în adâncul tău: eşti legat cu un lanţ neîndurat, eşti prizonierul invidiei şi nici o mângâiere nu-ţi vine în ajutor. A prigoni pe un binecuvântat de Dumnezeu şi a urî pe cel fericit, este o nenorocire fără leac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.