"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Lumea astăzi suferă și din cauza faptului că oriunde merg și se mișcă s-au deprins a pomeni răul continuu, în orice împrejurare se găsește cineva să vorbească despre altcineva, despre un lucru, faptă sau eveniment care s-a petrecut de curând. Oamenii nu mai sunt capabili de introspecție, de vederea propriilor neputințe și patimi. Pomenirea răului este o operă desăvârșită de vrăjmașul diavol, deoarece îi pune pe oameni permanent în contradicție, rupându-se armonia la care tinde Dumnezeu să ne aducă. Este atât de trist faptul că toți, într-o măsură mai mică sau mai mare suntem tributari acestui mod de viețuire. Prea puțin încercăm să ne pozitivăm, să recurgem la interiorizare și la analiza propriilor nemernicii ca descoperindu-le și recunoscându-le ca fiind vătămătoare să purcedem la lupta împotriva lor.
E mult mai ușor să vedem neputințele altora, să le comentăm și să dăm vina pe ele ca fiind temelie a răului în lume. Dacă fiecare dintre noi am duce o luptă asiduă cu propriul egoism am reuși să schimbăm fața lumii, schimbându-ne întâi de toate pe noi. Părintele Porfirie Bairaktaris ne dă un exemplu scurt și simplu despre cum se poate schimba un om, o stare, o situație:
-Unii monahi cer iertare, se spovedesc, dar înlăuntrul lor păstrează aversiune față de alții. În felul acesta , Harul lui Dumnezeu nu Se pogoară. Am avut aici un vecin, un meșter care făcea diferite munci pentru că era plătit. Nu știu cum s-a întâmplat, dar a început să se ia la harță și să se înjure cu toți. Ce să fac, îmi ziceam, cum să-l ajut? Într-o zi m-am dus la el acasă. Când m-a văzut, s-a pierdut cu totul, s-a îngălbenit. Credea că am venit să-l cert. Eu am început să-i vorbesc de copacii lui, să laud roadele lor, am discutat despre ospitalitate... Asta a fost tot. Inima i s-a încălzit. De atunci, este nelipsit la noi și e plin de râvnă la toate treburile. În astfel de cazuri, e nevoie ca omul să fie luat cu binișorul.
SURSA
Părintele Porfirie - Antologie de sfaturi și îndrumări - Editura Bunăvestire Bacău
Lumea astăzi suferă și din cauza faptului că oriunde merg și se mișcă s-au deprins a pomeni răul continuu, în orice împrejurare se găsește cineva să vorbească despre altcineva, despre un lucru, faptă sau eveniment care s-a petrecut de curând. Oamenii nu mai sunt capabili de introspecție, de vederea propriilor neputințe și patimi. Pomenirea răului este o operă desăvârșită de vrăjmașul diavol, deoarece îi pune pe oameni permanent în contradicție, rupându-se armonia la care tinde Dumnezeu să ne aducă. Este atât de trist faptul că toți, într-o măsură mai mică sau mai mare suntem tributari acestui mod de viețuire. Prea puțin încercăm să ne pozitivăm, să recurgem la interiorizare și la analiza propriilor nemernicii ca descoperindu-le și recunoscându-le ca fiind vătămătoare să purcedem la lupta împotriva lor.
E mult mai ușor să vedem neputințele altora, să le comentăm și să dăm vina pe ele ca fiind temelie a răului în lume. Dacă fiecare dintre noi am duce o luptă asiduă cu propriul egoism am reuși să schimbăm fața lumii, schimbându-ne întâi de toate pe noi. Părintele Porfirie Bairaktaris ne dă un exemplu scurt și simplu despre cum se poate schimba un om, o stare, o situație:
-Unii monahi cer iertare, se spovedesc, dar înlăuntrul lor păstrează aversiune față de alții. În felul acesta , Harul lui Dumnezeu nu Se pogoară. Am avut aici un vecin, un meșter care făcea diferite munci pentru că era plătit. Nu știu cum s-a întâmplat, dar a început să se ia la harță și să se înjure cu toți. Ce să fac, îmi ziceam, cum să-l ajut? Într-o zi m-am dus la el acasă. Când m-a văzut, s-a pierdut cu totul, s-a îngălbenit. Credea că am venit să-l cert. Eu am început să-i vorbesc de copacii lui, să laud roadele lor, am discutat despre ospitalitate... Asta a fost tot. Inima i s-a încălzit. De atunci, este nelipsit la noi și e plin de râvnă la toate treburile. În astfel de cazuri, e nevoie ca omul să fie luat cu binișorul.
SURSA
Părintele Porfirie - Antologie de sfaturi și îndrumări - Editura Bunăvestire Bacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.