"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos povestită de Părintele Arsenie Boca (pe atunci tânărul diacon celib Zian Boca)
Lucram de cateva zile sa reconstruim treptele care coboara dinspre schitul Prodromu la pestera Sfantului Athanasie. Pestera se afla aproape in buza marii, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucati de roca destul de tare si pe care o fasonam cu dalta si cu barosul. Lucram cu Porfirie si Dometie de la chilia Sfantul Ipatie, dar primisem ascultarea de la Parintele Arsenie Mandrea, staretul Prodromului.
Pentru mine era un fel de plata sau troc ca sa mi se ingaduie sa copiez din biblioteca bogata in manuscrise pe Parintii Filocaliei. Era o misiune pe care am primit-o de la Vladica Nicolae Balan si de la Parintele Profesor Dumitru Staniloae. Trebuia sa facem munca de ocnasi, spargeam si fasonam dalele de piatra apoi le trageam cum puteam de la vale la deal. Mai foloseam bate rotunde din lemn de castan si niste capete de funii foste parâme ale corabiilor din cea trecuta vreme, ce miroseau a mare, a alge si a peste. Mi-era o sete si o foame, gura mi-era năclăită si amară, soarele ne batea dar nu ne prea incalzea in timpul ce greu se desprimăvăra, de inceput de aprilie. Ma gandeam la sfintii de pe Muntele Sinai care si ei au carari in trepte pe drumul spre piscul muntelui unde Moise a primit tablele legii – Tora. Incercam sa-mi aduc aminte din liceu cate trepte erau pe muntele Sinai. Aici aveam de lucrat vreo 300. Porfirie care era mai solid ca mine imi striga in ureche:
- Pune mana Ziane, ca-mi rupe bolovanul laba piciorului; tu Dometie ce faci? Te-o batut soarele in cap? Tine cu forta!
M-am trezit din reverie si mi-am opintit muschii din toate puterile. Greu canon aveam. Canonul nu e greu daca te ajuta Maica Domnului- Panaghia, Doamna si Stapana Muntelui sfant. Dometie incepu sa cante: Axion Estin. Vrednica esti, un fel de Ave Maria.
- Si cu rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfantului Athanasie Athonitul, care si el a murit cand s-a dărâmat schela si i-a cazut bolta in cap, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii. Prinde bine, Ziane, ca deseara mancam o ciorba de radacini indulcita cu miere din butoiul fratelui Gavriil, daca ne facem treaba.
- Amin, rosti sec Porfirie. Dometie, tu vrei sa fii al doilea Cucuzel pe Sfantul Munte? Daca vrei sa te indumnezeiesti, bine, fa-o, ca si eu vreau, dar nu mi se pare corect sa ne tii fara un strop de apa. Omul trebuie sa bea zilnic doi litri de apa, asa zice medicul de la Vatoped, Siluan, noi nu am avut toti trei un litru astazi. Du-te si adu niste apa de mare sa-mi ud gura, fugi! Inca n-ai venit?
- Esti prea dur frate Porfirie cu Parintele Dometie, e mai slabut el de constitutie, am intervenit eu. Priveam in jos dupa Dometie care mergea de parca zbura. Marea se involbura si lovea in valuri inspumate stancaria de pe faleza. Cred ca va trebui sa ne ducem sa facem o baie de apa sarata pana mai e soare. Ma dor si pe mine oasele, mi-a intrat igrasia si raceala zidurilor pe care le-am pictat. Chiar vroiam sa te intreb frate Porfirie, ce meserie ai avut inainte sa te tunda in calugarie?
- Am fost mecanic de utilaj greu! Parintele staret Arsenie m-a intrebat ce meserie am si asa am ajuns maistru constructor de trepte in piatra. Ai grija Ziane cum te proptesti in coada ţapinului ca daca o rupi nu mai am alta aici, si o sa te trimit sus in paduricea schitului sa tai una noua.
- Am taiat vreo cinci cozi si le-am pus la uscat luni cand tu erai la moara de lemn, adica la gater, langa Manastirea Iviron, asa ca maine o sa mai montam doua ţapine!
- Stii ca imi placi diacone de la Sibiu, chit ca nu prea ai voce sa canti, dar te duce mintea!
- Am vrut sa ma fac aviator. Dar ca sa intru la Cotroceni la scoala de aviatie imi trebuiau bani multi si mama nu avea de unde sa-mi dea nici daca-si vindea casa! Singura scoala unde urma sa primesc bursa a fost la teologie. Si cu toate ca eram un copil credincios de mic nu m-am simtit vrednic sa ma fac preot. Mama voia sa ma insoare.
- Dar tu nu si nu! Nu te-ai insurat, dar cum esti diacon? Te-a hirotonit celibatar?
- Da, m-a hirotonit pe incredere ca nu o sa ma insor dupa ce am primit treapta diaconiei. Ia spune ai adus scripetele pe care ti l-am cerut daca tot ai fost la moara de lemn de langa Iviru? M-am gandit ca daca nu gasim acest scripete, trebuie sa facem unul, lucram cu unelte rudimentare.
- Cum ai zis? Nu am auzit acest cuvant si nu l-am gasit in nici un ceaslov!
- Rudimentum, pavimentum, ornamentum, postamentum, testamentum, instrumentum, sacramentum…
- Esti poet? Nu te juca! Tine bine coada ca se dezvârte vârtejul si ne plezneste de ne rupe mainile. Crezi ca e usoara calugaria aici la Sfantul Munte? Si mai ducem si o saracie lucie ca ne tin grecii cum vor ei, in ciuda ajutoarelor pe care voievozii nostri romani le-au trimis aici la Sfantul Munte. Imi place sa cred ca daca facem scripetele pe care mi l-ai desenat o sa ridicam mai usor lespezile astea. Am sa ma duc maine si am sa fur un scripete de la Meghisti Lavra, am vazut eu ca aveau vreo trei in depozitul de langa Arsana unde acosteaza vaporul cand vine cu butoaiele cu ulei si vin de la Atena.
- Dar furtul este un pacat, intervine Dometie care tocmai ajunse cu caldarea in care avea apa de mare.
- Bine ai venit cu apa sarata, ia da sa-mi spal putin gura.
Porfirie isi scufunda palmele in galeata si bău din pumni apa sarata.
Mai lasa-mi si mie, am zis, nu o bea toata.
In vreme ce Porfirie se spala, Dometie recita: “Cand vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptatile tale ci si de toata dreptatea ta! Cand stai in fata Domnului esti mai presus de lumea aceasta, mai presus de trancaneala si carteala vietii; ai, cu un cuvant, ceva din linistea mai presus de lume a lui Dumnezeu.
- Amin, zise Porfirie, nu te stiam asa patericos, din ce Parinte al patericului ai scos cuvantul acesta de folos? Parca nu ai fi fiu de cioban de la Tilişca, măi Dometie!
- Din Sfantul Arsenie care a pustnicit in pustia Sketica de langa Nil din Egipt. El era unul care tacea mult si asa, prin trezvie, isi alegea gandurile si vorbele indepartandu-le pe cele rele si fara de folos. Cu harul Prea Sfantului Duh a ajuns la isihie inca de tanar.
Se lăsă o tacere placută, Porfirie nu mai zicea nimic, mai mult ca sigur că, cugeta in mintea lui mai putin scolita in ale teologiei, cumpanea vorbele pe care le rostise Dometie। Erau vorbe cu greutate. Dometie rupse tacerea:
- Mă trimitea tata cu oile pe la noi pe sub munte. Acolo intr-o viroagă era casa unui calugar plecat de la Foltea din Sălişte. Era un fel de stână din piatră acoperită cu niste capriori de brad pusi unul langa altul si acoperiti cu pamant batut. Parintele Achim era mic de statura, cam crăcănat si cu o barbă până la genunchi. Avea niste ochi albastri ca marea, asa cum ii are Parintele diacon Zian!
- Mama mea, Creştina avea ochii albaştri, (mama Parintelui Arsenie Boca n.n.) ea m-a harazit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc şi s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăţ să uite de mine. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, voi ce ziceţi?
- Nu stiu, răspunse Porfirie, tu eşti cu mai multă şcoală ca mine। Ori îi scrii ori nu-i scrii ea tot se gândeşte la tine, că e mamă .
- Trimite-i o scrisoare ca se va bucura sa primeasca din Grecia si se va lauda la vecini cu baiatul ei care a ajuns la Sfantul Munte, Gradina Maicii Domnului।
- Asa o sa fac, daca zici tu, Dometie.
- Parintele acela de la noi, Achim, m-a invatat sa citesc si mi-a dat cartile lui sa ma uit prin ele. Cand mergeam cu oile, iesea si el la deal cu traista, ne opream si ma invata. A fost tatal meu duhovnicesc. La el a venit un Parinte de aici de la Sfantul Munte ca sa mearga prin sate sa adune pomeni si pomelnice pentru restaurarea manastirii Zografu unde este steagul lui Stefan cel Mare cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Asa am auzit eu de Sfantul Munte pentru prima oara, aveam doar 13 ani. El era roman si traia intre greci. Mai intai a fost la chilia Nasterii Maicii Domnului pe mosia Manastirii Vatoped, si l-a avut duhovnicesc pe Nicodim ucenicul schivnicului Arsenie. Acest Arsenie era mare sculptor in lemn si marmura. De la el au ramas multe obiecte frumos lucrate, cruci, candele, potire, felinare, vase de flori… a lucrat si doua sculpturi legendare: Rastignirea si A doua venire, vreme de 15 ani.
- Am auzit si eu de Arsenie acesta dar nu l-am vazut, vorbi si Porfirie! Se spune ca pe Arsenie l-a luat Maica Domnului sub mantie si l-a dus pe varful Athonului ca sa completeze numarul celor 7 pustnici care se roaga pentru pacea lumii si traiesc fara mancare si fara apa, doar cu cuvantul lui Dumnezeu.
- Te cred, interveni Dometie, am auzit si eu intr-o zi de hramul Sfantului Munte si de aceasta traditie, pe 6 august, cand am urcat in vârf. Vorbeau niste pustnici care stateau la lumina unui opaiţ chiar sub varf intr-o pestera sa se odihneasca. Era pe la ora 4 dimineata, eu eram cu Pelaghie, un ucenic al lui Evghenie Vulgaris. Acesta citea dintr-o carte scrisa de Ilie Miniat. Parintele Evghenie avea vreo 80 de ani si s-a suit pe munte pana in varf. El s-a dus la sihastrii care povesteau in pestera si am auzit ca a murit Parintele Hrisogan din cei 7 stalpi neclintiti ai Athosului si ca va fi inlocuit de Arsenie sculptorul. Se zice ca printre cei 7 stalpi ai Ortodoxiei era si veghetorul Parinte Varnava, dascal al rugaciunii lui Iisus si românii Martinian, Iona si Teofilact care s-au randuit unul pe altul in ceata celor 7. Acestia toti erau sculptori: faceau linguri, faceau căni si doniţe, cofăiaşe pentru ulei sau vin.
- Dar de Părintele Iona ai auzit tu, intrebă Porfirie, a fost un om cu scoala multa, a tradus doua carti ale Sfantului Nicodim Aghioritul: Războiul nevăzut si Paza celor 5 simturi. Desena si frumos! Am vazut desenat trupul omului si inima scoasa din trup si plamanii. Practică rugăciunea inima, pe respiratie si pe şezutul în scăunel .
- Zise Dometie: oamenii din ziua de astazi nu au harul lui Dumnezeu। Si daca uneori au putin har ei il indeparteaza prin gandurile rele. Atunci diavolii stau cu ei.
- Ptiuhh, ucigă-l Sfânta Cruce ! rosti Porfirie! Nu e bine să amintesti de necuratul, că uite m-am lovit la picior si mi-am spart si bocancul. Părinte Ziane, de ce n-ai adus o pereche de bocanci noi din România?
Eu taceam, si ascultam pe acesti parinti minunati athoniti। Soarele apunea dinspre varful mutelui. In lumina lui puteam vedea undeva pe peretele muntelui o chilie atârnată ca un cuib de rândunea. Se vedea si o figura de om care intra si iesea in acel cuib minunat atarnat de peretele muntelui. Din pozitia de unde lucram noi nu prea puteai vedea multe. Inspre mare nu aveai ce vedea pentru ca marea aici este foarte nelinistita, sunt curenti marini si vapoarele nu se apropie caci s-ar scufunda. Daca ne imaginam Sfantul Munte ca un vapor, locul unde lucram noi la pestera Sfantului Athanasie ar fi prora vaporului, adică vârful acestuia. Parcă citindu-mi gândurile Dometie spuse cu glasul lui dulce si cântat:
- Mari si minunate sunt lucrurile tale, Doamne, că Tu toate cu intelepciune le-ai facut! Aici e un loc sfânt, aici a venit Maica Domnului cu Sfantul Ioan Evanghelistul purtati de furtuna. In loc sa ajunga in Cipru la Lazăr cel inviat a patra zi de Domnul Iisus care era Episcop acolo, au ajuns cu corabia aici. Au cazut statuile idolesti si dracii au iesit din ele strigand: A venit Maica Domnului, sa fugim!
- Doamne, miluieste si ajuta-ne sa terminam treptele, zise Porfirie!
- Maica Domnului face multe minuni, zise Dometie। Maica Domnului din icoana Portăriţa, care a venit plutind pe mare, i-a redat vederea unui Părinte, Nectarie. Iar Maica Domnului din icoana Axion Estin l-a scăpat de la înec pe călugărul Dorotei cand se rasturnase luntrea in care pescuia si el era inghitit de valuri. Dar sa vedeti cum s-a intamplat : Dorotei era păzitorul si lumânărarul acestei icoane in biserica Protatonului din Karies. Când se scufunda în mare a strigat din adâncul inimii: Maica Domnului, eu, slujitorul tău, mai mulţi ani te-am slujit si te-am păzit, acum auzi-mă si Tu pe mine că mă prăpădesc in valuri.
- Se inserase de-a binelea si mai aveam de transportat două lespezi। Cand te rogi si vorbesti despre sfinti si mai ales despre minunile Maicii Domnului munca ta are un spor nebanuit. Lucrul sporea ca in povesti. Asa fac toti calugarii athoniti, in timp ce lucreaza la ascultarea pe care le-a randuit-o staretul si vorbesc despre oameni luminati si sfinti. Lucrul sporeste cand Dumnezu miluieste.
Dometie zise:
- Am ajunat toata ziua, mi-i sete cred că am vedenii, vad mereu o făptură acolo sus pe zid la chilia aceea si stiam ca e părăsită! Este curios sau este o minune. Acum parcă are figură de leu, acum parcă are de om, voi nu vedeti?
- Să te lămurească diaconul Zian că el e pictor, eu sunt un simplu călugăr fără scoală!
- Da, am intrat si eu in discutie, cei 4 Sfinti evanghelisti au cate o fiintă lângă ei ca simbol si chintesenţă a mesajului din Sfanta Evanghelie pe care a scris-o fiecare! Sfăntul Matei, care a fost vameş inainte sa-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Ingerul. Marcul are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.
Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri si o ai pe suflet. Stiu ca esti fecior si că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru ca eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăsire”. Noi tocmai ne opinteam toti trei să impingem un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role. Dar să impingi la deal este neasemanat de greu. Am simtit deodata ca se usureaza povara si bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească!
Dometie sesiza si el ce se intampla si exclama: Nascatoare de Dumnezeu! A venit Sfantul. Intr-adevar langa noi era o faptura parca om, para fiara, cu barba pana la pamant si un par ca o coama de leu. Impingea cu noi la bolovan. El era cel care facea ca bolovanul sa mearga parca tras de cineva de sus. Rosti:
- Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu…
Avea o voce ingereasca, nici tipatoare, nici ragusita dar placuta. Mi-am adus aminte de un tenor care canta in corul catedralei mitropolitane din Bucuresti. Toti cantam “Cuvine-se cu Adevarat” Vocea mea care nu era exersata la cantat a capatat inflexiuni melodice si scotea sunete placute pe care nici eu nu le cunoasteam pana atunci. Canta si Porfirie cu vocea lui de bas iar Dometie ne intrecea pe toti. Eram ca in rai. Patru fapturi care pe buza unei prapastii o preacinsteam pe Maica Domnului. Mintea insa imi zbura in satul meu natal la Vata de Sus. O vedeam pe mama ingenunchiata la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roaga si cum plange cu poza mea in mana. Faptura de langa mine, cu barba lunga imi spuse:
- Pe mama ta o cheama Creştina si e vaduva! Cand te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului si bisericii.
M-am cutremurat, ca aveam langa mine un Sfant, un Prooroc care-mi stie trecutul si numele.
- Parinte, cum te cheamă si cine esti? intreba Porfirie.
Strainul nu raspunse.
- “Nu va temeti de Parintele Staret Arsenie ca nu va pedepseste pentru ca nu v-ati dus la vecernie. Stiati ca cei noua stalpi ai Athosului vin anul acesta de Sfintele Pasti sa slujeasca Sfanta Liturghie in schitul Prodromul? Unul dintre ei este Parintele Matei din Caracalu, un om foarte smerit care slujeste Liturghia zilnic prin chilii si prin colibe unde este un Sfant Antimis. Va sluji Liturghia pana la ultima lui suflare. Anul acesta de Pasti va ninge pe varful Athonului. O sa ne vedem de Inviere. Frate Zian, nu uita sa-i scrii mamei tale”.
Eu nu ma mai puteam minuna de cele ce se petreceau. Parintele sau fratele care vorbise s-a facut nevazut dintr-o data. Parca ma atragea ca un magnet sa ma uit dupa el. Era deja noapte. Nu mai puteam sa ma uit dupa el. Porfirie punea uneltele una langa alta, ca sa le avem maine dimineata in ordine. Dometie era cuprins de o placuta emotie si ca intotdeauna, canta un imn. Se auzi vocea fapturii care tocmai plecase, a preabunului Parinte. Nu stiam cum il chema, dar eram atras inspre in sus si am inceput sa urc repede. Poteca se lumina de o lumina albastruie ca de arc electric, lumina care venea de la faptura minunata ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastra. Dupa mine urca Porfirie gafaind, si apoi Dometie cantand. Sfantul nostru ne lumina drumul spre varful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat caci noaptea se lasase si fara lumina ne-am fi pravalit in abis si ne-am fi pierdut vietile. Porfirie zise:
- Sunt de zece ani pe Sfantul Munte si nu am trait nici o minune pana astazi, dar astazi mi s-a aratat mila lui Dumnezeu prin acest Sfant! Stai Preasfinte, si nu fugi, caci vedem lumina ta ca pe un far calauzitor si putem urca muntele fara sa cadem in prapastie.
- Minunat este Dumnezeu intru Sfintii sai, vorbi si Dometie in psalmi। Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc si cu proorocie, caci ti s-a vorbit tie de sus.
Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfanta emotie si de o caldura nemaitraita. Imi facea bine, caci din pricina frigului care se lasase la malul marii, eram inghetat. Am ajuns pe buza Muntelui, la crucea din lemn de dafin. Sfantul nostru se departa dar inca ne lumina cu faptura lui Indumnezeita. Vedeam poteca ce duce catre schitul Prodromul. Sfantul mergea inaintea noastra, dar parca sarea ca o roata de foc, ca o pasare inrosita. In spatele meu, Parintele Porfirie se inchina si recita ritmic, gafaind: “Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Dometie canta: “Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati”. Dâra de lumina intra inaintea noastra pe poarta manastirii, si noi dupa ea. Ajunsi in poarta care tocmai se inchidea, ne trezi din revelatie vocea barbateasca a Parintelui staret Arsenie Mandrea, venit el insusi sa inchida portile manastirii.
- Cate trepte ati lucrat, parintilor?
- Unsprezece, raspunse Porfirie!
- Bine, consemna staretul Arsenie. Puteti merge sa cinati la trapeză. Domnul sa fie cu voi. Sa va treziti cand incepe utrenia cu catismele.
- Amin, concluziona Dometie.
Am alergat la spalator si ne-am spalat cu apa rece, inghitind si cateva guri, dar parca nu mi-era sete, desi nu bausem toata ziua nici o gura de apa. Nu bausem nici din apa sarata, aceea pe care o adusese Dometie din mare. M-am dus in camera mea si m-am intins pe patul tare, athonit, pe burta, ca ciobanii, caci si oasele ma dureau si muschii de efortul zilei.
Sufletul insa imi era luminat si fericit. Astazi pe Sfantul Munte al Athosului am trait prima minune, am intalnit un sfant. O para de foc.
Mi-am zis in gand “Tatal nostru”, si mi-am insemnat patul, facand cu mana dreapta semnul sfintei cruci! Apoi m-am cufundat intr-un somn adanc.
Fragment din “Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe Muntele Athos”, Editura Credinţa Strămoşească
Lucram de cateva zile sa reconstruim treptele care coboara dinspre schitul Prodromu la pestera Sfantului Athanasie. Pestera se afla aproape in buza marii, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucati de roca destul de tare si pe care o fasonam cu dalta si cu barosul. Lucram cu Porfirie si Dometie de la chilia Sfantul Ipatie, dar primisem ascultarea de la Parintele Arsenie Mandrea, staretul Prodromului.
Pentru mine era un fel de plata sau troc ca sa mi se ingaduie sa copiez din biblioteca bogata in manuscrise pe Parintii Filocaliei. Era o misiune pe care am primit-o de la Vladica Nicolae Balan si de la Parintele Profesor Dumitru Staniloae. Trebuia sa facem munca de ocnasi, spargeam si fasonam dalele de piatra apoi le trageam cum puteam de la vale la deal. Mai foloseam bate rotunde din lemn de castan si niste capete de funii foste parâme ale corabiilor din cea trecuta vreme, ce miroseau a mare, a alge si a peste. Mi-era o sete si o foame, gura mi-era năclăită si amară, soarele ne batea dar nu ne prea incalzea in timpul ce greu se desprimăvăra, de inceput de aprilie. Ma gandeam la sfintii de pe Muntele Sinai care si ei au carari in trepte pe drumul spre piscul muntelui unde Moise a primit tablele legii – Tora. Incercam sa-mi aduc aminte din liceu cate trepte erau pe muntele Sinai. Aici aveam de lucrat vreo 300. Porfirie care era mai solid ca mine imi striga in ureche:
- Pune mana Ziane, ca-mi rupe bolovanul laba piciorului; tu Dometie ce faci? Te-o batut soarele in cap? Tine cu forta!
M-am trezit din reverie si mi-am opintit muschii din toate puterile. Greu canon aveam. Canonul nu e greu daca te ajuta Maica Domnului- Panaghia, Doamna si Stapana Muntelui sfant. Dometie incepu sa cante: Axion Estin. Vrednica esti, un fel de Ave Maria.
- Si cu rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfantului Athanasie Athonitul, care si el a murit cand s-a dărâmat schela si i-a cazut bolta in cap, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii. Prinde bine, Ziane, ca deseara mancam o ciorba de radacini indulcita cu miere din butoiul fratelui Gavriil, daca ne facem treaba.
- Amin, rosti sec Porfirie. Dometie, tu vrei sa fii al doilea Cucuzel pe Sfantul Munte? Daca vrei sa te indumnezeiesti, bine, fa-o, ca si eu vreau, dar nu mi se pare corect sa ne tii fara un strop de apa. Omul trebuie sa bea zilnic doi litri de apa, asa zice medicul de la Vatoped, Siluan, noi nu am avut toti trei un litru astazi. Du-te si adu niste apa de mare sa-mi ud gura, fugi! Inca n-ai venit?
- Esti prea dur frate Porfirie cu Parintele Dometie, e mai slabut el de constitutie, am intervenit eu. Priveam in jos dupa Dometie care mergea de parca zbura. Marea se involbura si lovea in valuri inspumate stancaria de pe faleza. Cred ca va trebui sa ne ducem sa facem o baie de apa sarata pana mai e soare. Ma dor si pe mine oasele, mi-a intrat igrasia si raceala zidurilor pe care le-am pictat. Chiar vroiam sa te intreb frate Porfirie, ce meserie ai avut inainte sa te tunda in calugarie?
- Am fost mecanic de utilaj greu! Parintele staret Arsenie m-a intrebat ce meserie am si asa am ajuns maistru constructor de trepte in piatra. Ai grija Ziane cum te proptesti in coada ţapinului ca daca o rupi nu mai am alta aici, si o sa te trimit sus in paduricea schitului sa tai una noua.
- Am taiat vreo cinci cozi si le-am pus la uscat luni cand tu erai la moara de lemn, adica la gater, langa Manastirea Iviron, asa ca maine o sa mai montam doua ţapine!
- Stii ca imi placi diacone de la Sibiu, chit ca nu prea ai voce sa canti, dar te duce mintea!
- Am vrut sa ma fac aviator. Dar ca sa intru la Cotroceni la scoala de aviatie imi trebuiau bani multi si mama nu avea de unde sa-mi dea nici daca-si vindea casa! Singura scoala unde urma sa primesc bursa a fost la teologie. Si cu toate ca eram un copil credincios de mic nu m-am simtit vrednic sa ma fac preot. Mama voia sa ma insoare.
- Dar tu nu si nu! Nu te-ai insurat, dar cum esti diacon? Te-a hirotonit celibatar?
- Da, m-a hirotonit pe incredere ca nu o sa ma insor dupa ce am primit treapta diaconiei. Ia spune ai adus scripetele pe care ti l-am cerut daca tot ai fost la moara de lemn de langa Iviru? M-am gandit ca daca nu gasim acest scripete, trebuie sa facem unul, lucram cu unelte rudimentare.
- Cum ai zis? Nu am auzit acest cuvant si nu l-am gasit in nici un ceaslov!
- Rudimentum, pavimentum, ornamentum, postamentum, testamentum, instrumentum, sacramentum…
- Esti poet? Nu te juca! Tine bine coada ca se dezvârte vârtejul si ne plezneste de ne rupe mainile. Crezi ca e usoara calugaria aici la Sfantul Munte? Si mai ducem si o saracie lucie ca ne tin grecii cum vor ei, in ciuda ajutoarelor pe care voievozii nostri romani le-au trimis aici la Sfantul Munte. Imi place sa cred ca daca facem scripetele pe care mi l-ai desenat o sa ridicam mai usor lespezile astea. Am sa ma duc maine si am sa fur un scripete de la Meghisti Lavra, am vazut eu ca aveau vreo trei in depozitul de langa Arsana unde acosteaza vaporul cand vine cu butoaiele cu ulei si vin de la Atena.
- Dar furtul este un pacat, intervine Dometie care tocmai ajunse cu caldarea in care avea apa de mare.
- Bine ai venit cu apa sarata, ia da sa-mi spal putin gura.
Porfirie isi scufunda palmele in galeata si bău din pumni apa sarata.
Mai lasa-mi si mie, am zis, nu o bea toata.
In vreme ce Porfirie se spala, Dometie recita: “Cand vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptatile tale ci si de toata dreptatea ta! Cand stai in fata Domnului esti mai presus de lumea aceasta, mai presus de trancaneala si carteala vietii; ai, cu un cuvant, ceva din linistea mai presus de lume a lui Dumnezeu.
- Amin, zise Porfirie, nu te stiam asa patericos, din ce Parinte al patericului ai scos cuvantul acesta de folos? Parca nu ai fi fiu de cioban de la Tilişca, măi Dometie!
- Din Sfantul Arsenie care a pustnicit in pustia Sketica de langa Nil din Egipt. El era unul care tacea mult si asa, prin trezvie, isi alegea gandurile si vorbele indepartandu-le pe cele rele si fara de folos. Cu harul Prea Sfantului Duh a ajuns la isihie inca de tanar.
Se lăsă o tacere placută, Porfirie nu mai zicea nimic, mai mult ca sigur că, cugeta in mintea lui mai putin scolita in ale teologiei, cumpanea vorbele pe care le rostise Dometie। Erau vorbe cu greutate. Dometie rupse tacerea:
- Mă trimitea tata cu oile pe la noi pe sub munte. Acolo intr-o viroagă era casa unui calugar plecat de la Foltea din Sălişte. Era un fel de stână din piatră acoperită cu niste capriori de brad pusi unul langa altul si acoperiti cu pamant batut. Parintele Achim era mic de statura, cam crăcănat si cu o barbă până la genunchi. Avea niste ochi albastri ca marea, asa cum ii are Parintele diacon Zian!
- Mama mea, Creştina avea ochii albaştri, (mama Parintelui Arsenie Boca n.n.) ea m-a harazit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc şi s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăţ să uite de mine. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, voi ce ziceţi?
- Nu stiu, răspunse Porfirie, tu eşti cu mai multă şcoală ca mine। Ori îi scrii ori nu-i scrii ea tot se gândeşte la tine, că e mamă .
- Trimite-i o scrisoare ca se va bucura sa primeasca din Grecia si se va lauda la vecini cu baiatul ei care a ajuns la Sfantul Munte, Gradina Maicii Domnului।
- Asa o sa fac, daca zici tu, Dometie.
- Parintele acela de la noi, Achim, m-a invatat sa citesc si mi-a dat cartile lui sa ma uit prin ele. Cand mergeam cu oile, iesea si el la deal cu traista, ne opream si ma invata. A fost tatal meu duhovnicesc. La el a venit un Parinte de aici de la Sfantul Munte ca sa mearga prin sate sa adune pomeni si pomelnice pentru restaurarea manastirii Zografu unde este steagul lui Stefan cel Mare cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Asa am auzit eu de Sfantul Munte pentru prima oara, aveam doar 13 ani. El era roman si traia intre greci. Mai intai a fost la chilia Nasterii Maicii Domnului pe mosia Manastirii Vatoped, si l-a avut duhovnicesc pe Nicodim ucenicul schivnicului Arsenie. Acest Arsenie era mare sculptor in lemn si marmura. De la el au ramas multe obiecte frumos lucrate, cruci, candele, potire, felinare, vase de flori… a lucrat si doua sculpturi legendare: Rastignirea si A doua venire, vreme de 15 ani.
- Am auzit si eu de Arsenie acesta dar nu l-am vazut, vorbi si Porfirie! Se spune ca pe Arsenie l-a luat Maica Domnului sub mantie si l-a dus pe varful Athonului ca sa completeze numarul celor 7 pustnici care se roaga pentru pacea lumii si traiesc fara mancare si fara apa, doar cu cuvantul lui Dumnezeu.
- Te cred, interveni Dometie, am auzit si eu intr-o zi de hramul Sfantului Munte si de aceasta traditie, pe 6 august, cand am urcat in vârf. Vorbeau niste pustnici care stateau la lumina unui opaiţ chiar sub varf intr-o pestera sa se odihneasca. Era pe la ora 4 dimineata, eu eram cu Pelaghie, un ucenic al lui Evghenie Vulgaris. Acesta citea dintr-o carte scrisa de Ilie Miniat. Parintele Evghenie avea vreo 80 de ani si s-a suit pe munte pana in varf. El s-a dus la sihastrii care povesteau in pestera si am auzit ca a murit Parintele Hrisogan din cei 7 stalpi neclintiti ai Athosului si ca va fi inlocuit de Arsenie sculptorul. Se zice ca printre cei 7 stalpi ai Ortodoxiei era si veghetorul Parinte Varnava, dascal al rugaciunii lui Iisus si românii Martinian, Iona si Teofilact care s-au randuit unul pe altul in ceata celor 7. Acestia toti erau sculptori: faceau linguri, faceau căni si doniţe, cofăiaşe pentru ulei sau vin.
- Dar de Părintele Iona ai auzit tu, intrebă Porfirie, a fost un om cu scoala multa, a tradus doua carti ale Sfantului Nicodim Aghioritul: Războiul nevăzut si Paza celor 5 simturi. Desena si frumos! Am vazut desenat trupul omului si inima scoasa din trup si plamanii. Practică rugăciunea inima, pe respiratie si pe şezutul în scăunel .
- Zise Dometie: oamenii din ziua de astazi nu au harul lui Dumnezeu। Si daca uneori au putin har ei il indeparteaza prin gandurile rele. Atunci diavolii stau cu ei.
- Ptiuhh, ucigă-l Sfânta Cruce ! rosti Porfirie! Nu e bine să amintesti de necuratul, că uite m-am lovit la picior si mi-am spart si bocancul. Părinte Ziane, de ce n-ai adus o pereche de bocanci noi din România?
Eu taceam, si ascultam pe acesti parinti minunati athoniti। Soarele apunea dinspre varful mutelui. In lumina lui puteam vedea undeva pe peretele muntelui o chilie atârnată ca un cuib de rândunea. Se vedea si o figura de om care intra si iesea in acel cuib minunat atarnat de peretele muntelui. Din pozitia de unde lucram noi nu prea puteai vedea multe. Inspre mare nu aveai ce vedea pentru ca marea aici este foarte nelinistita, sunt curenti marini si vapoarele nu se apropie caci s-ar scufunda. Daca ne imaginam Sfantul Munte ca un vapor, locul unde lucram noi la pestera Sfantului Athanasie ar fi prora vaporului, adică vârful acestuia. Parcă citindu-mi gândurile Dometie spuse cu glasul lui dulce si cântat:
- Mari si minunate sunt lucrurile tale, Doamne, că Tu toate cu intelepciune le-ai facut! Aici e un loc sfânt, aici a venit Maica Domnului cu Sfantul Ioan Evanghelistul purtati de furtuna. In loc sa ajunga in Cipru la Lazăr cel inviat a patra zi de Domnul Iisus care era Episcop acolo, au ajuns cu corabia aici. Au cazut statuile idolesti si dracii au iesit din ele strigand: A venit Maica Domnului, sa fugim!
- Doamne, miluieste si ajuta-ne sa terminam treptele, zise Porfirie!
- Maica Domnului face multe minuni, zise Dometie। Maica Domnului din icoana Portăriţa, care a venit plutind pe mare, i-a redat vederea unui Părinte, Nectarie. Iar Maica Domnului din icoana Axion Estin l-a scăpat de la înec pe călugărul Dorotei cand se rasturnase luntrea in care pescuia si el era inghitit de valuri. Dar sa vedeti cum s-a intamplat : Dorotei era păzitorul si lumânărarul acestei icoane in biserica Protatonului din Karies. Când se scufunda în mare a strigat din adâncul inimii: Maica Domnului, eu, slujitorul tău, mai mulţi ani te-am slujit si te-am păzit, acum auzi-mă si Tu pe mine că mă prăpădesc in valuri.
- Se inserase de-a binelea si mai aveam de transportat două lespezi। Cand te rogi si vorbesti despre sfinti si mai ales despre minunile Maicii Domnului munca ta are un spor nebanuit. Lucrul sporea ca in povesti. Asa fac toti calugarii athoniti, in timp ce lucreaza la ascultarea pe care le-a randuit-o staretul si vorbesc despre oameni luminati si sfinti. Lucrul sporeste cand Dumnezu miluieste.
Dometie zise:
- Am ajunat toata ziua, mi-i sete cred că am vedenii, vad mereu o făptură acolo sus pe zid la chilia aceea si stiam ca e părăsită! Este curios sau este o minune. Acum parcă are figură de leu, acum parcă are de om, voi nu vedeti?
- Să te lămurească diaconul Zian că el e pictor, eu sunt un simplu călugăr fără scoală!
- Da, am intrat si eu in discutie, cei 4 Sfinti evanghelisti au cate o fiintă lângă ei ca simbol si chintesenţă a mesajului din Sfanta Evanghelie pe care a scris-o fiecare! Sfăntul Matei, care a fost vameş inainte sa-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Ingerul. Marcul are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.
Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri si o ai pe suflet. Stiu ca esti fecior si că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru ca eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăsire”. Noi tocmai ne opinteam toti trei să impingem un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role. Dar să impingi la deal este neasemanat de greu. Am simtit deodata ca se usureaza povara si bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească!
Dometie sesiza si el ce se intampla si exclama: Nascatoare de Dumnezeu! A venit Sfantul. Intr-adevar langa noi era o faptura parca om, para fiara, cu barba pana la pamant si un par ca o coama de leu. Impingea cu noi la bolovan. El era cel care facea ca bolovanul sa mearga parca tras de cineva de sus. Rosti:
- Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu…
Avea o voce ingereasca, nici tipatoare, nici ragusita dar placuta. Mi-am adus aminte de un tenor care canta in corul catedralei mitropolitane din Bucuresti. Toti cantam “Cuvine-se cu Adevarat” Vocea mea care nu era exersata la cantat a capatat inflexiuni melodice si scotea sunete placute pe care nici eu nu le cunoasteam pana atunci. Canta si Porfirie cu vocea lui de bas iar Dometie ne intrecea pe toti. Eram ca in rai. Patru fapturi care pe buza unei prapastii o preacinsteam pe Maica Domnului. Mintea insa imi zbura in satul meu natal la Vata de Sus. O vedeam pe mama ingenunchiata la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roaga si cum plange cu poza mea in mana. Faptura de langa mine, cu barba lunga imi spuse:
- Pe mama ta o cheama Creştina si e vaduva! Cand te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului si bisericii.
M-am cutremurat, ca aveam langa mine un Sfant, un Prooroc care-mi stie trecutul si numele.
- Parinte, cum te cheamă si cine esti? intreba Porfirie.
Strainul nu raspunse.
- “Nu va temeti de Parintele Staret Arsenie ca nu va pedepseste pentru ca nu v-ati dus la vecernie. Stiati ca cei noua stalpi ai Athosului vin anul acesta de Sfintele Pasti sa slujeasca Sfanta Liturghie in schitul Prodromul? Unul dintre ei este Parintele Matei din Caracalu, un om foarte smerit care slujeste Liturghia zilnic prin chilii si prin colibe unde este un Sfant Antimis. Va sluji Liturghia pana la ultima lui suflare. Anul acesta de Pasti va ninge pe varful Athonului. O sa ne vedem de Inviere. Frate Zian, nu uita sa-i scrii mamei tale”.
Eu nu ma mai puteam minuna de cele ce se petreceau. Parintele sau fratele care vorbise s-a facut nevazut dintr-o data. Parca ma atragea ca un magnet sa ma uit dupa el. Era deja noapte. Nu mai puteam sa ma uit dupa el. Porfirie punea uneltele una langa alta, ca sa le avem maine dimineata in ordine. Dometie era cuprins de o placuta emotie si ca intotdeauna, canta un imn. Se auzi vocea fapturii care tocmai plecase, a preabunului Parinte. Nu stiam cum il chema, dar eram atras inspre in sus si am inceput sa urc repede. Poteca se lumina de o lumina albastruie ca de arc electric, lumina care venea de la faptura minunata ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastra. Dupa mine urca Porfirie gafaind, si apoi Dometie cantand. Sfantul nostru ne lumina drumul spre varful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat caci noaptea se lasase si fara lumina ne-am fi pravalit in abis si ne-am fi pierdut vietile. Porfirie zise:
- Sunt de zece ani pe Sfantul Munte si nu am trait nici o minune pana astazi, dar astazi mi s-a aratat mila lui Dumnezeu prin acest Sfant! Stai Preasfinte, si nu fugi, caci vedem lumina ta ca pe un far calauzitor si putem urca muntele fara sa cadem in prapastie.
- Minunat este Dumnezeu intru Sfintii sai, vorbi si Dometie in psalmi। Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc si cu proorocie, caci ti s-a vorbit tie de sus.
Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfanta emotie si de o caldura nemaitraita. Imi facea bine, caci din pricina frigului care se lasase la malul marii, eram inghetat. Am ajuns pe buza Muntelui, la crucea din lemn de dafin. Sfantul nostru se departa dar inca ne lumina cu faptura lui Indumnezeita. Vedeam poteca ce duce catre schitul Prodromul. Sfantul mergea inaintea noastra, dar parca sarea ca o roata de foc, ca o pasare inrosita. In spatele meu, Parintele Porfirie se inchina si recita ritmic, gafaind: “Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Dometie canta: “Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati”. Dâra de lumina intra inaintea noastra pe poarta manastirii, si noi dupa ea. Ajunsi in poarta care tocmai se inchidea, ne trezi din revelatie vocea barbateasca a Parintelui staret Arsenie Mandrea, venit el insusi sa inchida portile manastirii.
- Cate trepte ati lucrat, parintilor?
- Unsprezece, raspunse Porfirie!
- Bine, consemna staretul Arsenie. Puteti merge sa cinati la trapeză. Domnul sa fie cu voi. Sa va treziti cand incepe utrenia cu catismele.
- Amin, concluziona Dometie.
Am alergat la spalator si ne-am spalat cu apa rece, inghitind si cateva guri, dar parca nu mi-era sete, desi nu bausem toata ziua nici o gura de apa. Nu bausem nici din apa sarata, aceea pe care o adusese Dometie din mare. M-am dus in camera mea si m-am intins pe patul tare, athonit, pe burta, ca ciobanii, caci si oasele ma dureau si muschii de efortul zilei.
Sufletul insa imi era luminat si fericit. Astazi pe Sfantul Munte al Athosului am trait prima minune, am intalnit un sfant. O para de foc.
Mi-am zis in gand “Tatal nostru”, si mi-am insemnat patul, facand cu mana dreapta semnul sfintei cruci! Apoi m-am cufundat intr-un somn adanc.
Fragment din “Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe Muntele Athos”, Editura Credinţa Strămoşească
sursa
Artă si religie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.