"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Un caz impresionant de prigonire din pricina trecerii la creştinism a făcut înconjurul mass-mediei online: Susan Ithungu, o fată de doar 14 ani din Uganda, aparţinând unei familii de musulmani, a fost
supusă, timp de şase luni, unui adevărat martiraj de către tatăl său, după ce acesta a aflat de convertirea sa. „Am auzit mesajul sfintei dragoste a lui Hristos, care a murit pentru noi pentru a ne dărui pace şi viaţă vesnică şi m-am hotărât să cred în Hristos”, a spus ea pe patul de spital. „După o lună, tatăl meu a aflat că m-am convertit la creştinism, şi acesta a fost începutul durerilor. Tatăl meu ne-a avertizat să nu mergem la biserica creştină şi să nu ascultăm mesajul Evangheliei. Ne-a ameninţat cu un cuţit că este gata să ne ucidă la miezul zilei, dacă ne convertim la creştinism”.
Aşa a început calvarul pentru Susan – sechestrată întro cameră fără geamuri şi ţinută fără mâncare timp de şase luni. Singura ei hrană, în toată această perioadă, era apa turnată pe pământ de fratele ei, pentru a se scurge şi a fi sorbită de Susan cu limba, şi cele câteva banane pe care acesta reuşea să i le strecoare în lipsa tatălui. „Însă, în cele mai multe din zile se hrănea cu pământ”, a mărturisit fratele ei. În cele din urmă, vecinii, alertaţi de lipsa fetiţei, au raportat cazul la poliţia locală.
Când a fost scoasă din temniţa sa, Susan era numai piele şi os, cu vederea afectată de întuneric şi nu putea vorbi sau merge. Părul ei era alb, avea unghii foarte lungi şi ochii stinşi, şi era foarte slabă – doar 20 de kilograme! Doctorii care au tratat-o pe Susan spun că este o minune a lui Dumnezeu că a supravieţuit şase luni fără mâncare şi apă. Fetiţa a spus că în întunericul de jumătate de an, s-a rugat lui Hristos să o ţină în viaţă. Acum fetiţa poate vorbi, dar nu poate merge (Revista "Familia ortodoxa", nr. 32, pagina 75, 2011).
Un caz impresionant de prigonire din pricina trecerii la creştinism a făcut înconjurul mass-mediei online: Susan Ithungu, o fată de doar 14 ani din Uganda, aparţinând unei familii de musulmani, a fost
supusă, timp de şase luni, unui adevărat martiraj de către tatăl său, după ce acesta a aflat de convertirea sa. „Am auzit mesajul sfintei dragoste a lui Hristos, care a murit pentru noi pentru a ne dărui pace şi viaţă vesnică şi m-am hotărât să cred în Hristos”, a spus ea pe patul de spital. „După o lună, tatăl meu a aflat că m-am convertit la creştinism, şi acesta a fost începutul durerilor. Tatăl meu ne-a avertizat să nu mergem la biserica creştină şi să nu ascultăm mesajul Evangheliei. Ne-a ameninţat cu un cuţit că este gata să ne ucidă la miezul zilei, dacă ne convertim la creştinism”.
Aşa a început calvarul pentru Susan – sechestrată întro cameră fără geamuri şi ţinută fără mâncare timp de şase luni. Singura ei hrană, în toată această perioadă, era apa turnată pe pământ de fratele ei, pentru a se scurge şi a fi sorbită de Susan cu limba, şi cele câteva banane pe care acesta reuşea să i le strecoare în lipsa tatălui. „Însă, în cele mai multe din zile se hrănea cu pământ”, a mărturisit fratele ei. În cele din urmă, vecinii, alertaţi de lipsa fetiţei, au raportat cazul la poliţia locală.
Când a fost scoasă din temniţa sa, Susan era numai piele şi os, cu vederea afectată de întuneric şi nu putea vorbi sau merge. Părul ei era alb, avea unghii foarte lungi şi ochii stinşi, şi era foarte slabă – doar 20 de kilograme! Doctorii care au tratat-o pe Susan spun că este o minune a lui Dumnezeu că a supravieţuit şase luni fără mâncare şi apă. Fetiţa a spus că în întunericul de jumătate de an, s-a rugat lui Hristos să o ţină în viaţă. Acum fetiţa poate vorbi, dar nu poate merge (Revista "Familia ortodoxa", nr. 32, pagina 75, 2011).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.