"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Împrejurul Mânăstirii
De la Muntele Sinai
Nu erau păgâni ca astăzi,
Peste tot creştini vedeai.
Când a fost robit Sinaiul
De păgânii saracini,
S-a vărsat urgie mare
Contra bieţilor creştini.
Carii şi-au păzit credinţa
Au murit ca mucenici,
Alţii (vai) prin lepădare
S-au cruţat de inamici.
Un creştin din cei cu râvnă
Şi prea bine credincios,
Căuta să-şi scape viaţa
Într-un loc prăpăstios.
Mort, sau teafăr, mi-i totuna
(Cugetă bietul creştin),
Numai să-mi păzesc credinţa
Şi să scap de saracini.
Dar nevasta lui văzându-l
Apucatu-l-au de strai
Şi plângând striga cu jale:
Unde fugi bărbate, stai!
Cauţi numai tu scăpare,
Dar pe mine cum mă
laşi Între liftele păgâne
Cu sărmanii copilaşi?
Sunt femeie, fire slabă,
Oare cum te-ai îndurat
Să mă laşi pe mâini streine,
Nu ţi-i frică de păcat?
Dacă mai rămân în viaţă
Răii mă vor necinsti
Şi spre lepădarea Legii
Ei pe toţi ne vor sili.
Iar de vrei să fugi acuma,
Rogu-te să mă jertfeşti
Dimpreună cu copiii
Şi pe urmă liber eşti …
După cum ducea la moarte
Avraam pe fiul său,
Fă-ne şi pe noi acuma
Jertfă pentru Dumnezeu.
Rugăminţile femeii
Pe bărbat l-au biruit
Şi dorinţa ei fierbinte
Într-o clipă s-a plinit.
Copilaşii cu nevasta
Şi-au plecat grumajii lor,
Căci vedeau în spada morţii:
Scutul cel mântuitor.
Moartea lor a fost primită
De Stapânul Savaot
În Jertfelnicul din ceruri
Ca o ardere de tot.
Neavând acuma grijă
De nevastă şi copii,
Sta ascuns creştinul nostru
Prin (prăpăstiile) pustii.
Rătăcind el ani de zile
Ca un om sălbăticit
Un fior de îndoială
Îl făcea nedumerit.
Cam aşa zicea în sine
Şi se tânguia mereu:
Oare este primită
Jertfa mea la Dumnezeu!
Domnul însă mângâindu-l
Îndoiala i-a gonit,
Când i-a arătat şi vremea
Fericitului sfârşit.
Deci mergând la Mânăstire
Petrecea în rugăciuni
Şi uda cu râu de lacrimi
Sfintele “Închinăciuni”.
Când a fost bolnav de moarte
El vedea cum vin din Rai
Să-l întâmpine cu cinste
“Mucenicii din Sinai”.
Unii îl chemau pe nume
Şi cu drag îl sărutau,
Alţii felurite daruri
Pentru dânsul aduceau.
Cum ar merge la o nuntă
(Spun cucernicii Părinţi)
A trecut din lumea asta
Întovărăşit de Sfinţi.
Până azi se pomeneşte
În soborul Sinait
Despre jertfa cea streină
A acestui fericit.
Împrejurul Mânăstirii
De la Muntele Sinai
Nu erau păgâni ca astăzi,
Peste tot creştini vedeai.
Când a fost robit Sinaiul
De păgânii saracini,
S-a vărsat urgie mare
Contra bieţilor creştini.
Carii şi-au păzit credinţa
Au murit ca mucenici,
Alţii (vai) prin lepădare
S-au cruţat de inamici.
Un creştin din cei cu râvnă
Şi prea bine credincios,
Căuta să-şi scape viaţa
Într-un loc prăpăstios.
Mort, sau teafăr, mi-i totuna
(Cugetă bietul creştin),
Numai să-mi păzesc credinţa
Şi să scap de saracini.
Dar nevasta lui văzându-l
Apucatu-l-au de strai
Şi plângând striga cu jale:
Unde fugi bărbate, stai!
Cauţi numai tu scăpare,
Dar pe mine cum mă
laşi Între liftele păgâne
Cu sărmanii copilaşi?
Sunt femeie, fire slabă,
Oare cum te-ai îndurat
Să mă laşi pe mâini streine,
Nu ţi-i frică de păcat?
Dacă mai rămân în viaţă
Răii mă vor necinsti
Şi spre lepădarea Legii
Ei pe toţi ne vor sili.
Iar de vrei să fugi acuma,
Rogu-te să mă jertfeşti
Dimpreună cu copiii
Şi pe urmă liber eşti …
După cum ducea la moarte
Avraam pe fiul său,
Fă-ne şi pe noi acuma
Jertfă pentru Dumnezeu.
Rugăminţile femeii
Pe bărbat l-au biruit
Şi dorinţa ei fierbinte
Într-o clipă s-a plinit.
Copilaşii cu nevasta
Şi-au plecat grumajii lor,
Căci vedeau în spada morţii:
Scutul cel mântuitor.
Moartea lor a fost primită
De Stapânul Savaot
În Jertfelnicul din ceruri
Ca o ardere de tot.
Neavând acuma grijă
De nevastă şi copii,
Sta ascuns creştinul nostru
Prin (prăpăstiile) pustii.
Rătăcind el ani de zile
Ca un om sălbăticit
Un fior de îndoială
Îl făcea nedumerit.
Cam aşa zicea în sine
Şi se tânguia mereu:
Oare este primită
Jertfa mea la Dumnezeu!
Domnul însă mângâindu-l
Îndoiala i-a gonit,
Când i-a arătat şi vremea
Fericitului sfârşit.
Deci mergând la Mânăstire
Petrecea în rugăciuni
Şi uda cu râu de lacrimi
Sfintele “Închinăciuni”.
Când a fost bolnav de moarte
El vedea cum vin din Rai
Să-l întâmpine cu cinste
“Mucenicii din Sinai”.
Unii îl chemau pe nume
Şi cu drag îl sărutau,
Alţii felurite daruri
Pentru dânsul aduceau.
Cum ar merge la o nuntă
(Spun cucernicii Părinţi)
A trecut din lumea asta
Întovărăşit de Sfinţi.
Până azi se pomeneşte
În soborul Sinait
Despre jertfa cea streină
A acestui fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.