Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

 

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

In partile de apus ale tarii noastre, in Banat, a cunoscut mireasma sfinteniei, inca din vremea petrecerii sale in lume, unul din ierarhii de aici, mitropolitul Iosif al Timisoarei. Stirile despre viata bisericeasca din aceasta latura de tara coboara pana in primele veacuri crestine, in timpul stramosilor nostri daco-romani, cand se pare ca exista un scaun vladicesc la Morisena (azi Cenad, jud. Timis), unde s-au descoperit urmele unei bazilici din secolele IV-VI, precum si un numar de obiecte paleo-crestine. In primii ani ai veacului al XI-lea, un conducator local, cu numele Ahtum sau Ohtum, a ridicat o manastire la Morisena, cu "calugari greci", adica ortodocsi, trecuta nu peste mult timp in stapanirea unor calugari latini. In veacurile al XIV-lea si al XV-lea, stim ca preotii si credinciosii romani de aici s-au confruntat cu o puternica actiune prozelitista a Bisericii catolice, sprijinita de regii Ungariei, urmarindu-se, prin aceasta, catolicizarea si deznationalizarea stramosilor nostri. Acelasi lucru l-au incercat si calvinii in veacurile al XVI-lea si al XVII-lea. In ciuda acestor vitregii ale vremurilor, preotii si credinciosii romani din Banat au stat tari in credinta lor ortodoxa, impotrivindu-se oricaror incercari de instrainare de neam, de limba si de credinta. In veacurile XIV si XV fiintau mai multe manastiri si biserici ctitorite de cneji, preoti si credinciosii ortodocsi romani din aceste parti. Dar, in 1552, partea apuseana a Banatului a cazut sub stapanire turceasca, fiind prefacuta intr-un "pasalac", cu sediul la Timisoara. Mai bine de un veac si jumatate au suportat romanii banateni acest jug strain asupritor. Abia catre sfarsitul veacului al XVII-lea, armatele imperiului austriac au inceput sa elibereze o seama de teritorii din Europa centrala de sub stapanirea turceasca. In aceasta situatie, Banatul - in care s-au dat ani in sir lupte pustiitoare intre cele doua mari imparatii -, a fost eliberat, in 1718, dar a trecut, tot atunci, in stapanirea imperiului austriac al Habsburgilor, ramanand in aceasta stare pana in 1918.

Inca din primii ani ai veacului al XVII-lea, se cunosc cu numele mai multi vladici ortodocsi in Banat, avandu-si scaunul in Timisoara. Intre ei a stralucit, prin viata si lucrarea lui duhovniceasca, Sfantul Ierarh Iosif supranumit "cel Nou". stirile despre acest sfant ierarh sunt foarte sarace. Unii spun ca s-ar trage dintr-o familie de "vlahi" din partile Dalmatiei, altii dimpotriva, il considera un localnic. De tanar s-a inchinoviat in manastirea Pantocrator din Muntele Athos, fiind calugarit sub numele Iosif, in locul celui de Iacob, primit prin Taina Sfantului Botez. Indeplineste, cu aleasa ravna, mai multe ascultari - intre care si cea de preot slujitor - in cateva manastiri atonite. In 1650, cu binecuvantarea patriarhului din Constantinopol, desi foarte inaintat in varsta, a fost randuit mitropolit al Timisoarei. Presupunem ca a fost hirotonit arhiereu de catre patriarhul sarb de la Ipek, care, pe atunci, purta grija duhovniceasca a credinciosilor ortodocsi din teritoriile apartinatoare Iugoslaviei de azi si din Banat, ocupate atunci de turci. A pastorit la Timisoara numai trei ani, deci pana in 1653, timp in care a pus randuiala in viata bisericeasca, a hirotonit preoti, a intarit in Ortodoxie pe credinciosii banateni.

Varsta inaintata l-a facut sa se retraga din scaun si sa se aseze la manastirea Paros, ridicata prin secolul al XV-lea, situata in apropierea granitei romano-iugoslave de azi, pe valea Barzavei. A indrumat si aici duhovniceste pe cei care-l certau, savarsind slujbe tamaduitoare de boale trupesti pentru cei aflati in suferinta. Se spune ca inca inainte de mutarea sa la cele vesnice, Dumnezeu l-a invrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor. La Partos a mai trait inca trei ani, pana in 1656, cand Domnul l-a chemat la Sine, asezandu-l in ceata alesilor Sai.

Despre sfarsitul sau avem cateva stiri. Astfel, piatra sa de mormant, aflata la manastirea Partos, a fost citita in secolul trecut, avand urmatorul cuprins: "Prea sfintitul Iosif cel Nou, a fost mitropolit al Timisoarei". O stire ceva mai bogata ne ofera o insemnare pe un Minei slavon, aflat azi la Episcopia ortodoxa sarba din Varset: "Aceasta carte este a mitropolitului chir Iosif al Timisoarei, la anul 1655... care de buna voie a parasit eparhia, retragandu-se la manastirea Partos, unde a trait cativa ani, apoi s-a mutat la viata vesnica, unde se odihnesc sfintii". O insemnare mai tarzie pe o Evanghelie - aflata azi la Vicariatul ortodox sarb din Timisoara - arata ca a fost daruita manastirii Partos "unde este asezat trupul Sfantului vladica Iosif". In 1782, un preot banatean a pictat o icoana a sa, care a fost asezata apoi deasupra mormantului sau de la Partos. O inscriptie de pe icoana arata ca ea reprezinta pe "Sfantul Parintele nostru Iosif cel Nou"; dar pe aceeasi icoana era scris si "troparul" sau cu urmatorul cuprins: "Din tinerete te-ai supus cu totul Domnului, in rugaciuni si nevointe si in posturi, chipul bunatatii fiind. Pentru aceasta Dumnezeu vazand osardia ta cea buna, arhiereu si pastor Bisericii Sale te-a pus. Drept aceea, si dupa moarte, cinstit trupul tau intreg si nestricat s-a pastrat Sfinte Iosife, roaga-te lui Hrisots Dumnezeu sa daruiasca iertare celor ce cu credinta si dragoste savarsesc sfanta pomenirea ta".

Iata numai cateva marturii din care se desprinde ca mitropolitul Iosif era considerat de romani ca "sfant" indata dupa mutarea sa la Domnul. Un preot banatean care i-a cercetat viata si nevointele, scria, in urma cu 60 de ani, ca la mormantul lui se petreceau adeseori fapte mai presus de fire. "Poporul din imprejurimi si din departari mari - scria el - isi aduce de veacuri bolnavii la manastirea Partosului, ca sa se atinga de mormantul sfantului, ori sa petreaca in priveghere noaptea intreaga la acest mormant. Si multi au aflat alinare suferintelor si mangaiere sufleteasca la mormantul Sfantului Iosif". Intre altele, traditia spune ca fiica lui Marcu Mutiu, primarul Timisoarei, s-a vindecat de o boala de care suferea de multa vreme, la manastire. In semn de recunostinta, acest credincios a ridicat la Partos, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, - alaturi de biserica veche a manastirii, in care slujise si alesul ierarh Iosif-, una noua, incapatoare, care dainuieste pana azi.

Cunoscand aceste lucruri, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat sa se purceada la "canonizarea" oficiala a Sfantului Ierarh Iosif. Acest act s-a savarsit in zilele de 6-8 ocotombrie 1956, in catedrala mitropolitana din Timisoara, unde i-au fost asezate sfintele moaste, spre a fi cinstite cu toata cuviinta de catre binecredinciosii crestini. S-a hotarat ca praznuirea lui sa se faca in ziua de 15 septembrie a fiecarui an. In aceasta zi a fost trecut in calendar, precum si in slujba din Minei. S-a alcatuit apoi un frumos Acatist in cinstea sa, in care ii sunt preamarite virtutile si viata sa fara de prihana. Nu peste mult timp, in anul 1965, Sfantul Sinod al Bisericii ortodoxe Sarbe a hotarat ca numele lui sa fie introdus in calendarele si slujbele acestei Biserici surori, ca marturie veneratiei de care se bucura in intreg Banatul si chiar in afara lui.

"Facatorule de minuni, Sfinte Iosife, precum in vremea vietuirii tale pe pamant, prin rugaciunile tale ai izbavit pe pastoritii tai de tot felul de primejdii, asa si astazi, trimite mila ta celor ce locuiesc in tara aceasta, rugandu-te lui Dumnezeu sa daruiasca tuturor cele de trebuinta si pace lumii, pentru ca impreuna cu tine sa-i cantam Lui Aliluia". (Din Acatistul Sfantului Ierarh, Condacul 12).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu