8 mai 2011

PARINTELE CLEOPA despre dreapta masura, sfatuire, smerenie, despre ispitele calugarilor si ale celor ce nazuiesc spre daruri mari: “Cate oleaca, incet…”


                                       

Dreapta socoteală, sau darul deosebirilor, este podoaba faptelor bune, precum zice Sfântul Isaac Sirul: „Pe tot lucrul îl împodobeste măsura”. Fără această sare duhovnice

Trupului nostru să-i dăm hrană si îmbrăcăminte atât cât îi trebuie. Însă nevointa să se dea după măsura fiecăruia. Auzi ce spune Sfântul Marcu Ascetul: „Precum se deosebeste arama de fier si fierul de găteje (vreascuri), atâta deosebire este între un trup si altul”. Unul din fire este sănătos si poate să postească si să nu mănânce până seara si altul, săracul, dacă nu mănâncă de două-trei ori, cade jos si moare.

Dar de nevoie este să stim că dreapta socoteală ne va păzi nevătămati de întinderea peste măsură spre amândouă părtile. Căci este vătămare si în săturarea pântecelui; atât în priveghere peste măsură, cât si în somn mult. În toate, în toate trebuie să avem dreaptă socoteală, pentru că dreapta socoteală este împărăteasa faptelor bune. Pentru că dacă o ia unul repede-repede si nu are povătuitor, îndată cade.

Vine aici la mine unul, un viteaz, si zice: „Părinte, să-mi dai voie să citesc Molitfele Sfântului Vasile?” El de-abia a venit în mănăstire, si să-i dau voie să citească Molitfele Sfântului Vasile, că el are ciudă pe draci! „Vai de capul tău! Câtă ciudă are dracul pe tine si cât vrea să râdă el de tine!”

S-a dus la Sfântul Varsanufie cel Mare, marele staret al Palestinei, un călugăr si i-a zis:

– Îmi dai voie să blestem pe draci si să citesc Molitfele Sfântului Vasile?

– Nu-i blestema, că mare batjocură ai să iei de la dânsii! Smereste-te si zi „iartă-mă” la toti fratii! Asa-i biruiesti pe demoni!

Că diavolul toate le face, numai „iartă-mă” nu zice, căci a căzut din mândrie. Diavolul posteste, că nu mănâncă niciodată; el trăieste în feciorie, că nu se însoară, nu se mărită; el priveghează. Doarme el vreodată? Tu faci treabă, dar el stă degeaba? Nu poate sta. Tu crezi că pe diavol îl întreci în fugă, dacă ai fugi tu? El într-o clipă e la marginea pământului. Numai cu una îl întreci tu pe el; dacă ai socoti că: „Eu sunt praf si cenusă, si sunt păcătos, si nu pot nimica, si sunt nevrednic să trăiesc pe pământ!”

Numai de smerenie se teme diavolul. De alta nu se teme el; poti să fii tu nevoitor cât este lumea! Dacă nu stii că ceri iertare, esti batjocorit de ei; esti măturoiul dracilor. Dreaptă socoteală trebuie să avem si în vorbire, la metanii, la priveghere si în tăcere si în înfrânare la mâncare, la băutură, la somn si la toate ostenelile trupesti.

De aceea, fratilor, să ne ajute mila Domnului să câstigăm oleacă de dreapta socoteală, fiindcă în lumea asta sunt curse si ispite fel de fel si nedumeriri în cele duhovnicesti. Dar să tinem dreapta socoteală, măsura în toate.

Pădurea nu se teme de cel care încarcă o dată mult căruta, că stie că mai la vale se rupe osia la cărută si moare stie că mai la vale se rupe osia la cărută si moare calul, că nu mai poate. De acela se teme diavolul, care ia câte un lemnisor din pădure în fiecare zi si-l duce acasă. Asa-i si vrăjmasul; nu se teme de cel care o ia lată, că rămâne negrăpată. Câte oleacă, asa. Câte oleacă, încet, încet! Sfântul Teodor Studitul spune: „Câte putin, câte putin se îmbogăteste cineva, si la cele trupesti si la cele duhovnicesti”. Câte oleacă. Asa să luati fapta bună, câte oleacă, si să vă pară rău că n-ati făcut mai mult.

                                                     
Sfatul bun

Cei ce nu au cârmuire, cad ca frunzele! Si mântuirea stă întru mult sfat, zice Sfânta Scriptură. Întotdeauna, când vrem să facem ceva, să întrebăm. Oare când mergem pe un drum pe care nu-l cunoastem, nu întrebăm? „Măi, dacă eu o iau la stânga sau la dreapta, nu mă rătăcesc? Încotro să apuc?” Si nu greseste omul, că întreabă. Iar dacă nu întreabă, atunci mai ales se rătăceste, că nu nimereste. Cu atât mai mult la cele duhovnicesti. Sfântul Efrem Sirul spune:

„Din cele sapte lucrări ale monahului si ale crestinismului, cea din urmă este si aceasta, să întrebe pe bărbati iscusiti când nu stie un lucru; ca nu cumva altele în loc de altele întelegând, să se rătăcească”.
De aceea este bine ca la anumite nedumeriri să întrebe. Dacă întreabă, nu greseste. Si să stiti un lucru. Unde veti merge, să aveti pe Dumnezeu înaintea ochilor. Că Dumnezeu nu-i numai aici. El este si la voi acasă si în târg si în Bucuresti si în Africa si în Asia si în lună si în stele, în toate este prezent. În toate. Că zice acolo: Eu sunt Care umplu cerul si pământul si cele dedesubt. Nu este loc unde nu este prezenta Lui. (…)

Că puterea drăcească este îngrădită de puterea dumnezeirii. Că zice la Isaia: Se luptă cel puternic cu Cel atotputernic. Are el putere, dar nu este atotputernic, că Dumnezeu îl tine în frâu! Toată puterea drăcească este circumscrisă împrejur; este îngrădită de puterea dumnezeirii. Că altfel, ai văzut când i-a dat voie să-l ispitească pe Iov, ce-a făcut într-un ceas? I-a ars turmele, i-a sfărâmat toate si i-a omorât fiii! Are mare putere satana, dacă Dumnezeu îi dă voie.

La Sfântul Serafim de Sarov a venit un boier mare, Motovilov. Si Sfântul Serafim de multă vreme îi spunea despre rugăciunea mintii, că el avea rugăciunea asta în mare grad, rugăciunea inimii – cea mai înaltă rugăciune din lume –, ca să se învete a se ruga omul, nu cu buzele, ci cu inima lui Dumnezeu. Si Motovilov cerea să-i dea darul acesta:

                    

– Dă-mi, părinte, să învăt si eu rugăciunea mintii si a inimii!

Si spunea sfântul:

– Prea devreme pentru tine, că ai să te mândresti! Întâi trebuie să câstigi lucrarea Duhului Sfânt.

(…) Apoi Sfântul Serafim zice ucenicului său:

– Ia seama! Ti-am dat duhul acesta, si de azi înainte inima ta nu va înceta să se roage.

Si a simtit Motovilov că se roagă cu inima. Zicea „Doamne Iisuse…” permanent. Chiar dacă dormea, inima lui se ruga. Se întâmpla ceea ce spune în Biblie la Cântarea Cântărilor: Eu dorm si inima mea veghează! Si se ruga cu inima si avea mare mângâiere. Dar odată îi spune Sfântului Serafim:

– Părinte, diavolul nu mai are nici o putere asupra mea!

Fiind înconjurat si umbrit de darul lui Dumnezeu, nu cunostea ispitele.

– Nu zi asa, frate! i-a zis Sfântul Serafim. Asta-i mândrie! Să stii că diavolul a fost înger, si nu înger ci heruvim, cum spune la Isaia: Erai un heruvim ocrotitor si te plimbai în mijlocul pietrelor celor scânteietoare din ceruri. Deci, dacă i-ar da voie Dumnezeu, cu o unghie întoarce pământul pe cealaltă parte. Nu vezi ce spune la Iov? Fierbe adâncul ca o căldare înaintea lui si cine va spune armura puterii lui. Are mare putere, dar puterea lui este îngrădită de puterea dumnezeirii, că-l tine în loc să nu poată face rău mai mult decât îngăduie Dumnezeu. Cum spune Apostolul Petru: Credincios este Dumnezeu să nu vă lase pe voi să fiti ispititi mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita trimite si ajutorul. Deci, tu nu zice că diavolul nu are putere!

Are, dar Dumnezeu nu-i dă voie să facă el rău omului cât vrea. Că dacă i-ar da Dumnezeu voie, ai vedea tu ce ar face! Ai văzut la Iov într-un ceas ce-a făcut! De aceea să nu ne rugăm: „Doamne, să-mi dai darul minunilor!”, sau altceva. Ci să zicem: „Doamne dă-mi iertarea păcatelor, dă-mi smerenie, dă-mi răbdare, dă-mi frica Ta, dă-mi îndoită răbdare în necazuri, să-ti multumesc Tie pentru toate!” Asta să cerem, nu daruri mari. Că dacă darurile cele mari le ia omul mai înainte de vreme, îl duc la mândrie. Cum ai da la un copil mic o bijuterie mare, ceva scump; el nu sie să o păstreze si o aruncă. De aceea omul câstigă foarte încet darul Duhului Sfânt, pentru că nu stie să-l pretuiască mai târziu. Să ne multumim cu neputinta noastră. Asa este. La Dumnezeu este mult mai bun un păcătos smerit, decât un drept mândru.

                        

Ai văzut cum se ruga fariseul în biserică. Ne arată Evanghelia. Fariseul nu se lăuda, el spunea drept, dar se mândrea cu faptele bune: Multumescu-Ti Tie, Doamne, că nu-s ca ceilalti oameni. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din câte câstig… Dar nu s-a săturat cu mândria lui, cu lauda faptelor lui, ci mai si judeca… nu sunt ca acest vames – ca preceptorul acesta care stă la usă. Vezi că mândria l-a defăimat pe celălalt! Vamesul, stând în biserică, când a auzit că-l mai arată si-n fata lumii, si stia că a făcut multe nedreptăti, se bătea în piept, zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!” Amin, zic vouă, mai îndreptat s-a întors vamesul cel păcătos din biserică, si mai înainte a fost decât fariseul. Aici arată că un drept mândru se pierde si un păcătos smerit se mântuieste. Ce spune Sfântul Efrem Sirul?

„Fă-ti tie două care, omule! Înjugă la unul dreptatea cu mândria si la celălalt, smerenia cu păcatul, si vei vedea că mai înainte merge smerenia cu păcatul întru împărătia cerurilor, decât fapta bună cu mândria”.

Cel mândru cade si cel smerit se înaltă. Da, smeritu-m-am si m-a mântuit!

Astăzi, când nu mai trăiesc călugării în pustie si când tot mai multi credinciosi vin la mănăstiri pentru a se ruga, pentru a se mângâia duhovniceste si a primi cuvinte de învătătură, să unim linistea cu dragostea evanghelică. Să le păstrăm pe amândouă, că nu se contrazic una pe alta. Însă cu multă luare aminte si cu smerenie. Cel mai bun lucru este astăzi, ca si întotdeauna, să nu lăsăm rânduiala noastră de rugăciune, de tăcere, de ascultare, de înfrânare a simturilor, de curătie si sărăcie pentru dragostea lui Hristos. Toate acestea ne ajută la despătimire si la mântuire, ne cresc duhovniceste si ne fac vrednici de cele sfinte si

 folositori credinciosilor care vin la mănăstiri. Deci, călugării

                           

tineri, noii începători, cei iubitori de liniste, schimnicii si părintii bătrâni se cuvine să aleagă mai mult tăcerea, ascultarea, biserica, chilia si linistea. Iar duhovnicii, părintii rânduiti să odihnească pe mireni, preotii slujitori care au o viată aleasă si au darul cuvântului, au datoria să stea înaintea credinciosilor cu toată dragostea, să le asculte necazurile, să-i sfătuiască, să se roage pentru ei si să-i mângâie duhovniceste, că acesta este rostul mănăstirilor noastre si numai asa ne-am mentinut credinta curată în Dumnezeu si unitatea neamului.

Asa făceau si părintii nostri. Însă rugăciunea, biserica si ascultarea să rămână, că atunci Dumnezeul dragostei va fi de-a pururi cu noi. Dar, satana are obicei ca, pe cei ce stau înaintea mirenilor, să-i lupte cu ispite mai grele ca pe ceilalti călugări, întrucât nu mai au timp de rugăciune si liniste destulă; mai ales cu răspândirea mintii, cu gânduri de desfrânare, cu slavă desartă, cu lăcomia pântecelui si cu iubirea de bani. Si dacă nu se mărturisesc curat si cât mai des, dacă nu iau aminte de ei si se îndulcesc cu gândurile cele rele, usor cad în păcate de moarte. Tocmai de aceea trebuie multă grijă în această privintă, pentru cei care stau înaintea credinciosilor, să nu fie iubitori de laudă, nici de plăceri, nici de mâncări, nici de averi, că multi păstori de suflete au căzut si s-au osândit din aceste pricini.

Sfântul Apostol Pavel, stiind câtă întemeiere îi trebuie celui ce propovăduieste altora cuvântul Domnului, zice despre sine: În toate zilele îmi chinuiesc trupul si îl robesc, ca nu cumva, altora propovăduind, eu să ajung de sminteală. El îsi chinuia trupul cu post, cu privegherea de noapte, cu lucrul mâinilor cu rugăciunea, ca să nu cadă si să smintească pe cei întorsi la Hristos. La fel si Moise. Mai întâi se ruga si apoi învăta poporul. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise, ca sfesnicul cel cu sapte lumini să fie turnat întreg si bătut cu ciocanul, ca să ne arate nouă că cel ce voieste să fie lumină altora, să fie desăvârsit si încercat prin loviturile de ciocan ale ispitelor. Numai asa, cel ce învată pe altii va putea ca „si celor ce se ispitesc să le ajute”, cum spune Sfântul Apostol Pavel”.

sursa: Sinaxa



                                       

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? Citate CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA Nasterea Sf Ioan Botezatorul O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU Preot PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma Sfantul Calinic de la Cernica SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI