Praznicul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Biserica Ortodoxă Română pomeneşte la data de 16 august pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, decapitați de către turci la data de 15 august 1714. Constantin Brâncoveanu a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, iar în timpul domniei sale țara a cunoscut o lungă perioadă de pace și de înflorire culturală, înflorire ce a dus la construirea unui mare număr de ctitorii religioase și la apariția un stil arhitectural ce poartă numele domnitorului și anume, „stilul brâncovenesc”. Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, părinţii săi fiind vornicul Papa Postelnicul şi Stanca Cantacuzino, dar a crescut fără tată, deoarece acesta moare pe când avea doar un an și este crescut de mama sa, de bunica Păuna Greceanu şi de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino. De-a lungul vieţii sale, Constantin Brâncoveanu va deţine diferite funcţii de seamă și anume de postelnic, spătar şi logofăt, iar moartea subită a domnitorului Şerban Cantacuzino îl aduce pe Constantin Brâncoveanu în rolul de domn al Ţării Româneşti în anul 1688. În politica externă el a acționat cumpătat, evitând să poziționeze țara în vreo tabăra a marilor puteri. Și-a căpătat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol, ceea ce i-a adus supranumele de „prințul aurului”. Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie în 1699 și reconfirmat de noul sultan în 1703, a fost luat prin surprindere de acesta, fiind mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a spune unde îi este averea.

În ziua de 15 august 1714, când împlinea vârsta de 60 de ani, Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu, au fost executați prin decapitare. Memorabile vor rămâne cuvintele lui Brâncoveanu spuse înaintea execuției: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne salvăm sufletele şi să ne spălam păcatele cu sângele nostru”. După ce au fost decapitați trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele au fost înfipte în prăjini la poarta Seraiului. După ce trupurile lor au fost aruncate în Bosfor, ele au fost scoase de câțiva creștini si îngropate în mare taina într-o mânăstire grecească din Halki, de lângă Istambul. Abia în vara anului 1720, doamna Maria Brâncoveanu, soția domnitorului a adus pe ascuns rămășițele acestuia și le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. Însă de teama turcilor, piatra de mormânt a domnitorului a fost împodobită doar cu vulturul brâncovenesc, iar deasupra a fost pusă o candelă de argint inscripționată. Pornind de la această inscripție, istoricul Virgil Drăghiceanu a făcut în anul 1914 senzaționala descoperire a mormântului marelui voievod Constantin Brâncoveanu. Începând cu anul 1992, Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii săi și cu sfetnicul Ianache au fost declarați sfinți martiri de către Biserica Ortodoxă Română și sunt sărbătoriți în fiecare an la data de 16 august.