Potrivit istoricilor, Dorotei, staretul Manastirii Cernica, simtind ca i se apropie sfarsitul, alege sa-l trimita pe Calinic la Sfantul Munte, avandu-l ca insotitor pe monahul Dionisie, ca sa-l aduca in tara pe parintele Pimen, spre a-i continua lucrarea. Dupa un an de zile, Sfantul Calinic revine in tara cu Pimen. Din cauza vietuirii aspre pe care acesta o impune calugarilor, ia nastere un conflict intre el si obste. Acest conflict este inlaturat de arhiereul Ioanichie Stratonichias, care il va numi staret pe Calinic. Amintim ca au fost propusi trei candidati: Calinic, Pimen si Ignatie.
Sfantul Calinic - episcop al Ramnicului si ctitor al Manastirii Frasinei
In anul 1850, Sfantul Calinic a fost sfintit episcop al Ramnicului, unde a pastorit vreme de peste 16 ani. A infiintat la Ramnic o tipografie, continuand activitatea inaintasilor lui: Sfantul Ierarh Antim Ivireanul, Damaschin, Chesarie si Filaret.
In anul 1862 au fost tiparite "Mineiele", iar mai tarziu: "Carte foarte folositoare de suflet", "Evanghelia", "Octoihul", "Invatatura catre preoti si diaconi", "Liturghierul", "Acatistierul" si "Invatatura pentru duhovnici". A scris si: "Insemnari cu privire la Revolutia din 1821", "Aratare pe scurt pentru Cernica" si mici indreptare duhovnicesti: "Despre cum trebuie sa petrecem in casa lui Dumnezeu", "Randuiala sfintirii painii de obste" si "Pravila manastireasca".
Sfantul Calinic este si ctitorul Manastirii Frasinei, cunoscuta pentru regimul ei parte, stabilit inca de la inceput de chiar Sfantul Calinic: nu au acces femeile, nu se mananca niciodata carne si se face slujba la miezul noptii pana dimineata.
Sfantul Calinic - factor activ al Unirii Principatelor Romane
Pe 27 aprilie 1857, arhiereul Calinic semna o "circulara catre protopopi si egumeni", prin care cerea sa se faca rugaciuni in toate bisericile pentru unirea romanilor. Din toamna anului 1857, Calinic a facut parte din Adunarea Divanului ad-hoc al Tarii Romanesti. In anul 1859, Sfantul Calinic facea parte din Adunarea Electiva a Tarii Romanesti. Din documente reiese ca Sfantul Calinic participa la o sedinta propusa de omul poltic Vasile Boerescu si se obliga alaturi de cei prezenti la aceasta sedinta secreta, sa-l voteze pe Cuza ca domnitor si al Tarii Romanesti.
Testamentul si canonizarea Sfantului Calinic de la Cernica
Sfantul Calinic si-a scris testamentul pe 18 septembrie 1857. In acest testament mentioneaza ca nu a adunat averi, ci numai carti sfinte si cere sa fie inmormantat la Manastirea Cernica, langa Biserica "Schimbarii la Fata", in partea dreapta, de va fi sa moara in Valahia Mare sau in tinda Bisericii "Sfantul Nicolae", in partea dreapta, daca se va intampla sa moara in Valahia Mica (Ramanic).
Simtindu-se slabit, Sfantul Calinic revine la batranete in Manastirea Cernica. Dupa ce s-a impartasit de Sfintele Pasti, cu Trupul si Sangele Domnului, s-a sculat si s-a imbracat cu hainele de ingropare, i-a binecuvantat pe toti si le-a zis: "Sa ne vedem in fericirea de pe cealalta lume". In acest chip, pe 11 aprilie 1868 a trecut la cele vesnice. A fost ingropat, dupa dorinta sa, in tinda Bisericii "Sfantul Gheorghe".
Canonizarea sa a fost facuta pe 23 octombrie 1955. Moastele sale sunt asezate spre cinstire si inchinare in Biserica "Sfantul Gheorghe".
Fapte si cuvinte de invatatura ale Sfantului Ierarh Calinic
Sfantul Calinic era atat de smerit, ca, pe cat se inalta cu cinstea si cu darul de catre toti, cu atat mai mult se smerea catre toti, dupa cuvantul Domnului, Care zice: Care dintre voi va vrea sa fie mai mare, sa va fie voua sluga (Matei 20, 26).
Fericitul parinte Calinic, ori de cate ori era ocarat de cineva, graia de bine; iar pe cel care il nedreptatea indata il miluia si il ajuta cu tot ce putea. Insa la dansul in chilie altceva nu se gasea, fara numai un ulcior cu apa.
Spuneau parintii ca in chilia sa, cuviosul era atat de linistit, incat nici ucenicii lui nu-l auzeau ce face, cand, adica, se odihnea si cand era la rugaciune.
Dupa marturia mai multor duhovnici din vremea sa, Cuviosul Calinic savarsea in timp de 24 de ore doua mii de inchinaciuni si 300 de metanii mari, precum si pravila cea randuita fiecarui calugar la chilie.
Aceiasi duhovnici ai Manastirii Cernica adevereau ca Sfantul Calinic, inca din anii tineretii, primise darul neincetatei rugaciuni a lui Iisus, prin care se facuse casa a Duhului Sfant si vas al alegerii.
In primavara anului 1817, Cuviosul Calinic impreuna cu Ignatie duhovnicul si cu un alt calugar s-au sfatuit sa posteasca desavarsit tot Postul Mare, pana la Sfintele Pasti. Deci, luand binecuvantare de la staretul manastirii, Dorotei, au inceput aceasta aspra si mai presus de putere nevointa. Dar, din lipsa dreptei socoteli, satana le-a facut la toti o grea ispita. Calugarul n-a putut sa posteasca deloc. Ieroschimonahul Ignatie a postit cateva saptamani, apoi, slabind foarte tare, s-a imbolnavit si cu greu s-a vindecat. Iar Cuviosul Calinic a postit desavarsit pana in joia Canonului Mare (Adica pana in joia din saptamana a cincea a Postului Mare), cand a mancat o jumatate de prescura. Dar, voind sa implineasca cele 40 de zile de post, asemenea Mantuitorului si sfintilor de demult, s-a imbolnavit de o cumplita ameteala de cap si slabire a firii, incat n-a mai stiut nimic de sine pana in Duminica Tomei. Pentru aceasta, staretul Dorotei era foarte mahnit, crezand ca nu va mai scapa cu viata.
Insa, cu darul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic si-a venit din nou in simtire, spre bucuria staretului si a tot soborul. Din ceasul acela, parintele Dorotei i-a randuit sa tina toata viata calea cea imparateasca. Adica sa se impartaseasca zilnic din masa cea de obste la trapeza. Deci, facand ascultare, parintele Calinic manca zilnic cu fratii la masa, fara sa mai aiba nimic de mancare la chilie sau sa guste ceva fara binecuvantare. Cu toate acestea, din postirea cea de 40 de zile, cuviosul a ramas cu o permanenta durere de cap, pe care a simtit-o pana la obstescul sau sfarsit.
In vara aceluiasi an, Sfantul Calinic n-a mancat paine deloc, timp de 40 de zile, nici legume fierte la foc. Numai seara, dupa apusul soarelui, manca cate o felie de pepene si fructe crude, ca sa-si potoleasca slabiciunea firii si sa nu calce porunca staretului.
Ucenicul sau, arhimandritul Anastasie Baldovin, marturisea ca in toata viata sa cuviosul nu dormea intins pe pat, ci atipea cateva ceasuri pe un scaun, imbracat si incins cu o curea lata de piele. Era ca o adevarata santinela, gata oricand de lupta, veghind neincetat asupra nevazutilor vrajmasi care incercau sa-l ispiteasca, fie prin trup, fie prin ganduri.
Acelasi ucenic zicea ca nimeni nu putea sa ascunda ceva sau sa spuna vreo minciuna inaintea Sfantului Calinic, pentru ca era inaintevazator si indata descoperea adevarul si cele ce urmau sa se intample in viitor.
Acelasi ucenic prea iubit al Sfantului Calinic spunea ca dascalul sau era atat de bland si smerit cu inima, incat oricine socotea ca are in fata sa un inger, iar nu un om pamantesc. De aceea toti il iubeau, il cinsteau si il aveau ca pe un adevarat sfant, atat calugarii si mirenii, cat si episcopii si dregatorii tarii.
Spuneau parintii si aceasta, ca marele staret nu ingaduia deloc clevetirea in viata calugareasca. Caci o socotea „moartea sufletului”. In locul multei vorbiri, el sfatuia pe ucenici sa practice neincetat tacerea si rugaciunea lui Iisus.
Aceiasi parinti spuneau de Cuviosul Calinic ca isi implinea chemarea de staret cu mare ravna si frica de Dumnezeu, stiind ca „lucrul cel mai greu si anevoios este mestesugul calauzirii sufletelor pe calea mantuirii”.
In timpul rascoalei din anul 1821, multi locuitori din Bucuresti s-au adapostit la Manastirea Cernica. Bunul staret i-a gazduit pe toti in insula Sfantului Nicolae, prin chiliile calugarilor, iar pe calugari i-a mutat in insula Sfantului Gheorghe. In acele zile de grea incercare pentru tara, multa mangaiere au aflat locuitorii capitalei de la Sfantul Calinic. Ca pe toti ii imbarbata, ii odihnea si ii hranea in mod gratuit din alimentele manastirii.
Terminandu-se hrana in Manastirea Cernica, calugarii si mirenii erau amenintati de cumplita foamete. Deci, cazand Sfantul Calinic la rugaciune cu multe lacrimi in fata icoanei Maicii Domnului si a Sfantului Nicolae si ceran- du-le grabnic ajutor, indata a fost ascultat. Cum s-a ridicat marele staret de la rugaciune, au intrat pe poarta manastirii cinci care trase de cate doi boi, pline cu pesmeti de paine, trimise de pasa, mai-marele turcilor din tabara apropiata.
Sfantul Calinic a fost, de asemenea, si un bun iconom al Manastirii Cernica si al celorlalte Manastiri – Pasarea, Snagov, Caldarusani, Ciorogarla si Poiana Marului – care erau sub administratia sa. Cand a intrat staret, Cernica avea doar „o teleguta cu un bou ce se conducea de un calugar pe ulitele Bucurestilor, si oricine voia din popor arunca cate o paine in acea teleguta; apoi se intorcea la manastire si impartea acea paine pe la calugari. Iar pentru imbracamintea calugarilor se trimitea de la domnie si de la alti buni crestini”.
Or, venerabilul staret in putina vreme a refacut iconomia manastirii, a facut un mare metoc in satul Buesti-Ilfov, a ridicat case si adaposturi pentru oameni si vite, a cultivat pamantul cu tot felul de cereale, a plantat vii si paduri, incat se mirau toti de priceperea lui. Acolo crestea manastirea cirezi de vite si turme de oi pentru hrana si imbracamintea calugarilor din lavra.
Fiind chemat si propus de cateva ori sa fie Mitropolit al Tarii Romanesti, Sfantul Calinic, din marea lui smerenie, nu a primit. Dar un om vrajmas din preajma sa, indemnat de zavistnici, i-a dat otrava. Pe cand marele staret zacea pe patul de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: „Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, nu credeam si nu doream sa mor otravit”. Atunci, in umbra noptii, un glas de taina i-a raspuns: „Nu vei muri de otrava. Scoala-te si fii sanatos, ca nu dupa mult timp vei fi episcop la Ramnicu-Valcea, unde vei indrepta Biserica si clerul care este in scazamant”.
In ceasul acela, cuviosul s-a sculat sanatos din pat si s-a dus la Utrenie, ca era miezul noptii.
Spuneau ucenicii Sfantului Calinic „ca faptele ii erau intocmai dupa graiul gurii si nu putea nimeni sa-i gaseasca nici un cusur. Ca, dupa cum invata, asa si lucra. Ca zice si Mantuitorul: Ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu (Matei 5, 37).
Aceiasi ucenici marturiseau ca Sfantul Calinic „cu multa mahnire a primit alegerea de episcop, la 14 septembrie, 1850, fiindca n-a putut strica hatarul iubitului sau fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Stirbei – domnul Tarii Romanesti – si s-a supus la voia obstestii Adunari…”.
Arhimandritul Anastasie Baldovin spunea despre dascalul sau, Preasfintitul Calinic:
- Ma minunam de asa viata mai presus de fire, pentru ca vedeam ca slujesc un sfant viu. De aceea indrazneam de multe ori si il intrebam cate ceva despre tainele dumnezeiesti si el imi descoperea ceea ce cunostea ca-mi este de folos si cat putea sa incapa in mintea mea cea slaba si intunecata. Iar daca inaintam cu intrebarile mai departe, imi zicea: „Nu este acum timpul pentru asemenea intrebari”.
In vara anului 1854, mergand Sfantul Calinic spre Targu-Jiu, insotit de ucenicul sau si mai multi slujitori, la rugamintea credinciosilor a poposit peste noapte intr-un sat din cale. Si iata, fiii unui om instarit au marturisit bunului pastor ca tatal lor a murit de mai multi ani, dar trupul lui n-a putrezit in pamant. L-au dezgropat de trei ori, i-au facut parastas cu arhierei si cu preoti, dar trupul sau tot intreg l-au scos din groapa.
Deci, l-au rugat pe Sfantul Calinic sa le dea voie sa-l dezgroape a patra oara pe tatal lor, iar dupa ce fericitul va termina liturghia arhiereasca, sa-i citeasca rugaciunile de dezlegarea pacatelor la mormant. Si bunul pastor, milostivindu-se de ei, i-a ascultat. Dupa terminarea liturghiei au mers cu totii la mormant. Trupul raposatului, intreg si nevatamat, era rezemat de zidul bisericii. Si iata, o, minune preaslavita! In timp ce Sfantul Calinic citea rugaciunile de dezlegarea pacatelor, trupul cel neputred a inceput a se preface in tarana, de la picioare spre cap. La sfarsitul rugaciunilor, intreg trupul sau se prefacuse intr-o gramajoara de tarana amestecata cu oase albe. Uimiti toti de aceasta, au dat slava lui Dumnezeu.
Fiind plecat timp de trei zile la Schitul Lainici, vazator cu duhul, Sfantul Calinic a stiut cand a murit staretul Cernicai, Nicandru.
Odata, pe cand Sfantul Calinic slujea Sfanta Liturghie in paraclisul Episcopiei Ramnicului cu mai multi slujitori, a fost adusa la biserica o femeie legata in lanturi, cumplit chinuita de un duh necurat. La sfarsitul slujbei, protoiereul orasului a rugat pe bunul pastor de suflete sa-i citeasca o rugaciune de vindecare. Arhimandritul Anastasie i-a pregatit molitfelnicul. Dupa citirea rugaciunii, Sfantul Calinic a binecuvantat pe femeia bolnava de trei ori in numele Preasfintei Treimi si a zis:
- In numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoala-te! In clipa aceea, bolnava s-a vindecat cu darul lui Dumnezeu. Deci, sculandu-se sanatoasa de jos, saruta cu lacrimi sfintele icoane, multumind binefacatorului ei. Apoi, intrand Sfantul Calinic in chilia sa, a inceput a plange cu multe lacrimi.
- De ce plangi, Preasfintite? l-a intrebat ucenicul. – Nu am nimic, fiul meu, dar vad ca pentru multele mele pacate ma pedepseste Dumnezeu. Spuneti la toti ca nu pentru mine pacatosul a facut Dumnezeu aceasta minune de a tamadui pe femeia bolnava.
Spunea acelasi ucenic despre Sfantul Calinic:
- Era atat de milostiv, incat, cand nu avea ce sa dea milostenie, isi dadea hainele de pe Preasfintia sa si, plangand, se ruga de mine nevrednicul ca sa caut bani de unde voi sti, ca sa aiba sa dea la „fratii lui Hristos”, caci asa numea fericitul pe saraci si neputinciosi.
Odata, pe cand Sfantul Calinic iesea de la slujba, la o biserica din Craiova, epitropul i-a dat sase galbeni. Iar in ograda episcopiei, o femeie cerandu-i milostenie, a scos acei galbeni si i-a pus in mainile ei.
Dupa trei zile, aceeasi femeie a venit iar la usa Sfantului Calinic sa ceara milostenie. Deci, chemand pe parintele Anastasie, ucenicul sau, i-a poruncit zicand:
- Da milostenie femeii de afara.
- Preasfintite, a raspuns el, aceasta femeie a primit sase galbeni cand ne-am intors de la biserica.
Iar blandul pastor i-a zis cu asprime:
- Dar cuviosia ta, daca ai mancat ieri, astazi nu mai mananci? O fi fost si ea datoare la cineva si de aceea mai cere. Du-te si da-i milostenie!
Din clipa aceea pana la sfarsitul vietii Sfantului Calinic, n-a mai indraznit ucenicul sa-i faca vreo observatie in privinta milosteniilor.
In timpul domniei lui Cuza Voda – spunea ucenicul Sfantului Calinic – s-a intamplat o tulburare in Seminarul Episcopiei de Ramnic si Preasfintia sa, cu darul si cu blandetea sa, a potolit acea tulburare. Afland de aceasta, mitropolitul Nifon si ministrul de Culte, Scarlat Cretulescu, au trimis de la Bucuresti un functionar in ancheta.
- Nu mai este nevoie ca sa faci dumneata cercetare – a zis Sfantul Calinic – pentru ca eu, ca episcop, i-am linistit si multumit pe toti. Sa spui la cei care te-au trimis ca sunt in nestiinta de aceasta.
Auzind de cuvintele Sfantului Calinic, ministrul s-a suparat si, intrand in audienta la domnitor, i-a spus
- Maria Ta, sa iscaliti decretul de suspendare a episcopului de Ramnic si darea lui in judecata, iar daca nu, sa-mi primiti demisia.
- Demisia dumitale pot sa o primesc, dar decretul contra episcopului de Ramnic niciodata nu-l voi semna, a zis domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Apoi, cu voce inalta a strigat:
- Mai Scarlat, acela, episcopul Ramnicului, Calinic, este adevaratul si sfantul calugar al lui Dumnezeu si ca el altul nu mai este in toata lumea.
Sfantul Calinic, avand darul inaintevederii, intr-una din zile a spus ucenicului sau, Anastasie:
- Sa stii, fiul meu, ca la 1866, Cuza nu mai este domn al tarii si au sa se faca mari schimbari. Sa mai stii ca la 1877 are sa vina in tara imparatul Rusiei cu familia si cu ostirile sale si are sa treaca Dunarea, sa se bata cu turcii, dar rusii au sa fie invinsi de turci. Dupa aceea, rusii au sa cheme in ajutorul lor ostirea romana si, cu ajutorul lui Dumnezeu, au sa faca romanii mari victorii, incat sa-i laude si sa-i admire toate continentele lumii. Dupa acest razboi sangeros, are sa fie un razboi cu condeiul, adica cu diplomatia. Si dupa aceasta are sa vina un razboi asa de mare, cum nu a fost de cand pamantul, si ferice de cei care vor scapa dupa acest mare razboi.
Din anul 1850, cand a fost ales episcop, si pana in anul 1868, cand a decedat, nu si-a schimbat intru nimic paza datoriilor sale monahale, ci mai mult se nevoia intru toate faptele cele bune. Chiar si hainele ce le purta ca episcop nu erau mai luxoase ca cele pe care le purta cand era staret in Manastirea Cernica.
Odata, Sfantul Calinic, care zacea in pat, a zis catre iubitul sau ucenic, Anastasie:
- Fiul meu, Nifon mi-a spus totul si cred ca este speranta de mantuirea lui. Sa stii ca la sapte ani cand ma va dezgropa pe mine, va intra mitropolitul in mormant.
Aceasta prevestire s-a implinit intocmai.
In Joia cea Mare, anul 1868, spre sfarsitul lunii martie, Sfantul Calinic a chemat la chilia sa sapte preoti de au slujit Sfantul Maslu. Dupa otpust, le-a zis Preasfintitul:
- Parintilor, rugati-va lui Dumnezeu pentru mine, ca poate zilele acestea ne vom desparti!
Dorind Sfantul Calinic sa asculte ultima liturghie pe pamant si sa se bucure de praznicul Invierii lui Hristos, in ziua de Pasti a slujit un preot Sfanta Liturghie in paraclisul chiliei unde sedea si s-a impartasit pentru ultima data cu Preacuratele Taine. Era in ziua de 7 aprilie, 1868.
In Joia luminata, adica la 11 aprilie, se implineau cele 14 zile prevestite de Sfantul Calinic. Cu cateva zile mai inainte a venit la el staretul manastirii, arhimandritul Stefan, „pe care il iubea foarte mult si i-a dat testamentul pentru inmormantare scris cu catava vreme inainte. Apoi l-a mai invatat si ceva lucruri duhovnicesti, vorbind amandoi multe ceasuri”.
In noaptea de 10 spre 11 aprilie a venit parintele Anastasie la Sfantul Calinic si i-a citit Utrenia. Dupa otpust au stat amandoi de vorba, vorbind pentru mantuire si alte lucruri folositoare. Cand se lumina de ziua, parintele Anastasie s-a retras in chilia sa.
La orele 5 dimineata, Sfantul Calinic a chemat pe ucenicul Ghermano ca sa-l imbrace in camasa si haine de ingropare. [b]Pe toate celelalte le daduse de pomana.[/b] Apoi singur s-a sculat, s-a spalat pe fata, s-a pieptanat si a binecuvantat pe toti cati erau in casa. Spunea ucenicilor ca „au venit niste oameni mari in casa si vor sa-l ia cu dansii”.
Cum statea asa in picioare, a cerut o cruce. Apoi, tinand crucea in mana, s-a inchinat ei, a sarutat-o si a zis:
- Sfanta Cruce, ajuta-mi! Iar catre ucenici a zis: Sa ne vedem in fericirea din cealalta lume! Si, rezemandu-si capul pe pieptul lui Gherman, a rasuflat adanc si si-a dat duhul in Mainile Domnului.
La inmormantarea Sfantului Calinic, de sambata, 13 aprilie, a venit mitropolitul Nifon cu patru episcopi, mai multi egumeni si zeci de mii de credinciosi, „incat nu mai incapeau in amandoua ostroavele”. Cu totii se sileau sa-i sarute mainile. Trupul sau era imbracat in vesminte arhieresti, asa cum poruncise el, si era asezat pe scaun, cu carja si Evanghelia pe brat.
Slujba prohodului s-a facut in biserica cea mare din ostrovul Sfantului Nicolae. Apoi, patru preoti l-au purtat pe brate, impreuna cu arhiereii si zeci de preoti si diaconi, si l-au inmormantat asezat pe scaun, in partea de nord a pridvorului bisericii Sfantul Gheorghe, ctitorita de el.
Dupa inmormantarea Sfantului Ierarh Calinic, „a venit comisia de la guvern ca sa cerceteze pentru stare – avere personala – si a aflat bani o rila si o jumatate de napoleon si multe adeverinte intarite cu iscalituri, de pe la toate locurile pe unde daduse milostenie, atat de aici, din Romania, cat si din Orient, Ierusalim, Sfetagora (Sfantul Munte) si alte locuri de prin Turcia, care hartii s-au luat de minister”.Despre marele episcop Sfantul Calinic spunea ucenicul sau, cuviosul Anastasie Baldovin, aceste cuvinte:
- Acest sfant episcop si arhiereu al Bisericii noastre Ortodoxe a savarsit multe fapte mari si folositoare pentru aceasta tara si Biserica Romana.
Plangerea smeritului Calinic Ieromonah, staretul Cernicai.
Stiu inceputul meu ca are sfarsit,
Si eu vietuiesc ca un fara de sfarsit,
Avand mintea inalta cugetatoare,
Si viata-mi merge spre scurtare,
Ziua, noaptea, cugetand cele desarte
Si eu m-am apropiat de moarte.
Cu cat vad ca se apropie moartea de mine,
Cu atat ma silesc a o scoate din pomenire,
Ca daca nu este cu putinta a scapa de moarte cu lucrul,
Eu ma silesc a scapa de ea cu gandul.
Oh si vai, cum m-am impietrit!
In fieste care zi petrecand frati la mormant
Si cu nimic nu m-am umilit,
Nici cu inima suspinand,
Sa plec ochii la pamant,
Sa ma uit in mormant,
Sa vad podoaba mea stralucind in oase insirate,
Pline de putoare si de viermi mancate!
Ah, cum striga mormantul catre mine,
Zicand: aicea vei sa te salasluiesti si tu maine.
Abate-te spre mine macar astazi,
Scotandu-ti mintea din lume,
Ca nu fara de veste sa dea moartea peste tine,
Ca pe lume cati o au iubit
Goi i-au trimis in mormant,
Razand si batjocorind pe cele ce aicea le-au agonisit,
Iar nu in Dumnezeu s-au imbogatit,
Ci vesnica munca o au mostenit
In tartarul cel nesfarsit.
Vai, vai de a mea ticalosire,
Cum nu-mi viu intru simtire,
Sa plang cu necontenire,
Vesnica mea osandire.
Vino, ticaloase suflete al meu,
Sa cadem cu plangere la Dumnezeu,
Rugandu-ne si Prea Curatei Fecioare
A mele bune chezasuitoare,
Ca sa faca milostiv pe Fiul sau,
Iisus Hristos Dumnezeu,
Ca sa ma izbaveasca de focul cel nesfarsit,
Ca cunoscand am gresit.
Sfintilor toti, rugati-va pentru mine,
Ca singur m-am lipsit de-al vostru bine,
Macar de acum inainte sa petrec cu pocainta.
Si sa ma savarsesc in credinta,
Ca sa castig vrednica odihna. Amin.
CALINIC, staretul Cernicai, 1822, August 1.
