Pagini

19 ianuarie 2019

SFANTUL ANTONIE CEL MARE


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că, prin cuvântul său, Sfântul Antonie reuşea într-o singură zi să creştineze, dintre păgânii Alexandriei, cât reuşea Biserica alexandrină să creştineze într-un an de zile.

Prin viaţa sa excepţională, Sfântul Antonie a transformat Egiptul dintr-o ţară păgână într-o ţară creştină şi un leagăn al monahismului. Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, va vizita pe ucenicii Sfântului Antonie cel Mare din Egipt, în dorinţa sa de desăvârşire monahală, iar în urma acestei vizite va organiza monahismul, în forma pe care o avem şi astăzi.

Sfântul Antonie cel Mare şi Sfântul Mina sunt cei mai iubiţi sfinţi în Biserica Coptă şi astăzi, ceea ce arată că, şi după aproape 17 secole de la mutarea sa la cele veşnice, conaţionalii săi îl respectă ca pe un mare trăitor al urmării lui Hristos, Care este Calea, Adevărul şi Viaţa.

Pentru noi, creştinii ortodocşi de astăzi, Sfântul Antonie cel Mare este „Părintele părinţilor duhovniceşti“ nu numai prin viaţa şi prin minunile sale, ci mai ales prin cuvintele care ne-au rămas de la el.

„Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!“

În Troparul Sfântului Antonie cel Mare se spune: „Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre“. Din Troparul său vedem că Sfântul Antonie este următor al râvnei ascetice a Sfântului Prooroc Ilie şi a Sfântului Ioan Botezătorul şi, în acelaşi timp, întăritor duhovnicesc al lumii prin rugăciunile sale către Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

În condacul Cuviosului Antonie cel Mare spunem: „Lepădând tulburările lumeşti, viaţa sihăstrească o ai dus până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, Preacuvioase. Deci, împreună cu dânsul te cinstim, Părinte al părinţilor, Antonie“. De aici vedem că Sfântul Antonie a lepădat tulburările efemere ale lumii şi a dus până la capăt menirea sa de ascet, următor al Sfântului Ioan Botezătorul, şi astfel s-a ajuns ca noi, cei de astăzi, să îl cinstim ca pe un Părinte al părinţilor duhovniceşti.

În Acatistul Sfântului Antonie cel Mare, în primul condac, spunem următoarele: „Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viaţa dătător al pustiului. Prin înfrânare şi nevoinţă veştejind săltările trupului, prealăudate, te-ai făcut pilda monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce cântă: Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!“. Din acest condac aflăm că Egiptul se afla sub întunericul credinţei păgâne în epoca Sfântului Antonie cel Mare şi că, datorită lui, pământul care era considerat în întuneric, adică deşertul, a devenit, pentru Egipt şi lume, pământ de viaţă dătător, adică de mântuire în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

                             http://www.biserica-sf-voievozi.ploiesti-prahova.ro/viata-…/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.