Hrana trimisa de Dumnezeu

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

In 1973, Părintelui Paisie i s-a agravat problema pe care o avea la intestin. Avea dureri şi diaree. Ajunsese să nu mai poată bea apă deloc, dacă nu mânca „puţină mâncare mai acătării". „Am observat", scria într-o scrisoare de-a sa, „că atunci când merg la mănăstire şi mănânc ceva mai acătării şi beau şi puţin vin sec, intestinul nu mă deranjează deloc. In câteva cuvinte, îmi cere trai bun".
De la mănăstire, îi dădeau posmag, fructe uscate şi vin, care pentru el erau doctorie. Odată însă, în loc de vin i-au dat din greşeală o sticlă de oţet şi Cuviosul, fiindcă s-a gândit că aşa a vrut Dumnezeu, nu a cerut vin, aşa că a băut numai apă. Starea sa însă s-a înrăutăţit. Chiar şi puţina apă pe care a băut-o i-a provocat probleme mari. Astfel, după patruzeci de zile de suferinţă, a încetat să mai bea şi apă. Atunci s-a întâmplat ceva minunat. La un moment dat, aşa însetat cum era, gata să leşine, a intrat în bisericuţă, ca să aprindă candelele. Şi ce să vadă? In faţa catapetesmei, în spatele icoanei Maicii Domnului, era o sticlă de vin! „Sticla era a mea”, scria într-o scrisoare, „am recunoscut-o. Insă cine a umplut-o? In acele zile nu m-a vizitat nimeni, iar eu am tot intrat şi ieşit din biserică şi nu am văzut nimic. Era vin acru, doctorie, aşa cum îmi trebuia mie".

Au mai fost şi alte întâmplări minunate de acest fel. In Duminica Orbului din 1973, Cuviosul nu a mers la Mănăstirea Stavronikita, pentru că era bolnav. La prânz, a simţit o mare epuizare şi s-a gândit că, dacă ar avea puţin peşte să mănânce, i-ar face bine. La un moment dat, a ieşit în curte şi, privind la orizont, a văzut apropiindu-se un vultur mare, care, de îndată ce a ajuns deasupra capului său, s-a lăsat mai jos şi a dat drumul unui peşte! Cuviosul a rămas uimit, pentru că vulturul nu venea dinspre mare, ci din partea opusă. S-a temut ca nu cumva să fie de la ispititor şi a intrat îndată în chilie. După ce s-a rugat şi s-a încredinţat că este de la Dumnezeu, a ieşit din nou şi a găsit peştele încă zbătându-se. „Bunul Dumnezeu”, spunea mai apoi, „a iconomisit un peşte «de munte», fie pentru că eram bolnav, fie pentru că ajunsesem la o mare epuizare din pricina postului”. Atâta putere a luat de la această întâmplare minunată, încât nu a mai simţit nevoia să mănânce. „Te lasă inima să mai mănânci după o asemenea minune?", spunea. Peştele trimis de Dumnezeu l-a dat de binecuvântare bătrânului Filaret şi părintelui Vartolomeu.

In amintirea acestei întâmplări minunate, a zugrăvit pe scândura pe care o pusese pe patul său un vultur cu un peşte în gheare. Chiar şi în Penticostar, gomot prin păsările lui Dumnezeu făpturilor lui Dumnezeu". Surorilor de la sihăstrie le-a spus că ele i-au trimis acel peşte „de munte" ca „milostenie".

Altădată, mergând Cuviosul pe o colină apropiată ca să facă Vecernia, a văzut o ciupercă mare, albă. I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru descoperirea sa rară şi s-a gândit să o ia la întoarcere, ca să o mănânce la masa de seară. La întoarcere, a găsit numai jumătate din ea. Probabil că vreun animal mâncase cealaltă jumătate. Cuviosul a luat-o, gândindu-se că atât trebuia să mănânce. Puţin mai în faţă, a găsit altă jumătate de ciupercă, însă era stricată. A lăsat-o mulţumind iarăşi lui Dumnezeu, Care probabil că, în felul acesta, a rânduit ca să-l păzească de otrăvire. Astfel, în acea seară a mâncat o jumătate de ciupercă, mulţumind lui Dumnezeu pentru hrana bogată pe care i-a dăruit-o. Insă în ziua următoare, când a ieşit din chilie, a văzut o privelişte uimitoare: tot locul era plin de ciuperci frumoase! A fost mişcat şi L-a slăvit pe Dumnezeu din adâncul inimii. Obişnuia să povestească aceasta, ca şi cum s-ar fi întâmplat unui alt monah. „Acest monah", spunea, „I-a mulţumit lui Dumnezeu şi pentru o ciupercă întreagă, şi pentru jumătate, şi pentru cea bună, şi pentru cea stricată, şi pentru una, şi pentru multe. Mulţumire pentru toate!".

Fragment din cartea "Sfantul Paisie Aghioritul", Editura Evanghelismos la Duminica Orbului, a scris pe marginea paginii ceva legat de această întâmplare dumnezeiască. Apoi a rupt hârtia în acel loc, dar, ca să nu fie rupte troparele de pe partea cealaltă, a fost nevoit să lase o parte, ştergând însă unele cuvinte, ca să nu se înţeleagă. Iată ce a rămas: „Slavă lui Dumnezeu şi mulţumire celor care se roagă şi trimit milostenie

fără zgomot prin păsările lui Dumnezeu făpturilor lui Dumnezeu". Surorilor de la sihăstrie le-a spus că ele i-au trimis acel peşte „de munte" ca „milostenie".

Altădată, mergând Cuviosul pe o colină apropiată ca să facă Vecernia, a văzut o ciupercă mare, albă. I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru descoperirea sa rară şi s-a gândit să o ia la întoarcere, ca să o mănânce la masa de seară. La întoarcere, a găsit numai jumătate din ea. Probabil că vreun animal mâncase cealaltă jumătate. Cuviosul a luat-o, gândindu-se că atât trebuia să mănânce. Puţin mai în faţă, a găsit altă jumătate de ciupercă, însă era stricată. A lăsat-o mulţumind iarăşi lui Dumnezeu, Care probabil că, în felul acesta, a rânduit ca să-l păzească de otrăvire. Astfel, în acea seară a mâncat o jumătate de ciupercă, mulţumind lui Dumnezeu pentru hrana bogată pe care i-a dăruit-o. Insă în ziua următoare, când a ieşit din chilie, a văzut o privelişte uimitoare: tot locul era plin de ciuperci frumoase! A fost mişcat şi L-a slăvit pe Dumnezeu din adâncul inimii. Obişnuia să povestească aceasta, ca şi cum s-ar fi întâmplat unui alt monah. „Acest monah", spunea, „I-a mulţumit lui Dumnezeu şi pentru o ciupercă întreagă, şi pentru jumătate, şi pentru cea bună, şi pentru cea stricată, şi pentru una, şi pentru multe. Mulţumire pentru toate!".

Fragment din cartea "Sfantul Paisie Aghioritul", Editura Evanghelismos