Postul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
                                                   Despre Post cu Părintele Ilarion Argatu

363.- Părinte, uneori Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ţine trei zile, cum se procedează ca să te poţi împărtăşi ?

-Când postul ţine doar 3 zile, începi cu 4 zile mai înainte ca până-n ziua aceea să fie 7 zile de post, să te poţi împărtăşi, de nu, iei doar aghiazmă.

              364.- Fiindcă veni vorba de păsări şi vecini, să vă povestesc ceva de la Boroaia. A venit la mine o femeie din parohia mea şi se plângea că în fiecare post vine uliul şi-i ia din păsările din curte, iar de la vecina de care se desparte doar cu gard, nu-i ia niciodată. Era tare supărată că mereu e păgubită. Am întreba-t-o dacă ţine posturile de peste an şi ea mi-a spus că nu are obiceiul acesta. Dacă matale nu ai obiceiul acesta, vecina matale îl are, de aceea uliul nu se atinge de păsările ei, ea ştie când să le mănânce. Posturile de peste an sunt obligatorii, sunt trecute în calendar, făceţi-vă prieteni în cer, uite acum e Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ţineţi-l şi rugaţi-i să vă ţină poarta raiului deschisă până ce veţi trece şi dumneavoastră.

               365.- Sfat: la cazuri mai grele, unde preotul trebuie să ţină post negru 2 - 3 sau chiar mai multe zile, este bine ca să-şi lege rinichii cu brâu.           

                                        

366.- Părinte, e bine să ţii post negru ?

-Da, e foarte bine pentru cine poate, valorează cât un ban de aur înaintea lui Dumnezeu şi cum aici pe pământ faci orice cu un ban de aur, aşa şi acolo sus în cer, faci orice cu o zi de post negru.

               367.- Părintele ţinea post negru miercurea şi vinerea iar în celelalte zile mânca peşte. În zilele în care mânca peşte, lua masa de prânz după ce stătea de vorbă cu toţi credincioşii, când nu mai era nimeni.

368.- Părinte, eu nu ţin posturile, pentru că, mă tem să nu mă  îmbolnăvesc.

-Am mai auzit aşa ceva. Dar cum vă explicaţi dumneavoastră, că cei mai mulţi bolnavi de stomac şi ficat, nu sunt postitori ci, cei care au mâncat, sau de ce sfinţii care mâncau legume, ierburi şi rădăcini nu se îmbolnăveau?

369.- Părinte, când ţii post negru, trebuie să îndeplineşti vreo condiţie, se ţine în vreun fel?

-Când ţii post negru, ţii de mâncare, de păcate şi nu leneveşti, nu te culci şi dormi câteva ore ca să treacă ziua mai repede. Nu te cerţi cu soţul, nu vorbeşti de rău.

370.- Părinte, poţi să posteşti sâmbăta şi dumineca, post negru?

-Nu. Cine ajunează sâmbăta sau dumineca, merge la judecată cu evreii. La carte spune: „Cei care vor ajuna sâmbăta sau dumineca să se taie din cartea vieţii şi să meargă la judecată cu evreii„

371.- Părinte, se ţine post negru marţea ?

-Marţea ţin post negru numai catolicii.

Predestinaţia

372.- Părinte, ce înseamnă când spui „ce ţi-e scris în frunte  ţi-e pus „ se referă la viaţa ta?

-Aceia, se referă la dungile de pe fruntea bărbatului, acele dungi orizontale. Ele arată câţi copii va avea bărbatul respectiv. Unii au 3 sau 4, alţii 5-6, fiecare câţi copii are. Am un frate care are 15 copii, are dungi şi-n chelie, ele se văd când ridici sprâncenele. (bineînţeles că, era o glumă). Când părintele observa că, cineva ţine la părerea lui şi era şi greşită, atunci pentru a-l face să înţeleagă că-i banală părerea, spunea câte o glumă ca aceasta. Părintele nu era de acord cu predestinaţia. Deseori spunea: „Dacă ţi-ar fi puse în frunte întâmplările vieţii, nu ar mai avea nici un rost rugăciunea şi nici credinţa în puterea lui Dumnezeu. Este greşit să crezi aşa ceva.”

http://www.parinteleilarionargatu.ro/subpagini/85/Raspunsuri-duhovnicesti

Sfântul Grigorie teologul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sfântul Grigorie era originar din oraşul Nazianz din Capadocia. Părinţii lui s-au numit Grigorie şi Nona. Datorită virtuţii sale, tatăl său a fost rânduit episcop al oraşului Nazianz, fiind trecut şi el în rândul cuvioşilor.

Sfântul Grigorie a studiat în Atena, urmând cursurile specifice învăţământului antic împreună cu un alt mare sfânt al Bisericii noastre, Vasile cel Mare.

După ce şi-a încheiat studiile, s-a întors în Asia Mică, ducând în continuare pentru scurtă vreme o viaţă isihastă şi pustnicească împreună cu Vasile cel Mare într-o anumită zonă din Pont.

La îndemnul insistent al nedespărţitului său prieten care preluase deja păstorirea Mitropoliei Cezareii, dar şi din cauza ereziei lui Arie, a acceptat şi a fost hirotonit episcop, deşi era iubitor de isihie şi de «comuniune» nestingherită cu Dumnezeu.

Apoi a fost chemat la Constantinopol pentru a-i sprijini pe ortodocşi care sufereau mult din pricina arienilor, şi unde la îndemnul lui Vasile şi al poporului, a urcat pe tronul arhiepiscopal. Nu va rămâne însă pentru mult timp arhiepiscop din cauza unor scandaluri care au apărut. Demisionează de bună voie, pentru pacea Bisericii, şi se va retrage într-o sihăstrie, aproape de oraşul natal, loc unde îşi va sfârşi şi viaţa.

Sfântul Grigorie a fost numit Teologul prin excelenţă, întrucât în urma punerii în practică şi a împlinirii cu consecvenţă a poruncilor dumnezeieşti, a urcat pe culmile contemplaţiei, tâlcuind prin înţelesuri înalte, dar şi clare, dogmele credinţei noastre.

Într-un anumită parte a capului sfântului se poate vedea un semn, care conform celor relatate de viaţa sa, provine de la o cicatrice apărută în urma unei lovituri, deasupra unuia dintre ochi. Acest lucru constituie un indiciu al autenticităţii moaştelor dumnezeiescului Părinte.

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

-----------------------------------------------------------------------------------
Три Святителя: Василия Великого, Григория Богослова и Иоанна Златоустого
-----------------------------------------------------------------------------------
Three Hierarchs: Basil the Great, Gregory the Theologian and John Chrysostom
-----------------------------------------------------------------------------------
Τρεις Ιεράρχες: ο Μέγας Βασίλειος, Γρηγόριος ο Θεολόγος και Ιωάννης ο Χρυσόστομος

Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăţiei lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăţia după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărţire şi prigonire între bărbaţii cei pricopsiţi în învăţături şi îmbunătăţiţi. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atât de mult îmbunătăţit, încât puţin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.

Căci nu făcea pogorământ legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei şi aspru, neavând la sine nici un lucru pământesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micşorau, ca şi cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios şi atrăgător către pocăinţă. Erau însă alţii care înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca şi cum ar fi fost în învăţături mai cu pogorământ omenesc şi cum că mai cu înlesnire povăţuia pe toţi, şi îi chema către pocăinţă. Deci, îl cinsteau mai mult decât pe marele Vasile şi decât pe Grigorie atât pentru mulţimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cât şi pentru iscusinţa cugetărilor.

Alţii iarăşi cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca cel ce a întrecut în înţelepciune şi în învăţătură elinească pe toţi dascălii cei vestiţi şi pe elini, cum şi pentru frumuseţea cuvintelor şi înflorirea lor. Deci, ziceau, cum că înţeleptul Grigorie biruia pe toţi şi cum că acestuia i se cădea întâietatea. Atunci, prin o pricină că aceasta a celor învăţaţi s-a întâmplat de s-a despărţit mulţimea poporului. Şi unii se ziceau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni. Deci, astfel sfădindu-se cei înţelepţi şi zicând între dânşii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiţii aceştia dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deşert.

Dumnezeu nu se ascunde de om

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

 Omul păcătos se ascunde de Dumnezeu, se ascunde până ce Îl pierde cu totul din vedere pe

pe Dumnezeu. Iată o istorioară care ne lămureşte această afirmaţie:

Un rabin avea doi copii. S-au hotărât să se joace de-a v-aţi

ascunselea. Unul dintre ei s-a ascuns şi a aşteptat ca celalat să-l caute.

Dar cel care trebuia să caute a renunţat să-l mai caute, ba chiar a plecat

de acolo. Copilul care se ascunsese s-a dus plângând la tatăl său: Tată,

uite ce mi-a făcut fratele meu, eu m-am ascuns şi el n-a mai venit să

mă caute. Rabinul i-a spus: Nu mai plânge fiule, căci aşa se întâmplă şi

cu noi când ne ascundem de Dumnezeu. S-ar putea să nu ne mai

caute....

"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască." (Sf. Ioan Gură de Aur).

Părintele Proclu, pustnicul de la marginea lumii

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Peregrinul pornit pe drumul spre Mănăstirea Petru-Vodă, ca să primească sfaturile și blagoslovenia părintelui Justin Pârvu sau ca să își plece genunchii în fața moaștelor mărturisitorilor, așezate în biserică, sau la mormintele din cimitirul mănăstirii2 se abate 6 kilometri, din comuna Crăcăuani, spre satul Mitocu Bălan (unde în vechime exista un metoc al Mănăstirii Neamț), sperând să primească un cuvânt de folos, bun ca o merindă de drum, de la părintele Proclu.

Pe măsură ce lasă în urmă drumul principal, „civilizat”, în goana mașinii regăsește casele străvechi, tradiționale, specifice satului românesc de altădată. Te și miri cum de au supraviețuit furiei noilor generații de țărani care se dezic masiv de vechile case, „bătrânești”, și își construiesc altele noi, importate din Italia, Spania și alte state occidentale prin care i-au purtat pașii, dar și nevoia. Casele importate sunt stringente prin dimensiuni, termopanul plantat în scop utilitar în ferestre și prin lipsa lor de organicitate, prin inadecvarea la peisajul autohton. Locuințele „occidentale” par aduse în zbor cu avionul și prăbușite care, cum. Pot fi întâlnite pe întregul cuprins al României. Cum a părăsit drumul național, călătorul pătrunde într-o atmosferă vecină cu veșnicia, familiară și totuși pierdută pentru totdeauna. De-a stânga și de-a dreapta drumului se deshide o perspectivă din ce în ce mai largă. Pădurile falnice, apa ce se prelinge cristalin, în legea ei, la vale te anunță că te găsești la poalele Munților Stânișoarei. Aerul e saturat de mireasma rășinei de brad. La un moment dat, se trece pe sub o barieră rămasă ca piesă muzeografică din alte vremi, iar satul locuit, succesiunea caselor se sfărșește. Fix pe linia gospodăriilor care desparte ținutul locuit al satului de cel nelocuit, sălbatic, se întrezărește pe partea dreaptă o poartă cenușie din lemn, care ascunde o căsuță desprinsă din povești. O casă mică, bătrânească, așa cum se făceau odată. După ce te-ai rugat tot drumul la Dumnezeu să te ajute să vorbești fie și puțin, o frântură de vorbă, cu părintele Proclu, îți iei inima în dinți și bați cu putere în poarta scorojită de vreme.

Dacă rugăciunea ți-a fost ascultată, îți iese în cale o femeie în vârstă, cu trăsături aspre, îmbrăcată cernit, dar bună la inimă. Te întreabă ușor repezit ce vrei și de unde vii. Dacă îi mărturisești că vii de la distanță mare, să spunem, de la București, și că ții neapărat să capeți un cuvânt de folos de la părintele, bătrâna bate și ea în poarta cea scorojită și strigă cu sârg: – Părinte! Părinte! Ai vizitatori! Până se deschide poarta, afli că părintele Proclu e bolnav, neputincios și că sora lui – persoana care îți oferă amabil aceste amănunte – are grijă de el. Timpul așteptării crește, intensificând tensiunea întâlnirii cu părintele. Într-un sfârșit, poarta cea veche se deschide și pentru câteva clipite timpul încremenește, și tu odată cu el: în fața ochilor se ivește un bătrân cu barba mare, care i se revarsă până la piept. Nasul îi este ușor ridicat spre cer și de sub claia căruntă te privesc binevoitor, cu dragoste, doi ochișori de viorea. Poartă haine ponosite, iar în picioare are niște încălțări care seamănă bine de tot cu opincile străvechi.

PORUNCA IUBIRII

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Mai multe găsiti aici:

de Preot Sorin Croitoru 

De ce trăim urât în viață
Și în păcate ne complacem,
De parcă Tu nu ai cunoaște
Ce spunem, ce gândim, ce facem?..

De ce trăim în întuneric
De parcă n-ai fi Tu Lumina?
În viață-apoi când pierdem cârma,
Ne plângem, dar a cui e vina?..

Ca pe copii ne-ai învățat
Cum să trăim în armonie,
Căci fericirea cea din Ceruri
Ai vrea și pe pământ să fie..

De-aceea ne-ai lăsat Tu Lege,
Ca să ne-'nveți cum să trăim.
Și oare este grea porunca?
Atât ne ceri: să ne iubim!

De i-am vedea pe Sfinții Îngeri
Cum Îți slavoslovesc în cor
Iubindu-se unii pe alții,
Am vrea și noi iubirea lor!

De-am ști că unde e iubire,
Acolo-i Duhul Tău Cel Blând,
Am arde toată răutatea
Din fapte, vorbe și din gând!

Dar nu putem să înțelegem
Porunca Ta, de n-o-'mplinim:
Privind pe alții cum cinează,
Cum am putea sătui să fim?

De-aceea, Împărate-al Slavei,
De azi voi încerca mereu
Să îi iubesc și eu pe alții
Cum mă iubește Dumnezeu!
amin

Aducerea Moastelor Sf.Ierarh Ioan Gura de Aur

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

 ......27 ianuarie -

,,Ca un cer luminos al Bisericii, părinte Hrisostom, îndurând apusul preaaspru al surghiunului, din nou te arăţi astăzi făpturii, bucurându-te, ca un cer neapus. Înfloreşti, înţeleptule, împodobit cu stelele minunilor; porţi pe Hristos ca pe un Soare al dreptăţii, care luminează acum cu făclii întoarcerea ta. Pentru aceasta strigăm; preaînţeleptule Hrisostom preastrălucite, grai de lumină, roagă-te să se mântuiască şi să se lumineze sufletele noastre.”

          Iarăşi praznic strălucit şi pricinuitor de bucurie, iarăşi sărbătoare mult luminoasă a cuprins Biserica noastră, care pierde iarna mîhnirii şi gerul păcatului; iarăşi prăznuim pomenirea dascălului şi a părintelui celui cu gura de aur, a cărui vestire, ca şi a fericiţilor apostoli, a străbătut cu adevărat toate marginile lumii, şi a umplut toate cetăţile; ba chiar toate ţările s-au săturat de graiurile lui cele preastrălucite şi aurite. Iată a sosit privighetoarea cea mult glăsuitoare, prevestind taina cea mare a Învierii celei de obşte, ca pe dumnezeiasca primăvară; iar prin tăcerea lui de puţină vreme arată înnoirea cea nemărginită a vîrstei celei după Hristos şi a tinereţilor celor duhovniceşti.

A venit iarăşi gura de aur, care, după puţină tăcere, grăieşte acum cu adevărat cuvinte mai dulci decît fagurele de miere, mai scumpe decît pietrele cele nepreţuite şi cu adevărat mai trebuincioase decît aurul. Limba care grăia cîndva măririle darului, fiind lovită de duh ca de un arcuş, şi ca pana scriitorului ce scrie iscusit, şi pe Dumnezeu cel întrupat îl vesteşte nouă. Iată marele stîlp al Bisericii, turnul bunei credinţe, cel neclătinat, şi luminătorul cel ne-stins, care a fost prigonit mulţi ani pentru Hristos, şi ascuns pentru pizma vrăjmaşilor, acum s-a arătat, după 30 de ani şi a strălucit mai mult decît soarele cel simţit.

Acum iarăşi a venit după îndelungate şi amare izgoniri, sau mai bine să le zic dulci; căci pentru Hristos le-a pătimit. A venit iarăşi la turma sa, după strălucita moarte şi a intrat în cetate cu cinste şi cu dreptate, de la care cu nedreptate a fost izgonit mai înainte.

Cele 7 spuse ale lui Hristos de pe Cruce

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Din scri­so­rile misio­nare ale Sfân­tu­lui Nico­lae Veli­mi­ro­vici (1880–1956)

Scri­soa­rea a 28-a – Des­pre cele 7 spuse ale lui Hris­tos de pe Cruce

Aţi vrut să ştiţi înţe­le­sul celor şapte spuse pe care Dom­nul le-a ros­tit de pe cruce. Dar nu sunt limpezi?

Prima: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac ”. Prin aceste cuvinte, Dom­nul a ară­tat în pri­mul rând mila Sa faţă de uci­gaşi, a căror rău­tate nu L-a lăsat nici în chi­nu­rile de pe Cruce; iar în al doi­lea rând a pro­cla­mat de pe vâr­ful stân­cii Gol­go­tei un ade­văr dove­dit, dar nici­o­dată băgat la cap – şi anume: că făcă­to­rii de rele nu ştiu nici­o­dată ce fac. Omorându-l pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl pro­slă­vesc. Căl­când legea lui Dum­ne­zeu, ei nu văd pia­tra de moară ce se pogoară nevă­zut asu­pra lor ca să îi macine. Batjocorindu-L pe Dum­ne­zeu, ei nu văd cum îşi pres­chimbă pro­pria faţă în bot de ani­mal. îmbă­taţi de rău, ei nici­o­dată nu ştiu ce fac.

A doua: „Ade­vă­rat zic ţie: astăzi vei fi cu Mine în Rai ”. Această spusă a fost îndrep­tată către tâlha­rul care s-a pocăit pe Cruce. Foarte mân­gâi­e­tor cuvânt pen­tru păcă­toşii care se pocă­iesc fie şi în ultima clipă. Milos­ti­vi­rea lui Dum­ne­zeu e negrăit de mare. Dom­nul îşi săvârşeşte misiu­nea şi pe Cruce. Până la ultima suflare, El mân­tu­ieşte pe cei care arată fie şi cea mai mică voinţă de a se mântui.

A treia: „Femeie, iată fiul tău”. Aşa i-a zis Dom­nul sfin­tei Sale Maici, care stă­tea sub Cru­cea iubi­tu­lui ei Fiu răs­tig­nit. Iar apos­to­lu­lui Ioan i-a zis: „iată mama ta”. Cuvin­tele aces­tea arată grija de fiu, pe care ori­cine o dato­rează părinţi­lor. Iată, Cel ce a dat porunca: „să cin­steşti pe tatăl tău şi pe mama ta” împli­neşte El însuşi porunca Sa până în ultima clipă.

A patra: „Dum­ne­zeul Meu, Dum­ne­zeul Meu, de ce M-ai pără­sit?”. Cuvin­tele aces­tea arată pe câtă nepu­tinţă a firii ome­neşti, pe atâta clar­vi­ziune – fiindcă omul este cel care păti­meşte. Aici, însă, sub sufe­rinţa ome­nească se ascunde o taină. Iată, fie şi doar cuvin­tele aces­tea puteau zdrobi ere­zia ce avea să cutre­mure mai târ­ziu Bise­rica şi care învăţa greşit că Dum­ne­zei­rea a păti­mit pe Cruce. Însă Veş­ni­cul Fiu al lui Dum­ne­zeu S-a întru­pat ca om toc­mai pen­tru a putea ca om, cu tru­pul şi cu sufle­tul, în clipa rân­du­ită să păti­mească pen­tru om şi să moară pen­tru om; căci dacă în Hris­tos a păti­mit Dum­ne­zei­rea, înseamnă că Dum­ne­zei­rea a murit în El – iar acest lucru e de necon­ce­put. Adânciţi-vă cât mai mult în aceste mari şi înfri­coşă­toare cuvinte: „Dum­ne­zeul Meu, Dum­ne­zeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

A cin­cea: „Mi-e sete”. I se scur­sese sân­gele. De aici setea. Soa­rele care apu­nea îi bătea în faţă, şi una peste alta cu cele­lalte chi­nuri îl ardea cum­plit. Fireşte că Îi era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ţi-e sete de apă sau eşti, cumva, înse­tat de dra­goste? Eşti înse­tat ca om sau ca Dum­ne­zeu? Sau şi una şi alta? Iată, legio­na­rul roman Îţi dă bure­tele înmu­iat în oţet. O sin­gură pică­tură de milă pe care ai simţit-o de la oameni în trei cea­suri cât ai fost atâr­nat pe Cruce! Sol­da­tul roman micşo­rează păca­tul lui Pilat – păca­tul împă­ră­ţiei romane – faţă de Tine, fie şi cu oţet. De aceea, Tu vei strica împă­ră­ţia Romei, însă în locul ei vei zidi o împă­ră­ţie nouă.

A şasea: „Părinte, în mâi­nile Tale îmi dau duhul”. Fiul îşi dă duhul în mâi­nile Tată­lui Său. Ca să se ştie că de la Tatăl a venit, nu cu de la Sine putere, cum îl învi­nu­iau evreii. Cuvin­tele aces­tea au fost ros­tite, însă, şi ca să audă şi să pri­ceapă budi­ş­tii, pita­go­reii, ocul­ti­ş­tii şi toţi acei filo­sofi care băs­mu­iesc des­pre sălă­ş­lu­i­rea sufle­te­lor celor morţi în alţi oameni, sau în ani­male, sau în plante, sau în stele şi mine­rale. Lepă­daţi toate aceste fan­te­zii şi pri­viţi înco­tro se îndreaptă duhul Drep­tu­lui mort: „Părinte, în mâi­nile Tale îmi dau duhul”.

A şaptea: „Săvârşitu-s-a”. Aceasta nu înseamnă: „S-a săvârşit viaţa”. Nu; ci înseamnă: „S-a săvârşit misiu­nea răs­cum­pă­ră­rii şi mân­tu­i­rii nea­mu­lui ome­nesc”. Săvârşitu-s-a, şi s-a pece­tluit cu sânge şi moarte pe pământ, lucra­rea cea dum­ne­ze­iască a sin­gu­ru­lui Mesia ade­vă­rat al oame­ni­lor. Săvârşitu-s-a chi­nul, dar viaţa de-abia apare. Săvârşitu-s-a tra­ge­dia, însă nu drama. Urmează ulti­mul, măreţul act: biru­inţa asu­pra morţii, învi­e­rea, slava!

Sursa: http://www.ortodoxism.com/sfaturi-duhovnicesti/despre-cele-7-spuse-ale-lui-hristos-de-pe-cruce-sfantul-nicolae-velimirovici.html

(din Răs­pun­suri la între­bări ale lumii de astăzi, vol. I, Edi­tura Sophia, 2002)

PRECUM ZAHEU

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

de Preot Sorin Croitoru

N-am fost nicicând un ticălos
Precum era Zaheu, 
Dar m-a schimbat Iisus Hristos,
Cuvântul Dumnezeu.

Mi-a spus și mie într-o zi:
"Coboară-te din pom,
Că-'n inimă-ți voi poposi,
O, puiule de om"!

Și-am coborât cu bucurie
Din sicomorul meu,
Îndrăgostindu-mă de Domnul
Și eu, precum Zaheu.

Eram atât de fericit
Că Domnul m-a chemat..
Deși în patimi eu zăceam,
Nicicum nu m-a certat!

Și-atunci cu multă hotărâre
Am zis precum Zaheu:
"Ajută-mă ca să mă vindec,
Iisuse, Domnul meu,

Că vreau de-acum să merg frumos
Pe calea vieții eu,
Ca să mă placi, al meu Hristos,
Cum Ți-a plăcut Zaheu"!

Aceasta este viața mea,
Acum v-am spus-o eu..
Deci am dreptate când afirm
Că sunt precum Zaheu?..

Proorocul Moise

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

 Michelangelo Buonarroti (1475-1564) este considerat a fi drept cel mai mare si mai genial sculptor din lume. Una din cele mai celebre scupturi ale sale este statuia lui Moise. Numai ca dupa cum bine vedeti, Moise are coarne in cap. Coarne se pun doar la diavoli, iar in Biblie nu sunt pomenite "coarnele lui Moise". De ce l-a sculptat asa? Pentru ca termenul KEREN din limba ebraica se poate traduce cu RAZE sau COARNE. Si Michelangelo, in mod gresit a tradus, din greșeala: Coarne in loc de Raze (adica binecuvantarea lui Dumnezeu, raze de Lumina Sfanta).
                                             

PROOROCIREA Dumnezeu, fagaduinta catre Moise a facut, Ca o mare BINECUVANTARE, sa timita pe pamant, Un PROOROC sa li se nasca si in gura Lui va pune, Vorbele-i pecetluite, ce le va zidi in lume Legea Noua o va scrie, nu cu slova scrisa-n piatra, Ci cu litera cea vie, scrisa-n inima curata, Invoiala de iertare si uitare de pacate, Celor care Lui urmeaza, le da viata far' de moarte. Iata-n tine, Israele, se va naste Craiul Pacii, Si-n Lumina Lui vei merge, cum au spus-o toti proorocii, Catre tine se indreapta Soarele adevarat, Cel ce e Iisus Hristosul, Fiul Celui Prea Inalt. Imparat drept se va naste, dar sarac in tine intra, Si in fata Lui noroade si multime se perinda, Caci Prea Inaltul prin Fecioara, catre lume L-a chemat, Ca acei ce-s orbi sa vada si sa iasa din pacat. Pe acei ce zac in bezna, in Lumina sa-i ridice, Si durerea sa le-o poarte, lanturile sa le strice, Iar in loc ca sa il iubeasca, dusmanit va fi de ei, Rastignit si pus pe Crucea, faurita de iudei. Dar samanta ce-o arunca in pamantul plin de spini, Si calcata de multime si scuipata cu venin, Va rodi cu roada multa, foc din miezul ei sa curga, Seva Dragostei si Mila pe pamant sa se rasfranga. Preot Ioan.

Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Mântuiește-mă, Mântuitorul meu, după bunătatea Ta, și nu după faptele mele! Tu voiești a mă mântui, Tu știi în ce chip să mă mântuiești. Mântuiește-mă, dar, după cum voiești, după a Ta putere, după cum știi cu judecățile pe care numai Tu le cunoști, mântuiește-mă! Întru Tine, Dumnezeul meu, îmi pun nădejdea și voii Tale Sfinte mă încredințez - fă cu mine după cum voiești! De voiești să mă aduci întru lumină, fii binecuvântat! De voiești să mă ții întru întuneric, fii iarăși binecuvântat! De-mi vei deschide ușile milostivirii Tale, preabine va fi atunci și nespus de frumos. De vei închide înaintea mea ușile milostivirii Tale, binecuvântat vei fi Tu, Cel ce m-ai ferecat întru dreptate. De nu mă vei nimici pe mine dimpreună cu fărădelegile mele, slavă milostivirii Tale celei nemărginite! De mă vei prăpădi dimpreună cu fărădelegile mele, slavă judecății Tale celei drepte! Precum voiești, tocmește pentru mine lucrul!

Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                                 Capitolul 1

1.	Pavel, apostol al lui Iisus Hristos, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a lui Iisus Hristos, nădejdea noastră,
2.	Lui Timotei, adevărat fiu în credinţă: Har, milă, pace, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru.
3.	Când am plecat în Macedonia, te-am îndemnat să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe o altă învăţătură,
4.	Nici să ia aminte la basme şi la nesfârşite înşirări de neamuri, care aduc mai degrabă certuri, decât lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, cea întru credinţă;
5.	Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică,
6.	De la care unii rătăcind s-au întors spre deşartă vorbire,
7.	Voind să fie învăţători ai Legii, dar neînţelegând nici cele ce spun, nici cele pentru care dau adeverire.
8.	Noi ştim că legea este bună, dacă se foloseşte cineva de ea potrivit legii;
9.	Ştiind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege şi răzvrătiţi, pentru necredincioşi şi păcătoşi, pentru necuvioşi şi spurcaţi, pentru ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă, pentru omorâtorii de oameni,
10.	Pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi pentru tot ce stă împotriva sănătoase,
11.	După Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, cea încredinţată mie.
12.	Mulţumesc Celui ce m-a întărit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, că m-a socotit credincios şi m-a pus să-I slujesc,
13.	Pe mine, care mai înainte huleam, prigoneam şi batjocoream. Totuşi am fost miluit, căci în necredinţa mea, am lucrat din neştiinţă.
14.	Şi a prisosit foarte harul Domnului nostru, împreună cu credinţa şi cu dragostea cea întru Hristos Iisus.
15.	Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.
16.	Şi tocmai pentru aceea am fost miluit, ca Iisus Hristos să arate mai întâi în mine toată îndelunga Sa răbdare, ca pildă celor ce vor crede în El, spre viaţa veşnică.
17.	Iar Împăratul veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin!
18.	Această poruncă îţi încredinţez, fiule Timotei, ca potrivit proorociilor făcute mai înainte asupra ta, să te lupţi lupta cea bună, după cuvântul lor,
19.	Având credinţă şi cuget bun, pe care unii, lepădându-le, au căzut din credinţă;
20.	Dintre aceştia sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat satanei, ca să se înveţe să nu hulească.

Sfântul Apostol Timotei

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

 

Sfântul apostol Timotei era din cetatea Listra. Tatăl său a fost elin şi maică-sa evreică, numita Eunice. Timotei s-a făcut ucenic al apostolului Pavel şi scriitor şi propovăduitor al dumnezeieştii Evanghelii. Mai în urmă, apostolul Pavel l-a pus episcop în Efes, după ce sfântul Ioan Evanghelistul, episcopul cel dintâi al Efesului, fusese izgonit de împăratul Domiţian în insula Patmos. Timotei a avut dascăl nu numai pe Pavel ci şi pe Evanghelistul Ioan de care se alipise. Sfântul Irineu, episcopul Lugdunului, povesteşte că apostolul Ioan, fiind aruncat de valurile mării, a ajuns la Efes şi mai apoi a fost iarăşi izgonit în Patmos. Pe când fericitul Timotei cârmuia cu credinţă Episcopia Efesenilor, închinătorii la idoli, ţinând odată o sărbătoare a lor numită catagoghion, în Efes, au ieşit pe străzi cu idolii în braţe şi cu măciuci în mâini, cântând cântece, purtând măşti, gonind ca nişte tâlhari pe bărbaţi şi pe femei, şi omorând chiar pe mulţi oameni din popor. Pentru aceasta, episcopul Timotei i-a dojenit şi i-a îndemnat să se ferească de astfel de fapte urâte. Însă ei năvălind asupra lui cu măciuci l-au omorât. Sfintele lui moaşte au fost aduse în Constantinopol de sfântul Artemie Duxul, din porunca marelui împărat Constantin, şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli, unde i se face şi pomenirea.


Car al lui Dumnezeu te-ai arătat, Sfinte Timotei, purtând Dumnezeiescul Lui Nume, înaintea tiranilor celor fără de Dumnezeu, neînspăimântându-te de sălbăticia lor, insuflate de Dumnezeu; că tu ai fost îmbrăcat cu Puterea cea nebiruită a Mântuitorului.
Cunună bine înfrumuseţată ai primit, Sfinte Timotei, Preafericite Apostole, cugetătorule de Dumnezeu; şi după vrednicie porţi diadema Împărăţiei şi stai înaintea Scaunului Stăpânului tău, bucurându-te împreună cu Apostolul Pavel, în Locaşurile Cereşti, preafericite.
Preacinstite Timotei, simţind mireasma duhovnicescului mir al lui Hristos, Care pentru noi S-a deşertat în Trup, te-ai făcut părtaş al bunei miresme a Lui; şi ai împărtăşit pe cei ce vin la tine cu credinţă, cunoscătorule al Tainelor, sfinte, din dăruirea Lui cea înţelegătoare.
Pe Dumnezeiescul ucenic şi împreună călător cu Apostolul Pavel, pe Sfântul Timotei, toţi credincioşii să-l laude cu cântări; împreună cu dânsul cinstind şi pe Înţeleptul Anastasie, ce a strălucit din Persia ca o stea, care alungă patimile noastre cele sufleteşti şi bolile trupului.
AMIN!

Sfânta Muceniţă Agnia

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sfânta Muceniţă Agnia a fost o fecioară din Roma, de o frumuseţe desăvârşită, provenind dintr-o familie înstărită. Numele de Agnia este forma feminină a substantivului “agnus” care înseamnă “miel” în latină, iar în greacă, “agni” înseamnă “curat, fără pată”. La vârsta de numai treisprezece ani, Sfânta Muceniţă Agnia a dorit din tot sufletul să-şi închine viaţa Domnului Iisus Hristos şi a refuzat să se mărite, pentru a-şi păstra fecioria. Tinerii nobili romani, jigniţi de refuzul ei, au denunţat-o pentru credinţa sa creştină. Chinurile şi ruşinea la care au supus-o pe tânăra copilă, au fost fără margini, însă ea nu a cedat, în trupul fragil şi tânăr, ascunzându-se un suflet puternic şi hotărât. Unul dintre tineri, privind-o pe fecioară cu patimă şi răutate, a orbit dintr-o dată. Dar Sfânta Agnia, aşezându-se în genunchi, s-a rugat Domnului cu atâta ardoare să-i redea tânărului vederea, încât acesta s-a vindecat imediat. Nici această minune nu i-a înduioşat pe cruzii călăi care, în cele din urmă, văzând că nu o pot face pe sfânta să cadă în păcat, au aruncat-o în foc după care i-au tăiat capul cu sabia. Sfânta Agnia a murit muceniţă a lui Hristos la vârsta de treisprezece ani, la anul 305, în timpul împărăţiei lui Diocleţian. Ea a fost făcătoare de minuni şi în timpul vieţii, şi după moarte. Sfânta Agnia este un exemplu de dăruire, inocenţă şi dragoste fierbinte pentru Hristos, iar sacrificiul ei este un îndemn pentru noi toţi, de a trăi fără păcate, având grijă în egală măsură, şi de sufletul şi de trupul nostru. Sfânta Muceniţă Agnia este pomenită în calendarul Bisericii Ortodoxe pe data de 21 ianuarie. Ea este ocrotitoarea tinerelor fete, ajutătoarea celor care vor să-şi păstreze fecioria şi curăţia pentru Hristos, apărătoare împotriva violurilor, vindecătoare de multe boli care par fără vindecare şi dătătoare de blândeţe şi nevinovăţie, ca acelea ale mielului.

Cuvinte despre sfintele nevointe

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



                                                   Lasa-te nedreptatit si nu nedreptati.
                                                   Lasa-te barfit si nu barfi.
                                                   Fii bland si nu zelos si rau.

Veseleste-te cu cei ce se veselesc si plangi cu cei ce plang. Caci acesta este semnul curatei.

Fii bolnav cu cei bolnavi.

Plangi cu cei pacatosi.

Bucura-te cu cei ce se pocaiesc.

Fii prieten cu toti oamenii, dar si singur in cugetul tau.

Fii partas la patimirea tuturor, dar cu trupul tau fii departe de toate.

Nu mustra pe cineva si nu osandi nici chiar pe cei foarte rai in vietuirea lor.

Intinde haina ta peste cel ce a gresit si acopera-l. Si daca nu poti lua asupra ta greselile lui si nu poti primi certarea si rusinea in locul lui, rabda-l macar si nu-l rusina…

De nu te linistesti cu inima, linisteste-te macar cu limba.
Si daca tu poti pune randuiala in ganduri, pune randuiala macar cu trupul tau.

Si de nu poti lucra cu trupul tau, intristeaza-te macar in cugetul tau.
Si de nu poti sta la priveghere, privegheaza macar sezand pe patul tau sau chiar intins pe el. Si de nu poti posti doua zile, posteste macar pana seara. Si de nu poti pana seara, pazeste-te macar sa nu te saturi.

De nu esti curat in inima ta, fii curat macar in trupul tau.
De nu plangi in inima ta, imbraca-ti cu jale macar fata ta.
De nu poti milui, vorbeste macar ca un pacatos.
De nu esti facator de pace, fii macar neiubitor de tulburare.
De nu te poti stradui, fa-te macar in cuget netrandav.
De nu esti biruitor (asupra pacatelor), macar sa nu te mandresti fata de cei vinovati.
De nu izbutesti sa inchizi gura celui ce barfeste pe sotul tau, pazeste-te macar sa nu te faci partas in aceasta cu el.
De iubesti blandetea, ramai in pace.

 Si de te vei invrednici de pace, te vei bucura in toata vremea.

Cauta intelepciunea si nu aurul.
Imbraca-te in smerenie si nu in matase..
Cauta sa dobandesti pacea si nu imparatia…

Iata, frate, indemnul meu: mila sa-ti sporeasca in suflet pana cand vei simti in inima ta aceeasi mila pe care Dumnezeu o are fata de tine.

Sfantul Isaac Sirul – Cuvinte despre sfintele nevointe

Arhimandrit Teofil Paraian

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să mergem la biserică”. Şi atunci am zis: „Doamne, înmulţeşte bătrânii!”.
Eu nu stau de vorbă la spovedit cu cineva care nu merge la biserică. Nu am ce vorbi. Ce să-i spun? Sunt unii care spun că nu au mai fost la biserică de ani de zile, sau că au fost anul trecut la Paşti. Celor care spun că au fost la Paşti le zic: „Ştii de ce e aşa multă lume la Paşti la biserică? Că sunt şi din cei ca tine, care merg numai odată pe an la slujbă”. După aceea sunt unii care zic – când îl întreb dacă merge la biserică – „Da”.
Şi m-am prins că unii nu merg la biserică la slujbă, ci intră în biserică şi aprind o lumânare. Şi acum îi întreb: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?” Şi zice: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”. Şi zic eu: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”.
Acelora care nu merg la biserică eu de fapt le spun ce înseamnă să nu mergi la biserică şi ce înseamnă să mergi la biserică. Şi anume, ce înseamnă să mergi la biserică? Înseamnă să mergi în cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuieşti pe Heruvimi, să aduci întreit sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânţi împreună cu îngerii „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinsteşti pe Maica Domnului, să cinsteşti pe sfinţi, înseamnă să asculţi cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veşnic decât cerul şi pământul, înseamnă să primeşti binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoţească de la Însuşi Domnul Hristos. Şi la urmă zic: uite, toate acestea tu nu le primeşti, tu nu le ai, pentru că nu mergi la biserică, toate acestea le ocoleşti. Omul nu are conştiinţa că de fapt toate lucrurile acestea se întâmplă, ci zice că nu s-a dus la biserică şi atâta tot.
Nu se mai gândeşte ce înseamnă să te duci şi ce înseamnă să nu te duci la biserică. Şi eu le spun: două ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede în Dumnezeu, nu e prea mult. Două ore pentru Dumnezeu, într-o săptămână, să stai înaintea lui Dumnezeu, să ai conştiinţa că acum eşti în faţa lui Dumnezeu.
Eu am un program de angajare în viaţa religioasă şi programul începe cu frecvenţa la biserică. Adică să te duci la biserică în duminici şi sărbători, sau cel puţin în duminici, la Sfânta Liturghie. Fără aceasta nici nu poţi să consideri că cineva are o viaţă religioasă autentică. Unii zic: „Părinte, e drept că nu mă duc la biserică, dar să ştiţi că eu totdeauna ascult la radio sau privesc la televizor slujba”. Şi cum o asculţi, trântit pe pat, pe fotoliu? „Stau în genunchi şi în picioare, părinte”. Nu te uiţi la slujbă ca şi când te-ai uita la meci, poate la meci te uiţi cu mai mult interes. Aşa că oamenii aceştia sunt superficiali.
Mi-a spus unul când am întrebat: „Ce faci tu când ar trebui să mergi la biserică şi nu mergi la biserică? Ce faci acasă?”. Şi a răspuns: „Mă uit la televizor”. Eu nu-s împotriva televizorului, dar sunt împotriva acelora care nu-şi împlinesc datoriile şi-şi fac vreme totuşi să se uite la televizor. Şi atunci am zis către el: „Ştii ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Îl ai pe Dumnezeu în spate şi televizorul în faţă. Du-te de acuma încolo şi schimbă-le. Pune pe Dumnezeu în faţă şi televizorul în spate”.
Să ştiţi că eu pe aceia care nu merg la biserică nici nu-i socotesc oameni credincioşi. La păgâni îi număr! Cum poţi să zici că eşti om credincios dacă nu mergi la biserică, unde-i cerul cel de pe pământ? Că biserica-i cerul cel de pe pământ. Cum să zici că eşti om credincios dacă nu te duci în „Împărăţia lui Dumnezeu”? Pentru că Sfânta Liturghie este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Cum poţi să zici că eşti credincios dacă nu-i închipui pe Heruvimi cântând întreit sfântă cântare în biserică? Cum poţi să zici că eşti credincios dacă nu zici împreună cu îngerii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot?
Extras din “Veniţi de luaţi bucurie” – Părintele Teofil Părăian

VIAŢA SFÂNTULUI MUCENIC IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA,

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

De la inceputul veacului al XV-lea, stravechea cetate voievodala Suceava adaposteste moastele unuia din cei mai cunoscuti sfinti cinstiti de credinciosi din Moldova si anume Sfantul Ioan, supranumit “cel Nou”. din putinele stiri ramase in legatura cu patimirea sa, se pot desprinde si cateva date biografice. Era originar din orasul Trapezunt (sau Trebizonda azi Trabzon in Turcia), oras situat pe tarmul sud-estic al Marii Negre. Din 1204 pana in 1261 a fost capitala unui mic “imperiu”, desprins din cel bizantin. De vreme ce a patimit in jurul anului 1330, presupunem ca s-a nascut spre sfirsitul veacului al XIII-lea. Statornicia sa in dreapta credinta, care a mers pana la sacrificiul vietii, ne face sa credem ca a primit o frumoasa educatie religioasa atat in familie cat si de la unii din preotii numeroaselor biserici din Trapezuntul natal si chiar de la dascalii care l-au invatat carte. La vremea patimirii sale se ocupa cu negustoria, ca multi alti locuitori ai orasului. Asa se face ca de multe ori calatorea in diferite orase pe tarmul Marii Negre cu treburi negustoresti. Cu prilejul acestor calatorii, se intarea, insa, si in dreapta credinta, caci cunostea biserici si manastiri, preoti si calugari cu viata imbunatatita.Prin anul 1330 sau 1332, s-a indreptat din Trapezunt spre Cetatea Alba pe corabia unui oarecare Reiz, catolic din Venetia sau Genova. Pe drum a avut cu el discutii privitoare la credinta, sustinand cu darzenie adevarurile Ortodoxiei. Ajungand in Cetatea Alba, Reiz si-a pus in gand sa se razbune pe cucernicul Ioan, care-l infruntase in discutiile purtate pe corabie. Pe atunci, Cetatea Alba si tinutul inconjurator erau stapanite de tatarii nogai. Drept aceea, Reiz s-a prezentat la conducatorul cetatii (numit si ighemon sau eparh), spunand ca Ioan doreste sa treaca la religia tatarilor. Desigur, dregatorul s-a bucurat de aceasta veste, poruncind ostasilor sa aduca in fata lui pe negustorul din Trapezunt. Fiind adus inaintea sa, dregatorul i-a grait: “Am auzit ca ai dori sa imbratisezi stravechea noastra credinta. Deci, alesule prieten, lepadandu-te de credinta cea in Hristos, in fata acestei adunari adauga-te celor care se bucura de dragostea si de obladuirea mea”. Ioan a inteles de indata uneltirile lui Reiz, drept care a raspuns cu indrazneala eparhului: “Sa nu-mi fie mie a ma lepada de Hristos, caci ce-ar putea desparti inima mea de “Soarele dreptatii” si de “Rasaritul cel de sus” si a ma intoarce in intunericul necunostintei de Dumnezeu? Preaputernice eparhe, vorbele care ti s-au spus despre mine sunt mincinoase, sunt iscodiri rautacioase. Eu nu voiesc sa dispretuiesc bunatatea care mi-ai aratat-o, dar nu pot sa ma lepad de Hristos – lumina lumii”.Cuvintele alesului crestin au indarjit pe dregatorul cetatii, considerandu-le ca dispretuitoare fata de credinta tatarilor. Drept aceea, a poruncit ca binecredinciosul Ioan sa fie intins pe pamant si batut cu toiege, socotind ca in felul acesta il va sili sa treaca la religia lui. Spre surprinderea chinuitorilor sai, Ioan marturisea cu si mai mult curaj credita cea adevarata zicand: “Binecuvantat esti Dumnezeule si preamarit esti Lumina in trei straluciri: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Sa nu-mi fie mie niciodata a ma inchina soarelui si focului, ci Parintelui luminilor si slavei celei neinserate. Multumescu-ti Tie Hristoase, ca m-ai invrednicit a-mi spala pacatele cu sangele meu si a ma sfinti cu puterea Sfantului Duh spre dobandirea vietii celei vesnice. Aceasta este ziua in care bucuria mea este deplina, pe care nimeni n-o va lua de la mine. Da-mi mie, Dumnezeule, sa ma impartasesc mai cu adevarat din slava zilei celei prealuminoase a Imparatiei Tale”. Dupa ce a fost indelung chinuit, a fost legat in lanturi si aruncat in inchisoare.Plin de rani, a doua zi dimineata, a fost dus iarasi in fata ighemonului, care a incercat din nou sa-l convinga sa treaca la credinta lui. Si de data aceasta, preavrednicul marturisitor al lui Hristos s-a impotrivit zicand: “Numai cel ce rabda pana la sfarsit se va mantui, iar mie sa nu-mi fie a ma sfinti si a ma incununa decat prin rabdarea chinurilor pentru marturisirea lui Hristos, care a spus ca “in lume necazuri veti avea, dar indrazniti; Eu am biruit lumea”. Aceste cuvinte l-au maniat si mai mult pe dregatorul pagan, care a poruncit ca Ioan sa fie supus la chinuri si mai infricosate. A fost din nou intins la pamant si batut, apoi legat de coada unui cal si tarat pe drumurile cetatii, trupul fiindu-i astfel sfasiat de pietre.Unul din chinuitori, vazand taria in credinta, cuprins de ura si de manie impotriva marturisitorului lui Hristos, a scos sabia si i-a taiat capul. Dupa unele stiri, cel care l-a ucis ar fi un evreu. In felul acesta, noul mucenic al lui Hristos s-a invrednicit sa se faca partas tuturor darurilor dumnezeiesti si a dobandit “Cununa vietii vesnice”.Ighemonul si ceilalti dregatori tatari din cetate n-au dat voie crestinilor sa ia cinstitul trup de pe drum si sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Dar Dumnezeu, in dragostea sa nemarginita fata de alesii sai, a trimis trei ingeri din cer care i-au tamaiat trupul. Un necredincios din cetate, vazand aceasta aratare a ingerilor in vesminte stralucitoare, a crezut ca sunt preoti crestini, care, nesocotind porunca ighemonului, au venit sa faca slujba prohodirii lui Ioan. A scos arcul si sageata ca sa traga asupra lor, dar atunci s-a petrecut a doua minune, mainile i-au ramas lipite de arc si de sageata; a fost izbavit de pedeapsa cereasca numai dupa ce a marturisit ce urmarea sa faca. Aceste minuni l-au infricosat pe conducatorul cetatii, care a ingaduit crestinilor sa ridice trupul lui Ioan si sa-l inmormanteze dupa randuiala crestina. A fost ingropat in cimitirul din Cetatea Alba.Nevrednicul Reiz, fara sa aiba mustrari de constiinta pentru ucidera lui Ioan, si-a pus in gand sa mai savarseasca o nelegiuire. Vazand el insusi ce minuni s-au petrecut cu trupul lui Ioan, s-a gandit sa-l dezgroape in ascuns si sa-l duca in tara sa, pentru ca de asemenea revarsari de daruri minunate care aveau loc in jurul trupului sau sa se bucure concetatenii sai. Dar si de data aceasta s-a intamplat o minune. Pe cand incerca sa-l dezgroape, noul mucenic i s-a aratat in vis preotului care slujea la biserica cimitirului, descoperindu-i gandul lui Reiz. Intr-adevar, mergand la cimitir, l-a surprins pe acesta cu oamenii, incercand sa ia trupul lui Ioan. Drept aceea, preotul a instiintat obstea credinciosilor din Cetatea Alba care au ridicat trupul neputrezit al noului marturisitor al lui Hristos si l-au dus in altarul unei biserici din oras. Ramasitele sale pamantesti, neputrezite si raspandind buna mireasma, puteau fi considerate acum ca sfinte moaste. Ele au ramas in aceasta biserica mai bine de 80 ani, revarsand multe daruri asupra crestinilor care veneau si ingenunchiau in fata lor, cerand mijlocirile sale in fata Parintelui ceresc.In legatura cu orasul in care a patimit Sfantul Ioan – numit acum “cel Nou”, spre a se deosebi de Sfantul Ioan Botezatorul sau de alti sfinti cu acest nume -, s-a crezut mult timp ca este vorba de Cetatea Alba de la gurile Nistrului, oras care a apartinut secole in sir Moldovei, apoi Romaniei intregite. Mai nou unii invatati considera ca este vorba de o localitate cu acelasi nume langa stramtoarea Kerci, din Crimeea.Vestea despre cinstitele sale moaste, si mai ales despre minunile care se savarseau in jurul lor, a ajuns curand si in Tara Moldovei, intemeiata pe la mijlocul veacului al XIV-lea si consolidata apoi in cursul domniei indelungate si pasnice a lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Acest evlavios domnitor – la staruintele caruia a fost recunoscuta oficial Mitropolia Moldovei de catre Patriarhia ecumenica din Constantinopol – in dorinta de a ridica prestigiul noii Mitropolii, dar si pentru ca tara lui sa aibe un sfant ocrotitor, a socotit ca e bine sa aduca moastele Sfantului Ioan cel Nou din Cetatea Alba la Suceava, capitala sa si resedinta Mitropoliei. Astfel, in anul 1415 “au fost aduse cu multa cheltuiala moastele Sfantului mucenic Ioan Novai de la Cetatea Alba de la pagani si le-au asezat in targu in Suceava, la Mitropolie, cu mare cinste si cu litie, pentru paza si ferinta (ocrotirea n.n.) scaunului domniei sale, carile sa praznuieste miercuri si joi in saptamana Rusaliilor”. Asa scria Axinte Uricariul in inregistrarile (sau interpolarile) pe care le-a facut la Cronica sau Letopisetul lui Grigore Ureche.Alaiul cu moastele Sfantului Ioan au fost intampinate la locul numit “Poiana Vladicai”, in apropiere de Iasi, de catre domnitorul si sotia sa, de mitropolitul Iosif, de marii dregatori, egumeni, calugari, preoti si credinciosi, care l-au insotit pana la Suceava. Acolo au fost asezate in biserica Mirauti, care cu multe refaceri de mai tarziu, dainuieste pana azi.Cu prilejul aducerii moastelor sale la Suceava – sau poate cativa ani mai tarziu -, s-a alcatuit o scurta lucrare istorico-arghiografica intitulata: Mucenicia sfantului si slavitului mucenic Ioan cel Nou care a fost chinuit la Cetatea Alba. Mai mult timp s-a crezut ca autorul acestei lucrari ar fi un invatat din sudul Dunarii, Grigorie Tamblac, care a ajuns apoi mitropolit al Kievului. In anii din urma, s-a dovedit ca este vorba de un localnic, cu numele Grigorie, care se intitula “monahul si presbiterul marii Biserici a Moldovei”. In aceasta prima lucrare originala scrisa in Moldova – in slavoneste – sunt prezentate cateva date despre patimirea Sfantului Ioan, dar este descrisa si aducerea cinstitelor sale moaste la Suceava.In felul acesta, Sfantul Ioan cel Nou a devenit “aparatorul si ocrotitorul” intregii tari a Moldovei. In curgerea veacurilor, binecredinciosii romani de pretutindeni – dar mai ales cei din nordul Moldovei, din partile de rasarit ale Transilvaniei si din Maramures – au cinstit dupa cuviinta pe acest ales mucenic al lui Hristos. Mitropolitul Varlaam, in cunoscuta sa Cazanie, tiparita la Iasi in 1643, scria ca era praznuit in fiecare an, joia dupa Rusalii. Axinte Uricariul, in intregirile sale la Letopisetul lui Grigore Ureche scria ca i se face pomenirea “miercuri si joi in saptamana Rusaliilor”. Se pare ca inca din secolul al XVI-lea era praznuit la 24 iunie, ziua Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul (Sanzienele), asa cum se face pana astazi.Cinstitele sale moaste au ramas in biserica Mirauti pana in anul 1589, cand au fost mutate in noua catedrala mitropolitana din Suceava – cu hramul Sfantului Gheorghe – ctitorita in prima jumatate a secolului al XVI-lea de domnitorii Bogdan III si fiul sau Stefanita.Se cunosc multe minuni savarsite prin puterea rugaciunilor Sfantului Ioan. Cateva din ele sunt amintite de mitropolitul Petru Movila al Kievului. De pilda, scria ca la 2 iunie 1622 Suceava era amenintata sa fie cotropita de tatari. Locuitorii se refugiau in toate partile. Preotii slujitori la biserica in care erau adapostite moastele au voit sa ia racla sa o duca in cetatea Suceava, dar n-au putut sa o ridice. Au inteles ca Sfantul nu voia sa fie dus in alta parte si ca-i va ocroti, incat au continuat sa se roage ca orasul sa nu cada in mana cotropitorilor. Intr-adevar, o ploaie torentiala a impiedicat pe tatari sa mai asedieze orasul.Moastele au ramas in Suceava pana in anul 1686, cand a intrat cu oaste in Moldova regele Jan Sobieski al Poloniei. La retragere, a luat cu sine in Polonia si pe mitropolitul carturar Dosoftei. De teama unor jafuri, mitropolitul a luat cu el, din Suceava, moastele Sfantului Ioan cel Nou, odoarele si documentele Mitropoliei. Au fost duse si asezate la Jolkiew, unde a vietuit si mitropolitul Dosoftei pana la moarte (1693). Cinstitele moaste au ramas in pamant strain pana in 1783, cand episcopul Dosoftei Herescu de la Radauti a reusit sa le readuca acasa, fiind reasezate tot in fosta catedrala mitropolitana cu hramul Sfantului Gheorghe. Aducerea lor a fost posibila pentru ca la acea data atat partea de nord a Moldovei (Bucovina), cu orasul Suceava, cat si o parte din Polonia (cu orasul Jolkiew) erau incorporate in imperiul austriac (sau habsburgic). O noua stramutare a lor a avut loc in cursul primului razboi mondial, cand, spre a fi ocrotite, au fost duse la Viena si adapostite in capela ortodoxa romana din acelasi oras. Revenirea Bucovinei si a Basarabiei la tara-mama, in 1918, a facut ca Sfantul Ioan sa devina iarasi ceea ce a fost veacuri de-a randul, adica “ocrotitorul a toata tara Moldovei”.Patimile Sfantului Ioan cel Nou au fost infatisate in pictura multor biserici din Moldova. Chipul sau apare pentru prima oara in pronaosul bisericii de la Dobrovat, de langa Iasi, in 1529. Cativa ani mai tarziu, in 1546, a fost zugravita viata si patimirea sa in 12 scene, pe peretele de sud al bisericii manastirii Voronet, ctitorie a lui Stefan cel Mare. Scene asemanatoare apar si in pictura catedralei episcopale din Roman. in pridvorul inchis al bisericii manastirii Sucevita, ctitoria Movilestilor, apar 14 scene din viata si patimirea sa.Cu viata si patimirea lui s-au ocupat mai multi carturari romani. Acatistul sau a fost tiparit in mai multe randuri. Chipul sau apare in icoane, care impodobesc casele credinciosilor sau este pictat in biserici, din toate zonele tarii.Fiind cinstit atat de mult de credinciosii romani de pretutindeni, sa ne rugam si noi acestui sfant ocrotitor al Moldovei zicand: “Prealaudate Ioane, pe tine nici salbaticia tiranului, nici amagirea cuvintelor, nici groaza chinurilor, nici bataliile cele cumplite nu te-au despartit de Hristos, pe care din pruncie L-ai iubit; Caruia te si roaga sa ne daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila”. (Podobia la laude, din Utrenia zilei de 2 iunie).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu,"Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 175-180.