Cele 7 spuse ale lui Hristos de pe Cruce

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Din scri­so­rile misio­nare ale Sfân­tu­lui Nico­lae Veli­mi­ro­vici (1880–1956)

Scri­soa­rea a 28-a – Des­pre cele 7 spuse ale lui Hris­tos de pe Cruce

Aţi vrut să ştiţi înţe­le­sul celor şapte spuse pe care Dom­nul le-a ros­tit de pe cruce. Dar nu sunt limpezi?

Prima: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac ”. Prin aceste cuvinte, Dom­nul a ară­tat în pri­mul rând mila Sa faţă de uci­gaşi, a căror rău­tate nu L-a lăsat nici în chi­nu­rile de pe Cruce; iar în al doi­lea rând a pro­cla­mat de pe vâr­ful stân­cii Gol­go­tei un ade­văr dove­dit, dar nici­o­dată băgat la cap – şi anume: că făcă­to­rii de rele nu ştiu nici­o­dată ce fac. Omorându-l pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl pro­slă­vesc. Căl­când legea lui Dum­ne­zeu, ei nu văd pia­tra de moară ce se pogoară nevă­zut asu­pra lor ca să îi macine. Batjocorindu-L pe Dum­ne­zeu, ei nu văd cum îşi pres­chimbă pro­pria faţă în bot de ani­mal. îmbă­taţi de rău, ei nici­o­dată nu ştiu ce fac.

A doua: „Ade­vă­rat zic ţie: astăzi vei fi cu Mine în Rai ”. Această spusă a fost îndrep­tată către tâlha­rul care s-a pocăit pe Cruce. Foarte mân­gâi­e­tor cuvânt pen­tru păcă­toşii care se pocă­iesc fie şi în ultima clipă. Milos­ti­vi­rea lui Dum­ne­zeu e negrăit de mare. Dom­nul îşi săvârşeşte misiu­nea şi pe Cruce. Până la ultima suflare, El mân­tu­ieşte pe cei care arată fie şi cea mai mică voinţă de a se mântui.

A treia: „Femeie, iată fiul tău”. Aşa i-a zis Dom­nul sfin­tei Sale Maici, care stă­tea sub Cru­cea iubi­tu­lui ei Fiu răs­tig­nit. Iar apos­to­lu­lui Ioan i-a zis: „iată mama ta”. Cuvin­tele aces­tea arată grija de fiu, pe care ori­cine o dato­rează părinţi­lor. Iată, Cel ce a dat porunca: „să cin­steşti pe tatăl tău şi pe mama ta” împli­neşte El însuşi porunca Sa până în ultima clipă.

A patra: „Dum­ne­zeul Meu, Dum­ne­zeul Meu, de ce M-ai pără­sit?”. Cuvin­tele aces­tea arată pe câtă nepu­tinţă a firii ome­neşti, pe atâta clar­vi­ziune – fiindcă omul este cel care păti­meşte. Aici, însă, sub sufe­rinţa ome­nească se ascunde o taină. Iată, fie şi doar cuvin­tele aces­tea puteau zdrobi ere­zia ce avea să cutre­mure mai târ­ziu Bise­rica şi care învăţa greşit că Dum­ne­zei­rea a păti­mit pe Cruce. Însă Veş­ni­cul Fiu al lui Dum­ne­zeu S-a întru­pat ca om toc­mai pen­tru a putea ca om, cu tru­pul şi cu sufle­tul, în clipa rân­du­ită să păti­mească pen­tru om şi să moară pen­tru om; căci dacă în Hris­tos a păti­mit Dum­ne­zei­rea, înseamnă că Dum­ne­zei­rea a murit în El – iar acest lucru e de necon­ce­put. Adânciţi-vă cât mai mult în aceste mari şi înfri­coşă­toare cuvinte: „Dum­ne­zeul Meu, Dum­ne­zeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

A cin­cea: „Mi-e sete”. I se scur­sese sân­gele. De aici setea. Soa­rele care apu­nea îi bătea în faţă, şi una peste alta cu cele­lalte chi­nuri îl ardea cum­plit. Fireşte că Îi era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ţi-e sete de apă sau eşti, cumva, înse­tat de dra­goste? Eşti înse­tat ca om sau ca Dum­ne­zeu? Sau şi una şi alta? Iată, legio­na­rul roman Îţi dă bure­tele înmu­iat în oţet. O sin­gură pică­tură de milă pe care ai simţit-o de la oameni în trei cea­suri cât ai fost atâr­nat pe Cruce! Sol­da­tul roman micşo­rează păca­tul lui Pilat – păca­tul împă­ră­ţiei romane – faţă de Tine, fie şi cu oţet. De aceea, Tu vei strica împă­ră­ţia Romei, însă în locul ei vei zidi o împă­ră­ţie nouă.

A şasea: „Părinte, în mâi­nile Tale îmi dau duhul”. Fiul îşi dă duhul în mâi­nile Tată­lui Său. Ca să se ştie că de la Tatăl a venit, nu cu de la Sine putere, cum îl învi­nu­iau evreii. Cuvin­tele aces­tea au fost ros­tite, însă, şi ca să audă şi să pri­ceapă budi­ş­tii, pita­go­reii, ocul­ti­ş­tii şi toţi acei filo­sofi care băs­mu­iesc des­pre sălă­ş­lu­i­rea sufle­te­lor celor morţi în alţi oameni, sau în ani­male, sau în plante, sau în stele şi mine­rale. Lepă­daţi toate aceste fan­te­zii şi pri­viţi înco­tro se îndreaptă duhul Drep­tu­lui mort: „Părinte, în mâi­nile Tale îmi dau duhul”.

A şaptea: „Săvârşitu-s-a”. Aceasta nu înseamnă: „S-a săvârşit viaţa”. Nu; ci înseamnă: „S-a săvârşit misiu­nea răs­cum­pă­ră­rii şi mân­tu­i­rii nea­mu­lui ome­nesc”. Săvârşitu-s-a, şi s-a pece­tluit cu sânge şi moarte pe pământ, lucra­rea cea dum­ne­ze­iască a sin­gu­ru­lui Mesia ade­vă­rat al oame­ni­lor. Săvârşitu-s-a chi­nul, dar viaţa de-abia apare. Săvârşitu-s-a tra­ge­dia, însă nu drama. Urmează ulti­mul, măreţul act: biru­inţa asu­pra morţii, învi­e­rea, slava!

Sursa: http://www.ortodoxism.com/sfaturi-duhovnicesti/despre-cele-7-spuse-ale-lui-hristos-de-pe-cruce-sfantul-nicolae-velimirovici.html

(din Răs­pun­suri la între­bări ale lumii de astăzi, vol. I, Edi­tura Sophia, 2002)