"Dragii mei, rugăciunea inimii este obligatorie, dar trebuie privită din anumite aspecte. Mai întâi trebuie să o zici, lăsând la o parte tehnica şi celelalte, ci doar să o zici. Aceasta este una. Al doilea: trebuie zisă foarte, foarte tainic. Nu am zis să speculezi, pentru că aceasta este o greşeală, pe care aproape toţi oamenii o fac, atunci când cer şi ei ceva. Au zis „Doamne!”, ca o găină care a făcut un ou şi ştie toată ograda, după ţipetele ei că a făcut şi ea un ou. Rugăciunea inimii este o rugăciune tainică şi permanentă.
În ceea ce priveşte, cum trebuie să o zici, rămâne să se surprindă fiecare pe sine, dacă poate să o zică în inimă şi în ce poziţie. Fiind un lucru foarte important, Sfinţi Părinţi au încercat să o zică în inimă şi au reuşit, şi doar în anumite poziţii trupeşti. Pe mine însă, mă interesează acum, la vârsta mea şi la vârsta tuturor. Este indicat să o zicem. Rosteşte-o cu mintea, dar nu cu tulburare şi cu agitaţie, pentru că aceasta este o mare greşeală, ci zi-o cu foarte mult calm. Dacă ai zis: „Am să o zic mereu”, dar la un moment dat ai uitat, nu tresări să te agiţi, că nu ai zis, ci cu calm, şi o iei de acolo mai departe, ca şi cum nu a fost nici o întrerupere.
Vedeţi că, la Dumnezeu nu există condiţii, este supărat, sau nu este supărat. Nu. Dumnezeu este permanent aşa cum Îl ştim: iubitor şi te înţelege pe tine foarte mult, ca o mamă, când îşi vede copilul că traversează camera la opt sau nouă luni şi este fericită. Dar când se înclină copilul într-o parte, din lipsă de echilibru, îl sprijină şi iar este fericită, că începe să meargă, şi mai mult începe să se apropie de el. Deci, Dumnezeu, copiii fiind, ne înţelege în unele absenţe, dar aceste lucruri nu înseamnă o absenţă spre păcat, ci o absenţă că te-au furat gândurile, problemele importante, zici tu, pentru viaţa de toate zilele.
Deci, o rugăciune a inimii, trebuie zisă permanent, tainic şi calm. Mai mult de atât nu am ce să vă mai spun. S-au scris tratate întregi: „Sbornicul” şi o serie întreagă de volume groase despre rugăciunea inimii. Dar, concluzia este, să o zici în felul tău. Există posibilităţi de la natură, de la Dumnezeu, create în unul, sau în altul, mai mari, sau mai mici. Dar oricine am fi, avem obligaţia să fim prezenţi.
Rugăciunea inimii ne este pusă la dispoziţie şi un mare Sfânt a spus un lucru de mare importanţă: „Rugăciunea inimii este cel mai mare lucru în cer şi pe pământ”. Nu te poţi plânge că nu ai carte de rugăciune, că nu ai timp de rugăciune. Oriunde ai fi. Nu poţi să nu zici nimic. Trimite gândul tău la Dumnezeu."
(Părintele Arsenie Papacioc)
În ceea ce priveşte, cum trebuie să o zici, rămâne să se surprindă fiecare pe sine, dacă poate să o zică în inimă şi în ce poziţie. Fiind un lucru foarte important, Sfinţi Părinţi au încercat să o zică în inimă şi au reuşit, şi doar în anumite poziţii trupeşti. Pe mine însă, mă interesează acum, la vârsta mea şi la vârsta tuturor. Este indicat să o zicem. Rosteşte-o cu mintea, dar nu cu tulburare şi cu agitaţie, pentru că aceasta este o mare greşeală, ci zi-o cu foarte mult calm. Dacă ai zis: „Am să o zic mereu”, dar la un moment dat ai uitat, nu tresări să te agiţi, că nu ai zis, ci cu calm, şi o iei de acolo mai departe, ca şi cum nu a fost nici o întrerupere.
Vedeţi că, la Dumnezeu nu există condiţii, este supărat, sau nu este supărat. Nu. Dumnezeu este permanent aşa cum Îl ştim: iubitor şi te înţelege pe tine foarte mult, ca o mamă, când îşi vede copilul că traversează camera la opt sau nouă luni şi este fericită. Dar când se înclină copilul într-o parte, din lipsă de echilibru, îl sprijină şi iar este fericită, că începe să meargă, şi mai mult începe să se apropie de el. Deci, Dumnezeu, copiii fiind, ne înţelege în unele absenţe, dar aceste lucruri nu înseamnă o absenţă spre păcat, ci o absenţă că te-au furat gândurile, problemele importante, zici tu, pentru viaţa de toate zilele.
Deci, o rugăciune a inimii, trebuie zisă permanent, tainic şi calm. Mai mult de atât nu am ce să vă mai spun. S-au scris tratate întregi: „Sbornicul” şi o serie întreagă de volume groase despre rugăciunea inimii. Dar, concluzia este, să o zici în felul tău. Există posibilităţi de la natură, de la Dumnezeu, create în unul, sau în altul, mai mari, sau mai mici. Dar oricine am fi, avem obligaţia să fim prezenţi.
Rugăciunea inimii ne este pusă la dispoziţie şi un mare Sfânt a spus un lucru de mare importanţă: „Rugăciunea inimii este cel mai mare lucru în cer şi pe pământ”. Nu te poţi plânge că nu ai carte de rugăciune, că nu ai timp de rugăciune. Oriunde ai fi. Nu poţi să nu zici nimic. Trimite gândul tău la Dumnezeu."
(Părintele Arsenie Papacioc)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.