"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Despre Sf. Fanurie nu se ştie când anume a trăit şi a pătimit. Se cunoaşte doar că pe la 1500 au fost descoperite moaştele sale undeva, în munţii Insulei Rodos. Şi iată cum au fost descoperite sfintele moaşte : păstoreau prin munţii aceia păstori cu oile, şi la un moment dat, undeva, unde se afla o peşteră, au zărit o lumină mare strălucind. Ziua strălucea şi noaptea lumina ca şi cum era o făclie. Şi din curiozitate sau gândindu-se că ar putea fi o comoară care stăluceşte în razele soarelui, n-au voit să se întoarcă acasă păstorii înainte de a cerceta peştera aceea spre a vedea oare ce anume străluceşte acolo. Şi fiind locul acela foarte stâncos, s-au legat cu frânghii şi au coborât până la peştera în care strălucea lumina. Şi intrând înăuntru, au aflat moaştele Sf. Fanurie întinse la pământ, iar pe pieptul său sta scris, pe un sul de piele de animal, întreaga sa viaţă.
Iată care a fost viaţa Sfântului Fanurie:
Pe când era copil şi avea 12 fraţi, tatăl lui era foarte bogat, negustor, iar mama lui o femeie cumsecade, nefiind creştini, pentru că în zona aceea unde trăiau ei nu pătrunsese încă atât de bine creştinismul. Tatăl lui, bogat, poate cel mai vestit dintre negustorii din acel ţinut, fiind invidiat, într-o zi când se întorcea de la neguţătoria sa încărcat de lucruri, încărcart de bani, a fost prădat, bătut şi omorât. Şi astfel au rămas cei treisprezece copii orfani, împreună cu mama lor.
Mama lor, însă, neştiind nimic din afacerile tatălui lui Fanurie, îndată vecinii şi prietenii, dar mai ales duşmanii, venind, au început să-i ceară femeii, zicând cum că dăduseră cu împrumut mortului, fel de fel de daruri, de lucruri şi bani. Iar femeia, credulă şi fără sprijin, a dat, una câte una, toate avuţiile pe care le strânsese soţul ei. Aşa se face că ea a rămas atât de săracă, încât nu mai avea cu ce să-şi crească copiii. Fanurie era cel mai mare dintre ei şi avea de acum 12-13 ani ; înţelegea suferinţa, înţelegea osteneala şi tristeţea de pe chipul mamei sale, care se străduia în fel şi chip să poată hrăni treisprezece copii şi adeseori o lăuda pe mama lui în faţa celorlalţi colegi şi tovaraşi de joacă, aşa cum fac şi copiii noştri, spunând despre mama lui că este o mamă deosebită şi cu multă osteneală îşi creşte cei treisprezece copii.
Şi întâlnind într-o zi un coleg mai invidios şi mai răutăcios, acesta i-a descoperit taina despre cum mama lui reuşea să-i hrănească. I-a spus lui Fanurie : « Ia s-o urmăreşti pe mama ta şi să vezi cât este de cinstită şi de bună. Noaptea, după ce vă hrăneşte şi vă culcă pe voi, urmăreşte-o şi vezi ce face ! »
Şi, curios fiind Fanurie, a pornit-o într-adevăr, pe urmele sale. A văzut-o cum, după ce i-a hrănit şi i-a culcat, s-a ridicat din pat, şi-a schimbat rochia cu care trăia şi cu care o ştiau cei treisprezece copii ai săi cu o rochie de seară, o rochie de petrecere, şi-a uns faţa cu aromate şi cu parfumuri şi a ieşit. Iar Fanurie a urmărit-o să vadă unde merge. Şi a intrat aceasta într-un local de noapte unde, urcându-se pe scenă, a început să danseze şi să cânte, spre bucuria celor care petreceau şi care erau, în general, ameţiţi de băutură. Şi uimit fiind tânărul Fanurie, n-a putut decât să strige : Mamă !
Iar aceasta, văzând că taina ei a fost descoperită de fiul ei cel mare, a căzut imediat la pământ ca fulgerată şi a leşinat. A ieşit Sf. Fanurie deznădăjduit şi umilit şi n-a mai voit să se întoarcă acasă. Şi rugându-se de nişte corăbieri să-l treacă marea, a mers departe. Şi întâlnind un pustnic, l-a rugat să-l înveţe şi pe el meşteşugul său. Nemaivoind să audă niciodată de mama lui şi de fraţii lui, a cerut părintelui să-l înveţe să postească, să-l înveţe să se roage, să-l înveţe credinţa creştină despre care el nu ştia nimic. Astfel, cu multă osteneală a petrecut Sf. Fanurie ani îndelungaţi în pustie. Dar nu-l părăsea amintirea mamei, pe care a lăsat-o în localul acela de noapte, şi amintirea fraţilor, despre care nu mai ştia nimic de ani de zile şi într-o zi a cerut părintelui său binecuvântare să meargă să o vadă pe mama sa şi să-i ceară iertare pentru ceea ce a făcut. Şi întorcându-se Fanurie în cetatea sa, a aflat că mama lui nu căzuse leşinată în noaptea aceea, ci căzuse moartă, iar fraţii săi, toţi doisprezece, au fost luaţi de rudenii, astfel încât nimeni nu mai ştia unde este fiecare. Întorcându-se în pustie, Sf. Fanurie a înţeles că nu mai poate ajuta mamei lui şi fraţilor lui decât cu rugăciunea... şi a început mai cu dinadinsul a spori rugăciunea şi postirea şi se ruga lui Dumnezeu să-i ierte pe fraţii lui şi pe mama lui.
Aşa a petrecut Sf. Fanurie în pustie, sporind cu rugăciunea, cu credinţa şi cu faptele cele bune, întrecând până şi pe părintele său, pustnicul Şi pentru aceasta a început Sf. Fanurie să săvârşească minuni, căci i-a dăruit Dumnezeu darul facerii de minuni, darul rugăciunii celei neîncetate, darul postirii desăvârşite şi al celorlalte fapte bune, cu care s-a sfinţit... Şi voind Dumnezeu ca să-i întoarcă pe mulţi la credinţa creştină, a voit ca la un moment dat Sfântul să părăsească pustia şi să călătorească prin câteva cetăţi, învăţând pe oameni credinţa cea adevărată creştinească. Însă nu vedeau mulţi cu ochi buni faima sa şi credinţa sa ; în fiecare cetate în care mergea propovăduind pe Dumnezeul cel adevărat, în cele din urmă, din cauza răutăţii şi invidiei oamenilor, era cât pe ce să fie arestat şi să fie condamnat la moarte pentru această credinţă creştină... Aşa a ajuns într-o cetate în care stăpânitorului cetăţii îi era bolnavă singura fiică şi, încercând vrăjitori şi descântători, vraci şi doctori, aşa cum erau în vremea aceea, să-i tămăduiască fiica, nici unul dintre aceia n-a putut, iar fata a murit. Atunci unul dintre sfetnicii stăpânitorului aceluia i-a spus : « Este un om aici în cetate care nu foloseşte nici doctorii, care nu rosteşte nici formule magice, dar care vindecă numai cu cuvântul şi cu credinţa într-un Dumnezeu străin nouă. Acela se zice că face minuni nemaiîntâlnite »...
A venit Sf. Fanurie şi a intrat în casa în care era copila moartă. Şi rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, a chemat puterea Lui şi, ridicând copila cu mâna, a înviat-o. Şi au crezut cu toţii în Mântuitorul Iisus Hristos şi au cerut să fie botezaţi. Şi i-a botezat Sf. Fanurie şi i-a învăţat tainele credinţei creştine. Numai că vrăjmaşul diavol, care nu vede cu ochi buni credinţa şi care n-a văzut cu ochi buni înmulţirea credinţei şi Botezul atâtora în numele Mântuitorului Iisus Hristos, a adus invidia şi răutatea la conducătorul căruia îi fusese înviată fiica şi i-a băgat în cap că Sf. Fanurie era cel mai mare dintre vrăjitori, pentru că el a provocat moartea fiicei lui, ca după aceea tot el, ridicând-o din morţi, să cucerească cetatea şi să se facă el împărat. Atâta i-a trebuit mai marelui cetăţii care, uitând de tot ceea ce primise bun prin mâinile Sf. Fanurie, a trimis să fie prins şi, aducându-l în faţa lui slujitorii, a poruncit să fie bătut, a poruncit să fie schingiuit până când, în cele din urmă, a fost condamnat la moarte, să i se taie capul. Şi fiind condamnat la moarte, Sf. Fanurie a rostit această ultimă rugăciune :
« Doamne Dumnezeul meu, fă ca toţi aceia care vor face nouă turte de făină şi ulei sau nouă plăcinte pentru săraci în amintirea mamei mele să primească de la Tine orice vor cere ei în numele meu ! »
Şi în felul acesta dându-şi duhul, a rămas Sf. Fanurie în conştiinţa celor care au citit viaţa sa şi au auzit de petrecerea sa, ca unul pe care trebuie să-l cinstim prin aceste nouă turte sau plăcinte pentru iertarea păcatelor mamei sale, care a murit dansând şi cântând pentru petrecerea şi cheful oamenilor.
***
Aceasta este, dragii mei, pe scurt, viaţa Sf. Fanurie, şi mulţi dintre dumneavoastră îi ştiţi viaţa şi aţi şi făcut aceste plăcinte sau turte cerând de la Dumnezeu ceva pentru viaţa dumneavoastră. Sunt creştini cărora, după ce au făcut nouă zile la rând aceste turte, li s-a arătat Sf. Fanurie ! Să ne rugăm şi noi Sf. Fanurie să ia binecuvântare de la Dumnezeu pentru noi, împlinind cererea noastră Învăţăm de la Sf. Fanurie şi nu numai de la el, ci de la toţi sfinţii pe care-i prăznuim, cum au înţeles ei viaţa de creştin.
[...]de ce îi cinstim pe sfinţi ?Pentru că ei pot să ne ajute atunci când noi nu mai putem. Ei pot să mijlocească la Dumnezeu putere pentru noi. Ei pot să ne facă sa putem atunci când noi zicem că nu mai putem.
Vedem, aşadar, în sfinţii lui Dumnezeu, mesagerii Lui, care pot aduce de la Dumnezeu daruri pentru noi, oamenii, care se pot ruga pentru noi la Dumnezeu, ca să ne împlinească dorinţele şi rugăciunile cu care venim în Sfânta Biserică. Să-l rugăm şi noi pe Sf. Fanurie ca Dumnezeu să ne dăruiască, prin rugăciunile lui, să ne îmbunătăţim viaţa. Să luăm exemplu din viaţa lui, să postim mai mult, să ne rugam mai mult, să iubim mai mult, să petrecem mai multă vreme cu Dumnezeu, aşa cum a făcut-o el în pustie, departe de toate plăcerile şi tentaţiile şi prostiile acestei lumi. El a preferat să trăiască în arşiţa nisipului şi a pustiei şi a lăsat tot ceea ce noi oamenii iubim de obicei, şi-L lăsăm pe Dumnezeu, Îl batjocorim pe Dumnezeu şi-L înjurăm pe Dumnezeu, pentru toate aceste lucruri trecătoare care nu valorează doi bani !
Să rugăm, aşadar, pe Sf. Fanurie să ne sfinţească viaţa noastră, să ne ajute şi pe noi să ne înţelegem menirea de a fi sfinţi. « Fiţi sfinţi ! », zice Domnul Dumnezeul nostru, « căci Eu sunt sfânt ». Ca să nu ziceţi că nu puteţi , iată sfinţi, care au avut mâini şi picioare şi cap, şi totuşi s-au sfinţit şi Dumnezeu i-a binecuvântat pe ei. Nu este minciună..
Să rugăm, aşadar, pe Bunul Dumnezeu să ne sfinţească şi pe noi şi să ne dăruiască ceea ce ne este de folos pentru viaţa aceasta, dar mai ales pentru cea viitoare. Amin
.jpg)
.jpg)
.jpg)
