Sfantul Nichifor era din Antiohia cea mare a Siriei si era, atunci, in cetate si un preot, anume, Saprichie. Amandoi atat de mare prietesug si dragoste aveau intre ei, incat multi ii socoteau pe ei ca sunt frati de o mama. Si, vietuind ei multa vreme intr-o iubire si prietenie ca aceasta, au starnit invidia vrajmasilor si semanand intre dansii neghina si ura, atata vrajba si cearta a fost intre ei, incat si pe drumuri de se vedeau, se ocoleau unul pe altul. Iar, dupa multa vreme, in vrajba si in ura fiind ei, trecand mania cea dintai, Nichifor a vazut ca gresise fata de prietenul si preotul sau. Il cuprinse parerea de rau si, marturisindu-si vina, a rugat pe prieteni ca, mergand la preotul Saprichie, sa-l roage pe el, sa ierte pe cel ce se pocaieste si sa fie pace. Dar acesta, inca manios fiind, alunga cu vorbe aspre pe cei ce mijloceau. Si, iarasi, Nichifor a trimis pe alti prieteni, cu rugaminte de impacare. Iar preotul nici nu vrea sa-i asculte.
Ci, invartosindu-si inima, a ramas neplecat, uitand cuvintele Domnului, Care a zis: "Iertati si veti fi iertati" {Luca 6, 37). Si iarasi: "Daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti acolo darul tau, inaintea altarului si mergi intai si impacate cu fralele tau" (Matei 5,23,24). De asemenea: "De nu iertati voi, nici Tatal vostru cel din ceruri nu va ierta voua greselile voastre" (Marcu 11,26).
Deci, vazand Nichifor ca Saprichie preotul n-a primit pe mijlocitorii sai, a mers el insusi la el si, cazand la picioarele lui, ii zicea: "Iarta-ma parinte, pentru Domnul, iarta-ma". Iar Saprichie nici sa caute la dansul nu voia, el care dator era ca pe fratele sau si mai inainte de rugaminte, sa-l ierte, ca unul ce era crestin si preot. Si s-a dus de la dansul Nichifor, rusinat si necastigand iertare.
In acea vreme, s-a pornit in Antiohia, fara de veste, gonire mare asupra crestinilor, ca era pe vremea imparatiei lui Valerian si a lui Galeriu. Si a fost prins si Saprichie si l-au dus inaintea dregatorului si l-au intrebat acesta: "Cum iti este numele tau ?" Iar el a raspuns: "Saprichie ma cheama". Zis-a dregatorul: "De ce neam esti ?"
Raspuns-a Saprichie:"Crestin sunt." Grait-a dregatorul: "Oare esti cleric ?" Raspuns-a Saprichie: "Preot sunt". Zis-a dregatorul: "Imparatii nostri, stapanii tarilor acestora si ai hotarelor Romei, Valerian si Galeriu, au poruncit ca cei ce se numesc a fi crestini, sa aduca jertfa zeilor, celor fara de moarte. Iar daca cineva defaimand, va lepada porunca imparateasca, sa stie unul ca acela ca, dupa multe chinuri, osandit va fi la cea mai grea moarte."
Iar Saprichie, stand inaintea dregatorului, a zis: "Noi crestinii, stapane, pe Hristos il avem Dumnezeu, ca Acela Unul este imparatul-Dumnezeu, Ziditorul cerului si al pamantului, al marii si al celor ce sunt intr-insa, iar toti dumnezeii paganilor sunt draci, sortiti sa piara de pe fata pamantului, fiind facuti de maini omenesti si neputand sa ajute nimanui". Si a poruncit atunci dregatorul sa fie dat la chinuri, fara de mila. Si, mult fiind chinuit, Saprichie, toate le-a rabdat cu barbatie. Si, vazandu-l pe el neplecat, dregatorul a dat asupra lui porunca de moarte, zicand: "Saprichie preotul, cel ce a defaimat imparatestile porunci, nevrand sa aduca jertfa zeilor fara de moarte, cu sabia poruncim sa i se taie capul".
Si, auzind fericitul Nichifor, ca Saprichie este in drum spre taiere si spre cereasca cununa, i-a iesit, alergand, in cale, si s-a aruncat la picioarele lui, zicand: "Mucenice al lui Hristos, iarta-ma, ca ti-am gresit tie." Iar acela nu i-a raspuns, fiind inima lui cuprinsa de draceasca rautate.
Si, auzind fericitul Nichifor, ca Saprichie este in drum spre taiere si spre cereasca cununa, i-a iesit, alergand, in cale, si s-a aruncat la picioarele lui, zicand: "Mucenice al lui Hristos, iarta-ma, ca ti-am gresit tie." Iar acela nu i-a raspuns, fiind inima lui cuprinsa de draceasca rautate.
Si Sfantul Nichifor, de mai multe ori i-a iesit in cale, acelasi lucru rugandu-se. Iar Saprichie, de ura orbindu-se, impietrit la inima petrecea, nevrand nicidecum sa-l ierte pe el, si nici un cuvant n-a zis catre fratele ce se ruga de el, cat si calaii se mirau de impietrirea lui. Si sosind la locul unde avea sa fie taiat Saprichie, iarasi a zis catre dansul Sfantul Nichifor: "Rogu-ma tie, mucenice al lui Hristos, iarta-ma de ce ti-am gresit tie, ca un om."
Acestea si altele asemenea, graind Nichifor, impietritul la inima Saprichie nu l-a ascultat, ci si-a inchis urechile inimii sale, ca o aspida surda. Pentru aceea, Dumnezeu, de vreme ce Saprichie n-a luat aminte la cuvintele Lui din Evanghelie: "Iertati si veti fi iertati" (Luca 6, 37), a luat darul Sau de la Saprichie si indata acela a cazut de la Dumnezeu si s-a lipsit de cununa cea impletita lui.
Deci, cand i-au zis lui slujitorii, pleaca-ti genunchii ca sa ti se taie capul, Saprichie a zis catre dansii: "Pentru ce voiti sa ma taiati ?" Zis-au lui aceia: "Pentru ca n-ai voit sa aduci jertfa zeilor si ai defaimat porunca imparatilor, pentru un om ce se zice Hristos". Iar ticalosul Saprichie, a zis catre dansii: "Sa nu ma ucideti, ca voi face ceea ce poruncesc imparatii." Asa l-a orbit ura, ca de la darul lui Dumnezeu s-a departat.
Deci, auzind Nichifor aceste ticaloase cuvinte ale lui Saprichie, s-a rugat de el cu lacrimi, zicand: "Sa nu faci aceasta, o, frate iubite, sa nu o faci, sa nu te lepezi de Domnul nostru Iisus Hristos, nu pierde cununa cea cereasca. Iata, langa usa sta stapanul Hristos, nu pierde rasplata pentru care atat te-ai ostenit". Iar Saprichie, nicidecum nu voi a sa-l asculte, ci se sarguia spre pierzania cea vesnica, lepadand viata cea nesfarsita.
Si, cazand astfel Saprichie cu totul din sfanta credinta si de la Hristos, adevaratul Dumnezeu, a inceput, Sfantul Nichifor a strigat cu mare glas catre slujitori: "Eu sunt crestin, eu cred in Domnul nostru Iisus Hristos; deci, in locul lui Saprichie, pe mine taiati-ma." Si n-au cutezat slujitorii sa-l ucida fara porunca dregatorului. Deci, alergand unul si instiintandu-l, acesta a poruncit ca pe Saprichie sa lase liber, iar pe Nichifor sa-l taie cu sabia.
Si asa a fost taiat pentru Hristos capul Sfantului Nichifor, in locul lui Saprichie, in noua zile, ale lui februarie, luand cununa biruintei din dreapta Lui si stand inaintea Lui, in ceata Sfintilor Mucenici, celor ce cinstesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe unul din Treime Dumnezeu, Caruia se cuvine Cinstea si inchinaciunea, slava si stapanirea in veci. Amin.
''Mucenicul tău, Doamne, Nichifor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Pe Faron cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, lovind în chipul Crucii şi despărţind marea şi pe Israel, cel ce fugea şi mergea pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu. Marea vieţii înălţându-se şi învăluind cumplit luntrea sufletului meu cu supărări şi cu patimi, Hristoase, Cel Ce eşti Izvorul păcii, ca un Făcător de bine, întru linişte adâncă prefă-o, cu rugăciunile Mucenicului Tău Nichifor. Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuget socotit, preaînţeleptule, ai supus cu evlavie sufletului înţelept patima mâniei; şi ai alergat către aproapele Sapriciu, stăruind a te împăca cu el, sfinte, plecându-te, Legilor Mântuitorului. Fiind îmbrăcat cu Puterea Crucii şi luptându-te cu vrăjmaşul, mucenice, cu multă tărie l-ai surpat şi purtător de biruinţă te-ai făcut, cel ce erai de mai înainte numit cu numele biruinţei, Prealăudate Nichifor, mucenice al lui Hristos, pururea pomenite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin''.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.