Teodor Ciurariu - sursa
10 februarie Sfantul Haralambie .
Fiindcă ne iubeşte, Dumnezeu nu ne lasă să uităm chiar totul… Era în anii războiului, Creta era ocupată de nemţi şi, după cum se ştie, acţiona acolo o mişcare foarte activă de partizani.
La un moment dat, într-un sat a fost împuşcat un ofiţer german. Cum nu s-a putut afla făptaşul, generalul comandant al trupelor de ocupaţi a hotărât să evacueze femeile şi copiii, să dea foc satului, iar pe bărbaţi să-i execute, pentru a statua un exemplu- in acest scop a trimis la faţa locului o companie condusa un ofiţer care urma să împlinească ordinul.
În seara premergătoare, ofiţerul a visat un bătrân cu o barbă lungă albă, într-un veşmânt cum mai văzuse doar la slujbele religioase din partea locului, când intrase curios în biserică. Bătrânul i s-a adresat, cerându-i să nu execute ordinul, în care caz, toţi soldaţii lui vor ajunge teferi acasă. Ofiţerul s-a trezit, spunându-şi că seara băuse un pahar prea mult, s-a culcat la loc şi a visat acelaşi lucru. După ce visul s-a repetat şi a treia oară, ofiţerul s-a speriat şi, cu toată sfiala, a cerut la telefon să vorbească cu generalul comandant, aşteptându-se la o mustrare zdravănă, fiindcă îl trezea în toiul nopţii.
Spre mirarea lui, generalul nu dormea. Şi el visase pe acelaşi bătrân. Intrigat, i-a cerut subalternului să-l aştepte, pentru că tocmai voia să pornească spre satul cu pricina. După ce a sosit, s-au dus la preot, întrebându-l cine putea fi bătrânul cel încăpăţânat.
Acesta nu ştia. Nu exista nimeni asemănător prin partea locului. Doar sfinţii pictaţi în biserică puteau arăta astfel. Dar ei stăteau cuminţi pe pereţi… Deci au intrat toţi trei în biserică şi acolo amândoi ofiţerii au exclamat: „Uite-l, el este!” arătând spre Sfântul Haralambie, pictat pe peretele lăcaşului sfânt. Uluiţi, au anulat de îndată represaliile.
Nu a trecut multă vreme şi războiul s-a încheiat. Trupele germane urmau să se retragă, drumul lor trecând printr-un defileu îngust. Partizanii au hotărât să le atace acolo. Deci s-au aşezat pe munte, de o parte şi de alta a drumului, cu armele pregătite.
Dar în momentul în care coloana militară s-a apropiat, s-a lăsat dintr-odată o ceaţă deasă, nu s-a mai văzut nimic, şi nemţii au trecut fără nici o oprelişte. Astfel că soldaţii au ajuns cu toţii acasă. Sfântul Haralambie îşi ţinuse Promisiunea.
De atunci, în fiecare an, cât au fost şi mai sunt în viaţă, militari germani, în frunte cu generalul se duc la
ziua respectivă în Creta, comemorând acea întâmplare de necrezut. Duşmăniile au rămas undeva în urmă şi localnicii povestesc tuturor faptul, cu mândrie şi cutremur. Aşa am aflat şi noi, ca mulţi alţii care au trecut prin acele locuri.
Ei numeau aceasta minune şi, de fapt, acesta este numele care i se cuvine.Sfantul Haralambie a facut o mare minune .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.