SFÂNTA MUCENIȚĂ CHIRIACHI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

7 iulie

In zilele împăratului Dioclețian, la anul 282, era un creștin, anume Dorotei, împreună cu soția sa, care se chema Evsevia. Aceștia, fiindcă erau fără de fii, s-au rugat lui Dumnezeu ca să le dea rod, făgăduind să-I dăruiască Lui pe copilul ce se va naște. Deci a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor și au născut un prunc de parte femeiască în ziua de duminică, lucru pentru care au și numit-o pe pruncă Chiriachi, ce înseamnă duminică. Deci botezând-o, au crescut-o cu învățătura și cuvântul Domnului, după Apostolul Pavel, păzind-o pe fecioară curată, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.

Iar într-o zi, un păgân bogat, care viețuia în cetate, auzind lăudându-se frumusețea și bunătatea obiceiurilor tinerei fecioare, a hotărât s-o însoțească cu fiul său. Și spunând el lui Chiriachi de aceasta, ea a mărturisit că este mireasa lui Hristos și că dorește să moară în feciorie. In vremea aceea, Dioclețian a ridicat prigoană asupra creștinilor, iar păgânul mâniindu-se, s-a dus și a pârât la împărat pe Chiriachi și pe părinții ei, cum că sunt creștini. Deci tiranul i-a chemat și i-a întrebat de ce defaimă zeii. Dorotei a răspuns cu îndrăzneală că a învățat de la părinții săi să nu cinstească decât pe Unul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul și Care s-a întrupat pentru a noastră mântuire. Atunci împăratul a poruncit să fie biciuit, dar pentru că Dorotei nici sub lovituri nu înceta să batjocorească pe idoli, l-a trimis împreună cu Evsevia la ighemonul Iust, ce se afla în părțile Militinei, în Armenia cea mică. Deci acela i-a pus la chinuri, apoi a poruncit să le taie capetele.

Iar pe Chiriachi, Dioclețian a trimis-o la ginerele său, cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Acela uimindu-se de frumusețea fecioarei, i-a făgăduit că o va însoți cu o rudenie a împăratului, dacă se va închina idolilor. Dar Chiriachi nu s-a plecat deloc, zicând că nimic nu poate să o despartă de Hristos. Atunci Maximian a poruncit să o întindă la pământ și să o bată cu vine de bou, până va muri. Deci ostașii au bătut-o până au ostenit și s-au schimbat între ei de trei ori, dar mucenița a rămas nesimțitoare la lovituri și încă mai mult strălucea de har. Pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostașilor ce o chinuiau pe mucenița, crezând că aceștia nu o lovesc cu toată puterea, din milă față de ea. Atunci sfânta a zis către Maximian: „Nu te înșela, Maximiane! Niciodată nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor!"

Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei, care era vestit pentru cruzimea sa față de creștini. Acela citind scrisoarea lui Maximian, a amenințat-o pe mucenița cu chinuri groaznice, dar Chiriachi i-a răspuns că i-ar fi mai ușor să înmoaie fierul, decât să o supună pe ea. Deci chinuitorul a poruncit să o spânzure de păr și să o ardă cu torțe, dar ea a rămas nepăsătoare, ca și cum ar fi fost fără de trup. Iar noaptea următoare, Hristos i s-a arătat în temniță și i-a vindecat rănile, făgăduindu-i să o treacă toate încercările cu harul Său.

Deci chinuitorul s-a spăimântat văzând-o vindecată dimineața, dar a crezut că zeii au tămăduit-o și a dus-o în capiștea idolilor. Acolo rugându-se sfânta lui Hristos, s-a făcut cutremur mare, încât s-au zdrobit idolii și s-au făcut praf. După aceasta, a urmat și o furtună de vânt, care a împrăștiat praful idolilor, făcându-i pe păgâni să fugă. Doar Ilarion a rămas în capiște blestemând, dar un fulger venit din cer a ars fața lui, încât a căzut din scaun și a murit. Atunci a venit un alt stăpânitor, cu numele Apolonie, și fiind înștiințat de cele întâmplate, a poruncit să se aprindă un foc mare, ca să fie aruncată sfânta în flăcări. Deci ostașii încingând un cuptor mare, au aruncat-o pe Chiriachi înăuntru. Dar ea a stat acolo mai multe ceasuri în rugăciune, cu mâinile întinse spre cer, fără să fie arsă deloc. Și deși era vară și senin, a apărut un nor și s-a făcut o ploaie mare, care a stins focul. A fost aruncată apoi la doi lei sălbatici, dar fiarele, simțind sfințenia ei, se gudurau ca miei. Și mulți păgâni, minunându-se de un lucru ca acesta, au mărturisit pe Hristos și au fost uciși. Iar a doua zi, stăpânitorul văzând că nu poate să o înduplece în nici un chip, a stătut la judecată și a dat asupra sfintei hotărârea să fie ucisă afară din cetate, prin tăierea capului.

Auzind Chiriachi această hotărâre, a cerut vreme să se roage. Deci s-a rugat îndelung, mulțumind lui Hristos care a învrednicit-o să mărturisească numele Său înaintea împăraților și a ighemonilor, și Care i-a păzit fecioria neîntinată. Atunci s-au arătat niște îngeri luminoși veniți ca să-i primească sufletul pentru a-l duce la Mirele său cel ceresc, iar ea s-a culcat încet la pământ, încredințându-se în mâinile lui Dumnezeu. Deci când ostașii au mers aproape de dânsa, vrând să-i taie capul, au văzut-o moartă și s-au spăimântat. Și s-a făcut glas dumnezeiesc către dânșii: „Mergeți, fraților, și propovăduiți la toți măririle lui Dumnezeu!" Și în vreme ce ostașii s-au întors să spună ighemonului cele văzute, creștinii care se ascundeau de frica păgânilor au luat trupul sfintei și l-au îngropat într-un loc potrivit, lăudând pe Dumnezeu, cel slăvit întru sfinții săi.