Parintele Nichifor cel lepros

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..
Parintele Nichifor cel lepros a fost ucenicul Sfantului Antim din Chios, alaturi de care a putut trai povara acestei boli infricosatoare ca pe o adevarata binecuvantare. Desi Mantuitorul a ales ca pana la sfarsitul vietii sale sa nu-l vindece trupeste de lepra, precum stim ca i-a tamaduit pe cei zece leprosi din Evanghelie, L-a vindecat insa pe Cuviosul Nichifor de lepra cea rea a pacatului. Cu cat mai tare ii mistuia lepra frumusetea exterioara a trupului, cu atat sufletul Cuviosului se imbodobea cu virtutile, cu lumina lui Hristos, pe care Il binevestea tuturor. Viata smerita si plina de sfintenie a parintelui Nichifor ramane peste veacuri o predica vie despre asumarea bolii si suferintei, despre cum putem face din acestea, cai de cunoastere a lui Dumnezeu.

Parintele Nichifor, s-a nascut in anul 1890 in satul Chania din insula Creta. La Botez a primit numele Nicolae. Parintii sai au fost oameni simpli si evlaviosi, insa nu a reusit sa se bucure destul de atmosfera calduroasa a familiei, deoarece a ramas orfan din frageda pruncie. A fost crescut de catre bunicul sau Ioanis Tabakakis. La varsta de 13 ani a inceput sa lucreze intr-o frizerie. Aici i-au aparut tanarului Nicolae primele semne de lepra. In vremurile acelea, leprosi erau izolati in insula Spinaloga. Deoarece lepra este o boala contagioasa, suferinzii erau ingrijiti cu teama si groaza.



La varsta de 16 ani semnele caracteristice leprei erau tot mai evidente si, pentru a nu fi trimis pe insula Spinaloga, a fugit in Egipt. Ajuns in Alexandria a ramas sa lucreze tot intr-o frizerie dar, ins curt timp, semnele leprei au devenit tot mai vizibile, in special la nivelul fetei si pe maini.

In 1914, la sugestia unui cleric Nicolae a ales sa mearga in Chios unde se gasea un asezamant pentru leprosi. In cadrul acestui asezamant slujea ca preot, Parintele Antim Vagianos, astazi canonizat (Sfantul Antim din Chios). Sfantul Antim slujea in paraclisul Sfantului Lazar unde era pastrata si icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului "Ypakoi'' ( Ascultatoare).


In acest loc a inceput urcusul duhovnicesc al lui Nicolae. Dupa numai doi ani, Sfantul Antim l-a tuns in monahism cu numele Nichifor. Boala a evoluat in absenta medicamentelor adecvate afectandu-l mai ales la nivelul chipului (medicamentul necesar a fost descoperit mai tarziu, in 1947).

Parintele Nichifor a trait in smerenie si ascultare desavarsita, cu post aspru, lucrand in gradina. De asemenea, el a fost cel care a consemnat in scris minunile Sfantului Antim, pe care le-a vazut cu ochii sai (mai ales vindecari ale demonizatilor).



Intre Sfantul Antim din Chis si Cuviosul Nichifor s-a cladit o relatie duhvniceasca unica. Parintele Teoclit Dionisiatul in cartea sa "Sf Antim din Chios" relateaza faptul ca ucenicul "nu s-a indepartat de el, nici macar un pas".

Noptile le petrecea Parintele Nichifor in rugaciune. Facea multe metanii si postea aspru. S-a straduit sa fie o prezenta discreta, pe nimeni nu a suparat prin gesturile si cuvintele sale.

Parintele Nichifor a fost si protopsaltul paraclisului Sfantul Lazar. Desi din cauza bolii, a inceput sa-si piarda vederea, majoritatea troparelor si pericopelele apostolice le cunostea pe de rost.

In 1957 Leprozeria din Chios a fost inchisa si restul pacientilor, impreuna cu Parintele Nichifor, au fost trimisi la Asezamantul Sf. Varvara din Igaleo, Atena. In acea vreme, parintele avea in jur de 67 de ani. Ochii si membrele sale au fost complet afectate si deformate din pricina bolii.

In acel asezamnt parintele Eumenie, care a sufeit la randul sau de lepra, dar care datorita progreselor medicale a putut vindecat. Acesta a hotara insa sa ramana tot restul vietii sale in acest loc aproape de bolnavi, pe care i-a ingrijit cu multa iubire. Asa a devenit fiu duhovnicesc al Parintelui Nichifor pe care Domnul l-a inzestrat cu multe harisme, ca o rasplata pentru rabdarea sa exemplara. Multi oameni se duceau la chilia smerita a Cuviosului Nichifor leprosul, pentru a primi binecuvantarea sa. Multi dintre cei care l-au au dat marturie:

"Desi era imobilizat la pat, cu rani si dureri, el nu a scos un murmur, aratand multa rabdare."

"Avea darul de a-i consola pe cei necajiti."

"Ochii sai erau obositi, vederea slaba, iar mainile ii erau inclestate, avand degetele paralizate."

"Cu toate acestea, el era tot timpul vesel, calm, zambitor, multumit, bucuros, placut si sfatos."

"Fata lui, care era mancata de semnele bolilor si ale ranilor, stralucea si impartasea bucurie tuturor celor care il vedeau pe acest om cu totul sarac si extrem de bolnav care zicea: "Sa fie slavit Sfant Numele Lui".

Parintele Eumenie si alti oameni credinciosi au relatat multe situatii, in care s-au facut minuni prin intermediul rugaciunilor catre Dumnezeu a parintelui Nichifor.

Parintele Efmenie a spus ca, intr-o seara, dupa ce l-a pregatit de culcare pe parintele Nichifor s-a dus si acesta in camera sa pentru a se odihni. Nu l-a luat insa somnul. Era cuprins de neliniste, probabil ca nu a facut ceva bine, probabil ca nu a inchis bine soba. Acestea si multe altele treceau prin mintea sa. S-a sculat si s-a dus la chilia batranului. Pentru ca sa nu-l deranjeze, daca l-a luat somnul, s-a gandit ca e mai bine sa nu mai bata la usa nici sa zica: "Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, milueste-ma ...'' si sa astepte raspunsul din inauntru "Amin'' asa cum se obisnuieste printre monahi. Deschide incet-incet usa, si ce sa vada? Il vede pe parintele Nichifor plutind in vazduh ca la un metru de sol, cu mainile ridicate si rugandu-se. Fata sa stralucea mai mult decat soarele. Dupa ce a fost partasul aceste infricosatoare privelisti, parintele Eumenie, fara sa zica nimic a inchis cu mare atentie usa si s-a dus in chilia sa. Aici a pus capul in pamant si a inceput sa planga, deoarece considera ca l-a suparat pe batranul sau ca nu a batut la usa si ca a vazut aceasta minunata priveliste. Insa plangea si de bucurie, deoarece a vazut cat de mare si de virtuos este parintele sau duhovnic.

Dimineata, dupa obiceiul sau, s-a dus sa-l slujeasca staretul Nichifor, i-a pus metanie si l-a rugat sa-l ierte pentru greseala sa. Parintele Nichifor cu un zambet lin, l-a iertat imediat si i-a cerut sa nu dezvaluie la nimeni ce vazuse, decat dupa moartea sa.



Parintele Nichifor cel lepros a trecut la cele vesnice pe 4 ianuarie 1964, la varsta de 74 de ani. Dupa dezgropare, moastele sale au raspandit mireasma. Au fost relatate minuni si dupa mutarea sa la Domnul:

Doamna Maria Valugheorghi din Tesalonic a relatat: "Intr-o zi, pe cand eram pe punctul de a adormi vad un staret ca vine in fata mea. Cand a ajuns destul de aproape de mine mi-a zis: Sunt batranul Nichifor. Am venit sa iti spun sa fi atenta. Deoarece exista oameni care vor sa te pagubeasca, sa iti faca rau. Imediat dupa aceasta, batranul a continuat: "si asculta, copilul meu, icoana mea vreau ca tu sa mi-o faci". Si s-a facut nevazut. Intr-adevar, exista cateva rude care vor sa imi faca rau''.

Desi Parintele Nichifor cel lepros nu a fost inca proclamat sfant in mod oficial, credinciosii i-au intocmit, din evlavie fata de viata sa pilduitoare si plina de sfintenie, atat textul slujbei, cat si icoana.

Radu Alexandru