Sfântul Efrem Sirul

《Odata si-a lasat patria si el, fiindu-i poruncit ca dumnezeiescului Avraam, si a ajuns in cetatea Edesa, pe de o parte, pentru inchinare la sfintele moaste, care erau intr-insa, iar pe de alta, pentru intalnirea cu un oarecare barbat dintre cei cuvantatori, ca sa ia rod de cunostinta de acolo. Acest lucru il cerea si de la Dumnezeu, zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, Stapane al tuturor, invredniceste-ma ca, intrand in cetatea Edesa, sa ma intalnesc cu acest fel de barbat, care va fi puternic a-mi grai cele spre folosul si zidirea sufletului." Astfel rugandu-se, cand a ajuns la portile cetatii, era adunat la minte si luator de seama si ingrijat: cum adica se va apropia de acel batran, ce va intreba de la dansul si ce folos va dobandi?
Deci, calatorind astfel intru adunarea mintii, o femeie indata il intampina si aceasta era desfranata. Negresit al lui Dumnezeu lucru era acesta; caci pentru cele bune, de multe ori le randuieste tainic pe cele potrivnice. Deci, sfintitul Efrem, astfel intalnind pe desfranata, statea uimit oarecum, cautand catre dansa, mahnindu-se si patimind intru sine cu sufletul, ca nu i s-a implinit cererea dupa rugaciune, ci cu totul potrivnic. Iar ea vazandu-l, iarasi privea la dansul cu ochi necuviosi. Si fiindca astfel multa vreme se priveau unul pd altul, vrand el s-o rusineze si intru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce, i-a zis: "Pentru ce nu te rusinezi, o, femeie, sa privesti la mine cu ochii atintiti?" Si aceea zise: "Dar mie asa mi se cade a privi la tine, ca din tine si din a ta coasta sunt luata. Iar tie ti se cade a te uita nu catre noi, ci in pamant, din care ai fost luat."
Acestea auzindu-le Efrem a multumit si femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, si lui Dumnezeu cu fierbinteala ii inalta multumire; Care chiar din cele fara de nadejde de multe ori poate face lucruri mai presus de nadejde.》
(Extras din Viata Sfantului Efrem Sirul, in ziua a 28-a, in luna ianuarie.)