"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
------------------------------------------------------------
Acesta se născu în cetatea Betsaida, care se tâlcuieşte „casa vânătorilor”, căci era locuită de vânători de peşte, iar aici vieţuiră trei dintre apostoli: Petru, Andrei şi Filip. Încă din copilărie se dărui învăţăturii de carte, ajungând iscusit în înţelegerea Scripturilor şi având inima aprinsă de dragostea de Acela pe Care încă nu-L ştia.
Purtând o astfel de iubire pentru Mesia, sfântul apostol auzi nu numai cu urechile trupeşti, ci şi cu ale inimii, chemarea Mântuitorului Hristos pe care urmându-L, luă aminte la viaţa Lui preasfântă şi învăţă de la El dumnezeiasca înţelepciune, fiind numărat printre cei doisprezece apostoli.
După răstignirea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, iar mai apoi înălţarea şi pogorârea Sfântului Duh, sfântul apostol Filip se făcu propovăduitor al lui Hristos în toate ţinuturile din Asia şi în Grecia, cuvântând fără oprire despre Dumnezeul cel adevărat, înviind morţi, tămăduind pe cei neputincioşi, izgonind pe demoni, botezând pe mulţi, ridicând biserici şi aşezând episcopi vrednici.
Odată, un arhiereu al iudeilor care se repezi cu pumnii la sfântul Filip orbi pe dată, iar pielea i se înnegri cu totul. Apoi se făcu mare cutremur, pământul se deschise şi îl înghiţi pe necuratul prigonitor.
Prin sfântul apostol Filip se arătară multe alte minuni mari, mai ales tămăduirea bolilor cumplite şi incurabile, pentru care mulţi păgâni crezură în Hristos.
În cetatea frigiană Hierapolis sfântul Filip propovădui cuvântul lui Dumnezeu împreună cu sora lui după trup, Mariam, cu sfântul apostol şi evanghelist Ioan Teologul şi cu sfântul apostol Vartolomeu. În acea cetate se afla o viperă înfricoşată la care păgânii se închinau ca la un dumnezeu. Însă apostolul lui Hristos Filip omorî acea viperă cu rugăciunea, ca şi cu o lance. Pentru această pricină fu urât de moarte de acei păgâni cu minţi şi inimi întunecate, care îl apucară pe sfântul Filip şi îi sfredeliră gleznele, băgară într-însele frânghii şi îl atârnară sus pe un lemn dinaintea uşilor de la capiştea viperei, făcându-i asemenea şi sfântului apostol Vartolomeu.
Atunci se deschise pământul şi îl înghiţi pe necuratul antipat, pe toţi popii viperei şi o mulţime de popor necredincios. Rugându-se sfântul apostol Filip pentru iertarea celor care îi răstingneau şi pentru a le lumina ochii minţii, îndată pământul se deschise scoţând afară vii pe tot poporul cel înghiţit, numai antipatul şi popii viperei rămaseră în adânc.
Alergând să-i dezlege pe cei răstigniţi, poporul nu-l mai găsiră viu decât pe sfântul Vartolomeu, căci sfântul apostol Filip îşi dăduse sufletul în mâinile lui Hristos.
Pe locul unde curse sângele sfântului apostol, după trei zile crescu o viţă de vie, în semn că apostolul, după vărsarea sângelui pentru Hristos, veşnic se îndulceşte de veselie în locaşurile cele de Sus. Fericita sa pătimire se săvârşi la anul 86 după întruparea Domnului.
Moaştele sfântului apostol Filip au fost mutate după o vreme la Roma, Italia.
+ * + * +
Nor purtător de ploaie duhovnicească, cu adevărat te-ai arătat celor de pe pământ, adăpând inimile celor de pe pământ ca pe o ţarină în taină; că înconjurând cu cuvântul, ai adăpat marginile, şi ca nişte ploi verşi miruri din sicriu. Pentru aceasta, suflând în inimile cele credincioase, mireasma Duhului ai adunat într-însele, Apostole Filip. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. (Sedealnă ce se cântă la Utrenie)
Apostole al Mântuitorului, Filipe prealăudate, locaşul credinţei, dascălul neamurilor şi următorul patimii lui Hristos, îndrăznire având tu, roagă-te neîncetat întru prăznuirea ta, ca să fie păzite cu pace sufletele noastre. (dinre Stihirile ce se cântă la Utrenie)
Acesta se născu în cetatea Betsaida, care se tâlcuieşte „casa vânătorilor”, căci era locuită de vânători de peşte, iar aici vieţuiră trei dintre apostoli: Petru, Andrei şi Filip. Încă din copilărie se dărui învăţăturii de carte, ajungând iscusit în înţelegerea Scripturilor şi având inima aprinsă de dragostea de Acela pe Care încă nu-L ştia.
Purtând o astfel de iubire pentru Mesia, sfântul apostol auzi nu numai cu urechile trupeşti, ci şi cu ale inimii, chemarea Mântuitorului Hristos pe care urmându-L, luă aminte la viaţa Lui preasfântă şi învăţă de la El dumnezeiasca înţelepciune, fiind numărat printre cei doisprezece apostoli.
După răstignirea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, iar mai apoi înălţarea şi pogorârea Sfântului Duh, sfântul apostol Filip se făcu propovăduitor al lui Hristos în toate ţinuturile din Asia şi în Grecia, cuvântând fără oprire despre Dumnezeul cel adevărat, înviind morţi, tămăduind pe cei neputincioşi, izgonind pe demoni, botezând pe mulţi, ridicând biserici şi aşezând episcopi vrednici.
Odată, un arhiereu al iudeilor care se repezi cu pumnii la sfântul Filip orbi pe dată, iar pielea i se înnegri cu totul. Apoi se făcu mare cutremur, pământul se deschise şi îl înghiţi pe necuratul prigonitor.
Prin sfântul apostol Filip se arătară multe alte minuni mari, mai ales tămăduirea bolilor cumplite şi incurabile, pentru care mulţi păgâni crezură în Hristos.
În cetatea frigiană Hierapolis sfântul Filip propovădui cuvântul lui Dumnezeu împreună cu sora lui după trup, Mariam, cu sfântul apostol şi evanghelist Ioan Teologul şi cu sfântul apostol Vartolomeu. În acea cetate se afla o viperă înfricoşată la care păgânii se închinau ca la un dumnezeu. Însă apostolul lui Hristos Filip omorî acea viperă cu rugăciunea, ca şi cu o lance. Pentru această pricină fu urât de moarte de acei păgâni cu minţi şi inimi întunecate, care îl apucară pe sfântul Filip şi îi sfredeliră gleznele, băgară într-însele frânghii şi îl atârnară sus pe un lemn dinaintea uşilor de la capiştea viperei, făcându-i asemenea şi sfântului apostol Vartolomeu.
Atunci se deschise pământul şi îl înghiţi pe necuratul antipat, pe toţi popii viperei şi o mulţime de popor necredincios. Rugându-se sfântul apostol Filip pentru iertarea celor care îi răstingneau şi pentru a le lumina ochii minţii, îndată pământul se deschise scoţând afară vii pe tot poporul cel înghiţit, numai antipatul şi popii viperei rămaseră în adânc.
Alergând să-i dezlege pe cei răstigniţi, poporul nu-l mai găsiră viu decât pe sfântul Vartolomeu, căci sfântul apostol Filip îşi dăduse sufletul în mâinile lui Hristos.
Pe locul unde curse sângele sfântului apostol, după trei zile crescu o viţă de vie, în semn că apostolul, după vărsarea sângelui pentru Hristos, veşnic se îndulceşte de veselie în locaşurile cele de Sus. Fericita sa pătimire se săvârşi la anul 86 după întruparea Domnului.
Moaştele sfântului apostol Filip au fost mutate după o vreme la Roma, Italia.
+ * + * +
Nor purtător de ploaie duhovnicească, cu adevărat te-ai arătat celor de pe pământ, adăpând inimile celor de pe pământ ca pe o ţarină în taină; că înconjurând cu cuvântul, ai adăpat marginile, şi ca nişte ploi verşi miruri din sicriu. Pentru aceasta, suflând în inimile cele credincioase, mireasma Duhului ai adunat într-însele, Apostole Filip. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. (Sedealnă ce se cântă la Utrenie)
Apostole al Mântuitorului, Filipe prealăudate, locaşul credinţei, dascălul neamurilor şi următorul patimii lui Hristos, îndrăznire având tu, roagă-te neîncetat întru prăznuirea ta, ca să fie păzite cu pace sufletele noastre. (dinre Stihirile ce se cântă la Utrenie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.