"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Mâinile adesea întinzându-şi către eparhul cetăţii zicea ”De ce te osteneşti, tu, cel ce nu ai ruşine? Că tu chinuindu-mă ,îmi faci mie haina luminoasă, şi moartea cunună a nemuririi. Socotesc chinurile flori cu bun miros şi vărsarea sângelui, scăldătoarea Botezului.”(Sfântul Ioan Cel Nou de la Suceava-Diacon Vasile M.Demciuc.) Dezbrăcat şi legat de coada unui cal, este târât pe străzile oraşului Cetatea Albă, în văzul întregii lumi, este lovit şi sfâşiat de pietrele caldarâmului. În cele din urmă unul dintre chinuitorii păgâni îi taie capul cu sabia fiind numai în vârstă de 30 de ani. Astfel prin moarte mucenicească, mărturisitorul Domnului a primit cununa cea neveştejită a slavei sfinţilor şi vrednicia de a fi unul dintre “casnicii” lui. Pentru a-şi exprima mânia faţă de negustorul Ioan păgânii nu au dat voie creştinilor să-i ia trupul şi să-l îngroape după datina creştină. Dumnezeu şi-a arătat adevărată sa dragoste faţă de Ioan deoarece a trimis trei îngeri să-i tămâieze trupul. În acel loc unde era mort Ioan se vedeau mulţime de făclii arzând iar cei trei îngeri cu veşminte albe
Sfinţii sunt culmile cele mai strălucitoare ale obştii credincioşilor,
care prin har şi vieţuire au atins desăvârşirea morală. Sfinţii sunt prietenii
lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, cum spune Sfântul evanghelist
Ioan: “Câţi L-au primit, Le-a dat puterea ca să fie fiii lui Dumnezeu, celor
care cred în numele Lui” (Ioan 7.12). Cler şi popor, Biserica şi Stat, români
şi străini cinstesc cu evlavie viaţa şi mai ales mucenicia Sfântului Ioan Cel
Nou. Sfântul Ioan s-a născut în anul 1300, din părinţi creştini care i-au
transmis de mic copil dragostea faţă de aproapele şi faţă de Dumnezeu.
Localitatea sa de baştină este Trapezunt unde se îndeletnicea cu negoţul.
Treburile sale negustoreşti îl sileau să plece din cetatea sa spre alte târguri
şi cetăţi vânzând tot felul de mărfuri de provenienţă bizantină: icoane,
cădelniţe, smirnă, brocarduri pentru ornate şi dvere şi cumpără: grâu, vite,
miere şi multe alte roade ale pământului. Pleca astfel de la Constantinopol la
Odessa de la Caffa la Chilia şi Cetatea
Albă ,acestea din urmă fiind adevărate antropozite ale întregii Moldove.
Călătoriile sale se făceau pe malurile Marii Negre în scopul comerţului dar şi
pentru provaduirea credinţei în Iisus Hristos.
Într-una
din călătoriile sale spre Cetatea Albă, acest râvnitor al Domnului a avut ca
însoţitor pe corabie un negustor pe nume Reiz
care era de confesiune catolică. În călatorie cei doi se contraziceau de
la religia lor, Ioan arătând cu anumite
argumente erorile fundamentale ale credinţei lui Reiz. Acesta a prins ură
împotriva lui Ioan şi a vrut ca să se rezbune. Ajunşi la Cetatea Albă,
negustorul catolic a mers la mai-marele cetăţii spunându-i că ştie pe cineva
care ar vrea să se lepede de credinţa lui pentru a trece la religia tătarilor.
Această veste l-a bucurat pe mai-marele cetăţii recompensându-l pe Reiz cu mai multe daruri , poruncind să fie adus
la el şi cel care vrea să se convertească. Ajuns în faţa mai-marelui cetăţii, Ioan
este măguluit pentru credinţa lui şi este ademenit să intre în religia
tătărască. Ioan înţelege ticăloşia negustorului Reiz şi refuză religia
tătarilor arătând că este neputincioasă. Ridicându-şi ochii către cer îşi aduse
aminte de vorbele Mântuitorului:”Când veţi fi aduşi în faţa împăraţilor şi a
domnilor pentru Numele Meu să nu grijiţi mai înainte să grăiţi sau să
răspundeţi în acel ceas; căci se va da vouă cuvânt căruia nu-i vor putea
răspunde toţi cei ce se vor pune împotriva voastră”(Matei 10.19) Aprins de focul cel dinăuntru al
mâniei şi neputând suferi împotrivirea, socotind că a fost jignit în mijlocul
unei mulţimi mari, ordonă că acest “gheaur” să fie supus la cele mai groaznice
chinuri, spre a-şi renega credinţa.Mâinile adesea întinzându-şi către eparhul cetăţii zicea ”De ce te osteneşti, tu, cel ce nu ai ruşine? Că tu chinuindu-mă ,îmi faci mie haina luminoasă, şi moartea cunună a nemuririi. Socotesc chinurile flori cu bun miros şi vărsarea sângelui, scăldătoarea Botezului.”(Sfântul Ioan Cel Nou de la Suceava-Diacon Vasile M.Demciuc.) Dezbrăcat şi legat de coada unui cal, este târât pe străzile oraşului Cetatea Albă, în văzul întregii lumi, este lovit şi sfâşiat de pietrele caldarâmului. În cele din urmă unul dintre chinuitorii păgâni îi taie capul cu sabia fiind numai în vârstă de 30 de ani. Astfel prin moarte mucenicească, mărturisitorul Domnului a primit cununa cea neveştejită a slavei sfinţilor şi vrednicia de a fi unul dintre “casnicii” lui. Pentru a-şi exprima mânia faţă de negustorul Ioan păgânii nu au dat voie creştinilor să-i ia trupul şi să-l îngroape după datina creştină. Dumnezeu şi-a arătat adevărată sa dragoste faţă de Ioan deoarece a trimis trei îngeri să-i tămâieze trupul. În acel loc unde era mort Ioan se vedeau mulţime de făclii arzând iar cei trei îngeri cu veşminte albe
strălucitoare cântau cu dulceaţă cântări
sfinte îngereşti. Un pagan văzând cele petrecute crezu că cei trei îngeri sunt
trei preoţi care vor să-i ia trupul sfântului.A pus mâna pe arcul cu săgeţi şi
a vrut să tragă în ei dar atunci mâinile i s-au lipit de arc şi nu a mai putut
să le dezlipească până ce nu şi-a recunoscut vina. Auzind şi eparhul de cele
întâmplate poruncii creştinilor să ia trupul sfântului şi să-l îngroape în
cimitirul creştin din Cetatea Albă.
După
câteva zile ,vinovat în faţa conştiinţei sale de moartea mucenicului Ioan din
Trapezunt, stăpânul corabiei, Reiz, cunoscând minunile făcute de Sfântul Ioan, voi într-o noapte să dezgroape
pe furiş sfintele moaşte ale martirului
şi să le ducă în ţara lui, pentru ca de revărsările minunilor de care
auzise să se bucure conaţionalii săi, cu gând profitor de câştig material. În
acelaşi ceas, sfantul Ioan s-a arătat preotului bisericii ortodoxe din Cetatea
Albă, zicandu-i:”Scoală degrabă şi aleargă la biserică, că voiesc să mă fure”
Şi îndată preotul a alergat la locul acela şi a aflat mormântul săpat,
văzându-i fugind pe cei ce voiau să fure trupul sfântului. Apoi chemând poporul cel drept ceredincios i-a spus cele
ce se petrecuse şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu. După aceea au pus
moaştele în sfântul altar, aproape de
sfânta masă.
Aici
sfintele lui moaşte au stat 70 de ani făcând mulţime de minuni şi de vindecări
de boli. În anul 1402 pe data de 2 iunie
cinstitele moaşte au fost aduse cu alai mare de la Cetatea Albă la
Suceava. Domnitorul Alexandru cel Bun şi mitropolitul sau Iosiv l-au întâmpinat
cu tot norodul şi l-au aşezat în biserica Mirăuților. Cum au ajuns moaştele la
Suceava? Putem citi cărţi, arhive şi documente din care aflăm că primul
mitropolit al Moldovei Iosif a fost mai
întâi epicop în Cetatea Albă care cunoştea povestea Sfântului Ioan. Domnitorul
Alexandru cel Bun l-a dorit pe Iosiv ca mitropolit. Călugării trimişi de la Constantinopol şi de la Muntele Athos l-au găsit pe Iosiv ca fiind potrivit pentru a fi mitropolit al Moldovei. Alexandru cel Bun avea autoritatea asupra Cetăţii Albe. În anul 1386 Moldova controla Cetatea Albă şi braţul stâng al Nistrului umbrind puterea turco-tătară de pe malul drept.
Deci Alexandru cel Bun avea autoritate ca să ia mostele sfântului
Ioan la Suceava. În anul 1589 moaştele sfântului Ioan de la Suceava au fost
strămutate din vechea biserică domnească în nouă catedrala zidită de Bogdan al
III-lea unde se află până astăzi. După ce au stat un timp în Mitropolia din
Iaşi , în anul 1686 moaştele sfântului Ioan cel Nou au fost luate de oastea
poloneză a lui Ioan Sobieski, împreună cu evlaviosul mitropolit Dosoftei şi cu
o mare parte din tezaurul ţării şi duse lângă Liov. După 97 de ani de
înstrăinare, la 13 septembrie 1783 , sfintele moaşte au fost readuse cu mare
cinste la Suceava şi s-au aşezat în vechea biserică domnească unde se află şi
astăzi.
Pomenirea Sfântului Ioan se face la 2 şi la
24 iunie. Chipul sau apare prima dată pictat în pronaosul bisericii de la
Dobrovat de lângă Iaşi, în 1529.Câţiva ani mai târziu în 1546 a fost zugrăvită
viața şi pătimirea sa în 12 scene pe peretele de sud a bisericii mănăstirii
Voroneţ, ctitoria lui Ştefan cel Mare. Scene asemănătoare apar şi pe pereţii
catedralei episcopale din Român, în pridvorul închis al mănăstirii Suceviţa,
ctitoria Movileștilor apar 14 scene din viaţă şi pătimirea sa.În anul 1498 Ştefan cel Mare înalța
turnul-clopotniţă al mănăstirii Bistriţa, turn al cărui prim etaj găzduieşte un
paraclis închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
La
propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 Februarie 1950,
între sfinţii cu moaşte din România al cărui cult a fost generalizat în toată
Biserica, a fost şi sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, înscriindu-se ca zi de
pomenire
dată martiriului, adică 2 Iunie.
Generalizarea cultului s-a făcut în 1955. Este cinstit prin cântări şi imne
liturgice. Primul cuvânt de laudă sau panegiric i-a fost închinat de Grigorie Țamblac
intitulat : "Mucenicia Sfântului şi slăvitului mucenic Ioan cel Nou care a
fost martirizat la Cetatea Albă", reeditat de Melchisedec Ştefănescu în 1884. Un alt panegiric i-a
dedicat mitropolitul Varlaam, iar Dosoftei, în "Viaţa şi petrecerea
sfinţilor", îi închină un sinaxar (rezumat al vieţii).
În
volumul “Pateric românesc”al monahului Ioanichie Bălan sunt notate câteva
dintre vindecările lui miraculoase. Una dintre ele s-a petrecut în anul 1960. O
fetiţă oarbă a fost adusă de mătuşa ei la mănăstirea de la Suceava unde s-au
rugat amândouă. Preoţii i-au făcut Sfântul Maslu şi au miruit-o la plecare.
Femeia a fost uluită s-o audă pe micuţă că poate să vadă.
Încă un miracol s-a produs în 1969,când un
bărbat cu braţele paralizate a îngenunchiat în fața raclei. A simţit apoi
căldură şi furnicături în braţe. Sfântul îi redase bucuria de a merge. Dar câte
minuni nu a săvârșit Sfântul Ioan cel
Nou, și ce noian de binefaceri au primit creștinii care i-au cerut ajutorul!
Ce spune tradiţia?
Era 2 iunie 1662 când cetatea Sucevei a
fost asediată de tătari .Preoţii nu au putut mişca racla cu moaşte. Au rămas în
jurul ei şi s-au rugat. Atunci o furtună a crescut apele râului Sucevei,
oprind astfel asediul. Minunea a făcut
din sfânt ocrotitorul Moldovei. Şi pentru că s-a petrecut la 2 iunie, acesta zi
a fost spre pomenirea sa.
Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou
de la Suceava are loc, prin tradiţie, la 24 Iunie, având un profund caracter
autohton ortodox. Miile de credincioşi, în frumosul port naţional, aduc spice
de grâu, flori de câmp, crengi de tei şi de brad. Pelerinajul începe în
dimineaţa zilei de 23 Iunie, când Sfintele Moaşte sunt scoase din biserică şi
depuse pe un baldachin în curtea mănăstirii. Credincioşii se închină cu
evlavie, iar seara se face slujba privegherii, moaştele fiind veghiate toată noaptea.
Dimineaţă se sfinţeşte aghiazmă, apoi se face Sfânta Liturghie arhierească de
către Mitropolitul Moldovei şi Arhiepiscopul Sucevei, în fruntea unui sobor de
preoţi şi diaconi. Spre orele patru după amiază, Sfintele Moaşte sunt duse din
nou în biserică, purtate pe mâini de maramureşeni, care 24 de ore veghează
moaştele şi nu mănâncă nimic, conform unei tradiţii ancestrale.
Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la
Suceava, alături de cel al Sfintei Cuvioase Paraschiva de la Iaşi, constituie
unul din cele mai importante sărbători religioase ale românilor din ţinutul
Moldovei.
Apopei Roxana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.