Pagini

22 iunie 2014

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ROMÂNI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


                                                       (Duminica sfinţilor români)

Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună.

Noi credem şi mărturisim că voi, sfinţilor care aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne, împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugăciunile şi îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim.

Că, iată, cu nenumarate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am îndepărtat sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi vă rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi râvnă pentru toată fapta cea bună. Si să ne întoarceţi la dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strâmoşească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui.

Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiţi ai noştri sfinţi români, şi să slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin


Cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale Apostolilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, învredniceşte-ne şi pe noi a lucra cu osârdie pământul inimii, pe care stropindu-l cu roua rugăciunilor Sfinţilor Tăi, să îţi aducem Ţie roadele cele mântuitoare ale pocăinţei.

                                                         Rugaciune Tuturor Sfintilor
Catre voi , Sfintilor Toti, ca si catre niste Lumini Povatuitoare , care cu faptele Voastre ati Luminat Calea Cerescului Rasarit , cu smerenie ne plecam noi pacatosii genunchii inimii noastre si din adancul suftetului strigam : Rugati-Va pentru noi Iubitorului de oameni Dumnezeu , ca sa nu ne lase sa ratacim prin raspantiile pacatului , ci sa ne Lumineze mintea si inima , cu Lumina Harului Sau , ca intariti fiind cu acest Har , sa putem , cealalta vreme , sa umblam pe Cararea cea dreapta . Ajutati-ne pe noi Voi , Cei ce cu Invatatura cea Mantuitoare a lui Hristos , ati Luminat Biserica Lui si cu Sfintele si de Dumnezeu Inteteptitele Canoane neclintit ati intarit-o , Ierarhilor si Parintilor ai Turmei Lui Hristos ; care cu Rugaciunile si cu Slujirea Sfintelor si Dumnezeiestilor Taine , pe toti credinciosii ati sfintit si i-ati invatat sa umble dupa Poruncile lui Dumnezeu . Rugandu-va pe Voi, pururea Fericitilor , Rabdatorilor de patimi ai lui Hristos si Mucenicilor , care inaintea stapanirilor pe Hristos Dumnezeu cu Buna Indrazneala L-ati Marturisit , si Cinstit Sangele Vostru pentru El ati varsat , Cuviosilor si Dreptilor , Cei ce prin Calea cea stramta si cu necazuri viata V-ati savarsit si cu omorarea trupului si a patimilor V-ati Rastignit lui Hristos , cereti-ne noua de la Hristos Dumnezeu iertarea pacatelor , indreptarea vietii si toate Bunatatile cele trebuincioase , pentru viata cea vremelnica si pentru cea vesnica .
O Preacinstit si Preamarit Sobor al Sfintilor lui Dumnezeu , Cei ce ca Ingerii fara de trup ati vietuit si Domnului ati Placut , fiti-ne Mijlocitorii si Rugatorii rostri ! Cautati cu Dumnezeiasca Dragoste spre noi strainii si calatorii si , cu Puterea si cu Darul ce vi s-a Dat Voua de la Dumnezeu , Indreptati-ne si pe noi catre Patria Cereasca , intariti neputinta noastra , aparati-ne pe noi de ispite si de inselaciuni , Pazindu-ne de caderea in pacat . Treziti in noi Dragostea cea Sfanta pentru Domnul si ravna pentru mantuirea noastra . Saditi in inimile noastre frica cea Dumnezeiasca . Indreptati pasii nostri spre Lucrarea Poruncilor lui Hristos si spre implinirea Voii lui Dumnezeu Tatal . Faceti ca sa vietuim noi viata aceasta intru curatie si intru dreptate . Pururea sa ne aducem aminte de ceasul mortii si de de infricosatoarea a Doua Venire a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului Iisus Hristos . Ca prin Darul si Iubirea Lui de oameni fiind paziti si mantuiti , sa ne invrednicim si noi pacatosii si nevrednicii , impreuna cu Voi , in Imparatia cea Cereasca a ne inchina inaintea Sfantului Prestol al Domnului si , multumind cu bucurie , sa slavim pe Preasfanta si de Viata Facatoare si Nedespartita Treime :
pe Tatal si pe Fiul si pe Preasfantul Duh , in vecii vecilor .
Amin !

Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.