CUVIOSUL SERAFIM DE SAROV, UN SFÂNT CINSTIT DE ÎNTREAGA ORTODOXIE :
Ionuţ-Daniel Barbu
http://www.ziarullumina.ro/articole;2019;1;73748;0;Scopul-vietii-do...
În urmă cu aproape unsprezece decenii, la 19 iulie 1903, Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat pe Sfântul Serafim de Sarov (1754-1833), cel care, alături de Sfântul Serghie de Radonej (sec. XIV), avea să devină unul dintre cei mai iubiţi sfinţi în patria sa şi cel mai cunoscut sfânt rus la nivel panortodox, asemenea Sfinţilor Părinţi din perioada patristică, pe care îi cinstesc toate Bisericile Ortodoxe locale.
Sfântul Serafim e cunoscut peste tot în spaţiul ortodox, iar din învăţătura lui se citează atât în rândul credincioşilor, cât şi în cadrul teologiei academice, mai ales atunci când se vorbeşte despre sfinţirea persoanei umane. Calendarul Bisericii Ortodoxe Române consemnează două zile de pomenire în cinstea sa, cea de astăzi - 19 iulie, ca zi a canonizării şi totodată a naşterii, şi data de 2 ianuarie - ziua trecerii la cele veşnice.
Cuviosul Serafim este sfântul care a precizat foarte clar că scopul vieţii creştine, dincolo de orice străduinţe ascetice şi morale, este dobândirea harului Duhului Sfânt.
Sfântul Serafim de Sarov, ca mulţi dintre sfinţi, deşi nu a avut o viaţă străină de necazuri, a fost un om al bucuriei pascale permanente. Pentru cei care-l întâlneau duminica, salutul său era: Hristos a înviat, bucuria mea! Astfel, bucuria sfântului era bucuria faţă de celălalt, o bucurie profund eclesială.
Întrucât, începând mai ales din zilele canonizării şi până în prezent, s-au săvârşit nenumărate minuni prin mijlocirea Sfântului Serafim, Biserica îl pomeneşte şi cu titlul făcător de minuni. De fapt, întreaga sa viaţă era minunată încă de pe pământ. Atunci când intra în cimitir, pe cei adormiţi îi saluta ca şi pe cei vii: Hristos a înviat!, iar aceştia îi răspundeau: Adevărat a înviat! Se bucura mai ales de prezenţa copiilor, cărora le plăcea foarte mult să se afle în preajma Cuviosului. În pustietatea pădurii, acolo unde a trăit ani mulţi, când se întâmpla să fie deranjat de oamenii care îl căutau, se ascundea şi astfel nu i se mai dădea de urmă, decât dacă era strigat de glasurile copiilor.
Sfântul Serafim dădea dovadă de mult realism duhovnicesc. Maicilor pe care le povăţuia nu le dădea blagoslovenie să se extenueze printr-un post foarte aspru, iar când erau la lucru, le recomanda să aibă pâine cu ele. Dintru început, a schiţat planul de amplasament al mănăstirii şi, împreună cu primele vieţuitoare, a zidit o moară pentru asigurarea hranei. Pentru păstrarea smereniei, definitorie mai ales în cazul monahului, recomanda să se lucreze în grădină, cu pământul din care omul a fost luat.
Moaştele Sfântului Serafim se află la Mănăstirea "Sfânta Treime" din satul Diveevo (foto), situat la o distanţă de aproximativ 500 km faţă de Moscova. Această mănăstire are o valoare duhovnicească aparte, fiind întemeiată şi organizată prin mai multe revelări ale Maicii Domnului către Sfânta Cuvioasă Alexandra, la început o văduvă foarte bogată, şi de către Sfântul Serafim. Datorită directei intervenţii a Maicii Domnului, fondarea mănăstirii este asemănată cu începuturile Sfântului Munte Athos şi este vizitată de sute de mii de credincioşi. Până în 1991, aşezământul monahal a fost închis, iar moaştele Sfântului Serafim s-au aflat într-un muzeu din Sankt Petersburg. Acum, obştea mănăstirii numără aproximativ 500 de maici cu viaţă de obşte, lucru ce în prezent poate fi considerat o raritate, având în vedere scăderea vocaţiei pentru viaţa monahală. Mănăstirea deţine inclusiv şcoală, care oferă pregătire gimnazială şi liceală, ca şi cele de stat. În acest chip, prin rânduiala lui Dumnezeu, Sfântul Serafim vivifică continuu locul, viaţa monahală de aici şi întreaga lucrare de la Diveevo, bucurându-se de o recrudescenţă permanentă.
Părinţii slujitori, maicile la slujbe şi la ascultări, bisericile care sclipesc de strălucirea curăţeniei, florile care umplu privirile, livezile încărcate, grădinile şi chiar mormintele minunat îngrijite ale vieţuitoarelor trecute la Domnul freamătă de viaţă. Prin buna organizare a mănăstirii şi prin hărnicia monahiilor, orice colţişor din vastul teritoriu al aşezării monahale, aduce roade sau prin mulţime de flori bucură privirea. La continua îngrijire şi înfrumuseţare a locului contribuie şi disponibilitatea pelerinilor, care, după tradiţie, atunci când se află în Mănăstirea Sfântului Serafim, împletesc rugăciunea cu munca în mod spontan, lucrând ca în propria casă sau curte.
Rugaciune catre Sf.Serafim de Sarov
O, preasfinte Cuvioase si de Dumnezeu purtatorule Parinte Serafim, cauta din slava ta cea de sus catre noi cei smeriti si neputinciosi, impovarati cu multe pacate, care cerem de la tine ajutor si mangaiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plina de bunatate si ajuta-ne ca sa pazim fara de prihana poruncile Domnului, sa tinem cu tarie credinta ortodoxa, cu sarguinta sa-I aducem lui Dumnezeu pocainta pentru pacatele noastre in evlavie crestineasca, cu harul bine sa sporim si sa fim vrednici de ajutorul si mijlocirea ta pentru noi inaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credinta si cu dragoste ne rugam tie si nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum si in ceasul sfarsitului nostru ajuta-ne si apara-ne cu rugaciunile tale de sagetile cele pline de rautate ale diavolului, ca sa nu ne stapaneasca puterea lui ci, cu ajutorul tau, sa ne invrednicim amosteni fericirea lacasurilor Raiului. Caci in tine ne punem astazi nadejdea, Parinte milostive, fii pentru noi cu adevarat calauza spre mantuire si aduna-ne la lumina cea neinserata a vietii vesnice prin mijlocirea ta cea bineplacuta, la Tronul Sfintei Treimi, ca sa slavim si sa cantam impreuna cu toti Sfintii Numele cel vrednic de inchinare, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.