MINUNEA SF NICOLAE

Un negustor armean, cu familie numeroasă, deci nu așa înstărit - trebuia să meargă personal prin diverse porturi și bazaruri - să aleagă mărfuri căutate și la un preț convenabil.
Deseori mergea împreună cu alții asemenea lui, pe drumuri prăfuite dar și pe calea apelor - apelând la corăbieri încercați.

Ultima dată când s-a avântat traversând marea pe o corabie, spre înserat se tulbură cerul și se porni o furtună turbată care făcea să troznească toate încheieturile corăbiei și în cele din urmă rupse catagul și cumva crăpă angrenajul vasului.
Îndată apa mării năvăli peste oamenii îngroziți și îi luă pe nepregătite - scufundându-i în adâncuri, împreună cu măfurile lor și resturile vasului pe care se aflau.

Armeanul, bun creștin - s-a tot rugat în tot timpul acesta Maicii Domnului, să se milostivească și să nu-l prăpădească... însă apa tot se ridica cu repeziciune împrejur și simți clipocind răceala ei și gustul sălciu pe gură și apoi la nas, iar când l-a acoperit de tot - l-a implorat disperat pe Sf. Nicolae să-l scape, măcar pentru ca să nu-i rămână copiii orfani.
 
Apoi n-a mai simțit nimic, decât că auzea cum urletul vijeliei se pierdea, pieriind după care a fost deplină tăcere apoi zumzet de voci și de tânguiri înfundate.
 
S-a trezit ca dintr-un somn adânc, întins pe prispă în fața intrării casei sale, având în jur vecinii strânși și familia care îl plângea jeluindu-l ca pe un mort - căci îl găsiseră pe acesta în zorii de zi ai unei dimineți senine, cu totul inert, de părea înecat - chiar în în fața porții de piatră a casei sale, de-au bănuit că înainte de-a intra fusese atacat de tălhari, la întoarcerea sa din călătorie.
Omul făcu ochii mari și abia cu greu putu ca să îngăime cu mirare - din cele ce știa că pățise.
 
Toți se mirau, căci locul casei sale nu era aproape de țărm și ajunseseră la concluzia că acest negustor harnic, pățise un șoc în momentul când a fost atacat și aproape omorât chiar când pășea să deschidă poarta - de rămăsese fără nicio amintire imediată și că nu putea ca să-și amintească unde și cum a petecut noaptea.
Ciudat era că nu avea nicio urmă de violență la vedere și nici în fața porții nu se văzuse vreo urmă pe colbul subțire așternut peste noapte, afară de cea unde fusese găsit de ai casei, stând chircit și fără simțire.

După ce a băut o fiertură întremătoare, acesta este ajutat în fața tuturor vecinilor să se ridice - însă, imediat i-au ieșit din mantaua udă ca și din veșminte... destul nisip, o meduză flască împreună cu melci și mici scoici de mare dar și apă șiroind pe cizme, sărată și cu frânturi de alge marine ce-au răspândit miros specific de cherhana.
 
Armeanul cucernic, s-a pus smerit chiar atunci pe genunchii înghețați și rigizi și-a făcut o cruce mare și a mulțumit Sf. Nicolae și Maicii Domnului - pentru salvarea sa.

Toți cei prezenți și-au dat seama că se petrecuseră în acele împrejurări - o mare minune și că omul spunea întreg adevărul așa cum îl trăise cu dramatism.
S-au smerit și au schimbat priviri calde ce arătau multă bucurie - mai ales că, se aflau într-o dimineață luminoasă, a zilei de șase decembrie iar în depărtare...

- începuseră să poarte ecouri clopotele mânăstirești, care anunțau începerea slujbei de comemorare a acestui mare sfânt... acoperind larma copiilor care se lăudau în drum cu ce găsiseră în ghetuțe...