Pagini

27 noiembrie 2010

Sfântul. Apostol. Andrei




Sf. Ap. Andrei a fost martor la faptele minunate ale lui Iisus, a văzut patimile Domnului, a plâns moartea Mântuitorului pe cruce şi a întâmpinat cu bucurie Învierea Sa. Pe unde a umblat propovăduind cuvântul lui Dumnezeu a suferit bătăi, închisoare şi schingiuiri din partea păgânilor. A primit moartea de mucenic, fiind răstignit pe o cruce în formă de X, căreia i s-a dat numele de „crucea Sfântului Andrei”. Biserica noastră a rânduit ca în fiecare an, în ziua de 30 noiembrie, să se prăznuiască amintirea sfântului care a propovăduit învăţătura lui Hristos pe teritoriul patriei noastre.

30 noiembrie - Sântandrei, Moş Andrei, Cap de Iarnă, Indrea, Ziua Lupului.

De Sf. Andrei femeile fac câte două lumănări şi colac şi le duc la biserică. O lumânare o iau înpoi şi, cu ea aprinsă, în seara de Sf. Andrei, ocolesc curtea şi oborul vitelor, spre a fi ferite de boli.
Sf. Indrea e cap de iarnă, că atunci coboară lupii din munte.
Sf. Andrei e pescar; de ziua lui se mănâncă peşte.
Femeile fierb grâu sau porumb în apă, le amestecă cu nuci, cu zahăr (sau miere) şi le mănâncă după ce au împărţit la vecini. În seara de Sf. Andrei, oamenii mănâncă o turtă înmuiată în usturoi. Se sărbătoreşte prin post negru, pentru împlinirea unei dorinţe, cum ar fi căsătoria sau vindecarea de boală.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.