Ziua crucii

Intr-una din cantarile Bisericii, alcatuita dupa Psalmii lui David, preamarim pe Dumnezeu in cuvintele : « Sfant este Domnul Dumnezeul nostru, inaltati pe Domnul Dumnezeul nostru, si va inchinati asternutului picioarelor Lui, ca Sfant este. » O alta cantare bisericeasca, preamarind crucea, zice : « Acum vedem asternutul unde au stat picioarele Tale Stapane… » « Astazi cu adevarat cuvantul cel de Dumnezeu graitor al lui David a luat sfarsit, ca iata aratat ne inchinam si asternutului precuratelor Tale picioare ».

Deci pana la rastignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul mortii celei mai de ocara. Prin sfintele Sale patimi, Iisus a schimbat ocara in slava, incat Apostolul Pavel nu gasea alt cuvant in care sa se laude decat in Crucea Domnului, mustrand pe cei ce sunt vrajmasii crucii.
Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise si prin David. Prin proorocul David ne porunceste sa ne inchinam Crucii, asternutului picioarelor Lui, ca sfant este.
Oare de ce zice despre Cruce ca e asternut numai al picioarelor Lui ? – Fiindca Iisus S-a rastignit pe Cruce nu cu fiinta sa dumnezeiasca, ci cu firea omeneasca, Adam cel nou, ceea ce in graiul profetului e totuna cu picioarele lui Dumnezeu.

                                     Sa lamurim ceva si din intelesul crucii ca suferinta.

Suferinta, necazurile, incercarile, sunt cea mai necunoscuta cruce, desi fiecare are de dus cate una. Mai toti se roaga lui Dumnezeu sa-i scape de cruce. Nu e bine asa. E semn ca oamenii nu-i cunosc rostul si nu-i cunoasc pe sfinti. Iata de pilda ce spune sfantul Marcu Ascetul, ca prin aceasta se cunoaste daca o are cineva, daca primeste cu bucurie necazurile. Tot acest sfant ne spune despre crucea incercarilor , ca pentru trei pricini vin asupra noastra : 1. ca pedeapsa pentru pacatele facute (« pedeapsa » in graiul batranilor inseamna invatare de minte) ; 2. pentru ferirea de cele ce altfel le-am face ; si 3. pentru intarirea virtutii. « Sa nu spui ca se poate castiga virtutea fara necazuri : caci virtutea necercata de necazuri nu e intarita ! » (Filocalia I, p. 236.).

     Cea mai grea incercare a vietii este necazul mortii. Cum stam fata de o asemenea incercare ? Ar trebui sa stam si mai linistiti ca fata de cruce ; fiindca Mantuitorul, prin moartea Sa, a schimbat nu numai rostul crucii din ocara in slava, ci a schimbat si rostul mortii si l-a facut bun. Pana la Iisus moartea era o pedeapsa data firii omenesti, plata a pacatului. De la infrangerea mortii, prin invierea Omului nou, moartea, cea mai grea incercare a vietii acesteia, s-a schimbat in moarte a pacatului si in izbavire a firii omenesti. Asa ne invata sfantul Maxim Marturisitorul.