Sfantul Ierarh Varlaam

Sfantul Ierarh Varlaam este praznuit in Biserica Ortodoxa pe 30 august. A fost trecut in randul sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 12 februarie 2007. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Varlaam a avut loc pe 29 august 2007, la Manastirea Secu, locul unde a fost ingropat si unde se afla osemintele acestuia.

Desi sunt mai multe ipoteze cu privire la locul nasterii Sfantului Varlaam, cea mai plauzibila este aceea ca ar fi originar din partile Neamtului, din satul Borcesti.

Primul contact cu lumea monahala a fost la "Schitul lui Zosin".

Sfantul Ierarh Varlaam a fost mitropolitul Moldovei intre anii 1632 si 1653. Dintre realizarile sale ca mitropolit amintim:

- dreptul preotilor de a fi judecati numai de instantele bisericesti;

- a zidit la Iasi biserica Sfintii Trei Ierarhi, in care a asezat in anul 1641 moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, daruite lui Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol;

- sprijinit si de Sfantul Mitropolit Petru Movila al Kievului, Mitropolitul Varlaam a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in anul 1640;

- s-a ocupat de organizarea Sinodului de la Iasi din anul 1642, care a indreptat si aprobat Marturisirea de credinta alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al Kievului;

- a tiparit Cazania sau Carte romaneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si la sfinti mari (1643) - prima carte romaneasca tiparita in Moldova;

Amintim ca Mitropolitul Varlaam s-a numarat, in anul 1639, printre cei trei candidati propusi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Sfantul Varlaam a trecut la cele vesnice spre sfarsitul anului 1657.

Tot astazi facem pomenirea:
- Sfantului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului in timpul imparatului Constantin cel Mare (313-337). A participat ca diacon la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, luptand impotriva ereziei lui Arie.
- Sfintilor Ierarhi Ioan si Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului;
- Sfantului Cuvios Fantin, facatorul de minuni;
- Sfintilor sase mucenici din Meletina;
- Sfantului Cuvios Sarmata din desertul Egiptului;
- Sfintei Cuvioase Vriena;
- Sfintilor saisprezece mucenici Tivei;
- Sfantului Ierarh Evlavie;
- Sfantului Mucenic Felix;
- Sfantului Mucenic Furtinian;
- Sfantului Mucenic Septimin;
- Sfantului Mucenic Ianuarie.

Maine sarbatorim Punerea in racla a braului Maicii Domnului.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

TAIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZATORUL

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.
Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul
Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.
Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.
Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, simbolizeaza chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.
Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.
Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.
Traditii si obiceiuri in ziua praznuirii sarbatorii Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana. In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit "de la cruce pana la cruce", un post care tinea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.
Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).
Adrian Cocosila

Sfantul Moise Etiopianul

Sfantul Cuvios Moise a fost de neam etiopian. La inceput a fost slujitorul unui politician, dar din cauza nedreptatilor sale, a fost alungat. Sfantul Moise s-a alaturat unei cete de talhari si cu timpul a ajuns conducatorul acesteia.

Dupa o vreme, cuprins de o mustrare de constiinta pentru relele savarsite, paraseste ceata de talhari si se retrage intr-o manastire. Ai isi va plange pacatele savarsite, dar va lupta mult avreme cu demonii desfranarii care aduceau asupra lui ganduri necurate si pofte ispititoare. Ata de aprinsa a fost lupta sa cu acesti demoni, incat le-a spus fratilor sai: "Atata suparare am suferit de la razboiul poftei trupesti, incat putin de n-am cazut din fagaduinta monahiceasca".

Dupa sase ani de cumplit razboi cu demonii, s-a vindecat in chip minunat de toate inchipuirile, cugetele si gandurile de curvie pe care i le semana in suflet diavolul.

Sfantul Moise Etiopianul a fost sfintit preot la batranete. El si-a prevazut si ceasul si felul mortii. Intr-o zi el le-a zis ucenicilor lui sa fuga ca sa-si scape vietile, deoarece manastirea avea sa fie atacata de necredinciosi.

Cand ucenicii i-au cerut sa vina cu ei, ca sa scape impreuna, Avva Moise le-a zis ca el a fost talhar mai demult, si se cuvine ca acum sa-si ia plata pentru relele lui, dupa cuvantul: „Toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 25: 52). Asadar, Avva Moise a ramas in manastire impreuna cu sase frati care nu au voit sa il lase singur, si au venit talharii si i-au ucis pe toti sapte. Asa a trecut la cele vesnice Moise Etiopianul, la varsta de 75 de ani.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Diomid si Lavrentie;
- Dreptului Iezechia, regele;
- Sfintei Ana Prorocita, fiica lui Fanuel;
- Sfintilor treizeci si trei de Mucenici din Iraclia.

Maine, serbam Taierea Capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul (zi de post).

Sursa: CrestinOrtodox.ro

...

SFANTUL SILUAN ATHONITUL

DIN INVATATURILE UNUI MARE SFANT 

“Revelaţia ne spune: „Dumnezeu este Iubire“, „Dumnezeu este Lumină, şi nu este întuneric întru El” (I In 4, 8; 1, 5).

Cât de greu ne este, nouă, oamenilor, să primim aceste cu­vinte! Ne este greu fiindcă propria noastră viaţă şi viaţa lumii întregii din jurul nostru mărturisesc mai degrabă contrariul.

Într-adevăr, unde este acea lumină a iubirii Tatălui, dacă, ajunşi în amurgul zilelor noastre, trebuie să recunoaştem toţi împreună cu Iov amărăciunea inimii:

„Zilele mele s-au scurs, socotinţele mele s-au sfărâmat, la fel şi dorinţele inimii mele… Mai pot să nădăjduiesc? Împărăţia morţii este casa mea, cul­cuşul meu l-am întins în inima întunericului. Am zis mormân­tului: tu eşti tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteţi mama şi surorile mele! Atunci unde mai este nădejdea mea şi cine a mai văzut norocul meu? El s-a rostogolit până în fundul iadului şi împreună cu mine se va cufunda în ţărână” (Iov 17,11-16).

Hristos însuşi mărturiseşte că în Pronia sau purtarea Sa de grijă Dumnezeu veghează cu luare-aminte asupra întregii Sale făpturi: îşi aduce aminte de cea mai mică pasăre, se îngrijeşte până şi de podoaba ierbii câmpului. Iar pentru oameni purtarea Sa de grijă este atât de mare, încât până şi „perii capului nostru sunt cu toţii număraţi” (Mt 10,30).

Dar unde este această purtare de grijă ce veghează chiar şi asupra lucrurilor celor mai neînsemnate? Cu toţii suntem abătuţi de priveliştea dezlănţuirii nedomolite a răului în lume. Mi­lioane de vieţi, adeseori de-abia înfiripate, şi înainte încă de a dobândi conştiinţă de sine, sunt smulse cu o incredibilă cruzime.

Atunci de ce ne e dată această viaţă absurdă?

Şi iată că sufletul caută cu nesaţ să întâlnească pe Dumnezeu ca să-I zică:

„De ce mi-ai dat viaţă?… Sunt beat de suferinţe, întunericul mă înconjură; de ce Te ascunzi de mine?… Ştiu că eşti bun, dar de ce eşti de nepăsător la durerea mea? De ce eşti atât de crud şi de nemilos faţă de mine? Nu pot să Te înţeleg”.

Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Numele său era Semion. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite şi zicând: „Miluieşte-mă!” Dar strigătul său se pier­dea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde şi a strigat: „Eşti neînduplecat!”

Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său stri­vit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe îl vede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie. Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfâr­şită, nepătrunsă.

Sfantul Ioan Botezatorul in iconografie

                                       Sfantul Ioan Botezatorul in iconografie

Alaturi de chipul lui Hristos si de cel al Maicii Domnului, chipul Sfantului Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului ocupa un loc important in iconografia traditionali ortodoxa. Importanta care i se acorda se bazeaza pe ceea ce se spune despre el in Sfintele Evanghelii, in special de catre Hristos insusi: " mai mult decat un proroc. Ca este acela despre care s-a scris: "Iata, Eu trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu, care va pregati calea Ta inaintea Ta". Adevarat graiesc voua: nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei mai mare decat Ioan Botezatorul" (Mt. 11,9-11).
Pe iconostas, langa icoana lui Hristos, se afla intotdeauna o icoana mare care il infatiseaza. Cateodata este asezata langa icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Atunci cand iconostasul are un al doilea registru de icoane, mai mici decat cele din registrul inferior, aranjate sub forma unei Deisis extinse, Botezatorul Domnului este si acolo reprezentat. Deasupra usilor imparatesti se afla o Deisis mica sau Trimorphon, cu Hristos in centru, incadrat de Maica Domnului, in dreapta Lui, si de Sfantul Ioan Botezatorul, in stanga, amandoi intorsi spre El in rugaciune. In dreapta si in stanga icoanei Deisis restranse se afla cate sase icoane ale Sfintilor Apostoli intorsi spre Hristos, formand astfel o Deisis largita.



Sfantul Ioan Botezatorul mai apare in doua icoane ale celor douasprezece praznice imparatesti, pe suport sau murale: in icoana Botezului Domnului si in cea a Invierii sau a Pogorarii la iad. In prima icoana este infatisat stand pe malul Iordanului, botezandu-L pe Hristos, iar in cea de a doua apare adesea impreuna cu alte figuri ale Vechiului Testament, cum ar fi dreptul Abel si regii-proroci David si Solomon. Uneori este zugravit singur intr-un loc adecvat. Astfel, in Biserica din Daphni de langa Atena este reprezentat in conca pronaosului (prothesis). Daca biserica are turla, iar cupola este impodobita cu mozaicuri sau picturi murale. Sfantul Ioan Botezatorul este inclus in spatiul circular aflat in imediata apropiere a cercului care il inconjoara pe Hristos-Pantocrator, alaturi de sfintii ingeri si chiar de Maica Domnului. In acest spatiu, el se afla in partea de vest, Maica Domnului spre rasarit, iar ingerii intre ei. Toti sunt reprezentati in picioare, cu aureole.



Functional, icoana Sfantului Ioan Botezatorul din partea inferioara a iconostasului este cea mai importanta. Este zugravita la dimensiuni mari, aproape de comunitatea credinciosilor, poate fi vazuta clar de inchinatori atunci cand privesc drept spre zona usilor imparatesti - unde apar preotii slujitori - si se pot apropia de ea si o pot saruta. Aici se foloseste unul dintre cele doua tipuri de reprezentari analizate in continuare.
Sfantul Ioan Inaintemergatorul - tipul timpuriu de reprezentare
Tipul cel mai vechi de reprezentare a Sfantului Ioan Botezatorul de la iconostas, care se mai foloseste inca, il infatiseaza bust, intors spre dreapta, catre Hristos (a carui icoana se afla asezata langa a lui), cu mainile intinse spre El in rugaciune.
Una dintre cele mai vechi reprezentari de acest fel este o icoana din secolul al XV-lea aflata la Manastirea Vatoped. Aici, Sfantul Ioan Botezatorul este intors spre dreapta, reprezentat trei sferturi. Ochii si mainile sale exprima o stare de liniste in rugaciune si de forta launtrica. Parul este lung, in smocuri. Trupul este in intregime invesmantat.



Inscriptia acestei icoane, "Sfantul Ioan Inaintemergatorul", este impartita in doua si scrisa aproape de mijlocul icoanei; primul articol si cele doua cuvinte de dupa el sunt inscriptionate in dreapta sfantului; al doilea articol si cuvantul care ii urmeaza, deasupra umarului stang.
Nu se stie cand a aparut acest arhetip. Printre cele mai insemnate reprezentari bust, fara aripi, ale Sfantului Ioan Botezatorul sunt mozaicul din Biserica Hosios Lukas din Beoria (cca 1000) si cea din Biserica Daphni de langa Atena (cea 1100).

Sfantul Ioan Inaintemergatorul - tipul tarziu de reprezentare

Sfantul Ioan Botezatorul este reprezentat intreg, cu aripi, astfel: inalt, foarte slab, cu brate si picioare foarte subtiri, cu capul descoperit, cu parul lung, revarsat in smocuri pe spate si peste umeri si cu un chip care exprima credinta puternica, un caracter darz si smerenie. Poarta o tunica verde de culoarea maslinei si o mantie cafenie care lasa sa se vada un brat gol pana la umar si amandoua picioarele de la genunchi in jos. Sta in picioare intre doua creste pietroase, cu fata si trupul intoarse spre dreapta, spre Hristos, Care apare in coltul din stanga sus al icoanei, iesind din ceruri si binecuvantandu-l. Mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul sta intinsa in gest de binecuvantare, iar cu stanga tine un filacter desfasurat si o cruce lunga, foarte subtire. Pe filacter scrie, cu litere mari:
"Iata, Fiule al lui Dumnezeu, ce patimesc cei ce vadesc oamenilor pacatele lor, celor ce nu-si recunosc greseala. Iata capul meu: Irod l-a taiat".
In coltul din stanga jos se vede capul Botezatorului pe o tipsie; iar in spatele picioarelor sale se afla o secure, la radacina unui trunchi de copac, aproape de pamant.



Aceasta icoana a Sfantului Ioan Botezatorul are fundament scripturistic, Este infatisat cu aripi, dupa cuvantul pe care l-a spus Iisus, ca a fost trimis inger de la Dumnezeu. Asa cum am observat mai sus cand am vorbit de Hristos ca "Inger de mare sfat", vantul grecesc pentru "vestitor" este angelos, acelasi cuvant utilizat in greceste pentru inger. In iconografie, ingerii sunt reprezentati cu aripi. Asa se explica de ce Sfantul Ioan Botezatorul are aripi. Faptul ca i s-a taiat capul la porunca lui Irod tetrarhul si a fost adus pe o tipsie este consemnat in Evanghelii (Mt. 14, 8, Mc. 6, 25, 28). Asadar, in icoana se regaseste capul sau pe tipsie. Securea de la trunchiul copacului apare chiar in cuvantul Sfantului. In timp ce propovaduia in pustia Iudeii, a spus: "Iata securea sta la radacina pomilor si tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in foc" (Mt. 3,10).

Inscriptia ambelor tipuri de icoane este: "Sfantul Ioan Inaintemergatorul". Cuvantul "Botezator" a fost lasat la o parte, pentru a scurta inscriptia - expresia "inaintemergatorul" este suficienta pentru a-l identifica pe Sfant.

Cea mai veche icoana cunoscuta a Sfantului Ioan Inaintemergatorul, intreg, cu aripi, se pastreaza in Serbia, la Areljie si dateaza de la sfarsitul secolului al XIII-lea. O alta icoana de acest fel, realizata un secol mai tarziu, este o miniatura dintr-o Psaltire sarbeasca, aflata la Munchen. Acest tip de reprezentare si-a gasit forma definitiva - dupa cum se stie - intr-o fresca din Paraclisul din Zoodichos Pighi din cetatea peloponeziana Geraki. Dateaza din 1431. Forma pe care a primit-o acest tip de reprezentare in acea icoana s-a pastrat de-a lungul intregii perioade de dominatie turca in Grecia si continua inca sa se foloseasca.

Constantinos Cavarnos

SFINTII ADRIAN ŞI NATALIA

Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?" Si, raspunzând, ei zisera: "Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca". Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.
Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.
Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si trei de Mucenici, care au fost chinuiti împreuna cu Sfântul Adrian, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Atic si Sisenie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ivistion.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Mucenic Adrian printul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Liciniu în Bizant, si se tragea de la Roma, fecior fiind lui Prov, împaratul Romei, împreuna cu un frate al sau, Dometie cu numele, ce ajunsese episcop în Bizant, dupa Tit. Deci fericitul Adrian dorind a patimi pentru Hristos, s-a dus la Nicomidia si a mustrat pe Liciniu, caci stricase în desert si fara socoteala ostile romane, cu pricina prigoanei asupra crestinilor. Drept aceea fiind supus la multe chinuri, i s-a taiat capul; iar fratele sau Dometie episcopul luându-i sfintele moaste le-a pus în Arghiropoli, unde erau si moastele Mucenicului Adrian, ale Nataliei si ale Apostolului Stahie, cel ce a fost întâiul episcop al Bizantului, dupa Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat.

SFINTII ADRIAN ŞI NATALIA

Sfintii Adrian si Natalia, sot si sotie, au trait in Nicomidia, in vremea imparatului Maximian. Adrian era pagan si pretor al Nicomidiei, iar Natalia era crestina. In timpul unei persecutii, vazand curajul si blandetea a 23 de barbati crestini, Adrian, un tanar de 28 de ani, a ales sa devina crestin.

Cand imparatul a auzit cele petrecute, l-a intrebat pe Adrian: "Ti-ai iesit din minti?”. Pretorul Adrian i-a raspuns: "Nu, abia acum mi le-am aflat”.

A fost aruncat in temnita impreuna cu ceilalti barbati crestini. Nu trecusera decat treisprezece luni de la casatoria lor. Cand l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat langa el, intarindu-l in credinta.

Inainte de a fi omorat, temnicerii i-au permis sa mearga acasa si sa-si ia ramas bun de la sotie si familie. Natalia, cand a vazut ca Adrian vine acasa, a incuiat usa. Se temea ca acesta a lepadat credinta in Hristos si pentru acest lucru a fost eliberat. Dar cand a aflat scopul venirii sale, de indata supararea i s-a schimbat in bucurie. Dupa ce si-a luat ramas bun, s-a intors impreuna cu ea la temnita. Pe drum ea l-a indemnat sa nu se ingrijeasca de cele pamantesti, ci sa cugete la bunatatile ceresti.

L-a intarit in suferinta spunandu-i: "Scurte sunt caznele, dar cele ce urmeaza sunt fara de sfarsit; scurta este suferinta, dar slava muceniciei vesnica. Sufera durerea numai putina vreme si curand te vei bucura cu ingerii”.

Dupa torturi prelungite, imparatul a poruncit ca bratele si picioarele mucenicilor sa fie zdrobite cu ciocanul pe nicovala. In aceste chinuri si-au dat duhul Adrian si cei 23 de crestini.

Dupa cateva zile de la trecerea lor la cele vesnice, Natalia l-a vazut pe Adrian in vedenie si acesta i-a descoperit ca in curand va veni si ea in lumina cereasca. Dupa ce timpul s-a implinit conform celor vestite, Natalia si-a dat duhul, alaturandu-se sotului ei in imparatia lui Dumnezeu.

"O, pereche fara de prihana si aleasa Domnului! O, preadorita doime si lui Hristos preaiubita! O, insotire preabuna si lui Dumnezeu fericita! Cine nu se va spaimanta de aceasta, auzind faptele cele mai presus de om? Cum femeia s-a imbarbatat asupra tiranului celui amar, si pe barbatul ei l-a intarit a nu slabi in cele cumplite, ci sa aleaga a muri pentru credinta mai degraba decat a trai. O, graiuri impletite de Dumnezeu ale inteleptei Natalia! O, sfatuiri dumnezeiesti care au strabatut cerurile si au facut pe maritul Adrian cunoscut catre insusi scaunul Imparatului Celui mare! O, insotire sfanta! Rugati-va lui Hristos pentru noi, care din dragoste savarsim pomenirea voastra, sa ne mantuim din ispite si de tot necazul.“ (Mineiul pe August, p. 300)

Astăzi, în calendarul ortodox, se serbează Sf mucenici Adrian şi soţia sa Natalia.
Celor ce poartă aceste nume, inclusiv fiul meu, le doresc multă sănătate, ajutor de la Domnul, fericire şi împlinirea dorinţelor, iertarea păcatelor, îndepărtarea celui rău şi urmarea Căii celei drepte a Domnului! Doamne ajută!
Pentru cei ce doresc să afle cine au fost aceşti sfinţi despre care amintim astăzi, iată câteva informaţii:
Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?" Si, raspunzând, ei zisera: "Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca". Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.
Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.
Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne pe noi! Amin.

---

SFANTUL FANURIE

 Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie

Sfantul Fanurie s-a nascut in insula Rodos din Grecia, insa nu se cunoaste data nasterii sale. Sfantul Fanurie a avut doisprezece frati, iar el a fost cel mai mare. Dupa moartea tatalui sau, mama sa ajunge sa cante si sa joace prin diverse locuri. Cand Fanurie descopera acest lucru, decide sa fuga in pustiu. Primeste botezul si revine dupa un timp in orasul sau natal. Afla ca mama sa a murit in momentul in care a fost descoperita de el intr-un local si ca fratii sai s-au raspandit prin lume.

Revine in pustie si duce o viata aspra, manca odata la trei zile. Prin rugaciune a adus tamaduire surzilor, orbilor, botezandu-i si invatandu-i dreapta credinta. Cu toate ca savarsise atatea minuni, este nevoit sa parasesca cetatea, din cauza rautatii oamenilor. Acestia spuneau ca minunile savarsite de el nu sunt facute cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. Se pare ca ajunge in Egipt, unde o readuce la viata pe fiica regelui. In urma acesti minuni, imparatul si slujitorii sai au primit botezul.

Dupa o vreme, vrajitorii din Egipt s-au ridicat impotriva lui Fanurie si astfel, sfantul a fost supsus la multe chinuri: i s-au taiat mainile si degetele de la picioare, urechile, i s-au smuls dintii, a fost batut cu pietre, ca in cele din urma sa i se taie capul.

Rugaciune catre Sfantul Fanurie

Catre tine, Sfinte Mucenice Fanurie, inltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta Sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica, si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre. Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici savarsim, si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si stramtorile, zidind in noi cuget curat, ca sa putem rupe cu viata noastra de pacat de pana acum, si privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu. Asa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor. Amin!

Moastele Sfantului Fanurie au fost descoperite de cativa pastori, in jurul anului 1500, intr-o pestera. Alaturi de moastele sale, au gasit si o piele de animal pe care era scrisa viata Sfantului Fanurie.

Lupta mântuirii: Fii destoinic, ştiind Cui crezi, cu ale Cui arme baţi război

Calea mântuirii ne desprinde de pământ spre Cer, ca pe unii ce ştim că de la Dumnezeu am ieşit şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem şi lăsăm lumea. Fericit cine se-ntoarce...

Duşmanii

Pe o asemenea mărită cale, nimeni nu poate merge singur, de nu va veni mai întâi în obştea Bisericii ca să fie condus de mâna nevăzută a Mântuitorului prin preoţi, ucenicii Săi văzuţi, trimişi de El în fiecare rând de oameni. Căci au zis Părinţii de demult cuvântul acesta: cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească; pentru că omul, care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă trei vrăjmaşi, unul după altul. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea, trupul şi diavolul. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi.

Ruşinea de a fi bun

Prin "lume" se înţelege categoria păcatului, adică turma oamenilor necredincioşi, cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul (Ioan 17, 9). E gura satului, gura vecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai da îndărăt cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde, şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. "Lumea" e veacul viclean, placul oamenilor şi slava deşartă. Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei. De aceea avem poruncă: "Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl." (1 Ioan2, 15-16)

Plăcerea se plăteşte cu durere

Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână aceste trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea. Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că, mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu sau la ostenelile mântuirii, făceam şi noi ale lumii, umblând în fărădelegi şi chinuind pe alţii, şi astfel ne-am băgat datori; deci acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci, ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu. Aşa trebuie să plătim acum cu durere cele ce le-am făcut odinioară cu plăcere. (…)
Căci multe din cele ce ni se întâmplă, ni se întâmplă

• spre îndrumarea noastră,
• sau spre stingerea păcatelor trecute,
• sau spre îndreptarea neatenţiei prezente,
• sau spre ocolirea păcatelor viitoare.

Cel ce socoteşte aşadar că pentru una din acestea i-a venit încercarea, nu se răzvrăteşte când e lovit - mai ales dacă e conştient de păcatul său - nici nu învinovăţeşte pe acela prin care i-a venit încercarea, căci fie prin acela, fie prin altul, el a avut să bea paharul judecăţilor dumnezeieşti...
Nebunul însă roagă pe Dumnezeu să-l miluiască; dar venind mila nu o primeşte, fiindcă n-a venit precum a vrut el, ci precum Doctorul sufletelor a socotit că e de folos. Şi de aceea se face nesimţitor şi se tulbură şi uneori se războieşte aprins cu dracii, alteori huleşte pe Dumnezeu; astfel, arătându-se nemulţumit, nu primeşte decât bâta.

Arma iertării întoarce răul spre bine

Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi într-o robie străină, în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei înşişi.
Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în gând, pentru orice fiu al lui Dumnezeu, oricât de întunecată purtare ar avea şi oricâte rele i-ar face. Căci răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu, căci pentru ele biruie El în locul omului, întorcând spre bine cele pornite de la lume cu răutate.
Stăruind în acestea te-ai făcut pricină de mântuire şi pentru fratele tău din lume. Rugăciunea nu judecă, ci se smereşte, aducându-ne aminte greşelile noastre, nu ale lumii. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii, nu osândirea ei. Iar asupra smereniei vrăjmaşul nu poate nimic.
Deci, făcând aşa, ori de câte ori întâmplarea o cere - dar şi când n-o cere - ajutat de Dumnezeu, treci cu bine peste prima piedică a potrivnicului pe care ţi-o ridică în cale prin fraţii tăi din lume, care sunt mai slabi de înger (1 Tesaloniceni 5, 14).

Răbdarea răului nu este o slăbiciune

Cine are darul dragostei, al răbdării şi al gândului smerit, în vremea de luptă - dacă luptă după lege, iar legea este dragostea - poate vedea lucruri minunate, întoarceri neaşteptate la Dumnezeu. Aşa de pildă, noi nu ştim tainele lui Dumnezeu: pe cine mântuieşte din lume şi pe cine osândeşte. Dacă pe cel ce se sălbăticeşte asupra ta, din pricina întunecimii sale, îl ştie Dumnezeu că se va mântui, mântuirea lui o va face şi cu ajutorul tău, prin aceea că-ţi dă darul răbdării, al iertării din inimă şi al rugăciunii. Astfel pentru smerenia ta îl va birui Dumnezeu şi va alunga duhul potrivnic dintr-însul. Dacă însă fratele acela mai are de chinuit în robie străină, sau chiar îşi va pierde sufletul, la purtarea ta cea după Dumnezeu, răutatea lui va creşte şi se va sălbătici cu totul împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, nicidecum să nu uităm că ostaşi ai lui Dumnezeu suntem. Deci fii destoinic, suflete, ştiind Cui crezi, cu ale Cui arme baţi război, Cine îţi ajută, - ca să nu piardă Dumnezeu pe cineva pentru neiscusinţa ta. De aceea au zis Pă-rinţii, că pricina mântuirii este aproapele.
Cei ce biruie lumea nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi, o turmă de inactivi, oricât s-ar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui, ci ei sunt ostaşii împăratului, care prin răbdarea Crucii a biruit nu numai lumea, ci şi toată stăpânia morţii. Mântuirea e cununa acestei biruinţe. Iar despre nevoinţa care dovedeşte răbdarea şi credinţa sfinţilor, putem spune că e singura cale îngăduită şi în stare să mistuie puterea răului şi să o facă fără rost şi fără vlagă în lume.

Părintele Arsenie Boca – Cărarea Împărăţiei

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 36

Aducerea moastelor Sfantului Apostol Bartolomeu

 

Sfantul Apostol Bartolomeu este unul din cei doisprezece Apostoli. Impreuna cu Sfantul Apostol Filip si Mariami, sora acestuia, au fost prezenti in cetatile din Siria si Asia de Sus, vestind invatatura lui Hristos. Mai tarziu va ajunge in Arabia, Persia, India si apoi in Armenia, locul in care va fi  ucis. Moastele sale au fost asezate intr-o racla si au adus multe tamaduiri. Datorita minunilor care se petreceau la mormantul acestuia, paganii au aruncat in mare racla in care se aflau moastele Sfantului Bartolomeu. Ele au ajuns in Liparia, unde, prin vedenie dumnezeiasca, episcopul Agaton insotit de cler si popor, le-a asezat intr-o biserica inchinata Sfantului Bartolomeu. Aici au ramas pana in vremea imparatului Teofil. Din cauza atacurilor venite din partea musulmanilor, moastele sale au fost duse in cetatea Venend.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Apostol Tit;
- Sfintilor Mina, Epifanie, Ghenadie;
- Sfantului Ioan, arhiepiscopul Constantinopolului;
- Cuviosului Ioan Carpatiul.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, sotia sa.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Cand in biserica se canta obositor

Cand in biserica se canta obositor, credinciosul este ispitit si luptat in gandul sau. De ce nu se canta in toate bisericile odihnitor, canonic si duhovniceste? Pentru ca preotii nu au grija si dragostea necesara fata de cantare, pentru ca nu au curajul de a educa pe oameni si pentru ca nu au puterea de taia si vindeca ranile oamenilor.

De asemenea, in multe biserici se canta obositor pentru ca nimeni nu mai vrea sa ramana psalt pe viata, ca misiune ecclesiala. Fiecare teolog, fie el barbat sau femeie, sta o perioada la strana, apoi se indreapta spre altceva. Nu se mai cultiva vocatia de a canta la strana, pe termen lung, a celor care sunt daruiti de Domnul cu talantul glasului si al cantarii frumoase.

Este firesc ca unii dintre crestini sa ramana in aceste grade ale clerului inferior (psalti si protopsalti) si sa se dedice acestor slujiri pentru toata viata.

Cantarea omofona, impreuna cu credinciosii, este de mare folos comuniunii, insa numai o strana bine pusa la punct poate sa-i indrume pe credinciosi intr-o cantare unita, odihnitoare.

Corurile in Biserica Ortodoxa Romana au aparut pe la sfarsitul veacului trecut, importate din Rusia, unde erau si sunt foarte raspandite. Cand cantarea din biserica este corala, credinciosii de rand sunt vaduviti deplin de posibilitatea de a canta impreuna cu corul. Piesele sunt grele, complicate si pe multe voci, incurajand imprastierea si distragerea atentiei de la cele importante ale momentului.

Cand muzica este corala, iar corul se afla la etaj, ori retras intr-un colt bine delimitat si etans, crestinul aflat in biserica nu poate sa se uneasca "intr-un glas" cu aceia din cor. Astfel, din evlavie fata de cantare si din dragoste fata de Dumnezeu, de multe ori rasar voci razlete care canta in biserica, unele placute si altele mai putin placute.

Sfatul pentru acestia este unul simplu: daca muzica este corala, ea neputand fi cantata de toata lumea din biserica, mergeti in strana sau la balcon, unde se afla corul si rugati pe dirijor sa va primeasca si sa va invete sa cantati impreuna cu corul; daca nu, mergeti la alta biserica, unde lumea canta impreuna.

Iar pentru cei deranjati, sfatul este acesta: duceti neputintele unii altora, iar duhovnicului marturisiti toate slabiciunile voastre. Spuneti simplu: "Parinte, nu ma pot concentra la slujba, atunci cand altcineva canta langa mine." Iar parintele te va invata ce sa faci, iar pe acela il va indrepta.

Aceasta este de mare folos celorlalti, care nu canta, ei putand fi ispititi prea usor, auzind in ureche o voce izolata, fie ea placuta sau nu. Este foarte dificil a auzi o voce subtire si inalta, de cele mai multe ori, care iti canta in ureche si sa mai si reusesti sa te pastrezi la rugaciune.

Din pacate, mare parte dintre cei care canta tare, izolat de cor, oriunde s-ar afla in biserica, sunt dintre aceia care au gandul mai imprastiat si mai departe de cele savarsite in biserica. Un singur sfat, ori rugaminte, adresata acelora, spre a canta mai incet, ori altceva asemanator, si este de ajuns spre a le aprinde toata mania, ori a primi un raspuns scurt.

Nimeni nu are voie sa canta obositor in biserica, ci fiecare trebuie sa aiba grija de cei din jurul sau si de modul in care cantarea se inalta spre ceruri, adica sa fie ingrijita, lina si odihnitoare: "Strigarea cea fara oranduiala a celor ce canta in biserica nu se cade sa fie primita in cantarea bisericii. De asemenea si cel care o canta la biserica nu trebuie sa fie primit. Sa fie scos din dregatoria sa si sa nu mai cante in biserica. Pentru ca se cuvine sa cantam cu buna cucernicie si frumoasa glasuire si sa inaltam Slava Stapanului tuturor si Domnului ca si din gurile inimii sale. Iar cei ce nu asculta acestea, muncii celei vesnice sunt vinovati, ca unii ce nu se supun invataturilor Sfintilor Parinti si ale Pravilelor." (Tipicul Sfantului Sava)

"Voim, ca cei ce se afla in biserica spre a canta, sa nu se foloseasca de strigate netocmite (fara de randuiala, vaiete), si sa sileasca firea spre racnire, nici sa adauge ceva in afara de cele ce sunt randuite de Biserica care nu-i sunt nici potrivite, nici cuviincioase, ci cu multa luare aminte si smerenie, sa aduca cantari lui Dumnezeu, Cel care vegheaza asupra celor ascunse, caci sfantul cuvant (al psalmistului David) a invatat pe fiii lui Israel sa fie cucernici" (Canonul 75 al Sinodului Trulan (din anul 692) sau Sinodul V-VI Ecumenic de la Constantinopol).

Spre deosebire de apuseni, la noi a ramas in putere cantarea omofona, adica pe o singura voce, cantarile fiind interpretate de la strana de mai multi cantareti, condusi de un protopsalt (dascal). Cantarea omofona este foarte usor de urmarit si de imitat de catre credinciosi.

Cred ca Domnul prefera de o mie de ori cantarea comuna a credinciosilor, in care fiecare participa dupa puterea si dupa osardia lui, decat glasurile armonioase ale unei elite care canta dupa rigori tehnice lipsite de caldura si smerenie.

Prin anul 1950, din cauza lipsei profunde de cantareti profesionisti din stranele noastre, s-a dat binecuvantare tuturor credinciosilor sa cante in comun, cel putin la Sfanta Liturghie. A fost un lucru bun, stiut fiind ca rugaciunea cantata are mai multa putere decat cea rostita si patrunde mai usor in inimile credinciosilor.

Regula a ramas aceasta: la strana sa cante cei ce sunt in drept sa o faca, iar ceilalti credinciosi din biserica sa-i sustina, in functie de calitati, fara a-i deranja sau a-i acoperi cu vocile lor.

In biserica, viata duhovniceasca personala are nevoie de multa intimitate si discretie.

Chiar si atunci cand se afla cate unul suparat de faptul ca in biserica nu se canta in cor, ori nu canta toata lumea, el trebuie sa nu treaca niciodata cu vederea peste cei din jurul sau, care de care mai luptat de duiavol, mai suparat, mai ingandurat sau mai cuprins de rugaciune. Cand nu ai loc sa ingenunchezi, nu o faci, iar cand nimeni de langa tine nu canta, incerci sa te abtii, spre a nu contrasta cu tacerea din jur si a nu deranja pe nimeni. Crestinului nu-i trebuie ispite suplimentare in biserica, caci si asa sunt destule atunci cand el se aduna la rugaciune.

Niciodata nu va fi in biserica o atmosfera perfecta pentru rugaciune, caci unul va tusi, altul se va foi, altul va stranuta, altuia ii va suna telefonul, un copil va plange, iar altul se va juca. Aceasta este insa tipicul rugaciunii in comun, la ea participand si cei cuviosi, si cei agitati, si cei talentati in cantare, si cei ragusiti, etc.

Trebuie sa participam cu totii la slujba. In biserica este de folos a canta cat mai multi, insa numai cu ajutorul stranei. Atunci cand cantarea se afla in gura cat mai multora, cei putini dintre ei, care fie nu au voce, fie nu pot canta odihnitor, se vor pierde in multime, vocile lor nemaideranjand pe altii, precum atunci cand se aud singuri, din loc in loc.

Atata timp cat nu devine motiv de sminteala, oboseala si dezordine, orice credincios ar trebui sa cante in biserica, daca stie versurile sau mai ales daca se pricepe. Dumnezeu sa ne dea rabdare si putere sa transformam ceea ce ne deranjeaza in Biserica in jertfa si iubire, astfel incat se ne folosim si noi si aceia.

Teodor Danalache

Sfantul Mucenic Eutihie

 

Sfantul Mucenic Eutihie a fost ucenicul Sfantului Ioan Evanghelistul si al Sfantului Apostol Pavel. A fost sfintit ca Apostol misionar. A vestit cu mult curaj credinta in Hristos, distrugand multe temple pagane. In timpul calatoriilor sale misionare, a fost insotit neincetat de un inger. Acesta il intarea si ii vestea cele ce avea sa i se intample. Tot acest inger il hraneste in chip minunat in vremea in care se afla in temnita.

A fost aruncat in foc si la fiare, dar a iesit nevatamat prin purtarea de grija a lui Dumnezeu. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, a fost omorat cu sabia.

Sunt persoane care afirma ca Eutihie ar fi fost cel despre care se face pomenire in Faptele Apostolilor cap 3 - un tanar oarecare, anume Eutihie, sezand la fereastra, ametit de somn, a cazut din acea casa de la randul al treilea si murind, a fost inviat de Sfantul Apostol Pavel.

Pentru a nu fi partasi confuziei, amintim ca cel care a cazut era din Troada, pe cand Sfantul Mucenic Eutihie pe care il cinstim astazi, era din Sevastopol. Si trecerea acestora la cele vesnice este diferita: cel pomenit in Faptele Apostolilor a murit in Spania, in vreme ce Sfantul Mucenic Eutihie a sfarsit in Efes, prin taiere cu sabia.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Tation;
- Sfantului Cuvios Gheorghe din Limnos;
- Sfantului Dionisie din insula Zachintos;
- Sfantului Cosma Etolianul;

Maine, serbam aducerea moastelor Sfantului Apostol Bartolomeu.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Rugaciune catre Iisus

O, da-mi Iisuse lacrimi,
Sa-mi pling pacatul meu
Viata mea pierduta
Si tot ce-am facut eu.

O, da-mi Iisuse lacrimi,
Sa pling ca n-am fost bun
Ca am trait pe lume
Mai rau ca un pagin.

O, da-mi Iisuse lacrimi,
Ca sa ajung la Tine
Sa-mi piara deznadejdea
Si sa ma-mpac cu mine

O, da-mi lacrimi Isuse
Sa-mi pling pacatul meu
Viata mea trecuta
Si tot ce-am facut eu.

Caci pina acuma Doamne
Eu nu te cunosteam
Eram in lumea-aceeasta
Chear sluga lui satan. 

 Minciuni si vorbe rele
Eu mult le ascultam
Iar pe cele bune
Nici nu le auzeam!

 Pierdut eram in lume
Caci lumea o iubeam
 Iar pe tine Doamne
Mereu te suparam,

Satan cel rau atuncea
Mereu ma indemna
Fi tu prieten cu lumea
Ca de asta esti in ea

Si multe vorbe rele
Imi punea el in gind
Sa beau sa traiesc bine
Caci deaia-s pe pamint

 Iar eu eram atuncea
Ca fiul ratacit
In tara indepartata
De Tatal meu iubit

Dar iata o lumina
In mine a patruns
 Era lumina sfinta
Lumina lui Isus.

 Si ma simteam atuncea
Trezit ca dintr-un somn
Si m-am intors cu graba
La Isus al meu Domn.

Ma rog si-acum o DOAMNE
Ca fiul ratacit
 Primeste-ma la tine
Si iarta-mi ce-am gresit.

Autor: Anonim

Iubeşte-ţi vrăjmaşul şi vei fi înţelept.

O, dacă ai şti ce triumf este şi ce fericire aduce iubirea şi facerea de bine faţă de vrăjmaşi!

In acest chip Fiul lui Dumnezeu, în acest chip Dumnezeu, Cel în Sfânta Treime, a triumfat şi triumfă prin iubirea Lui asupra neamului ome­nesc cel nerecunoscător şi învechit în răutăţi;

In acest chip au triumfat sfinţii lui Dumnezeu asupra vrăjmaşilor lor, iubindu-i şi făcându-le bine.

Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra mare este in Ceruri!.AMIN

 Credinţa şi faptele credinţei

Se spune că odată un creştin a căzut într-o prăpastie şi s-a agăţat de un arbust, rămânând suspendat deasupra hăului. A început să se roage cum n-o mai făcuse vreodată: „Doamne scapă-mă!”.
Dumnezeu i-a răspuns, întrebându-l:
Ai mers la Biserică?
Am mers ori de câte ori am putut, dat promit să nu lipsesc în nici-o duminică dacă mă scapi de aici.
- Eşti un om bun? Iţi ajuţi semenii?
Da, cred că da, dar voi dărui şi mai mult în viitor, numai scapă-mă de pe această stâncă?
Crezi în Mine, l-a întrebat în fine Dumnezeu?
- Da, Doamne, cred cu toată fiinţa mea, am încredere totală în Tine.
Atunci, dă drumul crengii.
La acest îndemn, creştinul nostru a amuţit. Acum trebuia să-şi arate credinţa lui nemărginită în Dumnezeu pe care o mărturisea cu gura.
Roza Lia: Acum trebuia să-şi arate prin fapte încrederea totală în pronia lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat mai departe, istorioara nu spune, dar sunt tentat să cred că acel creştin este şi acum suspendat deasupra prăpastiei.

Să medităm adânc la această istorioară şi să ne gândim ce am fi făcut noi dacă eram în aceeaşi situaţie.

Icoana aceasta a învins flăcările iadului

Teribilul incendiu de luni seara de la Maternitatea Giuleşti, din Capitală, a curmat vieţile a cinci bebeluşi, iar alţi şase, grav răniţi, se zbat acum între viaţă şi moarte. Doar un miracol i-a ajutat pe aceştia din urmă să reziste flăcărilor rupte parcă din iad. Anchetatorii au găsit, într-unul din pătuţuri, o iconiţă ce-l înfăţişează pe Sfântul Stelian ţinând un prunc în braţe.

În salonul devastat de incendiu totul a fost distrus. Prizele s-au topit şi s-au scurs efectiv pe pereţi, telefonul de urgenţă a devenit şi el o baltă “îngheţată” de plastic, ba chiar şi obiectele din metal s-au deformat din cauza căldurii. Trei din cele 11 suflete care abia apucaseră să vină pe lume au pierit în timp ce flăcările le mistuiau pătuţurile ori incubatoarele în care se aflau, iar alţi doi, la scurt timp după aceea. Cum au supravieţuit ceilalţi şase celor 200 de grade Celsius la care ajunsese temperatura în “salonul groazei” e o enigmă până şi pentru anchetatori. Un mic obiect de cult descoperit de unul dintre aceştia i-a făcut însă şi pe ei să creadă în minuni!
Anchetatorii spun că e o minune
“Am rămas uimit când am găsit o iconiţă într-unul din pătuţuri. Era pusă sub o saltea care era total carbonizată. Nu-mi venea să cred că a rămas întreagă, chiar dacă este plastifiată, în condiţiile în care tot plasticul din salon l-am găsit topit”, ne-a povestit cel care a descoperit micuţul obiect de cult. Iconiţa, care-l înfăţişează pe Sfântul Stelian cu un prunc în braţe, este sfinţită, iar pe spate are semne că a trecut printr- un incendiu. “E o minune! Mi-au dat lacrimile. Vă rog să i-o daţi părintelui care a pus-o acolo. Măcar cu asta să rămână. Ştiu că bebeluşii din pătuţuri au murit asfixiaţi luni seara. Totuşi, sper şi mă rog la Dumnezeu ca iconiţa să-l fi protejat pe copilaş şi acesta să trăiască”, a mai spus anchetatorul.

Sfantul Proroc Samuel

Sfantul Proroc Samuel a trait cu 1000 de ani inainte de Intruparea Domnului. Fiu al lui Elcana si al prorocitei Ana, a fost ultimul judecator al evreilor. Precizam ca s-a nascut in perioada cand poporul evreu era condus de judecatori. A fost rod al rugaciunii parintilor sai. Acesta este motivul pentru care Ana l-a dus pe Samuel la templul Domnului, cand acesta a implinit varsta de trei ani.

Locuind langa Chivotul Legii, Samuel a avut la varsta de 12 ani o descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele ce aveau sa cada asupra casei marelui preot Eli din pricina depravarii si desfraului fiilor acestuia: Ofni si Fineea. Descoperirea s-a implinit in curand, caci filistinii i-au robit pe israeliti si i-au ucis pe fiii lui Eli si au luat cu ei Chivotul Legii. Eli, marele preot, a murit in momentul in care a auzit de pierderea Chvotului Legii si a celor doi fii ai sai. Vreme de 20 de ani, poporul lui Israel a ramas rob la filisteni. Dupa aceasta perioada, Dumnezeu l-a trimis pe Samuel inaintea poporului ca sa ii predice pocainta. Poporul s-a pocait, a lepadat idolii filistenilor si au inceput a umbla in caile Domnului, recunoscand in Samuel pe prorocul, preotul si judecatorul lui Dumnezeu. Filistenii au mai pornit razboi, dar acum, sub conducerea lui Samuel, a biruit Israel.

Cand Samuel a ajuns la batranete, poporul i-a cerut sa le puna un rege care sa ramana in urma lui. In zadar a incercat Samuel sa le arate ca Dumnezeu este regele lor. Desi refuza o vreme sa faca acest lucru, il va unge rege pe Saul dupa o descoperire dumnezeiasca. Din cauza unor fapte pacatoase, Samuel povatuit de Dumnezeu, il va unge rege pe David.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintilor treizeci si sapte de mucenici, care au marturisit in Vizia Traciei;
- Sfintilor Mucenici Sever si Memnon Chendirionul;
- Sfantului Mucenic Luchie, sfetnicul;
- Sfintilor Mucenici Iliodor si Soda.

Maine, facem pomenirea Sfantului Apostol Tadeu.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sfantul Mucenic Miron

 

Sfantul Miron preotul a trait in Ahaia, in timpul imparatului Deciu (249-251). O multime de pagani a intrat in biserica in care slujea Sfantul Miron, in ziua praznuirii Nasterii Domnului, cu scopul de a-i prinde pe crestini si a-i supune la chinuri. Pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor, Sfantul Miron a fost aruncat in foc si i-a fost luata pielea de pe trup. A fost dus in cetatea Cizicului si acolo i s-a taiat capul.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian si Ciprian;
- Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie, Coronat, cu sotiile lor.

Maine, facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Flor, Lavru, Polien si Leon.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Pribeag la cruce

Pe drumul de piatră ce cată spre cruce
Un om, obosit, o povară îşi duce.
Să urce îi cere un glas care pare
Nu ţine în seamă ce are-n spinare.

Iar calea e grea şi nu poate să urce
Deşi e marcată, tot poate s-o’ncurce.
E drumul cu piedici şi cu povârnişuri
Ce are prăpăstii, dar şi grohotişuri.

Şi piatra e dură cu talpa-i cea goală,
Mai cade pe jos, dar degrabă se scoală
Căci vrea sa ajungă mai iute la cruce
S-arunce povara şi-un jug să apuce.

E grea şi e dură povara din spate
Căci omu-a umplut-o cu grave păcate
Şi-ar vrea să le-arunce în valea uitării.
Dând astfel răspuns la solia chemării.

E greu de urcat povârnişul Golgotei
Căci e de luptat ca să faci faţă poftei
De-a merge cu alţii pe calea cea largă
Ce merg la pierzare. Ba chiar unii-aleargă.

Chiar de sunt ispite pe calea neblândă
Şi pofte-n răscruci, pe cărare, abundă
Se uită spre Domnul, căci El îl ajută
Să aibă puteri şi credinţă mai multă!

Da, … omul e tare-n a sa hotărâre
Şi nu se întoarce. Nu vrea coborâre.
Simţind că nu poate ca singur s-ajungă,
Plecat pe genunchi, disperarea-şi alungă.

El cere de sus o putere-ndoită:
Să aibă şi el firea sa răstignită,
Să nu mai cârtească nicicând pe cărare
Şi Domnul să-i dea mult dorita iertare.

De simţi chiar acum că eşti tu călătorul
Şi de al tău Domn te-a cuprins tare dorul,
De vrei ca Isus de povară s-apuce
Să mergi înainte pe drumul de cruce!

Mai stai doar o clipă, priveşte spre cruce
Căci Domnul iertare şi pace-ţi aduce
Te-ajută să mergi către cer, înainte
Te face mai bun, dar şi mult mai cuminte.

© Viorel Dascalu 2010

Aici se vinde înțelepciune!…

SFANTA PARASCHIVA


Un înțelept trăia într-un oraș în care se aflau mulți oameni fără minte.

Într-o zi, el puse deasupra ușii casei, o firmă, pe care era scris: „ Aici se vinde înțelepciune".
Trecând pe acolo unul care se credea prea înțelept și văzând firma, se opri. Surâse și, cum era cu servitorul său, îi dădu câțiva gologani și-i zise:
-Du-te și cumpără cu acești bani înțelepciune de la negustorul acela!...
Servitorul merse și ceru.
Înțeleptul îi spuse:
-Spune stăpânânului tău că în tot ce va face, să nu piardă din vedere sfârșitul...
Servitorul plecă și-i spuse acestea stăpnului său. Omu cel ce se credea prea înțelept, rămase pe gânduri.
Mergând acasă, începu a pune în lucrare vorbele pe care le cumpărase, și văzu că-i aduc mari și bune foloase.
Atunci le scrise cu litere mari, deasupra casei lui, ca să le fie de folos și altora.
Prețuiește frate timpul, căci în timp te vei mântui! Abia la sfârșit vede omul cum și-a cheltuit viața, ce ar fi putut să facă și nu a făcut, cât de ușor ar fi fost și s-a lenevit.

Cel mai de preț bun!…

Odată, au venit niște filosofi la Sf. Macarie, în pustie, să vadă de ce aleargă atât de mulți oameni să-i asculte cuvântul înțelept. Pasă-mi- te, erau oarecum invidioși, că după ei nu se prea înghesuia lumea.
Când au sosit în pustie, au găsit un bătrân sărăcăcios îmbrăcat, cu vorbă curată, dar meșteșugită. Nu prea le-a venit bine filosofilor. Și au început să-l întrebe:

-Macarie- ai citit cutare carte ? N-am cetit-o, răspundea Macarie.
-Dar cutare învățat, știi ce a zis despre lume și despre altele ?
-Și la acestea, Macarie, răspundea că nu știe.
-Ei însă îl tot întrebau, cu gândul de a-l rușina.
-Atunci Macarie, ghicindu-le gândurile, le-a zis:
-Rogu-vă, îngăduiți-mi să vă întreb și eu ceva.
-Întreabă, părinte, răspunseră ei veseli.
-Fiți buni și spuneți-mi, ce-a fost mai întâi: mintea sau cartea? După oarecare răgaz, răspunseră, oarecum nedumeriți de rostul întrebării:Vezi bine că a fost mintea!
-Nu vă supărați, răspunse Macarie, că eu am ceea ce a fost mai întâi: mintea.
-Atunci au priceput filosofii că orice om, dacă-și folosește darul minții dat de Dumnezeu, poate să fie înțelept, cu sau fără prea multă carte...

Un sfânt român în țara sfântă

(despre Sf. Ioan Iacob Hozevitul)

Sfinte, ce la Craniceni Te-ai născut
Și fără părinti ai crescut
Când șase luni ai implinit,
Mama s-a prăpădit.
Apoi, cand trei ani ai făcut,
Și pe tata l-ai pierdut.
Ai crescut cu o bunică credincioasă,
Și foarte evlavioasă.
Ea de Dumnezeu Te-a invățat,
Și la școală Te-a dat.
Și de atunci L-ai iubit,
Pe Dumnezeu Cel slăvit.
La zece ani și ea a plecat,
Și un unchi Te-a luat.
La 20 de ani liceu ai terminat,
Și pe Dumnezeu L-ai intrebat.
Să-ți descopere ce cale vei urma,
Și El ți-a răspuns: Mânăstirea.
Într-o Duminică, în Biserică Te-ai rugat,
Și la drum ai plecat.
Cale lungă ai făcut,
Până la Neamț ai ajuns.
Trei ani, în ucenicie ai petrecut,
Că așa-i la început.
Ilie te-ai numit,
Și cu numele de Ioan Te-ai călugărit.
Cu Sfintele Taine Te-ai împărtășit,
Și în Țara Sfântă ai pornit.
Primul popas L-ai făcut,
La Biserica Sfântului Mormânt.
Si Te-ai închinat pios.
La Mormântul Lui Hristos.
Și de acolo ai plecat,
Țara Sfântă ai vizitat.
Pe malul Iordanului Te-ai oprit,
În Mânăstirea Sfântului Sava ai viețuit.
Și Te-ai bucurat,
Că alți români ai aflat.
Nenumărate poezii ai scris,
De Dumnezeu și de sfinți.
Odată arabii Te-au atacat,
Pentru că Te-au confundat.
De moarte ai fost ferit,
Fiindcă Dumnezeu Te-a ocrotit.
O boala grea peste Tine a dat,
Și în pustie ai plecat.
Dimineața când te sculai,
Păsările cerului le hrăneai.
Și când ai murit,
Păsărille în chilie au năvălit.
Să te îngroape nu puteau.
Căci păsările afară nu ieșeau.
Dupa ani au descoperit,
Ca trupul Tău n-a putrezit.
Și în rândul sfinților Te-au pus,
Pe data de cinci August.

Autor:Girada Marius

Sfantul Ioan de Rila - ocrotitorul Bulgariei

 

Sfantul Ioan de Rila (cca. 867 - 946) este cunoscut ca ocrotitor al poporului bulgar si unul dintre cei mai reprezentativi sfinti ai Bisericii Ortodoxe Bulgare. Sfantul Ioan de Rila a fost unul dintre primii sfinti canonizati dupa increstinarea bulgarilor. Este atat intemeietorul monahismului bulgar cat si al primului asezamant monahal din Bulgaria, Manastirea Rila. Sfantul Ioan de Rila s-a nascut la anul 867 in Skrino, la poalele Muntelui Osogovo (Dupnitsa de astazi). A fost contemporan cu Boris I, cu fiul sau Vladimir, Tarul Simeon I cel Mare, si cu fiul celui din urma, Tarul Petru I.

Initial pastor, la varsta de 25 de ani a ales sa-si traiasca viata in singuratate si rugaciune. Sfantul Ioan de Rila a trait in singuratate in mai multe locuri, inainte de a se duce in Muntii Rila, unde si-a petrecut restul vietii.  Sfantul Ioan de Rila era cunoscut, inca din timpul vietii, ca facator de minuni.  Vestea aceasta  s-a raspandit  cu usurinta in intreaga tara, ajungand pana in capitatla Imperiului Bulgar. Tarul Petru I a intreprins o calatorie de 120 km, pana in Muntii Rila, pentru a se intalni cu Sfantul Ioan si a lua povatuire duhovniceasca.

Intalnirea lor este descrisa in detaliu intr-una din „Vietile” Sfantului precum si in "Testamentul" Sfantului Ioan. Dupa o lunga calatorie , Tarul Petru I a ajuns la locul unde se nevoia Sfantul Ioan, insa sfantul refuza sa-l intalneasca pe imparat in persoana. Imparatul a trimis un soldat pentru a-i oferi darurile pe care la adusese sfantului. Sfantul Ioan a pastrat numai o mica parte din mancare, si i-a inapoiat tot aurul si celelalte daruri de valoare, spunandu-i tarului ca nu calugarii au nevoie de aur, ci imparatii, pentru a putea apara tara si a-l oferi saracilor.

Cu putin inainte de moartea sa (18 august 946) Sfantul Ioan de Rila si-a scris "Testamentul" ce se pastrea za pna in zilele noastre. La putin timp dupa moartea sa, moastele sale , facatoare de minuni, au fost mutate in Sofia, in timpul lui Petru I. Dupa ce regele maghiar Bella II a cucerit Sofia in 1183, moastele Sfantul Ioan de Rila au fost trimise in capitala Ungariei, Esztergom, unde au ramas timp de 4 ani, pana in 1187, cand au fost readuse in Sofia.

         

In anul 1194, Tarul Ivan Asen I a ordonat ca moastele Sfantului sa fie mutate in Veliko Tarnovo, noua capitala. Supravietuind cuceririi turcesti a orasului din 1393, au fost inapoiate Manastirii Rila in anul 1469 cu permisiunea Sultanului Murad II.

Sfantul Ioan de Rila este reprezentat pe reversul monedei bulgare de o leva incepand cu anul 2002 ,si, de asemenea, poate fi observat pe bancnota de o leva. Este praznuit la 18 august si la 19 octombrie.

Sursa:CrestinOrtodox.ro

RUGACIUNI TAMADUITOARE

Stăpâne atotţiitorule, Împărate sfinte, Cel ce pedepseşti şi nu omori, Care întăreşti pe cei neputincioşi şi ridici pe cei căzuţi, Cel ce îndreptezi chinurile trupeşti ale oamenilor, rugămu-ne Ţie, Dumnezeul nostru: În milostivirea Ta, cercetează pe robul tău (roaba ta) şi-i iartă lui (ei) orice a greşit cu voie sau fără de voie. Doamne, Dumnezeul nostru, trimite din cer puterea Ta cea tămăduitoare, atinge-Te de trup, potoleşte-i fierbinţeala, uşurează-i suferinţele şi izgoneşte toată boala cea ascunsă. Fii tămăduitorul robului Tău acesta (roabei Tale aceasta), ridică-l pe dânsul (dânsa) din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Dăruieşte-l(o) pe dânsul sănătos şi întreg Bisericii Tale ca să fie bineplăcut Ţie şi să facă voia Ta. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Atotputernicule Doamne, Tamaduitor al sufletelor si trupurilor, care cobori pe oameni si tot Tu ii ridici, care pedepsesti si vindeci din nou, ai mila de (numele), pentru ca este bolnav (bolnava).
Intinde-Ti bratul Tau tamaduitor, si vindeca pe el (ea), si ridica-l (o) din patul de suferinta. Goneste duhul de slabiciune din el (ea) si indeparteaza de la el (ea) durerea, ranile, febra si slabiciunile.
Daca are pacate si greseli, iarta-i-le, din dragostea Ta pentru oameni.
Dumnezeule ai mila de ceea ce a creat mana Ta, intru Iisus Cristos, impreuna cu care esti binecuvantat si cu bunul si de viata datatorul Sfantul Duh, acum si in vecii vecilor.
Amin.

• Canon de tamaduire catre Sfantul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, facatorul de minuni

Cantarea l-a, glas 6,
irmos "Ca pe uscat pasind"

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru mine, pacatosul.
Dupa masura multimii durerilor si a intristarilor celor din inima mea, veseleasca mangaierile tale, Sfinte al lui Dumnezeu, ticalosul meu suflet cel nemangaiat.
Nicidecum nu este mantuire in trupul meu, o, intelepte Grigorie, nici intru oasele mele, ale celui de pretutindeni impresurat foarte de dureri amare; ci tu intampinandu-ma, mantuieste-ma.
O picatura de milostivire din izvoarele bunatatii picurand, prin rugaciunile tale, peste cuptorul ispitelor mele, stinge-l pe acesta si da-mi mie tihna, o, intelepte.

a Nascatoarei de Dumnezeu

Toate mainile doctoricesti si a mestesugului putinta si pricepere neputincioase si nelucratoare s-au vadit din pricina relelor mele; pentru aceasta, Maica lui Dumnezeu, tu ma tamaduieste.

Cantarea a III-a,
irmos "Nu este Sfant precum Tu"

Inguste imi sunt toate si cumplite si aducatoare de dureri, ca silnica e boala si grele durerile; ci, Slujitorule al lui Hristos intelepte, minunat fa harul tau intru mine.
Suspinul meu de la tine nicidecum nu s-a ascuns, nici a inimii intristare, nici durerea sufletului; pentru aceasta, Ierarhe, dupa milostivirea ta, miluieste-ma.
Roiul pacatelor cu adevarat a adus asupra mea multimea bolilor; ca pricinile celor din urma invederat cele dintai sunt; ci de amandoua, Ierarhe, scapa-ma.

a Nascatoarei de Dumnezeu

De boala cea nascatoare de moarte amara izbaveste-ma, ceea ce ai nascut cu trup pe Pierzatorul mortii, pe Hristos Viata insasi, si sanatate, Stapana, mie daruieste-mi.

Sedealna
glas acelasi, podobie "Nadejdea lumii"

Ranile pacatelor mele sterge-le, Fericite, carele pe Hristos, pe Cel ce are multimea indurarilor, mult L-ai slujit, pe milostivul Dumnezeu si Unul tamaduitorul sufletelor, si vindecare daruieste-mi, Grigorie intelepte, podoaba Tesalonicului.

Slava, Si acum, Catre Nascatoarea de Dumnezeu acum cu osardie

Cantarea a IV-a,
irmos "Hristos e puterea mea"

Iata, imputitu-s-a si a putrezit, prin multa nebunia mea, multimea ranilor mele; Podoaba ierarhilor, buna mireasma sanatatii daruieste-mi-o.
Gandul iesirii ma cuprinde pururea, si grija plecarii si a sfarsitului; ci tu, Ierarhe al lui Hristos, si sanatate da-mi, si pocainta.
Putinatatea zilelor mele Tu cunoscandu-o, la jumatatea acestora, Hristoase, acum nu ma lua pe mine, indelung rabdator facandu-Te mie pentru rugaciunile Slujitorului Tau.

a Nascatoarei de Dumnezeu

Suspin pururea, impungandu-ma de amarele sulite ale suferintelor si de ale durerilor cumplite sageti; de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, nu ma trece cu vederea pe mine, cel intristat.

Cantarea a V-a,
irmos "Cu dumnezeiasca stralucire"

Ma arde boala cea grea, cumplit intristandu-ma, parjolindu-mi acum si covarsindu-mi inima; Dreptarule al dogmelor, intelepte Grigorie, cu lacrimile rugaciunilor tale pe aceasta stinge-o.
Nu ma voi rusina spre tine indraznind, ci bucura-ma-voi intru tine, cela ce esti de un salas cu graitorii de Dumnezeu, si va izvori mie grabnica lumina sanatatii, degrab rasarindu-mi vindecarile.
Sabia intristarii strabate, Sfinte, sufletul meu, si spada cu doua taisuri pana la maduva trimite durerile mele, pe care tamaduieste-le.
a Nascatoarei de Dumnezeu

Nu am intru necazuri alta ajutatoare afara de tine; tu esti nadejdea mea de la sanul maicii mele, Curata; din pantecele maicii mele spre tine m-am indreptat; vindeca-ma, de Dumnezeu Nascatoare.

Cantarea a Vl-a,
irmos "Marea vietii"

Intunecandu-ma eu de noaptea bolilor celor intunecate, la vazduhul curat si ziua cea limpede a sanatatii scoate-ma pe mine, Tamaduitorule al celor bolnavi, Slujitorule al lui Hristos.
Asemanandu-te Domnului, nu departa de la mine indurarile tale, Sfinte, ci sa imi ajute mie, Facatorule de minuni, dumnezeiasca ta putere; ca rele nenumarate m-au cuprins pe mine.
Nebuneste m-am lasat purtat de placeri, eu desertul, si acum ma impung, scarbindu-ma, nesuferitele sageti ale durerilor; pentru aceasta veseleste-ma cu atingerea rugaciunilor tale, incepatorule al preotilor lui Hristos.

a Nascatoarei de Dumnezeu

Pe tine, Norul cel viu si vesel si luminos, si cuvantator si insufletit, al Soarelui Celui simtit cu mintea, rogu-te, risipeste, Stapana, cu caldura indurarilor tale, raceala patimilor mele.

Cantarea a Vll-a,
irmos "Racoreste cuptorul"

Precum chipul nasterii Tale oarecand a racorit pe feciori in cuptor, Hristoase, astfel, rogu-ma, si pe mine cel ce bolesc cumplit, pentru rugaciunile sfintitului Tau slujitor, racoreste-ma, la odihna acum scotandu-ma.
Pe mine, cel aproape omorat si sfaramat de cumplita boala, iarasi inviaza-ma, innoieste-ma, facatorule de minuni, Grigorie fericite, rogu-ma, ca din suflet sa strig: Dumnezeule, bine esti cuvantat.
Cela ce esti dulce in cuvant si preadulce intru invatatura, mintea cea cereasca, amaraciunea bolii imblanzeste-o si da-mi sanatate, ca fara de fatarnicie sa slavesc pe Dumnezeu, Cel ce te-a marit pe tine.

a Nascatoarei de Dumnezeu

Cea invechita si imbatranita fire a stramosului innoindu-o Cel nascut din tine, Stapana, Dumnezeul meu, prunc tanar facandu-Se mai presus de minte, si pe mine cel prin boli invechit innoieste-ma.

Cantarea a VIII-a,
irmos "Din vapaia cuviosilor"

Ca al Dumnezeului Iubitor de oameni rob de oameni iubitor, obisnuita iubire de oameni a ta si indurarile si mila arata-le intru mine, intelepte, si din boala ce m-a cuprins slobozeste-ma.
In tarana patimilor mi s-a smerit acum sufletul si, prin boala, de pamant s-a lipit pantecele meu; ci tu, ca un parinte, nicidecum nu uita multa mea saracie si intristare, de trei ori Fericite.
Durerea sufletului meu, Sfinte, rogu-ma, si a trupului meu osteneala usureaza-le, imblanzeste-le, conteneste suferintele cele amare, Grigorie, stinge tanguirea si tamaduieste patimile.

a Nascatoarei de Dumnezeu

Ceea ce mai presus de cuvant pe Cuvantul prin cuvant cu trup L-ai nascut, Fecioara, tu ma miluieste, ca neputincios si sarac si intru dureri sunt, si mantuirea ta sa imi ajute mie.

Cantarea a IX-a,
irmos "Pe Dumnezeu a-l vedea"

Rasplatirile indelungilor tale dureri stralucit le culegi acum, pastorule al Tesalonicului, Grigorie, si sufletul tau dumnezeiesc se bucura in ceruri iar trupul tau cel cinstit conteneste bolile; pentru aceasta cu adevarat slava se cuvine lui Dumnezeu, Celui ce te-a slavit pe tine.
Ridica-ma pe mine, rogu-ma, din intunericul patimilor si al bolilor celor de multe feluri, Grigorie, cela ce cu lumina Treimii Celei de lumina incepatoare mai inainte, ca in ghicitura, te-ai luminat, Fericite, iar acum fata catre fata te desfatezi de ea.
Cu adevarat plin de intelepciune te-ai facut, si luptator al luminii celei mai presus de minte asupra potrivnicilor lui Dumnezeu, cu scrierea si limba covarsindu-i pe acestia; si marturie stau noua cartile tale, cele neincetat biruitoare a ratacirii acelora, de Dumnezeu Fericite.

a Nascatoarei de Dumnezeu
Ceea ce pe Dumnezeul celor vii si al celor morti L-ai nascut, din patimile cele aducatoare de moarte, Fecioara, izbaveste-ma, si viata si sanatate mie daruieste-mi, Aducatoarea mantuirii, incingandu-ma cu putere de sus si tarie, de Dumnezeu Fericita.

Rugaciunea zilnica - Parintele Dimitrie Gagastathis
Dumnezeule, Mantuitorul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Bunule Pastorule, Cela ce ti-ai dat sufletul ca rascumparare pentru oile tale cele cugetatoare, Cela ce nu doresti moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu, Atottiitorule, Atotmilostive, Atotindurate, Cela ce ne-ai dat pocainta spre iertarea pacatelor, Cela ce esti plin de mila si de dragoste pentru oameni, iarta-ne noua toate pacatele ce le-am savarsit din tineretile noastre, cu vorba, cu nestiinta, cu gandul, cu voie si fara de voie; iarta-i si pe toti cei ce au pacatuit si au hulit si ne da noua, si lor, si tuturor oamenilor, pocainta adevarata, cea curata si nemincinoasa, ca sa ne lumineze, calauzeasca, povatuiasca si intareasca pe piatra cea neclatita a Credintei, piatra dumnezeiestilor Tale porunci, ca dand la o parte omul cel vechi al pacatului si aducand omul cel nou intru Hristos, sa putem vietui restul vietii noastre intru curatie, sfintenie, dreptate, evlavie, pe placul lui Dumnezeu, si sa ne invrednicim de Cereasca Ta Imparatie; fie ca toti sa o dobandim, pentru rugaciunile prea curatei Maicii tale si ale tuturor sfintilor tai. Amin.
Rugaciune

parintele Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajutã-mi ca astãzi toatã ziua sã am grijã sã mã leapãd de mine însumi, cã cine stie din ce nimicuri mare vrajbã am sã fac, si astfel, tinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajutã-mi ca rugãciunea Prea Sfânt Numelui Tãu sã-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele sã nu mã întunece, cã iatã mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în tainã între oameni, ai milã de noi, cã umblãm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tinã pe ochiul mintii, uitarea s-a întãrit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre si toate împreunã au fãcut temnita în care Te tinem bolnav, flãmând si fãrã hainã, si asa risipim în desertãciuni zilele noastre, umilibui si dosãditi pânã la pãmânt.

Doamne, Cela ce vii în tainã între oameni, ai milã de noi. Pune foc temnitei în care Te tinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor si fã luminã sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în tainã între oameni, ai milã de noi. Vino si Te sãlãsluieste întru noi, împreunã cu Tatãl si cu Duhul, cã Duhul Tãu cel Sfânt Se roagã pentru noi cu suspine negrãite, când graiul si mintea noastrã rãmân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în tainã între oameni, ai milã de noi, cã nu ne dãm seama ce nedesãvârsiti suntem, cât esti de aproape de sufletele noastre si cât Te depãrtãm prin micimile noastre, ci lumineazã lumina Ta peste noi ca sã vedem lumea prin ochii Tãi, sã trãim în veac prin viata Ta, lumina si bucuria noastrã, slavã tie. Amin.