Pagini

19 august 2010

Pribeag la cruce



Pe drumul de piatră ce cată spre cruce
Un om, obosit, o povară îşi duce.
Să urce îi cere un glas care pare
Nu ţine în seamă ce are-n spinare.

Iar calea e grea şi nu poate să urce
Deşi e marcată, tot poate s-o’ncurce.
E drumul cu piedici şi cu povârnişuri
Ce are prăpăstii, dar şi grohotişuri.

Şi piatra e dură cu talpa-i cea goală,
Mai cade pe jos, dar degrabă se scoală
Căci vrea sa ajungă mai iute la cruce
S-arunce povara şi-un jug să apuce.

E grea şi e dură povara din spate
Căci omu-a umplut-o cu grave păcate
Şi-ar vrea să le-arunce în valea uitării.
Dând astfel răspuns la solia chemării.

E greu de urcat povârnişul Golgotei
Căci e de luptat ca să faci faţă poftei
De-a merge cu alţii pe calea cea largă
Ce merg la pierzare. Ba chiar unii-aleargă.

Chiar de sunt ispite pe calea neblândă
Şi pofte-n răscruci, pe cărare, abundă
Se uită spre Domnul, căci El îl ajută
Să aibă puteri şi credinţă mai multă!

Da, … omul e tare-n a sa hotărâre
Şi nu se întoarce. Nu vrea coborâre.
Simţind că nu poate ca singur s-ajungă,
Plecat pe genunchi, disperarea-şi alungă.

El cere de sus o putere-ndoită:
Să aibă şi el firea sa răstignită,
Să nu mai cârtească nicicând pe cărare
Şi Domnul să-i dea mult dorita iertare.

De simţi chiar acum că eşti tu călătorul
Şi de al tău Domn te-a cuprins tare dorul,
De vrei ca Isus de povară s-apuce
Să mergi înainte pe drumul de cruce!

Mai stai doar o clipă, priveşte spre cruce
Căci Domnul iertare şi pace-ţi aduce
Te-ajută să mergi către cer, înainte
Te face mai bun, dar şi mult mai cuminte.

© Viorel Dascalu 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.