Pagini

21 august 2010

Icoana aceasta a învins flăcările iadului

Teribilul incendiu de luni seara de la Maternitatea Giuleşti, din Capitală, a curmat vieţile a cinci bebeluşi, iar alţi şase, grav răniţi, se zbat acum între viaţă şi moarte. Doar un miracol i-a ajutat pe aceştia din urmă să reziste flăcărilor rupte parcă din iad. Anchetatorii au găsit, într-unul din pătuţuri, o iconiţă ce-l înfăţişează pe Sfântul Stelian ţinând un prunc în braţe.

În salonul devastat de incendiu totul a fost distrus. Prizele s-au topit şi s-au scurs efectiv pe pereţi, telefonul de urgenţă a devenit şi el o baltă “îngheţată” de plastic, ba chiar şi obiectele din metal s-au deformat din cauza căldurii. Trei din cele 11 suflete care abia apucaseră să vină pe lume au pierit în timp ce flăcările le mistuiau pătuţurile ori incubatoarele în care se aflau, iar alţi doi, la scurt timp după aceea. Cum au supravieţuit ceilalţi şase celor 200 de grade Celsius la care ajunsese temperatura în “salonul groazei” e o enigmă până şi pentru anchetatori. Un mic obiect de cult descoperit de unul dintre aceştia i-a făcut însă şi pe ei să creadă în minuni!
Anchetatorii spun că e o minune
“Am rămas uimit când am găsit o iconiţă într-unul din pătuţuri. Era pusă sub o saltea care era total carbonizată. Nu-mi venea să cred că a rămas întreagă, chiar dacă este plastifiată, în condiţiile în care tot plasticul din salon l-am găsit topit”, ne-a povestit cel care a descoperit micuţul obiect de cult. Iconiţa, care-l înfăţişează pe Sfântul Stelian cu un prunc în braţe, este sfinţită, iar pe spate are semne că a trecut printr- un incendiu. “E o minune! Mi-au dat lacrimile. Vă rog să i-o daţi părintelui care a pus-o acolo. Măcar cu asta să rămână. Ştiu că bebeluşii din pătuţuri au murit asfixiaţi luni seara. Totuşi, sper şi mă rog la Dumnezeu ca iconiţa să-l fi protejat pe copilaş şi acesta să trăiască”, a mai spus anchetatorul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.