“Avva Porfirios Cavsocalivitul (Părintele Porfirie) despre rugăciune

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

"Cheia vieţii duhovniceşti este Rugăciunea. Aceasta, însă, nu o poate nimeni preda, nici cărţile, nici duhovnicul, nimeni. Unicul dascăl al Rugăciunii este harul dumnezeiesc. Dacă vă zic că mierea este dulce, un lichid gros, este aşa şi altfel, nu veţi înţelege până nu veţi gusta voi înşivă. La fel şi în rugăciune, dacă vă zic că este aşa, şi simţi aşa, nu veţi înţelege nici nu veţi începe a vă ruga, ci numai în prezenţa Duhului Sfânt o veţi face

.
Numai Duhul Cel Sfânt, numai harul lui Dumnezeu poate să inspire Rugăciunea. Nu este greu să spui Rugăciunea; însă nu puteţi să o spuneţi corect, fiindcă vă pune piedică eul vostru cel vechi. (...)
Trebuie întăi să vă dăruiţi ascultării, pentru a dobândi smerenia. Văzând smerenia, Domnul va trimite harul, iar mai apoi vine singură, neforţată, Rugăciunea. Dimpotrivă, dacă nu faceţi ascultare şi nu dobândiţi smerenia, Rugăciunea nu vine şi există şi teama de a cădea in amăgire

. Să vă pregătiţi încet, încet, uşor, uşor şi să faceţi Rugăciunea în minte. Ceea ce este în minte va fi şi în inimă.
Deci, nu forţare pentru a dobândi Rugăciunea. Să o spui fără calcule, fără gânduri ce vin din interesul personal, nu ca să câştigi ceva. Şi dacă faci mii de metanii ca să intri în Paradis, nu are nici o valoare. Să faci Rugăciunea din iubire, iar dacă Dumnezeu vrea să te trimită în iad, ce vrea aceea să facă. Asta înseamnă dezinteresare, lipsă de egoism. Nu are valoare să faci o mie de metanii odată şi să nu simţi nimic. Să faci mai degrabă doar două zeci sau cincisprezece, dar cu sentimentul iubirii faţă de Domnul şi cu dorinţa de conformare poruncilor Sale dumnezeieşti. Astfel, încet, încet fug patimile, dau înapoi şi păcatele şi uşor, uşor, fără să ne încordăm, intrăm în atmosfera Rugăciunii. 

Dacă, însă, eşti gol, ceea ce înseamnă că nu ai iubire, şi metanii şi rugăciune să faci, nimic nu dobândeşti, practic. Iar atunci când, dintr-un motiv oarecare intri într-o stare de adâncă trăire, să nu pierzi ocazia, să spui Rugăciunea şi aşa, încet, încet, îţi va deveni mod de viaţă. Când înaintezi, nu este gândul Rugăciunii ceea ce auzi în minte, ci este altceva. Este ceva ce simţi înlăuntrul tău, dar fără ca tu să faci vreo osteneală, vreo încercare proprie. Acel “ceva” este harul dumnezeiesc pe care ţi-l dăruieşte Hristos."

"Războiul cu metaniile în mână" Părintele Porfirie