Sfântul Ioan Maximovici îi mustră pe cei ce serbează Halloweenul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

DATORITĂ Arhiepiscopului Ioan, la sfârşitul anului 1964 a apărut un eveniment major în Biserica Rusă: canonizarea Sf. Ioan de Kronstadt. Biserica din Uniunea Sovietică nu a putut să-l canonizeze pe acest făcător de minuni de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea pentru că acesta era un monarhist declarat, vorbise înflăcărat împotriva curentelor socialiste şi profeţise chiar revoluţia sângeroasă.

De aceea a fost lăsat la dispoziţia diasporei să hotărască locul potrivit al aceluia printre sfinţi; şi Arhiepiscopul Ioan a fost unul dintre cei mai puternici susţinători dintre ierarhi, ai acestuia. El chiar a mers la ierarhii celorlalte Biserici Ortodoxe din lumea liberă, cerându-le să se alăture canonizării, dar lor le-a fost frică de felul cum s-ar putea răsfrânge aceasta asupra imaginii lor şi a politicii lor diplomatice. Fără să-i fie frică, Arhiepiscopul Ioan a continuat pregătirile, alcătuind laude pentru mult iubitul Sf. Ioan, pentru a se cânta la canonizare.

Pentru că a fost un misionar neobosit, Sf. Ioan de Kronstadt, părinte şi hrănitor al celor oprimaţi şi făcător de multe minuni, avea multe în comun cu Arhiepiscopul Ioan; şi era potrivit ca unul dintre cei mai mari sfinţi ai veacului nostru să lucreze pentru slăvirea altuia. A luat parte şi Eugene, scriind două articole despre Sf. Ioan de Kronstadt pentru a se tipări în Orthodox Tidings (Ştiri ortodoxe).

În ajunul duminicii de 1 noiembrie, Arhiepiscopul Ioan a oficiat slujba solemn de canonizare. Aceasta a fost prima canonizare de la revoluţie a unui sfânt rus, un act al Bisericii în lumea liberă, care va da nădejde acelora din patria rusă înrobită. Totuşi, spre marea durere a Arhiepiscopului Ioan, au lipsit oameni de la slujbă. Chiar în noaptea aceea, ei organizaseră un bal mascat de Halloween.

Eugene a scris, „după slujbă, Vlădica [Arhiepiscopul Ioan] a mers la locul unde balul era încă în desfăşurare. A urcat scările şi a intrat în sală, spre uimirea totală a participanţilor. Muzica s-a oprit şi Vlădica, fără să scoată o vorbă, s-a uitat la oamenii aceia uluiţi, făcând înconjurul întregii săli încet şi în mod intenţionat, cu toiagul în mână. N-a spus o vorbă şi nimic nu era necesar; simpla privire a Vlădicăi a înţepat conştiinţele tuturor, după cum se vedea limpede din consternarea generală. Vlădica an plecat în linişte; şi în ziua următoare, în biserică a tunat şi a fulgerat, manifestându-şi sfânta sa indignare şi râvna sa înflăcărată, chemând pe toţi la viaţă creştină evlavioasă.”

În acatistul Sf. Ioan Maximovici este amintit acest moment:

În loc să se pregătească de slujbă creştinii s-au dus la un praznic păgânesc, iar tu ai mers pentru puţină vreme între ei, mustrându-i prin prezenţa ta tăcută care i-a făcut să se ruşineze. Şi prin asprimea privirii tale i-ai învăţat că nu pot sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui Mamona, că nu pot să cugete că după ce păcătuiesc Îi vor cânta lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia! (Acatistul Sf. Ioan Maximovici, Condacul 8 )

Sursa: „Viata si opera Parintelui Serafim Rose”, Ieromonah Damaschin, Ediţia Apologeticum, 2005