Pagini

2 octombrie 2024

FERICIȚI CEI CURATI CU INIMA!...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ......




🙏🏽 Bucuria mea, Fericitul Ieronim, istorisește despre Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, că atunci când era bătrân și slăbit, nemaiputând vorbi decât cu mare greutate, spunea doar: "COPILAȘILOR, IUBIȚI-VĂ UNII PE ALȚII!“. Întrebat fiind de ucenici săi, de ce repeta mereu acest îndemn, Apostolul iubirii, le-a răspuns: "ACEASTA ESTE PORUNCA DOMNULUI ȘI DACĂ O ÎMPLINIȚI, ESTE DE AJUNS!" Lumea de astăzi, fiind departe de Porunca iubirii, au îndemnat-o pe poeta Maria Neagu, să scrie poezia: LUME PREFĂCUTĂ!
 
"Într-o lume prefăcută,
Ce te minte că-ți vrea bine,
Te trezești și înțelegi,
Că nu-i nimeni lângă tine!

Se prefac cu ușurință,
Și tu-i crezi că sunt cinstiți,
Însă-i ierți când înțelegi,
Că sunt doar nefericiți!,

Într-o lume care calcă,
În picioare, omul bun,
M-am trezit cu-amărăciune,
Mergând singură pe drum!

Ei lovesc în omul drept,
Fără nici o remușcare,
Aruncând cu vorbe grele,
Nu le pasă că te doare!

Într-o lume prefăcută,
Locul nu mi-l mai găsesc,
Falsitatea mă obligă,
Oamenii să-i ocolesc!"

🙏🏽 Mult adevăr este în versurile poeziei de mai sus, dar cu toate acestea, știind că Iisus Hristos, iubește pe fiecare om cu aceeași dragoste cu care iubește întreaga lume, noi creștinii ortodocși trebuie să trăim, IUBINDU-L PE DUMNEZEU, pentru oameni și IUBINDU-I PE OAMENI, pentru Dumnezeu. Amin! Inimile noastre trebuie SĂ AIBĂ DOAR INTRĂRI, adică să-i primim pe toți în ea și să le oferim doar iubire. Inima noastră, SĂ NU AIBĂ IEȘIRI, de ură, de răutate, de invidie, de răzbunare, drăcuituri, înjurături, blesteme...

🙏🏽 DACĂ AȘ AVEA IUBIRE, ce ușoare ar fi toate!
Din tristețe aș face ZÂMBET și din ură, BUNĂTATE,
DACĂ AȘ AVEA IUBIRE, n-aș simti răul ce-apasă;
Însă, n-am, O, Doamne Sfinte, iartă-mi firea păcătoasă,
Și în mila-Ți nesfârșită, dă-mi un picur de iubire,
Doamne, Cel Ce ești: IUBIRE, LINIȘTE și MÂNTUIRE!

🙏🏽 Dumnezeu și Maica Domnului să te binecuvânteze în toată ziua de astăzi și în tot lucrul tău!
                                                                                               Amin și Aliluia!
                                                                                                    Preot Ioan 🛎️.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.