Pagini

25 august 2024

SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...25 aug. 2024

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


                 

🙏🏽 Sfinte Apostole Vartolomeu, unul din cei 12, a cărui mutare a moaștelor din insula Dinar la Venenda în anul 580 o pomenim, Sfinte Apostole Tit, episcopul Gortinei din insula Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, Sfinților Ierarhi: Ghenadie I, Ioan al II-lea, Epifanie și Mina, patriarhii Constantinopolului (secolele al V-lea și al VI-lea), Sfinților Mucenici: Eusebiu, Pontian, Vincentiu și Peregrin din Roma (secolul al II-lea), Sfinte Sfințite Mucenice Geruntius, episcop de Talco în Italia (+100), Sfinților Sfințiți Mucenici: diaconul Nemesie și fiica ta, Lucila, care ați pătimit la Roma (+ 260), Sfinților Mărturisitori din Edesa, prigoniți de arieni în vremea împăratului Valens (secolul al IV-lea), Sfinților Ierarhi Mărturisitori: Vars și Evloghie, episcopii Edesei, și Protoghen, episcop de Caree (secolul al IV-lea), Sfinte Mucenice Genesius, comediant din Roma (+300), Sfinte Mucenice Genesius, notar din Arles în Franța (+ 303), Sfinte Mucenice Magin din Tarragona în Spania (+ 304), Sfântă Cuvioasă Patricia din Napoli în Italia, fiica împăratului Constantin I și nepoata Sfântului Constantin cel Mare (+ 365), Sfinte Cuvioase Sever, stareț la Arles în Franța (secolul al V-lea), Sfinte Mucenice Sava din Benetalon, Sfinților Ierarhi ai Cretei: Arhiepiscopul Andrei(+ 726), și episcopii: Chiril și Eumenie de Gortina(secolele al IV-lea și al VII-lea), Sfinte Cuvioase Marchian, stareț la Apt în Franța(+ 485), un prunc evreu din Constantinopol(secolul al VI-lea), Sfinte Cuvioase Irie, stareț din Franța, Sfinte Mucenice Wannus, fiul Sfintei Sigrada(secolele al VI-lea și al VII-lea), și Sfântă Cuvioasă Ebba I cea Bătrână, stareță la Coldingham în Anglia(+ 683), Sfântă Cuvioasă Hunegonda, fecioară din Franța(+ 690), Sfinte Cuvioase Grigorie, starețul Mânăstirii ,,Sfântul Martin " din Utrecht în Olanda(+ 775), Sfinților Sfințiți Noilor Mucenici din Rusia: protoiereul Vladimir și monahul Moise, care ați pătimit în timpul regimului comunist(+ 1931 și + 1938), și Sfinte Ierarhe Ioan Carpatiul, episcop în Insulele Sporade și scriitor filocalic, nevoitor din veacul al VII-lea, ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!

🙏🏽 Întoarcerea preasfintelor tale moaşte, Prealăudate Bartolomeu Apostole al Domnului, s-a făcut nouă pricină de prăznuire prealuminată; pe care cu minte drept cugetătoare cinstind-o, pe tine, luminătorul cel neapus, te cinstim, slăvind pe Hristos Împăratul Slavei.

🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. 

                                                                                                       Amin și Aliluia!
                                                                                                       Preot Ioan 🛎️.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.