Pagini

10 august 2024

SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...10 aug. 2024

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


🙏🏽 Sfinților Sfințiți Mucenici: Lavrentie arhidiaconul, Sixt, episcopul Romei și Ipolit (+ 258), Sfinte Cuvioase Iron Filosoful din Alexandria, care te-ai săvârșit cu pace (secolul al IV-lea), Sfinților 6 Mucenici din Vizye în Libia, care v-ați săvârșit, unii zdrobindu-vi-se oasele, iar alții strujindu-vi-se trupurile, Sfântă Muceniță Asteria, fecioară din Bergamo în Italia (secolul al IV-lea), Sfinte Sfințite Mucenice Iustin, preot din Roma, care ai pătimit în timpul împăratului Valerian (+ 254), Sfinților 165 de Mucenici ostași, care ați pătimit la Roma (+ 274), Sfântă Muceniță Filomena, care ai pătimit în timpul împăratului Dioclețian (secolele al IV-lea), Sfinte Ierarhe Blane, episcop de Bute în Scoția (secolul al VI-lea), Sfinte Teodot, cizmar din Roma (secolul al VI-lea), Sfinte Gerontie din Anglia (+ 508), Sfinte Ierarhe Banie, episcop în Anglia (+ 590), Sfântă Cuvioasă Ghiliberta, stareță la Jouarre în Franța (secolul al VII-lea), Sfinte Ierarhe Aredie, arhiepiscop de Lyon în Franța (+ 614), Sfinte Cuvioase Bertamie de Ilam, pustnic în Marea Britanie (secolul al VIII-lea), Sfinte Cuvioase Bettelin, pustnic la Stafford în Anglia (secolul al VIII-lea), Sfinților Cuvioși Mucenici: Thiento și alți 6 Mucenici care ați pătimit în Germania (+ 955), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoții: Viaceslav și Atanasie, care ați pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918 și + 1937), Sfinte Cuvioase Noule Mucenice Ignatie, care ai pătimit în Mănăstirea ,,Sfântul Onufrie" din Ghiabletna, eparhia Helm și Pontlaskia din Polonia (+ 1942), și Sfinte Cuvioase Lavrentie, nebun pentru Hristos din Kaluga în Rusia (+ 1515), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!

🙏🏽 Sperând să îi învingă hotărârea Sfantului Mucenic Ipolit, suveranul ceru ca el să fie acoperit de distincții militare și ii promise onoruri încă și mai mari. Dar Sfântul rămase neclintit și declară că nu mai voia decât o singură cinstire : aceea de a sluji în armata lui Hristos. Bătut cu lanțuri cu cârlige la ambele capete, fu apoi legat de cai sălbatici, care îl târâră pe curajosul Mucenic pe o distanță mare. Astfel câștigă el viața veșnică, precedat de doica sa, Concordia, și de oamenii din casa lui pe care îi adusese la credință. Se povestește că la șapte zile după martiriul său, Sfântul Ipolit i s-a arătat împăratului și fiului său care se duceau la amfiteatru și că i-a bătut cu lanțuri de foc nevăzute. Amin!


🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin! 

                                                                                       Preot Ioan 🛎️.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.