Pagini

28 iulie 2024

..BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU !

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos .


   🙏🏽 Bucuria mea, povestesc Sfințiții părinții aghioriți despre un monah ce și-a închinat viața cărărilor Sfântului Munte. Un om ce nu vorbea cu nimeni. Niciodată! Dacă îi adresai o întrebare, doar se punea pe plâns. Și fugea de la fața oamenilor. În viața lui fusese arhiereu al lui Hristos. Și se lepădase de credința creștin ortodoxă, de dragul vieții. Cu zâmbet. Trecuse la musulmani de frică să nu-i taie capul. Și îl făcuseră mare boier.

La un mare ospăț, l-au pus turcii să-și bată joc de fosta sa religie, de creștinism. Atunci, luând un pahar cu vin, închindu-se, a rostit plin de patos: Pre voi, pe toți, să vă pomenească Domnul Dumnezeu, întru Împărăția Sa, totdeauna, acum si pururea și în vecii, vecilor. Amin". Turcii încremeniseră Fostul episcop i-a intrebat: "De ce nu râdeți?". "Părinte, să te întorci la credința ta creștin ortodoxă. Când ai luat paharul și ai cântat, te-ai umplut de lumină și te-ai ridicat de la pământ de două palme". S-a întors. La Viață. La credința mântuitoare, adevărată creștin ortodoxă. La lacrimile pocăinței.

Așadar, să învățăm din aceasta istorioară că nu se cade nouă să judecăm pe nimeni, dar mai ales pe preoți: "PREOT ÎN VEAC DUPA RÂNDUIALA LUI MELCHISEDEC". Judecătorul nostru al tuturor este Iisus Hristos. El va judeca CU DREPTATE și pe mireni și pe preoți. Cel mai bine este să-i punem pe pomelnice, să ne rugăm pentru ei, să ne rugăm lui Dumnezeu: Doamne, dă-ne preoți buni, să ne putem mântui! Cea mai scurtă cale către Rai este: NU JUDECA! 

                                                                                                         Amin și Aliluia!
                                                                                                          Preot Ioan 🛎️.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.