Pagini

31 iulie 2024

Rugăciune pentru spovedanie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Ție, Doamne, Celui Ce ești Unul bun și Care nu ții minte răul, Îți mărturisesc păcatele mele. La tine cad strigând eu, nevrednicul: greșit-am, Doamne, greșit-am și nu sunt vrednic să caut spre înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele. Dar, Doamne al meu, dăruiește-mi lacrimi de pocăință, Cel Ce ești Unul Bun și Milostiv, ca prin acestea rugându-mă Ție, să mă curățesc mai înainte de sfârșitul meu de tot păcatul. Căci prin înfricoșătoare și groaznice locuri am a trece odată ce mă voi despărți de trup, și mulțime de demoni întunecați și lipsiți de omenie mă vor întâmpina atunci, și nimeni nu mă va însoți ca să-mi vină întru ajutor sau să mă izbăvească. Pentru aceea cad înaintea bunătății Tale, să nu mă dai celor ce mă batjocoresc, nici să se laude cu mine vrăjmașii mei, Bunule Doamne, nici să zică: în mâinile noastre ai venit și nouă ne-ai fost dat. Nu, Doamne, nu uita mărinimiile Tale și nu-mi răsplăti mie după fărădelegile mele, nici nu Îți întoarce fața Ta de la mine. Ci Tu, Doamne, mustră-mă, însă cu milă și îndurare, ca să nu se bucure de mine vrăjmașul meu. Ci stinge înfricoșarea lui care o îndreaptă asupra mea și toate lucrurile lui le zădărnicește. Și dă-mi cale neîmpiedicată către Tine, Bunule Doamne, pentru că și de am păcătuit, n-am alergat la alt tămăduitor și n-am întins mâinile mele către Dumnezeu străin. Nu lepăda, dar, rugăciunea mea, ci auzi-mă întru bunătatea Ta și întărește inima mea întru frica Ta. Și să fie harul Tău asupra mea, Doamne, Lumină mai presus decât toată lumina, Bucurie mai presus decât toată bucuria, Odihnă mai presus decât toată odihna, Viața cea adevărată și mântuirea, care rămâi în vecii vecilor. Amin.

(Starețul Gheorghe Zăvorâtul din Zadonsk, Îndrumar pentru spovedanie, editura Sophia, pp. 60-61)


SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ..31 iul. 2024

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


   🙏🏽 Sfinte și Dreptule Evdochim din Capadocia, care ai trăit în vremea împăratului Teofil (secolul al IX-lea), Sfinte și Dreptule Iosif din Arimateea, care ai îngropat preacuratul Trup al Stăpânului Hristos și care te-ai săvârșit cu pace, Sfinților 12 Mucenici români, care v-ați săvârșit prin sabie, Sfinte Sfințite Mucenice Calinerie, episcop de Milano în Italia (+ 190), Sfinților Mucenici: Democrit, Secund și Dionisie din Sinade, care ați pătimit în Frigia, Sfinte Ierarhe Firmus, episcop de Tagaste în nordul Africii, Sfinte Ierarhe Gherman, episcop de Auxerre în Franța (+ 448), Sfinților 350 de Cuvioși Mucenici, monahi la Orante în Siria (+ 517), Sfinte Cuvioase Imetierie, monah la Jura în Franța (secolul al VI-lea), Sfinte Cuvioase Neot, pustnic la Cornwall în Anglia (+ 877), Sfinte Cuvioase Ioan Exarhul din Bulgaria, ucenicul Sfântului Clement de Ohrida (+ 924), Sfinte Cuvioase Arsenie de la Mănăstirea Iviru din Sfântul Munte Athos (+1018), Sfinte Ierarhe Arsenie, episcop de Ninotsminda în Georgia (+1082), Sfinte Cuvioase Mucenice Dionisie și însoțitorii tăi de la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos (+1822), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul Vasile de Kinesema, preoții: Ioan, Constantin și Nicolae și binecredincioșilor creștini: Maxim, Ana și Elisabeta, care ați pătimit în timpul regimului comunist, și Sfinților Sfințiți Noilor Mucenici din Rusia: mitropolitul Veniamin de Petrograd și cei dimpreună cu dânsul: Arhimandritul Serghie și credincioșilor creștini: Gheorghe și Ioan, uciși de comuniști în anul 1922, ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!

🙏🏽 Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.

🙏🏽 Sfânta Cruce, care a despicat Marea Roşie, mai înainte fiind închipuită, acum fiind închinată, marea primejdiilor şi a patimilor o desparte şi pe cei ce se închină ei, îi mântuieşte. Amin!

🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

                                                                                        Amin și Aliluia!
                                                                                         Preot Ioan 🛎️.

30 iulie 2024

SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...30 iul. 2024

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                       

🙏🏽 Sfinților Apostoli dintre cei 70: Sila, episcop de Corint, Silvan, episcop de Tesalonic, Crescent, episcop de Calcedon, Epenetos, episcop de Cartagina și Andronic, episcop de Panonia (secolul I), Sfântă Muceniță Iulita din Cezareea Capadociei, care te-ai săvârșit prin foc în vremea împăratului Dioclețian (secolul al IV-lea), Sfinților Mucenici: Abdon și Sennen, prinți din Persia, care ați pătimit la Roma (+251), Sfinților Sfințiți Mucenici: episcopul Valentin de Terni și cei dimpreună cu tine: Proclu, Efeb, Apolonie și Abundie, care ați pătimit în Italia (+273), Sfintelor Mucenițe fecioare: Maxima, Donatilla și Secunda, care ați pătimit la Tebourba în nordul Africii (+ 304), Sfinte Mucenice Rufin, unul dintre primii mucenici din Assisi în Italia, Sfinte Ierarhe Pavel, episcop din Atalia și Sfinte Cuvioase Ioan preotul, care ați pustnicit lângă Edesa în Siria (secolul al V-lea), Sfinte Ierarhe Petru, arhiepiscop de Ravenna în Italia (+ 450), Sfinte Ierarhe Ursus, episcop de Auxerre în Franța (+ 508), Sfântă Cuvioasă Ermenghita din Anglia (+ 680), Sfinte Ierarhe Tatwine, arhiepiscop de Canterbury în Anglia (+734), Sfinte Mucenice Olaf, primul rege creștin al Suediei (+1020), Sfinte Tsotne Dadiani Mărturisitorule, prinț de Egrisi în Georgia (+1259), Sfinte Ștefan Vladislav din Serbia (+ 1243), Sfântă Cuvioasă Anghelina Brancovici, țarină a Serbiei, iar mai târziu monahie la Mănăstirea Krusdal (secolul al XV-lea), Sfinte Sfințite Noule Mucenice Ioan, diacon din Rusia, care ai pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918), și Sfinte Cuvioase Stareț Anatolie cel Tânăr, mărturisitor de la Optina (+ 1922), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!

🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

                                                                                                         Amin!
                                                                                                        Preot Ioan 🛎️


29 iulie 2024

PROFEȚIA SFANTULUI CUVIOS, KUSKA AL ODESEI:

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



                      ,,ACUM NU MAI ESTE TIMP DE MARITIS NICI DE INSURATOARE! 

Vor veni peste pamant mari cataclisme: foc, foame, moarte, pieire, felurite napaste! Nimeni nu le poate opri, iar timpul acesta e foarte aproape. Nu ascultati pe nimeni cand vor spune ca va fi pace. Pace nu va fi, va fi razboi si imediat după aceasta o foame mare si unde oare vor disparea toate? Nu va fi de mancare si pe oameni ii asteapta pieirea. Popoarele se vor indrepta spre Rasarit, dar de acolo nimeni nu se va mai întoarce – toti se vor pierde. O mare pieire va fi din cauza foamei. Iar cine va mai ramane in viata va fi nimicit de molima si de ciuma de mare. Aceasta este o boala infectioasa incurabila. Nu în zadar zice proorocul – va trece o scarba si alta ii va lua locul, va trece a doua – va veni a treia si asa mai departe. O, Dumnezeule! Dumnezeule!

 Stiti voi, oare, dragi frati si surori, ca de acum Domnul a pus capăt fericirii pamantesti? Adevar va zic voua, acum nu e timpul de maritis si de insuratoare, fiindca, aceste zile sunt ale Domnului. Domnul ne asteapta si aceste zile El ni le-a dat spre pocainta si remuscari pentru viata traita in pacate. Acest timp nu e pentru ospete si nunti. 

Nu pentru lacomia pantecelui si betie. Toate acestea trebuie sa le lasam... Cei casatoriti sa inceteze de a mai trai trupeste si, infranandu-se, sa traiasca in curatenie."

SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ... 29 iul. 2024

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


🙏🏽 Sfinte Mucenice Calinic din Cilicia, care te-ai săvârșit prin foc în Gangra (+ 250), Sfântă Muceniță Teodota din Cilicia, dimpreună cu cei trei fii ai tăi, care ați pătimit în Bitinia (+ 304), Sfinte Mucenice Mamant, care te-ai săvârșit fiind înnecat în mare, Sfinte Mucenice Vasilisc bătrânul, care te-ai săvârșit prin sabie, Sfinte Ierarhe Constantin I, patriarhul Constantinopolului (+ 676), Sfinților Mucenici: tatal și maica, dimpreună cu cei 2 fii ai voștri, care v-ați săvârșit prin foc, Sfinte Mucenice Ioan ostașul (secolul al IV-lea), Sfinților Mucenici: Veniamin și Virie din Constantinopol, binecredinciosule Teodosie cel Tânăr, împăratul Bizanțului, fratele Sfintei Pulheria împărăteasa (+450), Sfântă Cuvioasă Muceniță Serafima, fecioară din Antiohia, Sfinților Mucenici: Avseodie, Ruf, Avud, Pontian, Nicet, Lucila, Flora, Evghenie, Antonin, Teodor și alți 18 Mucenici, care ați pătimit la Roma (+ 119 și + 262), Sfinte Faustin, mărturisitor din Todi în Italia (secolul al IV-lea), Sfinților Mucenici: Simplicie, Faustin și Beatricia, sora voastră, care ați pătimit la Roma în timpul împăratului Dioclețian (+ 303), Sfinte Ierarhe Prosper, episcop de Orleans în Franța (+ 453), Sfinte Ierarhe Lup Mărturisitorule, episcop de Troyes în Franța (+ 479), Sfinte Cuvioase Sulian, starețul Mânăstirii Luxulyan din Anglia (secolul al VI-lea), Sfinte Mucenice Eustatie din Miskheta în Georgia (+ 589), Sfinte Mucenice Olaf, regele Norvegiei (+ 1030), Sfinților Cuvioși: Constantin și Cosma, stareți la Kosina-Novgorod în Rusia (secolele al XIII-lea și al XIV-lea), Sfinte Cuvioase Roman, stareț la Kirjaci în Rusia, ucenicul Sfântului Serghie de la Radonej (+1392), Sfinte Cuvioase Bogolep, schimonah la Astrakhan în Rusia (+ 1632), Sfinte Sfințite Mucenice Visarion din Smolyan în Bulgaria (+ 1670), și Sfinților Sfințiți Noilor Mucenici din Rusia: monahii: Serafim, Teognost, Anatolie, Lexie și Pahomie, care ați pătimit în timpul regimului comunist, ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!


🙏🏽 Sfântă Muceniță Teodota, ceea ce te-ai întărit cu Dumnezeiescul Duh şi ai ruşinat mulţimea duhurilor celor viclene, Sfântă Muceniţă Teodota prealăudată, luminează cu lumini duhovniceşti pe cei ce te laudă pe tine. Amin!


🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
                                                                                                 Amin și Aliluia!
                                                                                                Preot Ioan 🛎️.

Anestezia diavolului - Sfântul Paisie Aghioritul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Am spus unor medici cu care discutam despre anestezia pe care o fac la operaţii: „Anestezia celui viclean are consecinţe neplăcute asupra omului, în timp ce aceea pe care o faceţi dumneavoastră ajută”. Anestezia diavolului este otrava pe care o aruncă şarpele peste păsări sau peste iepuraşi ca să-i paralizeze şi să-i înghită fără a se putea împotrivi. Diavolul, atunci când vrea să lupte un om, trimite mai întâi un drăcuşor „anestezist”, ca să-l facă pe om nesimţit, după care merge el însuşi şi-l ciopleşte, şi face din el orice vrea... Dar înainte merge „anestezistul”. Ne face injecţie cu nesimţire şi uităm de grija mântuirii, lată, vezi, noi, monahii, am făgăduit răbdare când vom fi „ocărâţi, batjocoriţi etc...”, dar în cele din urmă de multe ori ispita ne zăpăceşte şi facem cele potrivnice celor făgăduite. Altfel începem şi altfel sfârşim. Pentru altceva am pornit să mergem, şi în altă parte mergem. Nu luăm aminte.

Nu v-am dat atâtea exemple?

Mai demult, în Koniţa nu exista bancă. Oamenii erau nevoiţi să meargă la Ghiannena, când voiau să ia vreun împrumut. Aşadar porneau câţiva din satele din împrejurimi şi mergeau 72 de kilometri pe jos să ia împrumut, ca să cumpere, de pildă, un cal. Atunci, dacă cineva avea un cal, îşi putea întreţine familia. Făcea pereche cu calul altcuiva şi ara. Odată unul a pornit să meargă la Ghiannena să ia împrumut, ca să cumpere un cal să-şi are ogorul, să nu se chinuiască săpând cu hârlețul. S-a dus aşadar la bancă, de unde a luat împrumutul, după care a trecut şi pe la magazinele evreieşti şi căsca gura. L-a văzut un evreu şi l-a tras înăuntru. „Vino înăuntru, omule, am lucruri bune!”. A intrat înăuntru acela şi evreul a început să coboare topurile de stofă din rafturi. Le lua, le scutura. „Ia-o”, îi spune, „este bună, iar pentru copiii tăi ţi-o voi da mai ieftin”. Pleca de la unul, mergea mai departe şi căsca gura la altul. “Hai înăuntru, omule”, îi spune evreul, „o să ţi-o dau mai ieftină”. Şi cobora acela stofele, le deschidea, le întindea. În cele din urmă s-a zăpăcit sărmanul. Avea şi puţină mărime de suflet şi îşi spunea: „Acum când a coborât valurile de stofă şi le-a întins...” şi mai ales că „pentru copii este mai ieftin”, a dat banii pe care îi luase de Ia bancă şi a cumpărat un val de stofă, dar care era stricată. Dar ce să facă cu un val întreg de stofă? Nici un bogat nu ar fi luat un val de stofă, ci numai atât cât îi trebuia. În cele din urmă s-a întors acasă cu un val de stofă putredă. „Unde este calul?”, l-au întrebat. „Am adus stofă pentru copii!”, le spune. Dar ce să facă cu atâta stofă?

 S-a îndatorat şi băncii şi cal n-a luat, ci numai un val de stofă stricată. Hai de acum iarăşi la săpat cu hârleţul pe ogor, iarăşi să se ostenească pentru ca să înapoieze împrumutul. Dacă ar fi cumpărat un cal, s-ar fi întors şi călare, ar fi cumpărat şi ceva lucruri pentru casă şi nu s-ar fi omorât să sape cu hârleţul. Dar vedeţi ce a păţit dacă a căscat gura la magazinele evreieşti? Aşa face şi diavolul. Te trage de aici, de dincolo ca negustorul cel viclean, îţi pune piedici şi în cele din urmă te obligă să mergi acolo unde vrea el. În altă parte ai pornit şi în altă parte ajungi dacă nu iei aminte. Te înșală şi îţi pierzi anii cei mai buni.

Diavolul face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovnicește. Diavolul este maestru. Dacă, de pildă, îi aduce unui om duhovnicesc un gând ruşinos în timpul Sfintei Liturghii, acela îl va pricepe, se va trezi şi îl va alunga. De aceea îi aduce un gând duhovnicesc, „În cartea cutare, îi spune, scrie aceasta despre Sfânta Liturghie”. După aceea îi va atrage atenţia, de pildă, la polieleu. Se va întreba cine oare l-a făcut. Sau îi va aduce aminte de vreun bolnav pe care trebuie să meargă să-l vadă. „A!

 Ce inspiraţie”, îşi spune, „în timpul Sfintei Liturghii”, însă este diavolul care se strecoară înăuntru şi omul intră în discuţie cu gândul său. Când aude pe preot spunând: „Cu frică...”, numai atunci îşi dă seama că s-a terminat Sfânta Liturghie şi el n-a participat deloc la ea. lată, şi aici, în biserică, merge paraclisiera şi aprinde lumânările de la policandru şi am observat că până şi pe oamenii mari îi distrage vicleanul şi cască gura la soră cum aprinde lumânările. Lucrul acesta este cu desăvârşire copilăresc. Numai copiii cei mici se bucură de aşa ceva şi spun: „Le-a aprins!”. Adică aceasta se justifică pentru copiii cei mici, dar nu pentru oamenii mari. 

Sau, deşi ştim că trebuie să evităm mişcările în timpul Sfintei Liturghii, ispititorul poate pune, într-un moment sfânt, pe o soră să răsfoiască foile la strană şi astfel pricinuieşte zgomot, distrăgând pe ceilalţi. Aud „fâş-fâş”, „Ce se întâmplă?”, îmi spun, şi astfel mintea fuge de la Dumnezeu şi se bucură aghiuţă. De aceea să luăm aminte să nu ne facem pricini de distragere a atenţiei celorlalţi în timpul slujbei. Pricinuim pagubă oamenilor şi nu ne dăm seama. Sau urmăriţi o citire. Când citeţul ajunge Ia punctul cel mai sfânt, prin care se vor ajuta oamenii, atunci sau se va trânti uşa cu putere de curent, sau va tuşi cineva şi li se va distrage atenţia şi nu se vor folosi de acel cuvânt sfânt. Şi astfel îşi face aghiuţă treaba lui. O, dacă l-aţi vedea pe diavolul cum se mişcă! Nu l-aţi văzut, şi de aceea nu pricepeţi unele lucruri. Face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovniceşte. Am observat asta la Colibă, atunci când vorbesc. Când ajung exact la punctul la care vreau, la cel mai sensibil, ca să se folosească cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot, sau vin alţii şi mă întrerup.

 Diavolul îi pune mai înainte să caşte gura la Schitul ce este în apropiere. Vis-a-vis sau să privească altceva şi rânduieşte să vină la momentul cel mai fin al discuţiei, ca să schimb subiectul şi să nu se folosească cei cărora le vorbesc. Pentru că atunci când începe discuţia, ştie diavolul unde va duce şi, deoarece vede că se va păgubi, trimite pe cineva exact la momentul cel mai sensibil, ca să mă întrerupă. „Hei, Părinte, pe unde să intrăm?”, strigă. „Luaţi rahat şi apă şi veniţi pe acolo”, le spun. Alţii intră în curte exact în clipa aceea şi mă întrerup, pentru că trebuie să mă scol şi să-i întâmpin. Alţii vin puţin după aceia şi iarăşi trebuie să mă scol, să-i întreb: „De unde eşti etc. ...”. 

Şi astfel sunt nevoit s-o iau din nou de la început, să spun iarăşi pilda ce-am început-o. Cum încep, strigă de jos altul: „Ei, Părinte Paisie, unde eşti? Pe aici e poarta?”. Hai, scoală-te din nou... Măi, şi diavolul acesta! Într-o zi mi-a făcut asta de şase-şapte ori până când am fost nevoit să pun câteva... santinele. „Tu stai acolo şi vezi să nu vină nimeni. Tu stai aici, până ce-mi voi termina treaba”. De şase-şapte ori să începi o întreagă istorie, să ajungi la punctul unde se vor folosi, şi diavolii iarăşi să facă scene!

 Măi, ce face vrăjmaşul! Mereu învârte butonul la altă frecvenţă. Îndată ce nevoitorul este gata să se folosească de ceva, pac!, îi învârte butonul în altă parte şi uită de sine prin ceea ce îi dă acela. Îşi aduce aminte de ceva duhovnicesc? Ţac!, îi aduce aminte de altceva. Îl face să se dea de-a berbeleacul. Dacă omul ar învăţa cum lucrează diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

- Părinte, dar cum să înveţe?

- Să se observe pe sine însuşi. Dacă cineva se observă pe sine, învaţă. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru că observa norii, vântul.

28 iulie 2024

.SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...28 iul. 2024

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..


   🙏🏽 În această zi prăznuim Sfânta Icoană a Maicii Domnului ,,Umilenia" de la Diveevo în Rusia.
 
🙏🏽 Sfinților Apostoli dintre cei 70: Prohor, episcop de Nicomidia, Nicanor, Timon, episcop de Bostra și Parmena, din numărul primilor 7 diaconi ai Bisericii creștine, Sfinte Mucenice Eustatie, soldat din Ancira (+ 316), Sfinte Mucenice Acachie cel Nou, care ai pătimit în Milet (+ 321), Sfântă Muceniță Drosis, care te-ai săvârșit fiind aruncată într-o topitorie de aur, Sfântă Cuvioasă Irina din Capadocia, stareța Mânăstirii Hrisovalant din Constantinopol (secolul al IX-lea), Sfinte Cuvioase Pavel Xiropotamiteanul, întemeietorul Mănăstirilor Xiropotamu și ,,Sfântul Pavel" din Sfântul Munte Athos (secolul al IX-lea), Sfinților Mucenici: Nazarie și Celsie din Milano, care ați pătimit în timpul împăratului Nero (+ 68), Sfinte Mucenice Iulian din Dalmația (secolul al II-lea), Sfinte Cuvioase Peregrin din Franța (secolul al II-lea), Sfinte Ierarhe Victor I, episcopul Romei (+ 199), Sfinte Ierarhe Inochentie I, episcopul Romei (+ 417), Sfinte Ierarhe Camelian, episcop de Troyes în Franța (+ 525), Sfinte Ierarhe Samson, episcop de Doi în Țara Galilor (+ 567), Sfinților Cuvioși: Lucid și Liutie, monahi din Italia (secolul al XI-lea), Sfinte Cuvioase Gheorghe I Iviritul, monah în Sfântul Munte Athos (+1029), Sfinte Cuvioase Moise, făcătorule de minuni de la Pecerska (secolul al XIV-lea), Sfinte Ierarhe Pitirim, episcop de Tambov în Rusia (+ 1698), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: ieromonahul Vasile, diaconul Nicolae, monahiile: Anastasia și Elena și binecredincioșilor creștini: Areta, Ioan, Ioan, Ioan și Mavra, care ați pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918 și + 1937), Sfinte Sfințite Noule Mucenice Ignatie din Jablechna în Polonia (+ 1942), și toți Sfinții din Tambov în Rusia, al căror sobor îl prăznuim, ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
 
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. 

                                                                                                        Amin și Aliluia!
                                                                                                         Preot Ioan 🛎️.

..BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU !

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos .


   🙏🏽 Bucuria mea, povestesc Sfințiții părinții aghioriți despre un monah ce și-a închinat viața cărărilor Sfântului Munte. Un om ce nu vorbea cu nimeni. Niciodată! Dacă îi adresai o întrebare, doar se punea pe plâns. Și fugea de la fața oamenilor. În viața lui fusese arhiereu al lui Hristos. Și se lepădase de credința creștin ortodoxă, de dragul vieții. Cu zâmbet. Trecuse la musulmani de frică să nu-i taie capul. Și îl făcuseră mare boier.

La un mare ospăț, l-au pus turcii să-și bată joc de fosta sa religie, de creștinism. Atunci, luând un pahar cu vin, închindu-se, a rostit plin de patos: Pre voi, pe toți, să vă pomenească Domnul Dumnezeu, întru Împărăția Sa, totdeauna, acum si pururea și în vecii, vecilor. Amin". Turcii încremeniseră Fostul episcop i-a intrebat: "De ce nu râdeți?". "Părinte, să te întorci la credința ta creștin ortodoxă. Când ai luat paharul și ai cântat, te-ai umplut de lumină și te-ai ridicat de la pământ de două palme". S-a întors. La Viață. La credința mântuitoare, adevărată creștin ortodoxă. La lacrimile pocăinței.

Așadar, să învățăm din aceasta istorioară că nu se cade nouă să judecăm pe nimeni, dar mai ales pe preoți: "PREOT ÎN VEAC DUPA RÂNDUIALA LUI MELCHISEDEC". Judecătorul nostru al tuturor este Iisus Hristos. El va judeca CU DREPTATE și pe mireni și pe preoți. Cel mai bine este să-i punem pe pomelnice, să ne rugăm pentru ei, să ne rugăm lui Dumnezeu: Doamne, dă-ne preoți buni, să ne putem mântui! Cea mai scurtă cale către Rai este: NU JUDECA! 

                                                                                                         Amin și Aliluia!
                                                                                                          Preot Ioan 🛎️.

27 iulie 2024

Acatistul Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Condacul 1

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blândului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 2-lea

De mic rămas fără mamă, Sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgânească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în mijlocul vânturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare până ce n-ai aflat calea Dumnezeului Celui adevărat, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Adânc fiind rănit de dragostea în Hristos, când veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la Care a şi venit mântuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sângele Domnului; pentru aceasta te lăudăm aşa:
Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;
Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;
Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;
Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;
Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;
Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;
Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;
Bucură-te, ostaş neînvins al lui Hristos;
Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;
Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;
Bucură-te, mângâierea celor amărâţi;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 3-lea

Deşi cu trup omenesc pe pământ, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Râvnă multă ai pus, Sfinte, ca să întorci de la închinarea la idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgân a rămas, până ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci, împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laude ca acestea:
Bucură-te, cercetător al durerilor;
Bucură-te, vindecător al orbilor;
Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;
Bucură-te, sfărâmător al curselor diavoleşti;
Bucură-te, al sufletului tău vânător;
Bucură-te, al doctorilor doctor;
Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;
Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;
Bucură-te, lauda îngerilor;
Bucură-te, a păgânilor mirare;
Bucură-te, bucuria mamei tale;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 4-lea

Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca fulgerul s-a răspândit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, Sfinte, făcând să se îngrijoreze învăţătorii păgâni, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părtaşul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;
Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;
Bucură-te, îngrozirea păgâneştilor conducători;
Bucură-te, că deşertăciunea păgânească vrei să omori;
Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;
Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;
Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-ai pregătit;
Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;
Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;
Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;
Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;
Bucură-te, cel de la care moştenim frumoase pomeniri;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 5-lea

Cele ce pentru păgâni erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ pentru ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a câştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Neînduplecat văzându-te, împăratul a poruncit să fii spânzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfâşiat şi cu făclii ars, dar nepieritorul Împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunându-ne, cântăm:
Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;
Bucură-te, că păgânătatea de ruşine a rămas;
Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;
Bucură-te, Sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;
Bucură-te, cel pătruns de credinţă adâncă;
Bucură-te, că, gândindu-te la Domnul, te-ai mângâiat;
Bucură-te, că Hristos în chipul lui Ermolae ţi S-a arătat;
Bucură-te, că fiarele cu care erai sfâşiat ca ceara s-au muiat;
Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;
Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;
Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 6-lea

Pe gânduri ai pus pe cei ce te chinuiau, Sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atâta putere şi de ce zeii nu te pierd. Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Plumb mult într-un cazan punând şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfârşi cu tine, dar tu, viteazule Mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul Apostol Ioan. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;
Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul nostru;
Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblânzitor;
Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;
Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;
Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;
Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;
Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;
Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;
Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;
Bucură-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;
Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 7-lea

Zile de-a rândul ai fost chinuit, Sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, când cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Piatră ţi-au legat de gât, Sfinte Pantelimon, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpânul mărilor şi pe tine, şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal. Deci şi noi bucurându-ne şi minunându-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;
Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;
Bucură-te, al puterii firii înfrângător;
Bucură-te, al adâncului mării stăpânitor;
Bucură-te, plutitor deasupra apelor;
Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;
Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, dobânditor de slavă cerească;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;
Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;
Bucură-te, răspânditorule al credinţei;
Bucură-te, iubitorule al umilinţei;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 8-lea

Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mânie, îţi iscodeau alte pătimiri, crezând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecându-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfâşiat; dar Stăpânul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;
Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;
Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;
Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;
Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;
Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;
Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;
Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;
Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piardă;
Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 9-lea

Văzând tăria ta, Sfinte, mulţi din păgâni au crezut în Hristos, pentru care lucru împăratul de mânie a fost cuprins, iar tu, Sfinte Pantelimon, te veseleai pentru vânări de noi suflete, cu care şi noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărâmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi vrăjitor socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, Sfinte, spre a-l aduce împăratului care şi lui îi dorea sfârşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:
Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;
Bucură-te, cel ce înfrunţi mâniile aprinse;
Bucură-te, că pe roată ai fost chinuit;
Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;
Bucură-te, cel ce ai fost socotit vrăjitor;
Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;
Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti pătimitor;
Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Ermip şi Ermocrat s-au arătat;
Bucură-te, că la moartea lor pământul s-a cutremurat;
Bucură-te, cel ce Treimii pe pământ ai slujit;
Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 10-lea

Zadarnice au fost chinurile păgânilor, Sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cine nu te va lăuda, văzându-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi lovit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărâse tăierea capului, şi tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:
Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;
Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;
Bucură-te, că, în chinuri, Domnului slavă dădeai;
Bucură-te, că Împărăţia cerească cu dor o căutai;
Bucură-te, că numele din Pandoleon ţi-a fost schimbat;
Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;
Bucură-te, că după nume eşti multmiluitor;
Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurător;
Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;
Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;
Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;
Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 11-lea

Cu durere drept-credincioşii au privit sfârşitul tău, Sfinte Pantelimon; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mângâiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Senin la suflet şi blând la chip ţi-ai primit sfârşitul, trecând astfel în Împărăţia cerească, unde eşti întâmpinat de Sfânta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti, pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:
Bucură-te, mireasmă ce până la cer te-ai ridicat;
Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;
Bucură-te, mult-plânsule de credincioşii pământului;
Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;
Bucură-te, a lui Ermolae, Ermip şi Ermocrat bucurie;
Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;
Bucură-te, că de pământ nicidecum nu te-ai depărtat;
Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;
Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;
Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cununi;
Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;
Bucură-te, înfrângător al păgânătăţii;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 12-lea

Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Şi după moarte ai săvârşit minuni, Sfinte Pantelimon, căci în loc de sânge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor, s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:
Bucură-te, bucuria Tatălui;
Bucură-te, lauda Fiului;
Bucură-te, desfătarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, miluirea celor de pe pământ;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, izbăvitor de chinuri;
Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;
Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;
Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;
Bucură-te, cel ce îmblânzeşti cugetele;
Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;
Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;
Bucură-te, cel ce primeşti gândurile şi puterile;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul al 13-lea

Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi apărător, celor în primejdii izbăvitor, celor învăluiţi în păcate scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate îmblânzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci suntem slabi şi istoviţi, Sfinte, şi astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat..., Condacul 1: Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească...,

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blândului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Condacul 1

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

Rugăciunea Preasfinţitului Eremei (Schimnicul) către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon (vindecătorul de boli)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem, o, Sfinte Pantelimon... Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. O, Tămăduitorule al Sfântului Athos şi al întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochii noştri de privirile păcătoase...
Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, al cuvintelor rele, defăimătoare.
Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, deșarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere – tămăduieşte-ne, o, Milostive!
Tot trupul nostru este bolnav: Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu. Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, Pătimirile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne. Ne doare totul în noi. În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui. În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.
Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.


SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...27 iul. 2024

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                

🙏🏽 Sfinte Slăvite Mare Mucenice și Tămăduitorule Pantelimon, care ai pătimit în Nicomidia în vremea împăratului Maximian Galeriu (+ 305), Sfinte Mucenice orb, care ai fost vindecat de Sfântul Mucenic Pantelimon (+ 305), Sfintelor Cuvioase: Antuza, mărturisitoare de la Mănăstirea Mantineon din Paflagonia, dimpreună cu 90 de Monahii, care ați mărturisit pentru Sfintele Icoane (secolul al VIII-lea), Sfinților 153 de Mucenici, care v-ați săvârșit fiind înecați în Marea Traciei, Sfinte Cuvioase Manuil care te-ai săvârșit cu pace (secolul al IX-lea), Sfinte Mucenice Hristodul din Casandra, care ai mărturisit la Tesalonic (+ 1777), Sfinților Sfințiți Mucenici: Mavru, primul episcop de Biscelia în Italia, și cei dimpreună cu tine: Pantelimon și Serghie, care ați pătimit în timpul împăratului Traian (+ 117), Sfinților Mucenici: Felix, Iulia și Gioconda, care ați pătimit la Nola în Campania Italiei, Sfinte Ierarhe Celestin I, episcopul Romei, ucenicul Sfântului Ambrozie al Mediolanului și mărturisitor al dreptei credințe în fața pelagianismului și a nestorianismului (secolul al IV-lea), Sfinte Cuvioase Simeon Stâlpnicul cel Nou din Egeea în Cilicia (secolul al VI-lea), Sfinte Ierarhe Lavrentie, arhiepiscop de Milano în Italia (+ 512), Sfinte Ierarhe Eclesie, episcop de Ravenna în Italia (+ 534), Sfinte Ierarhe Eterie, episcop de Auxerre în Franța (+ 573), Sfinților Mucenici: Aurelie și Natalia, soția ta, Felix și Liliosa, soția ta, care ați pătimit la Cordoba în Spania (+ 852), Sfinte Sfințite Mucenice Gheorghe Savaitul din Cordoba în Spania (+ 852), Sfinte Ierarhe Clement, primul episcop de Ohrida (+916), dimpreună cu Sfinții Cuvioși: Gorazd (+ 896), Naum (+ 910), Anghelar și Sava (secolul al X-lea), ucenicii Sfinților Chiril și Metodie, luminătorii slavilor, Sfinte Cuvioase Nicolae, nebun pentru Hristos din Novgorod în Rusia (+ 1392), Sfinte Ierarhe Ioasaf, mitropolitul Moscovei (+1555), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul Ambrozie de Sarapul, preoții: Platon, Pantelimon și Ioan, care ați pătimit în timpul regimului comunist (+ 1918 și + 1941), și Sfinte Cuvioase Gherman din Alaska (+1836), făcătorule de minuni, a cărui canonizare în anul 1970 o pomenim, ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!

🙏🏽 Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimon!

🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. 

                                                                                             Amin și Aliluia!
                                                                                             Preot Ioan 🛎️.





26 iulie 2024

RUGACIUNE CATRE SFANTUL CUVIOS IONACHIE CEL NOU DE LA MUSCEL (Arges) 26 IULIE"!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

“Sfinte al lui Dumnezeu, Ioanichie cel Nou, ne rugam tie, ca cel ce esti mijlocitor inaintea Tatalui Ceresc, sa ne intaresti in dreapta credinta, Crestin Ortodoxa, sa fim plini de dragoste fata de Dumnezeu, de aproapele si de vrajmasi, sa avem in casele noastre binecuvantarea lui Dumnezeu, spor in cele duhovnicesti, pace si buna intelegere. Tie ne rugam, ca fiii si fiicele nostre, sa fie intelepti, cu dragoste fata de parinti, fata de Sfanta Biserica Ortodoxa, ascultatori si sprijin la batranetele noastre.
Tu, cel ce ai fost sfatuitor al Domnitorilor Tarii Romanesti, sa ne dai sfat si ajutor sufletelor noastre, in vreme de ispita, de necaz si de boala.
Așa cum pe altii i-ai tamaduit, cu Harul ce-l ai de la Dumnezeu, asa tamaduieste-ne si pe noi de toate neputintele.
In vreme de primejdie ne intareste si ne apara.
Tu, cel ce ai venerat pe Maica Domnului, apara dimpreuna cu Dansa si casele, si familiile, si rudeniile, si prietenii si pe toti cunoscutii nostri.
Minunile tale sa le arati si peste noi asa cum ai facut de veacuri cu cei ce s-au rugat tie.
Ne incredem in ajutorul tau si-ti cerem sa fii mijlocitor inaintea lui Dumnezeu pentru ca cererile noastre sa-si afle raspunsul”.
Sfinte Ioanichie cel Nou din Muscel, roagă-te pentru noi lui Dumnezeu si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. 

                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                     Preot Ioan

Sfinta Paraschevi . ..

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..


.„M-am rugat Sfintei Paraschevi și m-am atins cu ochiul drept de icoana sa. Imediat am simțit o răcoare în locul unde ardea ochiul. Nu vroiam să-mi mai dezlipesc ochiul de icoană. După puțin timp, merg să alaptez pe copilul meu. Un lucru m-a speriat foarte tare. În timp ce m-am aplecat ca să-l iau, au curs lacrimi din ochiul meu ca un râu asupra lui”.
Eram în a șaptea lună de sarcină când a început să-mi lăcrimeze continuu ochiul drept. Era foarte deranjant, iar vederea încețoșată îmi provoca amețeli și iritare. Doctorul oftalmolog mi-a spus că este un simptom al unei maladii periculoase, cu un tratament dificil, de obicei chirurgical. Era vorba despre obstrucția canalului lacrimal. Medicul a încercat să facă o deschidere prin cateterism, încât să se evite o intervenție chirurgicală. Rezultatul a fost negativ.
Mi-a spus să am răbdare, să pun antibiotic în acea zonă și că trebuie să fiu operată înainte ca ochiul să se umfle și boala să avanseze. Al doilea oftalmolog pe care l-am consultat m-a sfătuit că trebuie să fac operație în orice caz. Astfel am mers la o mare clinică, să mă vadă un doctor specializat pe problemele canalului lacrimal. După un control amănunțit, mi-a spus că trebuie să mă operez, pentru că se poate infecta, lucru foarte periculos, având în vedere că este aproape de creier. Concret, mi-a spus că, atunci când mă va opera, va face un ocol printr-un tub de la canalul lacrimal către nas și această intervenție se va realiza desigur în parteneriat cu medicul ORL-ist. Este ceva ce nu poți evita, având în vedere că nu există alt tratament definitiv. De asemenea, dacă mi se va umfla ochiul chiar și puțin, mi-a spus să-l sun imediat pentru a-mi da antiobiotice mai puternice.
Am început să caut alte persoane care au avut această problemă. Printr-o cunoștință, am intrat în legătură cu o doamnă ce trecuse prin aceeași problemă în 2008, făcând această intervenție la ambii ochi. Mi-a vorbit și ea exact ca doctorii de care am pomenit. Și dânsei i-a fost pusă în pericol viața și s-a chinuit foarte mult cu repetate intervenții chirurgicale timp de un an. Era vineri seara (19 aprilie 2013) când mi-a spus: „Te rog ca, în caz că ochiul se umflă chiar și puțin, să mergi îndată la spital. Să nu treci și tu prin ce am trecut eu și să-ți pui viața în pericol”. I-am spus că în această seară începuse să se umfle deja puțin, că mi-e teamă și nu știu ce să fac.
Nu vroiam să iau nici antibiotice puternice, nici intervenție chirugicală cu anestezie generală să fac, având în vedere că abia născusem și îl alăptam pe micuțul meu băiat. Problema însă era foarte accentuată. Aveam deja de patru luni lăcrimări ce-mi provocau amețeli, vedere încețoșată și aveam greutăți în a avea grijă de copilul meu. De asemenea, atunci când îl alăptam, mă ștergeam mereu cu un șervețel, pentru a nu cădea pe copil vreo lacrimă.
În următoarea zi, sâmbătă, m-am simțit foarte rău. Ochiul era roșu, plin de urdori, umflat, se îngreuiase, lăcrima fără oprire, ardea, iar vederea mea era și mai încețoșată. În acel moment, răbdarea mea s-a terminat. Am început să plâng și să spun că nici măcar pe copilul meu nu mai pot să-l văd. Toate le văd în ceață și amețesc mult. Ce să fac? Da. Știu că trebuie să fac operație, dar aceasta înseamnă întreruperea alăptării, având în vedere că îmi vor face anestezie generală. Mi-a spus atunci soțul meu că a făcut o promisiune Sfintei Paraschevi pentru a mă face bine fără operație. De aceea trebuie să mă rog și eu.

Am intrat pe internet și am citit viața ei. M-am rugat Sfintei Paraschevi și m-am atins cu ochiul drept de icoana sa. Imediat am simțit o răcoare în locul unde ardea ochiul. Nu vroiam să-mi mai dezlipesc ochiul de icoană. După puțin timp, merg să alaptez pe copilul meu. Un lucru m-a speriat foarte tare. În timp ce m-am aplecat ca să-l iau, au curs lacrimi din ochiul meu ca un râu asupra lui. Soțul meu, aflat în fața mea, discuta despre un al patrulea chirurg oftalmolog, deși eu credeam că nu va mai fi nevoie, crezând în minunile Sfintei Paraschevi. Dintr-odată, în acel moment, a început să-mi curgă nasul puternic. Am crezut că am prins vreo viroză și am spus: „O, Doamne, asta îmi mai lipsea acuma!”. A urmat apoi un strănut intens și dintr-odată simt că mă sufoc de la ceva din spatele gâtului. Din încercarea mea de a mă elibera, am făcut un „haa” și a ieșit din gura mea o bucată compactă, având o lungime de 5 centimetri, lățime 4 milimetri (a măsurat-o medicul apoi), ca un vierme ce avea forma canalului lacrimal. Ne-am înspăimântat amândoi și ne-am dat seama că ceva straniu se întâmplase. În acel moment, am simțit iarăși o puternică răcoare la ochi. S-a oprit din lăcrimat, s-a dezumflat, au dispărut greutatea, vederea încețoșată, amețeala și substanța lipicioasă ce constituia urdoarea.
Am înțeles atunci că s-a întâmplat o minune și am îngenunchiat în fața icoanei Sfintei Paraschevi (lucru pe care l-am simțit și l-am făcut amândoi pentru prima oară). Au trecut atâtea zile de atunci, iar ochiul meu este ca și cum nu ar fi avut nimic niciodată. În fiecare dimineață, când mă trezesc, sunt uimită, conștientizând ceea ce mi s-a întâmplat. Doctorii cu care am ținut legătura au fost impresionați. M-au întrebat ce am făcut înaintea vindecării și că acest lucru nu s-a mai întâmplat în toată cariera lor și nici nu există în vreo carte. Mi-au cerut să facă o fotografie formațiunii pe care am eliminat-o, pentru a o avea ca dovadă și pentru a o prezenta în congresele oftalmologice
.
Mi-au mulțumit chiar, pentru că o vindecare ca aceasta, au spus, are un interes științific. De asemenea, au admis că m-am vindecat complet! Cum acest lucru nu se mai întâmplase, le-am spus despre Sfânta Paraschevi. Mi-au spus că se întâmplă astfel de lucruri la care nu au ce spune și în fața căreia știința se predă. După care medicii aceștia și-au făcut semnul Sfintei Cruci.

Mulțumesc Sfintei Paraschevi care m-a ajutat și care este într-adevăr alături de noi, ne aude atât de ușor și atât de simplu. Ceea ce mi s-a întâmplat știu că trebuie să împărtășesc tuturor. S-a întâmplat această minune dintr-un motiv. Nu cunosc multe despre Sfinți, așa cum nu știam nici despre Sfânta Paraschevi și îmi pare rău pentru aceasta. Acum am aflat mai multe. Sfinții ne ascultă și ne iubesc.

 (Stavrula Zaharia, Grecia)

SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...26 iul. 2024

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


   🙏🏽 Sfinților Sfințiți Mucenici : Ermolae, Ermip și Ermocrat, preoți din Nicomidia, care ați pătimit în vremea împăratului Maximian Galeriu (+ 305), Sfântă Cuvioasă Muceniță Parascheva din Roma cea veche, care te-ai săvârșit prin sabie în vremea împăratului Antonin (secolul al II-lea), Sfântă Cuvioasă Muceniță Oreozila, botezată de Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat (secolul al II-lea), Sfinte Cuvioase Ignatie Stironitul, Sfinte Mucenice Apion, care te-ai săvârșit prin sabie, Sfintelor Mucenițe: Ierusalima, ucenica Sfântului Oreozila, care te-ai săvârșit fiind tăiată cu sabia, dimpreună cu cei trei fii ai tăi: Sechendie, Sechendic și Igor din Alexandria Egiptului (secolul al III-lea), Sfinte Mucenice Iachint, care ai pătimit la Porto în Italia (secolul al II-lea), Sfinte Pastor, preot din Roma (secolul al II-lea), Sfinților Mucenici: tribunul Olimpie, soția ta Exuperia, fiul vostru Teodul și Simfronie, slujitorul vostru, care ați pătimit la Roma (secolul al III-lea), Sfintelor Pompea și Seva (secolul al VI-lea), Sfinte Ierarhe Valens, episcop de Verona în Italia (+ 531), Sfinte Cuvioase Ermolae, doctor fără de arginți din insula Cipru, Sfinte Cuvioase Simeon din Pandolirone în Italia (+1016), Sfinte Cuvioase Moise Ungurul de la Pecerska (+ 1043), Sfinte Cuvioase Gherontie, întemeietorul Schitului Sfânta Ana din Sfântul Munte Athos (secolul al XIII-lea), Sfinte Ierarhe Sava al III-lea, arhiepiscopul Serbiei (+ 1316), Sfinte Iacov, preot misionar din Alaska în America (+ 1867), Sfinte Sfințite Noule Mucenice Serghie, preot din Rusia, care ai pătimit în timpul regimului comunist (+ 1937), și Sfinte Cuvioase Ioanichie cel Nou de la Muscel, nevoitor în Valea Chiliilor, lângă Schitul ,,Negru-Vodă" Cetățuia din Argeș (+ 1638), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!

   🙏🏽 Pe tine, alesule între sihaştrii musceleni, Sfinte Cuvioase, Ioanichie, mult nevoitorule, cu cântări de laudă te cinstim! Cel ce ţi-ai petrecut viaţa în rugăciuni, privegheri şi osteneli duhovniceşti, fiind plăcut lui Dumnezeu, ai primit de la Dânsul cununa bucuriei, aşezându-te în Raiul desfătării şi având îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri pe noi, cei ce-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase, Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

   🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi

                                                                                         . Amin și Aliluia!
                                                                                     Preot Ioan 🛎️.

25 iulie 2024

SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ..25 iul. 2024

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Sfântă și dreapta Ana, maica Preasfintei Născatoarea de Dumnezeu Maria, a cărei adormire o pomenim (secolul I), Sfinților 165 de Sfinți Părinți, care v-ați adunat la al V-lea Sinod Ecumenic la Constantinopol și ați stricat dogmele lui Origen (553), Sfântă Cuvioasă Olimpiada diaconița, ucenica Sfântului Ioan Gura de Aur (+ 408), Sfântă Cuvioasă Eupraxia, mama Sfântului împărat Teodosie cel Mare, nevoitoare în Tebaida Egiptului (+ 413), Sfinților Mucenici: Sact, Matur și Atal, și Sfântă Muceniță Blandina din Lugdunum în Galia (+ 117), Sfinților Mucenici ostași: Florentie și Felix, care ați pătimit în sudul Italiei în timpul împăratului Maximian (+235), Sfinților Mucenici: Agontie și Nona din Roma, Sfinte Mucenice Cucufas din nordul Africii, care ai pătimit la Barcelona în Spania (+ 304), Sfinte Cuvioase Nissen, egumen la Montgarth în Irlanda (secolul al V-lea), Sfinte Ierarhe Magneric, episcop de Trier în Germania (+596), Sfinte Cuvioase Mucenice Teodemir din Cordoba în Spania (+ 851), Sfinte Cuvioase Macarie din Jeltovodsk-Ujensk în Rusia (+ 1444), Sfinte Cuvioase Hristofor, egumen din Vologda în Rusia (+ 1572), Sfinte Ierarhe Grigorie, mitropolit de Tesalonic și Heraclea (+ 1925), Sfinților Mucenici din Serbia: Vucosav și Rodoliub din Kulen Vakuf, care ați pătimit în timpul regimului comunist (+ 1941-1945), și Sfinților Sfințiți Noilor Mucenici din Rusia: Mihail, marele duce, Alexandru și Teodor, preoții, și binecredincioșilor creștini: Nicolae, Petre și Iraida, care ați pătimit în timpul regimului comunist, ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!

🙏🏽 Pe Ceea ce a născut Viaţa în pântece, o ai purtat, pe Curata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare, Sfântă Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greşeli, pururea Fericită. Amin!

🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. 

                                                                                        Amin și Aliluia!
                                                                                         Preot Ioan 🛎️.

Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - 25 iulie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Sfânta și dreapta Ana a fost bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, şi era din seminţia lui Levi, fiind fiica lui Matan preotul şi a Mariei, soţia sa. Matan şi Maria au avut trei fete: Maria, Sovi şi Ana.
Sfânta și dreapta Ana a fost căsătorită cu dreptul Ioachim din ținutul Galileei, timp de 50 de ani, fără să aibă copii. Potrivit tradiției iudaice de atunci, cei care nu aveau copii erau priviți ca niște oameni nevrednici de harul lui Dumnezeu, acest lucru fiind considerat ca o pedeapsă divină. Deși erau înstăriţi, foloseau doar o treime din venit pentru ei înşişi, restul banilor împărţindu-i săracilor şi dându-i la Templu. Odată, pe când drepţii Ioachim şi Ana erau deja bătrâni şi se aflau la Ierusalim să aducă jertfa Domnului, Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim, spunându-i: „Tu nu eşti vrednic să aduci jertfă cu aceste mâini sterpe”. Cei care aveau copii l-au înghiontit pe Ioachim, dându-l la o parte ca pe unul nedemn de a jertfi Domnului, pentru că a nu avea copii. Această întâmplare i-a întristat pe cei doi soţi, care ajunseseră deja la o vârstă înaintată. Au început să se roage Domnului să facă şi cu ei minunea pe care a făcut-o cu Avraam şi cu Sara şi să le dea şi lor un prunc care să le mângâie bătrâneţea. Îngerul Domnului a fost trimis la lui Ioachim și i-a zis: „Du-te, intră în cetate, fii împreună cu soţia ta şi va prinde prunc!”. Iar Anei i-a adus veste cea bună: „Ana, Ana, Domnul a auzit rugăciunea ta, şi iată vei zămisli şi vei naşte, iar de sămânţa ta se va vorbi în toată lumea“. După ce a născut pe Maica Domnului, pe care Dumnezeu o rostuise ca cea mai sfânta din neamul omenesc, şi după ce a încredinţat copilul la Templu, la vârsta de trei ani, ca o ofrandă pură şi neprihănită, Sfânta Ana şi-a petrecut restul vieţii sale în post, rugăciune şi faceri de bine celor sărmani. Sfântul Ioachim a trăit 80 de ani, iar Sfânta Ana 79 de ani. „O, preafericită însoţire a dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, cei ce staţi lângă scaunul Dumnezeirii, primind laudele acestea ale noastre, izbăviţi-ne cu rugăciunile voastre de chinurile cele veşnice şi de toată ispita, ca împreună cu voi să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!” (Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, condacul 13).

24 iulie 2024

.SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...24 iul. 2024

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..


                  

🙏🏽 Sfântă Muceniță Hristina din Tir în Fenicia, care ai pătimit în vremea împăratului Septimiu Sever (secolul al II-lea), Sfinte Mucenice Capiton, care te-ai săvârșit prin sabie, Sfinte Mucenice Imeneu, care te-ai săvârșit prin sabie, Sfinte Mucenice Ermoghen, care te-ai săvârșit fiindu-ți dezrădăcinați toți dinții, Sfinte Mucenice Teofil din Zachint, care ai pătimit în insula Hios (+ 1635), Sfinte Mucenice Atanasie din insula Hios, care ai pătimit la Constantinopol (+ 1670), Sfinților Mucenici: Cleonic și Stratonic din Sicilia în Italia (secolul al III-lea), Sfinților 83 Mucenici soldați de la Amiterne în Italia (+ 290), Sfinților Mucenici și frați buni: Victor, Stercatie și Atinoghen, care ați pătimit la Merida în Spania (+ 304), Sfinte Mucenice Vincențiu, care ai pătimit la Roma, Sfântă Muceniță Cristina, care în vârstă de 11 ani fiind, ai primit mucenicia la Bolsena în Italia (secolul al IV-lea), Sfinte Ierarhe Ursicin, episcop de Sens în Franța și apărător al Ortodoxiei în fața arianismului (+ 380), Sfinte Ierarhe Declan, episcop de Ardmore în Irlanda (secolul al V-lea), Sfântă Cristina din Belgia (secolul al VII-lea), Sfinților Mucenici: Vulfad și Rufin, prinți din Anglia (secolul al VII-lea), Sfinte Ilarion din Thali în Georgia (secolul al XI-lea), Sfinte Cuvioase Policarp, arhimandrit de la Pecerska (+ 1182), Sfinte Cuvioase Pahomie de la Vologda în Rusia (+ 1479), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preotul Nicolae, diaconul Alfeu și binecredinciosule creștin Ioan, care ați pătimit în timpul regimului comunist, și Sfinților Mucenici și frați buni: Boris și Gleb, care ați fost fiii Sfântului Vladimir, luminătorul Rusiei (+ 1015), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!

🙏🏽 Mult pătimitoarei, prealăudatei Muceniţe Hristina, celei ce numele Mântuitorului a purtat, crucea suferinţei spre Golgota pătimirilor a ridicat, veniţi să-i împletim cântări de laude, zicând: Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.


                                                                                                        Amin și Aliluia!
                                                                                                         Preot Ioan 🛎️.
 

.Sfaturi de la Sf. Paisie Aghioritul...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...




....PĂRINTE, VRAJILE PRIND TOTDEAUNA:?
...Da, prind !!!,...unde nu este lucrare duhovnicească, totdeauna prind...
...sfaturi de la Sf. Paisie Aghioritul...

... Asculta!!!...

... -Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină serioasă și să nu se fi aranjat corect cu pocăința și spovedania.
...De unul care se spovedește nu se prind vrăjile, de le-ai arunca cu lopata asupra lui. Pentru că, atunci când se spovedește și are inimă curată, vrăjitorii nu pot lucra împreună cu diavolii ca să-l vatăme.
....A venit odată la Colibă unul între două vârste cu niște aere…
...Cum l-am văzut de departe, am înțeles că are înrâurire diavolească.
-„Am venit să mă ajuți, mi-a spus.
...Roagă-te pentru mine, că fac un an acum de când am niște dureri înfricoșătoare de cap și medicii nu află nimic”.
„Ai diavol, – i-am spus, – pentru că i-ai dat drepturi să intre în tine”.
„Nu am făcut nimic”, – mi-a spus.
„Nu ai făcut nimic? – îi spun.
Nu ai înșelat o fată? Ei, ea s-a dus și ți-a făcut vrăji.
Du-te și cere iertare de la fată, apoi spovedește-te și să-ți citească exorcisme ca să-ți afli sănătatea.
....Dacă tu nu-ți dai seama de greșala ta și nu te pocăiești, toți duhovnicii lumii de s-ar aduna și s-ar ruga pentru tine, diavolul tot nu va pleca”.
... Atunci când vin astfel de oameni, cu astfel de aere, le vorbesc deschis.
Au nevoie de o zguduitură bună ca să-și revină.
...A venit altul mi-a spus că femeia lui are diavol.
Stârnește mereu scandaluri în casă.
Se scoală noaptea, îi scoală pe toți, le răstoarnă pe toate.
„Tu te spovedești?” – îl întreb.
Nu”, – îmi spune.
Trebuie să fi dat drepturi diavolului, – îi spun. Nu s-a făcut asta din senin”.
În cele din urmă am aflat că s-a dus la un hoge, care i-a dat ceva să stropească în casă pentru noroc și ca să-i meargă bine la servici, și nici măcar n-a dat vreo însemnătate acestui lucru. După aceea diavolul treiera prin casa lui.

23 iulie 2024

..Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Foca

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos .

                           

Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Foca, glasul al 4-lea:

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roșii cu picioare neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Razele de lumină ale Dumnezeieștii Pronii celei mai presus de ființă te-au luminat, mărite, chiar de la nașterea ta.Pentru aceea te-au arătat luminător prealuminat până la marginile pământului, Fericite Mucenice Foca.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pruncia ta, mărite, ca un finic înalt te-ai înălțat către înălțimea bunătăților celor înțelegătoare; și înmulțind roadele pătimirii tale, ai îndulcit pe toți cu împărtășirea minunilor tale.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu măiestria cuvintelor tale, înțelepte, ai surpat întăririle capiștilor necredinței și ai păzit Biserica lui Hristos neclintită, întărind-o cu învățături.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

De la înălțime ai trântit gândul cel înalt al nebuniei, surpându-l cu darul cel adevărat al cuvintelor tale, cuvioase și ai câștigat prin biruințe mucenicești semne de biruință împotriva lui.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zavistia în Rai s-a făcut pricinuitoare morții oamenilor, Preacurată, iar Cel Ce S-a născut din tine, Fiul lui Dumnezeu-Tatăl, cu răsunet o a prăpădit, dând nemurire neamului nostru, Preafericită.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veselește de Tine...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreuna glăsuire a credincioșilor o ai tocmit spre lauda lui Hristos; iar glasurile necredinței cu împotrivirea ta le-ai tulburat, mucenice.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea ta cea către Dumnezeu te-a tras de la cele pământești către cer și chinuindu-te cu trupul, te-a numărat în cetele cele înțelegătoare.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminând pe cei credincioși cu strălucirile minunilor tale, ai stins focul necredinței cu ploile cuvintelor tale, fericite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ca și cu niște vopsele luminoase ai vopsit podoaba preoției cu sângiuirile tale cele mucenicești și cu preoția ai slujit lui Hristos, Cel Ce este Lumină.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

S-a rupt zidul cel din mijloc al blestemului nostru, Preacurată Stăpână, prin nașterea ta cea mai presus de gând și ne-am unit cu Firea Cea Dumnezeiască.

Irmosul:

Se veselește de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu ești Puterea mea, Doamne și Scăparea și Întărirea.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptății, a stat întru a sa rânduială precum se cuvine, grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biserica lui Hristos, care era zbuciumată de valuri în noianul necredinței, o ai tras tu, Sfinte Mucenice Foca, la limanurilor dreptei credințe, ca să cânte neîncetat: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scuturând de la viața cea trupească lucrul cel pământesc și viețuind, mărite, cu trupul ai săvârșit călătoria cea îngerească, Sfinte Mucenice Foca; drept aceea, cu darul ai fost făcut înger în trup.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Izvorul Cel Nedeșertat al Mângâietorului te-a umplut pe tine de ape dumnezeiești, înțelegătoare, ierarhe mărite și te-a pus înaintea tuturor râu de dar pururea curgător.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cele ale nașterii tale celei străine, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat sunt minunate și negrăite, preaslăvite minuni, în care se biruiește tot cugetul și tot gândul.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoștinței pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prădând întăririle vrăjmașului cu puterea minunilor, Sfinte Mucenice Foca, pe cei mântuiți i-ai adus Domnului ca niște prăzi.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săgetăturile cele ce veneau asupra ta le-ai împins înapoi în inimile celor ce le trimiteau, iar tu, înțelepte, ai fost păzit nevătămat.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Sfărâmat-ai Sfinte Foca capul balaurului, surpându-l vitejește cu puterea cea dumnezeiască a pătimirii tale celei tari.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să roureze cerul veselie și bucurie pe pământ, că pământul a dat acum veselie la înălțime pe Însăși Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din noroiul și din adâncimea necredinței ai scos turma ta, mărite, pe care curățind-o cu apa facerii de fii, o ai înălțat către lumina darului.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce și-a pus șederea cea înțelegătoare pe nor te-a mărit pe tine, Sfinte Mucenice Foca, pentru ca să ajungi cu călătorie prin văzduh la cei ce ți se roagă în primejdiile mării și ale nevoii.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Dezlegat-ai împleticirile minciunii și cu legăturile adevărului ai legat limbile cele grăitoare de deșertăciuni, cugetătorule de Dumnezeu și ai propovăduit în lume cuvântul credinței.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Odrăslit-ai lumii Roada Unirii Celei Nestricate, care se arată pricinuitoare de Nestricăciune Veșnică celor ce cu credință și cu dragoste te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curățindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 6-lea. Podobie: Plinind rânduiala cea...

Ca un arhiereu ai adus jertfa, părinte și mai pe urmă jertfă vie te-ai adus pe tine însuți pentru Hristos Dumnezeu, mărturisind după lege, întărindu-te de la îngeri și moartea voind, fiind împreună cu cei ce-ți grăiesc ție: vino, Sfinte Mucenice Foca, cu noi și nimeni împotriva noastră.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persan tinerii lui Avraam, cu dorirea dreptei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinși, au cântat: Binecuvântat ești, în Biserica slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind pironit de dragostea lui Hristos, mucenice înțelepte, mulțimea chinurilor și a îngrozirilor celor înfricoșătoare nu te-a clintit de la întărirea unirii și a legăturii celei cu Hristos.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Datu-ți-ai sângele tău, mucenice, ca un prinos Celui Ce Și-a dat sângele Său izbăvire pentru noi și ai cântat grăind: Binecuvântat ești, Dumnezeu meu și Domnul.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Prin bunătate lepădând greutatea pământească, Dumnezeieștii Îngeri ai lui Hristos, din porunca Lui zburând, pe tine, pătimitorule, te duceau prin văzduh împreună cu dânșii, ca mai înainte pe Avacum.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzut-au îngerii, Născătoare de Dumnezeu, lucruri străine la nașterea ta: firea cea stricăcioasă a neamului celui din țărână întoarsă iarăși la locașul cel nepieritor și fără stricăciune și către slava cea cerească.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-și...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având în sufletul tău neîncetat focul dragostei lui Hristos, Sfinte Mucenice Foca, Preafericite, neoprit ai săvârșit călătoria către Dânsul prin chinuire. Prin aceasta dobândind ceea ce ai dorit, cânți împreună cu cetele cele fără de trup: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pierit-au închinăciunile rătăcirii cele putrede ale elinilor și au tăcut toate viclenirile înșelăciunii și minciuna s-a vădit, căci pătimitorii lui Hristos cu cunoștință adevărată au propovăduit Înțelepciunea lui Dumnezeu cea Ipostatnică.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind încins cu puterea cea nebiruită a Sfântului Duh, ai arătat împotrivire nebiruită și bărbăție neînfrântă, bătând război pentru turma ta, Sfinte Mucenice Foca; și biruind, împreună cu îngerii, lauzi pe Dumnezeul tururor.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Dar îndestulat ți-a dăruit ție Hristos, Mucenice Foca pururea pomenite, care dai deopotrivă darurile minunilor tuturor celor ce cer de la tine și neîncetat cântă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiul și Cuvântul lui Dum nezeu, Cel Ce prin toate este Neapropiat din fire, Sălășluindu-Se întru tine, Curată și Îmbrăcându-Se cu firea noastră, ca un Milostiv S-a arătat apropiat după trup și S-a amestecat cu noi. Pentru aceea, cu multă dragoste te slăvesc, te cinstesc și te laud pe tine, Preacurată.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Domnul întru toți vecii.

Mâinile întinzându-și Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; și puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credință, cântând: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bunătățile tale cele purtătoare de lumină, avându-le ca un car cu chip de foc, cuvioase, ai zburat către locașurile cele cerești, unde te-ai și odihnit petrecând împreună cu cetele cele fără de trup.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerea dumnezeieștii înțelepciuni și cu mulțimea cuvintelor ai risipit materia înșelăciunii și sufletele celor bine credincioși le-ai adăpat și le-ai făcut roditoare de lucruri dumnezeiești prin credință.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Foca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În lupta nevoințelor tale ai văzut Lumina Cea mai presus de lumină, privirea cea înțelegătoare a Doritului tău Hristos Dătătorul de nevoințe. Și prin sfârșitul chinurilor te-ai nevoit să ajungi la această lumină, mucenice.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ca unul ce acum mai luminat vezi slava Ziditorului, roagă-te Lui pentru cei ce te laudă pe tine cu dragoste, Sfinte Mucenice Foca, ca să-i împărtășească de slava și de luminarea Lui cea mai bună.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îți laud darul, Fecioară și măresc slava ta, căci cu adevărat tu ești Luminarea sufletului meu; cu adevărat și Mângâierea tuturor robilor tăi care te cinstesc și te laudă pe tine, Stăpână.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine Muntele Cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Jertfă fără de sânge aducând tu lui Hristos, Mucenice Foca, jertfă te-ai adus pe tine însuți prin sânge, ierarhe îmbrățișat de Dumnezeu. Drept aceea, petrecând cu bucurie, adu-ți aminte de cei ce săvârșesc cu credință dumnezeiasca și de bine însemnătoarea ziua pătimirii tale, părinte.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Ceea ce ai născut pe Făcătorul a toată lumea, Ceea ce Singură ai împodobit omenirea cu nașterea ta, Mireasă a lui Dumnezeu, mântuiește-mă de cursele vicleanului veliar și mă întărește pe piatra voirilor lui Hristos, pe Care L-ai Întrupat și pe Care roagă-L neîncetat pentru noi.

SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Înălțându-Te ai înălțat pe cei căzuți odinioară; iar pe mine m-ai surpat cu Înălțarea Ta, o Lumina ochilor mei! Primește, Fiule, patima pentru noi de bunăvoie; rabdă Crucea, cuiele, buretele și sulița, prin care ai dat darul nepătimirii.