SFINȚII LUI DUMNEZEU

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

de Preot Sorin Croitoru

O, sfinților, adeseori
În piept îmi vin prelungi suspine:
Cu cât vă văd mai mari pe voi,
Cu-atât mă văd mai mic pe mine!

Citind eu ale voastre vieți
Uitate în vreun colț de carte
Pe voi vă văd lângă Hristos,
Pe mine însă prea departe..

Vă văd făclii dumnezeiești
Arzând cu o lumină blândă,
Iar eu pe lângă voi mă văd
Fiind feștilă fumegândă..

Erați atât de curajoși,
Cum nu visez s-ajung vreodată:
Voi sunteți lei neînfricați,
Iar eu o mâță leșinată.

În tot ce ați trăit nu văd
Decât iubire nesfârșită;
În mine însumi ce să văd?
O inimă înțepenită..

Senini la suflete erați,
Cu fețe veșnic zâmbitoare;
Mâhnit și tulburat sunt eu
Și nu mai scap de încruntare.

Voi pururea mulțumitori,
Eu bombănind fără oprire;
Eu egoist cu cei din jur,
Iar voi, model de dăruire.

Erați retrași, umili, tăcuți,
Iubind discreția în viață,
Eu nu mai știu ce să scornesc
Ca să mă pot băga în față..

Școliți de filozofi vestiți
Sau uneori ciobani la turme,
Lumina vă călăuzea
Ca să-I pășiți corect pe urme.

V-ați mântuit încet, încet,
Strângând din dinți, răbdând durere,
Căci voi știați că fără cruci
Nu se ajunge la-Înviere.

Erați ca Domnul nostru bun,
Cunoscători ai suferinței,
Urmându-L zi de zi pe El
Pe calea strâmtă a credinței.

În tot ce ați trăit văd Har:
În fapte pline de iubire,
Asceză aspră și minuni,
Curajul în mărturisire,

Răbdarea unor mari dureri
Și viața-n aspră sărăcie,
În mari armate ofițeri,
Sau eremiți în vreo pustie..

Copii, adolescenți, adulți,
Bătrâni cu bărbile albite,
Adesea oameni foarte culți,
Adesea bieți păstori de vite,

Adesea regi și împărați,
Adesea slugi la nobilime,
Adesea oameni rafinați,
Adesea oameni din prostime,

Adesea slabi, adesea tari,
Purtând inelul cârmuirii,
De multe ori neîntrecuți
În arta propovăduirii,

Adesea săvârșind minuni,
Adesea zăvorâți în casă,
Asesea socotiți nebuni
De lumea cea necredincioasă,

Deși atât de diferiți,
O calitate vă unește:
Ați fost de Dumnezeu iubiți
Și L-ați iubit dumnezeiește!

Ca noi erați și voi cândva.
Ca voi noi vom ajunge, oare?..
Vom dobândi și noi acea
Credință mărturisitoare?

Vom suferi privațiuni
Pe calea strâmtă a credinței,
De dragul Domnului Hristos
Vom bea paharul suferinței?

Va deveni El pentru noi
Și Scop și Ideal și Cale,
Vom arde ca un rug nestins
De râvna imitării Sale?

Vom duce crucea ce ne-a dat,
Cerând să ne-o îngreuneze,
Ne vom ruga neîncetat,
Cerându-I să ne protejeze?

Ne vom smeri în fața Lui
La fel ca vameșul din Templu?
Vom îndrăzni să-L implorăm,
Luând de la tâlhar exemplu?

Vom plânge înaintea Lui
Ca desfrânata, din iubire,
Mireasma harului Său sfânt
Ne va aduce fericire?

Vom fi dispuși să dăm orice
Ca să-I simțim prezența sfântă,
Vom fi dispuși să fim senini
Când cei mai mulți se înspăimântă?

Vom fi dispuși să spunem DA
Când ne va încerca răbdarea?
Vom fi dispuși să spunem NU
Când ne vor cere lepădarea?..

Voi, sfinților, pe-acestea toate,
Ba și pe altele mai grele,
Le-ați împlinit în viața voastră,
Sfințindu-vă Hristos prin ele,

De-aceea vă cinstim pe voi
Trecându-vă în calendare,
De-aceea unii scriitori
Au scris de voi în sinaxare,

Iar eu citesc și sunt uimit
Și când citesc îmi vin suspine:
Cu cât vă văd mai mari pe voi,
Cu-atât mă văd mai mic pe mine..