🙏🏽 Sfinte Mucenice Ioan Valahul, care ai pătimit pentru credința creștină la Constantinopol (+ 1662), Sfinte Ierarhe Epifanie, Arhiepiscopul Constanțianei din insula Cipru (+ 403), Sfinte Ierarhe Gherman, patriarhul Constantinopolului, apărător al Sfintelor Icoane (+ 742), Sfinților Mucenici: Nereu și Achilin (secolul I), Sfintelor Mucenițe: Eufrosina și Teodora, care ați pătimit în timpul împăratului Domițian (secolul I), Sfinților Mucenici: Pancratie și Dionisie, rudenia ta, care ați pătimit la Roma (+ 304), Sfinte Diomna din Irlanda, învățătorul Sfântului Declan de Ardmore (secolul al V-lea), Sfinte Ierarhe Polivie din insula Cipru, episcop de Rinokyr în Egipt (secolul al V-lea), Sfinte Ierarhe Sabin, arhiepiscop de Cipru (secolul al V-lea), Sfântă Cuvioasă Rictrude, întemeietoarea Mânăstirii Marchiennes din Franța (secolul al VII-lea), Sfinte Ierarhe Modoald, episcop de Trier în Germania (+ 640), Sfinte Cuvioase Gherman, întemeietorul Mânăstirii Icosifinisa din Macedonia (secolul al IX-lea), Sfinte Ierarhe Etelhard, arhiepiscop de Canterbury în Anglia (+ 805), Sfinte Cuvioase Teodor din Chitera (+ 922), Sfinte Ierarhe Eftimie al II-lea, patriarhul Ierusalimului (+ 1223), Sfinte Mucenice Ioan din Serres în Macedonia (secolul al XVI-lea), Sfinților Cuvioși: Dionisie de la Radonej în Rusia și Antonie, arhimandriți în Lavra Sfântul Serghie din Moscova (+1633 și + 1877), și Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: Atanasia, stareța Mânăstirii Smolensk de lângă Moscova, și preotul Petru, care ați pătimit în timpul regimului comunist (+ 1931 si + 1937), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Sfântului Mucenic, Ioan Valahul, nevoitorului cel tânăr al lui Hristos, cu toţii să-i aducem acum cântare de laudă pentru nevoinţele sale, ca celui ce străluceşte în Sfintele lăcaşuri cele de sus; şi ca unui apărător al credinţei şi ajutător întru nevoi, cu mulţumire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioan Valahul, noule mucenic al lui Hristos!
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi
. Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.