NEVOINȚA pentru SFINȚIREA SUFLETULUI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Mult mă bucur când văd suflete care iau aminte şi se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun şi drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia, de pildă bărbaţilor bărbăţia şi femeilor dragostea, ca să ne nevoim şi să urcăm treptele duhovniceşti cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru.

Nu trebuie să uităm niciodată că avem alături de noi, afară de oamenii ce ne pot ajuta duhovniceşte, şi pe Iisus Hristos, Care ne ajută, pe Maica Domnului, pe heruvimi, pe serafimi şi pe toţi sfinţii.
Aşadar, curaj! Hristos este foarte puternic, este atotputernic şi ne va da puterea Sa cea dumnezeiască să sfărâmăm coarnele celui viclean. Ne urmăreşte mereu nevăzut şi ne întăreşte atunci când noi avem intenţie bună şi ne facem, după putere, mica noastră nevoinţă. Pe cât putem, să ne îndepărtăm de pricinile păcatului. Să luăm aminte la simţurile noastre, pentru că toate de acolo încep. Şi atunci când, vreodată sau de mai multe ori, ne este greu, să evităm cel puţin curiozitatea, ca ochii noştri să nu adune chipuri păcătoase căci apoi diavolii ne vor rula filme. 

Dacă luăm un cărbune aprins şi-l ţinem în palmă, este firesc să ne ardă. Dar dacă îl mişcăm în mână - se înţelege că pentru puţin timp - nu ne va arde. Tot astfel se întâmplă şi cu imaginile păcătoase, atunci când se mişcă repede, ochii nu le ţin, ci numai trec peste ele şi nu ni se arde sufletul. Toţi care n-au luat aminte şi au dobândit obişnuinţe rele trăind o viaţă lumească, după întoarcerea lor să primească fără murmur războiul vrăjmaşului, însă fără să cultive dorinţe rele.

 Dacă se vor nevoi astfel, se vor curăţa şi vor ajunge în starea oamenilor curaţi, care n-au cunoscut nici păcate mari, nici n-au dobândit obişnuinţe rele şi pentru aceasta nici război mare nu au. Şi dacă vor pune în valoare ca experienţă căderile lor de mai înainte, vor spori mult. Dacă cineva merge pe un teren minat şi nu cunoaşte zona, va fi nevoit să înainteze foarte încet şi cu atenţie, altfel va fi aruncat în aer. Iar dacă va cunoaşte mai mult sau mai puţin zona, deşi poate că va fi puţin rănit, totuşi cu experienţa pe care o are înaintează statornic şi repede. Dacă cineva se va ocupa de ogorul cel necultivat al sufletului, va dezrădăcina toţi spinii patimilor lui şi va planta în locul lor virtuţi. Dar această lucrare este obositoare şi are trebuinţă de multă voinţă şi răbdare.

- Părinte, să ne spuneţi practic cum se face această lucrare.

- Fiecare să încerce în fiecare zi să pună înăuntrul său ceva duhovnicesc, care va respinge ceva lumesc şi păcătos, şi aşa, încet-încet, se va dezbrăca de omul cel vechi şi în continuare se va mişca liber în spaţiul duhovnicesc. Să-şi pună în memorie închipuiri sfinte în loc de păcătoase. Să schimbe cântecele cu psalmodieri şi revistele lumeşti cu cărţi duhovniceşti. Dacă omul nu se taie de la orice lucru lumesc şi păcătos şi nu are comuniune cu Hristos, cu Prea Curata, cu sfinţii, cu Biserica biruitoare şi nu se lasă cu desăvârşire în mâinile lui Dumnezeu, nu poate dobândi sănătatea duhovnicească.

- Părinte, în ce constă sănătatea duhovnicească?

- Sănătatea duhovnicească înseamnă gânduri curate, minte luminată şi inimă curată în care îşi fac sălaş mereu Hristos şi Maica Domnului. Multa luare aminte cu supravegherea de sine şi rugăciune ne ajută foarte mult să dobândim sănătatea sufletului. 

Rugăciunea este absolut necesară pentru curăţirea sufletului, iar cuminţenia, pentru păstrarea unei stări duhovniceşti bune. Desigur, viaţa nu este o tabără de vară. Are bucurii, dar are şi mâhniri. Înainte de înviere este Răstignirea. Loviturile încercărilor sunt absolut necesare pentru mântuirea sufletului nostru, deoarece ele curăţă sufletul. Aşa cum se întâmplă şi cu rufele. Cu cât le frecăm mai mult atunci când le spălăm, cu atât se curăţă mai bine. La fel şi cu caracatiţa, cu cât o lovim mai mult, cu atât mai mult se curăţă şi se înmoaie. Şi peştele se vede frumos când înoată în mare şi este viu, chiar şi când este în piaţă cu solzii şi măruntaiele lui, dar se face folositor numai atunci când se curăţă - deşi se urâţeşte la exterior - şi apoi se frige.

 Tot astfel şi omul, atunci când pierde ceva lumesc, deşi pe din afară se pare că îşi pierde viaţa, viabilitatea lumească - solzii - şi se goleşte de orice are nefolositor întru sine şi „se frige”, atunci se face folositor.

Sfântul Paisie Aghioritul