Lauda le face rău copiilor. Este nevoie de prudență când încurajați copiii. Copiii nu se zidesc cu laude neîntrerupte, căci devin egoiști și vanitoși, și vor aștepta toată viața să fie lăudați încontinuu de toți, deși li se spun lucruri neadevărate.
Părinții sunt cei dintâi responsabili pentru eșecul copiilor în viață și apoi sunt învățătorii și profesorii. Pentru că îi laudă întruna și le spun lucruri care le cultivă egoismul.
Părinții să se roage pentru copii. Cuvintele lovesc în urechi, în timp ce rugăciunea merge la inimă. Mama să-i vorbească lui Dumnezeu despre copil și Dumnezeu o să-i vorbească copilului.
E mai bine să ne adresăm tainic inimii lor, și nu urechilor lor, cu ajutorul rugăciunii. Mai întâi să te rogi și apoi să vorbești. Așa să faci cu copiii tăi. Dacă insiști cu sfaturile devii plictisitor și, în cele din urmă, se va ajunge la un fel de constrângere, iar când copilul crește începe să se împotrivească, adică să se răzbune pe tatăl și pe mama care l-au supus constrângerilor.
Deci să-i încredințezi lui Dumnezeu spusele tale și El le va pune în inima lor. Dumnezeu le va vorbi, iar copiii își vor spune: nu trebuia să o supăr pe mama cu ceea ce am făcut. Și aceasta va veni de la sine, prin Harul lui Dumnezeu. Revărsarea de sfințenie și nu zbaterea omenească îi face buni pe copii.
Când copiii sunt traumatizați și răniți din cauza unor probleme serioase să nu vă supere că se împotrivesc și vorbesc urât. În realitate, ei nu își doresc asta, dar în momente dificile nu pot face altfel. Apoi le pare rău. Dar dacă voi vă lăsați pradă nervilor și furiei, atunci deveniți una cu cel rău, care vă va juca pe toți cum vrea.
Sfințenia părinților este cea mai bună educație. Așadar, trebuie să-i învățăm pe copii să trăiască smerit și simplu. Să nu aștepte de la noi laudă și nici „bravo”. Să îi învățăm că există smerenia, care este sănătatea vieții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.