Apel de cărturar

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                       

S-au adunat necazuri mari pe ţară
şi păsările negre se rotesc
de parc-ar aştepta-o să şi moară
şi să se stingă neamul românesc.

Cu inima în tâmplă stau de veghe
şi n-am cui spune presimţirea mea
că dacă va muri iubirea veche
iubirea nouă nu va rezista.

Acum, ca-n magica fatalitate,
ce ne-a-nsoţit nimicitor mereu,
nu ştiu de ce ni se întâmplă toate
şi, Doamne, apără poporul meu.

N-avem nevoie de vărsări de sânge
pentru-a redeveni aceiaşi fraţi,
nu mai au lacrimi mamele spre-a plânge
mormintele copiilor plecaţi.

Din una-n alta şi din toate-n una,
periculos şi cinic circuit,
şi suntem mai pândiţi ca totdeauna
şi limba-n gură ni s-a veştejit.

Nevoile ne trag de steag spre bernă,
cei laşi aţâţă focuri în popor,
dar România s-a născut eternă
şi singură, şi ţinta tuturor.

Şi trebuie o radicalizare
şi trebuie un nou, cinstit impuls,
pentru-a reface România Mare
şi-a pune-n umăr iarăşi braţul smuls.

Dar cel mai mult aici, la noi acasă,
ne trebuie concordia de fond,
să nu cădem în planetara plasă
a transformării patriei în front.

Nu ne iubeşte nimeni decât cerul,
avem duşmani ce ne-ar zvârli la câini,
ca-n Mioriţa, noi suntem oierul
aflat sub ruga propriilor mâini.

S-au așezat necazuri mari pe ţară,
dobânzile fărădelegii cresc;
vegheaţi ca ţara noastră să nu moară,
să nu se stingă neamul românesc.

Adrian Păunescu