Viata Sfantului Simeon Noul Teolog (care a fost praznuit pe 12 martie )

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                    

Sfantul Simeon Noul Teolog este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 12 martie. Pentru a incerca sa reconstituim intr-un mod obiectiv si complet personalitatea duhovniceasca a Sfantului Simeon si activitatea sa de egumen al Manastirii Sfantului Mamas, de indrumator de suflete si de reinnoitor al vietii monahale, se impune mai intai, pe langa un studiu comparativ al scrierilor sfantului, si un studiu al datelor istorice pe care le gasim in "Viata" scrisa de catre Nichita Stithatul.
Aprig controversate inca din timpul vietii sale pamantesti, personalitatea si opera Noului Teolog au fost redescoperite si repuse in circulatie de catre monahii athoniti, atat in cursul reinfloririi isihaste din secolele XIII-XIV, cat si in timpul reinfloririi filocalice de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XX-lea.
Datele vietii Sfantului Simeon, anume 949-1022, corespund in mare cu indelungata domnie a imparatului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, incoronat in anul 960, dar domnind efectiv din 976 si pana in 1025; viata sfantului este astfel contemporana cu apogeul medieval al puterii si stralucirii Imperiului bizantin. Imperiul Bizantin de la granita secolelor X-XI, in contextul istoric al unui inceput de mileniu, va fi puternic influentat de viata, activitatea si opera Sfantului Simeon Noului Teolog.
In epoca Sfantului Simeon, fostele teritorii sudice si orientale ale Imperiului se aflau deja, de multa vreme, sub ocupatie musulmana, in timp ce, in Occident, inclusiv in Roma cea veche, incepeau sa se puna in miscare, sub conducerea succesorilor saxoni ai lui Carol cel Mare, noile state care vor alcatui ulterior Europa Occidentala si se iveau primele licariri slabe ale unei papalitati revigorate. Aceste doua puteri, musulmana (sud) si latina (vest), aveau sa conduca ulterior la naufragiul vechiului Imperiu.
Fragilitatea pe termen lung a acestuia din urma nu putea fi insa prezisa in zilele Sfantului Simeon. Dimpotriva, doua secole de invazii dezastruoase, care urmasera mortii imparatului bizantin Iustinian, in 565, Imperiul incepea din nou sa avanseze tenace, inca mai inainte de nasterea Sfantului Simeon, si aceasta expansiune a continuat de-a lungul intregii sale vieti. Vasile al II-lea a ajuns astfel sa domneasca peste un teritoriu care, la moartea sa, se intindea din sudul Italiei, pana la Marea Caspica, si din nordul Croatiei, pana la coastele Libanului.
La granita secolelor X-Xi, in cetatea Constantinopol se putea vedea cu usurinta o renastere literara; pacea imperiala, instalata dupa anul 843, marcand sfarsitul disputelor interne legate de iconoclasm, a facut loc unei renasteri culturale si unei reveniri la studiul antichitatii eline si crestine.
Biserica a cunoscut si ea o renastere, inaintea mortii Sfantului Simeon. In sfera liturgica, poetica si monahala, Manastirea Sfantul Ioan, din cartierul Studion, din Constantinopol, avandu-l in frunte pe Sfantul Teodor Studitul (+836) si guvernata apoi de o serie de succesori capabili, si-a pus amprenta atat asupra cultului public al Imperiului, cat si al vietii sale monahale, indeosebi asupra marelui centru monahal de la Muntele Athos, care tocmai se forma, in timpul vietii Sfantului Simeon.

Viata Sfantului Simeon Noul Teolog

Viata Sfantului Simeon Noul Teolog a fost scrisa de catre ucenicul sau, Cuviosul Nichita Stithatul, care va deveni el insusi, mai tarziu, o figura de o importanta considerabila in epoca sa (o parte din opera sa o gasim in volumul VI al Filocaliei romanesti, tradusa de parintele Dumitru Staniloae, volum in care se gasesc si capetele dascalului sau, Sfantul Simeon).

Lucrarea alcatuita de Cuviosul Nichita era si o apologie a autenticitatii personalitatii mistice a Sfantului Simeon in fata dusmanilor si adversarilor intelegerii duhovnicesti harismatice a crestinismului promovata de Noul Teolog.
Sfantul Simeon s-a nascut, conform marturiei Cuviosului Nichita, in Paflagonia, in localitatea Galata, in anul 949, intr-o familie care apartinea nobilimii provinciale bizantine, familie influenta in afacerile politice ale vremii. Inca din copilarie, Simeon a venit - adus de tatal sau - la Constantinopol, la un unchi, care ocupa o functie importanta la curtea imparateasca.
Unchiul sau, numit Vasile, avea intentia sa-l prezinte pe nepotul sau imparatului, dar tanarul Simeon refuza aceasta onoare. De asemenea, el refuza sa-si continue instuirea in scoli superioare. Dupa moartea unchiului sau, intamplata in anul 963, Simeon incearca, cu toate ca era foarte tanar, sa intre in Manastirea Studion, unde are o prima intalnire cu Simeon Evlaviosul, care devine parintele lui duhovnicesc. De fapt, desi Simeon continua sa traiasca in lume pana la 977, va ramane toata viata sub influenta lui Simeon Evlaviosul. in 976, Simeon revie in patria sa, unde-si reglementeaza chestiunile familiale.
Dupa cum citim, cuviosul Simeon intra ca frate incepator, la Manastirea Studion, la varsta de aproape 27 de ani, si este incredintat, de catre egumenul Petru, lui Simeon Evlaviosul, vechiul sau parinte duhovnicesc, si devine imediat ucenicul sau credincios, aratand o mare ravna in a-l asculta si a indeplini datoriile vietii ascetice. Aceasta atasare aparte, pe care Sfantul Simeon o va simti fata de parintele sau duhovnicesc, va provoca nemultumire in randul calugarilor. Staretul il cheama de mai multe ori pe fratele Simeon si ii cere sa se conformeze mai mult randuielilor chinoviale si sa paraseasca pe parintele sau. Datorita refuzului sau categoric, Simeon este izgonit din manastire.
Sfantul Simeon intra din nou, ca incepator, intr-o mica manastire vecina - Manastirea Sfantul Mamas, din Xerochercos - dar ramane sub calauzirea duhovniceasca a lui Simeon Evlaviosul, care nu paraseste Manastirea Studion. Aici, Sfantul Simeon a depus curand fagaduinta monahala si a fost hirotonit preot, in 980, de catre egumenul Antonie. Putin dupa aceea, Antonie moare si Sfantul Simeon - dupa trei ani de sedere - este instalat in fruntea manastirii, prin decretul patriarhului Nicolae Hrisoverghi. Acum incepe pentru Simeon o perioada de viata duhovniceasca intensa, inchinata rugaciunii si desavarsirii launtrice, dar si o activitate accentuata de ordin administrativ. El reface zidurile pe jumatate ruinate ale manastirii, dar si disciplina intre monahi.
In anul 1005, cuviosul Simeon, dornic de o viata inchinata si mai intens preocuparilor duhovnicesti netulburate, cu invoirea patriarhului Serghie, se retrage de la egumenat. Paralel cu aceasta, el intensifica cultul parintelui sau duhovnicesc, inceput de la 978, dupa moartea lui; ii compune diferite imne si ii inchina o zi de pomenire, in fiecare an. Aceasta l-a adus in conflict cu Stefan, fostul mitropolit de Nicomidia, care il pareste patriarhului. Adus in fata Sinodului, Simeon a fost condamnat la exil, in anul 1009. El a fost condamnat pentru acest cult inchinat parintelui sau duhovnicesc abia la 16 ani dupa practicarea lui, datorita pizmei lui Stefan al Nicomidiei - asa cum marturiseste Cuviosul Nichita.
Debarcat in portul Chrysopolis (Scutari), pe malul rasaritean al Bosforului, cuviosul Simeon se retrage intr-un loc numit "Palukiton", unde se se inalta un locas de rugaciune inchinat Sfintei Marina. In aceasta manastire, Sfantul Simeon trece catre Domnul, in ziua de 12 martie 1022, dupa ce fusese inainte reabilitat de catre patriarh si dupa ce stransese acolo, in jurul lui, un mic grup de monahi.
Personalitate puternica si incandescenta, Sfantul Simeon a avut parte - ca mai toti sfintii de altfel - de o existenta zbuciumata si de o posteritate ingrata si capricioasa. Atasamentul si veneratia sa religioasa fata de parintele sau duhovnicesc, Cuviosul Simeon Studitul, prin ale carui rugaciuni si sub a carui povatuire a primit harul Duhului Sfant si al vederii luminii dumnezeiesti si al unirii constiente cu Dumnezeu, precum si pledoaria sa inflacarata pentru experienta mistica a unirii cu Dumnezeu in lumina, ca premiza a oricarei teologhisiri sau vorbiri despre Dumnezeu, i-au castigat Sfantului Simeon ucenici devotati intre monahi si mireni, dar si adversari si denigratori tenace, atat intre monahi, cat si intre ierarhi, deranjati, in comoditatea exigentelor si in formalismul traditional al exercitarii functiilor lor oficiale in Biserica, de maximalismul mistic si radicalismul evanghelic si ascetic al tanarului egumen de 31 de ani

.
Opera Sfantului Simeon Noul Teolog

Sfantul Simeon Noul Teolog este unanim considerat astazi drept teologul mistic prin excelenta al Bisericii bizantine. Editate, traduse si studiate, scrierile sale se bucura in ultimele decenii de un interes crescand din partea a numerosi crestini. Ele sunt o lectura favorita a monahilor dar si a crestinilor simpli doritori de desavarsire duhovniceasca, ravnitori sa se aprinda de focul Duhului si lumina lui Hristos, care iradiaza navalnic cu forta vietii dumnezeiesti din cuvintele sale insuflate de har.
Operele Sfantului Simeon se impart in patru categorii mari si anume: Cateheze (34): "Cuvantari" si "Cuvantari ascetice"; Cuvantari teologice (3) si etice (15); Capete; Imne.
Dupa cuviosul Nichita, Simeon a inceput sa scrie pe cand era inca incepator, la Manastirea Studios, adica in anul 977, la varsta de 28 de ani. Primele sale opere au fost scrisorile de indrumare pe care le trimitea elevilor sai. Dar, la Manastirea Sfantul Mamas, incepe in mod clar activitatea sa literara. Asa cum precizeaza Nichita, doi ani dupa intrarea sa in aceasta manastire, fiind hirodonit preot si ales egumen (adica in anul 979, la varsta de treizeci de ani ), "Duhul dezleaga limba sa si spune cuvinte de bine in mijlocul Bisericii lui Hristos".

Apoi, in prima perioada a egumenatului sau, inainte de revolta monahilor, "cu toate ca fusese cu totul nestiutor al stiintelor profane, el vorbea despre Dumnezeu ca Ucenicul cel iubit si compunea in timpul noptilor intregi scrieri teologice". Nichita enumera apoi scrierile Sfantului Simeon mentionand explicit printre ele Catehezele: "Cateodata, el compunea intr-un ritm liber Imnele iubirii dumnezeiesti, cateodata el scria pagini de exegeza care reflecta o gandire profunda". Vedem, deci, ca de la treizeci la cincizeci de ani, intre anii 980-998, Simeon fusese ocupat sa scrie principalele lucrari, intre altele Imnele si Catehezele. Aceste date sunt, de altfel, confirmate de continutul insusi al Catehezelor.
In timpul celei de-a doua perioade a sederii sale la Sfantul Mamas, care se termina prin demisia sa de la egumenat in 1005 si exilul sau in 1009, Simeon isi continua activitatea literara. Vorbind despre aceasta perioada noteaza in special redactarea Capitolelor. "Ajuns la asemenea masura a unirii cu Duhul, scrie el, el actualizeaza capitole ascetice asupra virtutilor si a viciilor care le sunt opuse; acesta era fructul propriei sale filosofii practice si al cunostintelor sale dumnezeiesti".

Cu ocazia conflictelor care s-au ridicat intre stefan al Nicomidiei si Simeon, acesta din urma a scris inca opere polemice si apologetice. Nichita vorbeste despre asta in Viata, insa aceste lucrari nu s-au pastrat. Parcurgand apoi ultima perioada a vietii Sfantului Simeon, aceea a exilului la Chrysopolis, pe malul asiatic al Bosforului, unde reconstruise mica manastirea delasata a Sfintei Marina (1009-1022), Nichita semnaleaza, printre scrierile din aceasta perioada, Imnele si lucrarile polemice. De aici inainte, de asemenea, el compune discursurile sale apologetice si antieretice la fel de puternice.
S-a spus privitor la invatatura Sfantului Simeon ca ea nu se incadreaza Parintilor anteriori lui si ca ar fi in exclusivitate marturia unei experiente personale. in esenta ei, insa, invatatura Sfantului Simeon respecta invatatura parintilor anteriori. Astfel, gasim in opera sa aceeasi invatatura despre curatirea de patimi, despre dobandirea virtutilor si a nepatimirii, ca prima treapta a urcusului duhovnicesc, aceeasi invatatura despre contemplarea nepatimasa a ratiunilor dumnezeiesti ale lucrurilor prin care omul revine la starea naturii lui - invatatura precizata mai ales de catre Sfantul Maxim Marturisitorul - si aceeasi invatatura despre unirea cu Dumnezeu sau cu Hristos prin Duhul Sfant - care e, in traditia patristica, a treia treapta si ultima a urcusului duhovnicesc.

Sfantul Simeon si supranumele de "Noul Teolog"

Supranumele cu care intra uneori o mare personalitate in constiinta generatiilor nu este intamplator ci implineste o functie pentru care a si fost creat si de aceea nu poate fi indiferent cercetatorilor. Un supranume indeplineste o functie similara notiunii. El este faurit spre a circumscrie printr-insul un numar de realitati mai redus ori mai bogat. Supranumele evoca la simpla auzire figura celor ce le poarta si de multe ori intuitia populara si spontaneitatea verbala a maselor reuseste sa circumscrie atat de bine notele specifice ale unei personalitati incat la capatul cercetarilor sale, biograful sau exegetul constata ca n-a facut altceva decat sa talcuiasca si sa analizeze concisa formula populara.
Dintre figurile mari ale Bisericii noastre, supranumele de Teolog il gasim langa doua nume, si anume la Sfantul Grigorie de Nazianz si Sfantul Ioan Evanghelistul. Li s-au atribuit acest nume pentru ca s-a simtit autoritatea cu care ei vorbeau devenind ei insisi izvoare vii ale Teologiei.

implinind functia de a circumscrie niste realitati si de a da expresie unor realitati si de a da expresie unor judecati emise asupra celui care il poarta, un supranume ne poate servi ca un fir conducator spre continutul sau, mai inainte de a deveni o notiune in stare sa-l evoce celor ce-i stiu intelesul. Descifrarea unui asemenea supranume devine astfel implicit un inceput de exegeza a personalitatii ce-l poarta.
Forma "Noul Teolog" este consacrata de intreaga Ortodoxie drept numele traditional al Sfantului Simeon.

 
Sfantul Nicodim Aghioritul talcuieste acest supranume in prefata operelor Sfantului Simeon si spune ca acesta s-a invrednicit de aceeasi minune ca si profetii si apostolii invatati ai tainelor dumnezeiesti si scriind nenumarate cuvantari teologice si etice, a uimit pe toti prin darul sau, ceea ce i-a atras denumirea de "Noul Teolog". Atat de mult sporeste in el harul Teologiei, incat toata lumea laolalta, de comun acord, a socotit ca este drept sa i se dea acest titlu inalt, de a se numi Noul Teolog. Tot Sfantul Nicodim afirma ca nu stie daca i s-a atribuit aceasta numire pentru ca ar fi un alt Grigorie Teologul sau un al doilea Ioan Teologul.

Sfantul Simeon se bucura de o foarte mare apreciere in randul isihastilor nu numai datorita innoirii pe care o aducea vietii duhovnicesti, ci tocmai pentru calitatea sa de teolog, adica pentru darul vorbirii despre Dumnezeu. Si contestatarii sai cunosteau aceasta numire si faceau uz de ea dar nu in semn de acceptare ci ca o observatie - cum ca asa este numit de catre cei ce ii imbratiseaza invatatura - iar uneori o foloseau in mod ironic.

La aproape o mie de ani de la mutarea sa la Domnul, nedreptatea facuta memoriei bisericesti a Sfantului Simeon Noul Teolog prin uitarea si ignorarea operei si a vietii sale vreme indelungata, este reparata astazi, iar personalitatea sa teologica isi reocupa locul cuvenit intre cei trei Teologi prin excelenta ai Bisericii, alaturi de 

Sfantul Ioan Evanghelistul si Sfantul Grigorie de Nazianz.