Într-adevar, sau ne tăinuim în chip josnic păcatele, ascunzându-le în adâncul sufletului, ca pe niște buboaie tainice și rușinoase, ca și cum am putea să ni le ascundem de ochiul cel mare al lui Dumnezeu și de judecata Lui, dacă ni le ascundem de oameni, sau căutam să ne dezvinovățim păcatele, scornind cuvinte de apărare pentru patimile noastre (Ps. 140, 4); sau ne astupăm auzul, ca o viperă surdă, care-și astupă urechile (Ps. 57, 4) și ne ambiționăm să nu ascultăm de glasul celor ce ne sfătuiesc, ca să nu fim vindecați cu doctoriile înțelepciunii cu care se vindecă sufletul bolnav; sau - culmea ticăloșiei - cei mai cutezători și mai îndrăzneți dintre
noi nu ne rușinăm defel de păcat, nici de cei care caută să ne vindece de păcat, ci ne îndreptăm, cu capul descoperit, cum se spune, spre orice nelegiuire.
Ce nebunie ! Sau ce alt nume ar fi mai potrivit unei astfel de purtări ? Prigonim ca pe niște dușmani pe cei pe care ar trebui să-i iubim ca pe niște binefăcători. Urâm pe cei care ne
mustră la porțile cetății și ne scârbim de cuvântul cuvios (Amos. 5, 10). Ne gândim să facem rău celor ce vor să ne facă bine, când de fapt prin asta ne facem noua însine mai cu seamă rău, precum cei care-și mușcă trupul, socotind ca-l mușcă pe-al vecinului.
Preoția însă se străduiește să vindece pe omul cel ascuns al inimii, dă lupte cu cel ce se războiește și se luptă împotriva noastră înlăuntrul sufletului nostru (Efes. 6, 12), care face -
grozăvia grozăviilor - din noi înșine arme împotriva noastră (Rom. 6, 13), ca să ne dea morții păcatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.