Odată, cum mergeam cu Sfântul Nifon prin piața orașului, văd la dreapta mea un om care aștepta ceva. Veneau după el mulți săraci cerându-i ajutor. Iar el, făcându-se că-i alungă, le punea repede în mână milostenia sa. Așa se ascundea de oameni. Cum l-am observat, l-am tras de mână pe Cuviosul și i-am spus despre virtutea acestui om. Iar el, mi-a zis:
Este mare înaintea lui Dumnezeu. îl cunosc, pentru că de multe ori m-am întâlnit cu el. Apoi, după câteva zile iarăși l-am întrebat despre această virtute și el mi-a povestit despre această stranie minune:
„Eram copil, cam de 12 ani, mi-a zis el și m- am dus la biserica Sfântului Apostol Toma, să mă rog. Aici am găsit un preot învățând poporul și, între altele, a vorbit și despre milostenie. Zicea că cel ce dă milostenie la săraci este ca și cum ar pune în mână Domnului ceea ce dăruiește. Când am auzit acest cuvânt m-am mirat și am judecat pe omul lui Dumnezeu, zicând că este mincinos. Pentru că, gândeam, de vreme ce Domnul este în ceruri de-a dreapta Tatălui, cum poate să fie pe pământ ca să ia ceea ce dăm la săraci.
Deci, pe când mergeam și mă gândeam la cele auzite, văd din întâmplare un sărac zdrențăros care avea deasupra capului lui, o, minune, chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Și cum mergea săracul, s-a întâlnit cu un om milostiv, care i-a dat o bucată de pâine. Dar când acel iubitor de săraci a întins mâna sa către cerșetor, a întins și Domnul din icoană mâna Sa, a luat pâinea și a mulțumit, apoi a dat-o săracului. însă nici acesta, nici cel milostiv nu au văzut nimic. M-am minunat și am crezut. De aici știu că cel ce dăruiește fraților celor nevoiași, pune darul Său cu adevărat în mâinile lui Hristos. Această icoană a lui Hristos o văd deasupra tuturor săracilor și de aceea mă străduiesc să fac cât pot milostenie, care atât de mult îi place Domnului".
(Sf Ierarh Nifon al Constanței)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.