"Copiii mei, rugați-vă! și cum să vă rugați... cu rugăciunea lui Iisus să vă rugați, cu Doamne Iisuse Hristoase, miluește-mă. Așa să vă rugați. Așa este bine''. (pr. Nichifor)
În anul 1890 binecuvântata insula a Cretei a născut încă un copil ales al Bisericii noastre, pe părintele Nichifor. Starețul Nichifor în lume Nicolae, provenea din satul Siricari, județul Honia. Păarinții săi au fost oameni simpli și evlavioși, însă nu a reușit să se bucure destul de atmosfera călduroasă a binecuvântatei familii, deoarece a rămas orfan din fragedă pruncie. L-a crescut bunicul său Ioanis Tabakakis.
La varsta de 13 ani, a plecat de acasa si a ajuns in Chania unde a inceput sa lucreze intr-o frizerie. Aici si-au facut aparitia primele semne de lepra. In vremurile acelea, pe leprosi ii izolau in insula Spinaloga. Deoarece lepra era o boala contagioasa, suferinzii erau ingrijiti cu teama si oroare.
La varsta de 16 ani semnele caracteristice leprei erau tot mai evdente si, pentru a nu fi trimis pe insula Spinaloga, a fugit in Egipt. Ramane sa lucreze la o frizerie din Alexandria, insa semnele de lepra devin tot mai vizibile, in special la nivelul fetei si pe maini.
In 1914, la varsta de 24 de ani,Nicolae a ajuns in leprozeria din Chios. Aici se afla o bisericuta a Sfantului Lazar, unde se pastra icoana facatoare de minuni a Prea-sfintei ,,Ypakoi'' ( Ascultarea). In acel loc a inceput urcusul duhovnicesc al lui Nicolae. Dupa doi ani, Sf. Antim l-a tuns in monahism cu numele Nichifor. Boala a evoluat in absenta medicamentelor adecvate si si-a imprimat prezenta pe chipul cuviosului (medicamentul necesar a fost descoperit mai tarziu, in 1947).
Parintele Nichifor a trait in discretie si ascultare desavarsita, cu post aspru, lucrand in gradina. De asemenea, el a scris intr-un catalog minunile Sfantului Antim, pe care le-a vazut cu ochii sai (majoritatea fiind vindecari ale demonizatilor).
A fost o relatie duhovniceasca unica intre Sfantul Antim cel orb si calugarul Nichifor, care "nu s'a separat de el, nici macar un pas" dupa cum mentioneaza Parintele Teoclit Dionisiatul in cartea sa "Sf Antim din Chios".
Parintele Nichifor se ruga nenumarate ore noaptea, si batea foarte multe metanii, nu s-a certat sau contrazis niciodata cu nimeni. A fost si protopsaltul bisericii. Din cauza bolii sale,a inceput sa-si piarda vederea, dar majoritatea troparelor si pericopelele apostolice le stia pe derost.
In 1957 Leprozeria din Chios a fost inchisa si restul pacientilor, impreuna cu Parintele Nichifor, au fost trimisi la Statia Antilepra Sf. Varvara din Igaleo, Atena. In acea vreme, parintele avea in jur de 67 de ani. Ochii si membrele sale au fost complet afectate si deformate din pricina bolii.
Acolo, in statia Antilepra, traia parintele Efmenie, care a avut de-asemenea boala lui Hansen, dar datorita progreselor in medicina el a fost vindecat. A decis insa sa ramana tot restul vietii sale in statia Antilepra aproape de bolnavi, pe care i-a ingrijit cu multa iubire. Asa a devenit fiu duhovnicesc al Parintelui Nichifor pe care Domnul l-a inzestrat cu multe harisme, ca o recompensa pentru rabdarea sa. Multi oameni se duceau la chilia smerita a calugarului Nichifor leprosul, pentru a primi binecuvantarea sa. Cei care l'au intalnit au povestit:
"Desi era imobilizat la pat, cu rani si dureri, el nu a scos un murmur, aratand multa rabdare."
"Avea darul de a-i consola pe cei necajiti."
"Ochii sai erau obositi, vederea slaba, iar mainile ii erau inclestate, avand degetele paralizate."
"Cu toate acestea, el era tot timpul vesel, calm, zambitor, multumit, bucuros, placut si sfatos."
"Fata lui, care era mancata de semnele bolilor si ale ranilor, stralucea si impartasea bucurie tuturor celor care il vedeau pe acest om cu totul sarac si extrem de bolnav care zicea: "Sa fie slavit Sfant Numele Lui".
La varsta de 74 de ani, pe 4 ianuarie 1964, parintele Nichifor a adormit. Dupa dezgropare, Sfintele sale Moaste au raspandit mireasma. Parintele Efmenie si alti oameni credinciosi au relatat multe situatii, in care s-au facut minuni prin intermediul rugaciunilor catre Dumnezeu a parintelui Nichifor.
Minuni...
Parintele Efmenie a zis ca, intr-o seara, dupa ce l-a pregatit de culcare pe parintele Nichifor s-a dus si acesta in camera sa pentru a se odihni. Nu l-a luat insa somnul. Era cuprins de neliniste, probabil ca nu a facut ceva bine, probabil ca nu a inchis bine soba. Acestea si multe altele treceau prin mintea sa. S-a sculat si s-a dus la chilia batranului. Pentru ca sa nu-l deranjeze, daca l-a luat somnul, s-a gandit ca e mai bine sa nu mai bata la usa nici sa zica:,, Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, milueste-ma ...'' si sa astepte raspunsul din inauntru ,,Amin'' asa cum se obisnuieste printre monahi. Deschide incet-incet usa, si ce sa vada? Il vede pe parintele Nichifor plutind in vazduh ca la un metru de sol, cu mainile ridicate si rugandu-se. Fata sa stralucea mai mult decat soarele. Dupa ce a fost partasul aceste infricosatoare privelisti, parintele Efmenie, fara sa zica nimic a inchis cu mare atentie usa si s-a dus in chilia sa. Aici a pus capul in pamant si a inceput sa planga, deoarece considera ca l-a suparat pe batranul sau ca nu a batut la usa si ca a vazut aceasta minunata priveliste. Insa plangea si de bucurie, deoarece a vazut cat de mare si de virtuos este parintele sau duhovnic.
Dimineata, dupa obiceiul sau, s-a dus sa-l slujeasca staretul Nichifor, i-a pus metanie si l-a rugat sa-l ierte pentru greseala sa. Parintele Nichifor cu un zambet lin, l-a iertat imediat si i-a cerut sa nu dezvaluie la nimeni ce vazuse, decat dupa moartea sa.
Doamna Maria Valugheorghi din Thesalonik a relatat: „Într-o zi, pe când eram pe punctul de a adormi văd un stareț că vine în fața mea. Când a ajuns destul de aproape de mine mi-a zis: Sunt bătrânul Nichifor. Am venit să îți spun să fi atentă. Deoarece exista oameni care vor să te păgubească, să îți facă rău. Imediat după aceasta, bătrânul a continuat: <<și ascultă, copilul meu, icoana mea vreau ca tu să mi-o faci>>. Și s-a făcut nevăzut. Într-adevăr, există câteva rude care vor să îmi facă rău''.
Domnul Nikos Tserkouras, din Atena, ne-a povestit ca, de multe ori, când lucra ca paraclisier în biserica Sfinților Doctori fără-de-arginiți, îl lua dureri de cap. S-a dus atunci în camera unde se păstra o părticică din moaștele părintelui Nichifor. S-a însemnat în semnul crucii cu părticica de moaște - și imediat durerea de cap i-a trecut.
În anul 1890 binecuvântata insula a Cretei a născut încă un copil ales al Bisericii noastre, pe părintele Nichifor. Starețul Nichifor în lume Nicolae, provenea din satul Siricari, județul Honia. Păarinții săi au fost oameni simpli și evlavioși, însă nu a reușit să se bucure destul de atmosfera călduroasă a binecuvântatei familii, deoarece a rămas orfan din fragedă pruncie. L-a crescut bunicul său Ioanis Tabakakis.
La varsta de 13 ani, a plecat de acasa si a ajuns in Chania unde a inceput sa lucreze intr-o frizerie. Aici si-au facut aparitia primele semne de lepra. In vremurile acelea, pe leprosi ii izolau in insula Spinaloga. Deoarece lepra era o boala contagioasa, suferinzii erau ingrijiti cu teama si oroare.
La varsta de 16 ani semnele caracteristice leprei erau tot mai evdente si, pentru a nu fi trimis pe insula Spinaloga, a fugit in Egipt. Ramane sa lucreze la o frizerie din Alexandria, insa semnele de lepra devin tot mai vizibile, in special la nivelul fetei si pe maini.
In 1914, la varsta de 24 de ani,Nicolae a ajuns in leprozeria din Chios. Aici se afla o bisericuta a Sfantului Lazar, unde se pastra icoana facatoare de minuni a Prea-sfintei ,,Ypakoi'' ( Ascultarea). In acel loc a inceput urcusul duhovnicesc al lui Nicolae. Dupa doi ani, Sf. Antim l-a tuns in monahism cu numele Nichifor. Boala a evoluat in absenta medicamentelor adecvate si si-a imprimat prezenta pe chipul cuviosului (medicamentul necesar a fost descoperit mai tarziu, in 1947).
Parintele Nichifor a trait in discretie si ascultare desavarsita, cu post aspru, lucrand in gradina. De asemenea, el a scris intr-un catalog minunile Sfantului Antim, pe care le-a vazut cu ochii sai (majoritatea fiind vindecari ale demonizatilor).
A fost o relatie duhovniceasca unica intre Sfantul Antim cel orb si calugarul Nichifor, care "nu s'a separat de el, nici macar un pas" dupa cum mentioneaza Parintele Teoclit Dionisiatul in cartea sa "Sf Antim din Chios".
Parintele Nichifor se ruga nenumarate ore noaptea, si batea foarte multe metanii, nu s-a certat sau contrazis niciodata cu nimeni. A fost si protopsaltul bisericii. Din cauza bolii sale,a inceput sa-si piarda vederea, dar majoritatea troparelor si pericopelele apostolice le stia pe derost.
In 1957 Leprozeria din Chios a fost inchisa si restul pacientilor, impreuna cu Parintele Nichifor, au fost trimisi la Statia Antilepra Sf. Varvara din Igaleo, Atena. In acea vreme, parintele avea in jur de 67 de ani. Ochii si membrele sale au fost complet afectate si deformate din pricina bolii.
Acolo, in statia Antilepra, traia parintele Efmenie, care a avut de-asemenea boala lui Hansen, dar datorita progreselor in medicina el a fost vindecat. A decis insa sa ramana tot restul vietii sale in statia Antilepra aproape de bolnavi, pe care i-a ingrijit cu multa iubire. Asa a devenit fiu duhovnicesc al Parintelui Nichifor pe care Domnul l-a inzestrat cu multe harisme, ca o recompensa pentru rabdarea sa. Multi oameni se duceau la chilia smerita a calugarului Nichifor leprosul, pentru a primi binecuvantarea sa. Cei care l'au intalnit au povestit:
"Desi era imobilizat la pat, cu rani si dureri, el nu a scos un murmur, aratand multa rabdare."
"Avea darul de a-i consola pe cei necajiti."
"Ochii sai erau obositi, vederea slaba, iar mainile ii erau inclestate, avand degetele paralizate."
"Cu toate acestea, el era tot timpul vesel, calm, zambitor, multumit, bucuros, placut si sfatos."
"Fata lui, care era mancata de semnele bolilor si ale ranilor, stralucea si impartasea bucurie tuturor celor care il vedeau pe acest om cu totul sarac si extrem de bolnav care zicea: "Sa fie slavit Sfant Numele Lui".
La varsta de 74 de ani, pe 4 ianuarie 1964, parintele Nichifor a adormit. Dupa dezgropare, Sfintele sale Moaste au raspandit mireasma. Parintele Efmenie si alti oameni credinciosi au relatat multe situatii, in care s-au facut minuni prin intermediul rugaciunilor catre Dumnezeu a parintelui Nichifor.
Minuni...
Parintele Efmenie a zis ca, intr-o seara, dupa ce l-a pregatit de culcare pe parintele Nichifor s-a dus si acesta in camera sa pentru a se odihni. Nu l-a luat insa somnul. Era cuprins de neliniste, probabil ca nu a facut ceva bine, probabil ca nu a inchis bine soba. Acestea si multe altele treceau prin mintea sa. S-a sculat si s-a dus la chilia batranului. Pentru ca sa nu-l deranjeze, daca l-a luat somnul, s-a gandit ca e mai bine sa nu mai bata la usa nici sa zica:,, Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, milueste-ma ...'' si sa astepte raspunsul din inauntru ,,Amin'' asa cum se obisnuieste printre monahi. Deschide incet-incet usa, si ce sa vada? Il vede pe parintele Nichifor plutind in vazduh ca la un metru de sol, cu mainile ridicate si rugandu-se. Fata sa stralucea mai mult decat soarele. Dupa ce a fost partasul aceste infricosatoare privelisti, parintele Efmenie, fara sa zica nimic a inchis cu mare atentie usa si s-a dus in chilia sa. Aici a pus capul in pamant si a inceput sa planga, deoarece considera ca l-a suparat pe batranul sau ca nu a batut la usa si ca a vazut aceasta minunata priveliste. Insa plangea si de bucurie, deoarece a vazut cat de mare si de virtuos este parintele sau duhovnic.
Dimineata, dupa obiceiul sau, s-a dus sa-l slujeasca staretul Nichifor, i-a pus metanie si l-a rugat sa-l ierte pentru greseala sa. Parintele Nichifor cu un zambet lin, l-a iertat imediat si i-a cerut sa nu dezvaluie la nimeni ce vazuse, decat dupa moartea sa.
Doamna Maria Valugheorghi din Thesalonik a relatat: „Într-o zi, pe când eram pe punctul de a adormi văd un stareț că vine în fața mea. Când a ajuns destul de aproape de mine mi-a zis: Sunt bătrânul Nichifor. Am venit să îți spun să fi atentă. Deoarece exista oameni care vor să te păgubească, să îți facă rău. Imediat după aceasta, bătrânul a continuat: <<și ascultă, copilul meu, icoana mea vreau ca tu să mi-o faci>>. Și s-a făcut nevăzut. Într-adevăr, există câteva rude care vor să îmi facă rău''.
Domnul Nikos Tserkouras, din Atena, ne-a povestit ca, de multe ori, când lucra ca paraclisier în biserica Sfinților Doctori fără-de-arginiți, îl lua dureri de cap. S-a dus atunci în camera unde se păstra o părticică din moaștele părintelui Nichifor. S-a însemnat în semnul crucii cu părticica de moaște - și imediat durerea de cap i-a trecut.
Traducere după :«ΝΙΚΗΦΟΡΟΣ Ο ΛΕΠΡΟΣ ΤΗΣ ΚΑΡΤΕΡΙΑΣ ΑΘΛΗΤΗΣ ΛΑΜΠΡΟΣ»:
Sfânta Mănăstire Pantocrator
Sursa: www.impantokratoros.gr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.